ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2257/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția I civilă, la 31 octombrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a solicitat obligarea pârâților A. și B. la plata unei despăgubiri în sumă de 1.090.372 RON, în baza dispozițiilor art. 1357 și următoarele C. civ., sumă ce reprezintă contravaloarea taxelor de licență și, respectiv, de autorizare pentru jocuri de noroc de tip slot-machine, taxe datorate și neachitate. A învederat că suma de 1.090.372 RON datorată Statului Român (245.000 euro echivalentul a 1.090.372 RON (245.000 euro x 4,4505 RON/euro) este formată din: - 20.000 euro, reprezentând contravaloarea taxei anuale aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine, taxă nedeclarată și neachitată; - 195.000 euro (2.600 euro/an/mijloc de joc x 75 mijloace de joc), reprezentând cuantumul taxelor anuale de autorizare aferente exploatării numărului minim obligatoriu, respectiv 75 mijloace de joc tip slot-machine, prevăzut de reglementările legale în vigoare taxe nedeclarate și neachitate; - 30.000 euro (400 euro/post autorizat/an x 75 mijloace de joc), reprezentând contravaloarea taxelor anuale speciale de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine, aferente exploatării numărului minim obligatoriu de 75 de astfel de mijloace de joc, pentru care se poate solicita autorizarea, taxe nedeclarate și neachitate.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 204/17.03.2021, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ, a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei A., a fost respinsă acțiunea în răspundere civilă delictuală formulată de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, în contradictoriu cu pârâții A. și B., ca nefondată. Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel reclamantul.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia nr. 959/13.12.2021, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc împotriva sentinței menționate. 4 Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei Curții de Apel Bacău, a declarat recurs reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a susținut, în esență, că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 1349 și art. 1357 C. civ., dar și a celor ale O.U.G. nr. 77/2009. Citând dispozițiile art. 1 alin. (1), (1 1 ), (2) și (5) din O.U.G. nr. 77/2009, recurentul arată că persoana fizică nu poate, în contextul legislației specifice, în domeniul jocurilor de noroc, să fie licențiată și autorizată, acest drept avându-1 doar persoanele juridice, dar acest fapt nu-i dă dreptul persoanei fizice să desfășoare activități de jocuri de noroc fără a se constitui ca persoană juridică, fără un contract încheiat în condițiile legii și fără să achite anticipat la bugetul statului taxele obligatorii înainte de a începe exploatarea acestor jocuri de noroc. Fapta infracțională s-a produs într-un spațiu public aparținând intimatului B. care, prin desfășurarea activităților de jocuri de noroc în această formă, nelicențiată și neautorizată într-un spațiu public, a urmărit cu intenție utilizarea de mijloace de joc fără să respecte prevederile privind proveniența și amplasarea acestora într-o locație declarată la Registrul Comerțului care să îndeplinească cerințele legale pentru exploatare. Chiar dacă nu se poate autoriza pentru a desfășura activități de jocuri de noroc în contextul legislației în vigoare, persoana fizică ce a organizat activități de jocuri de noroc ilegal are obligația să achite către bugetul de stat taxele prevăzute de normele legale. Or, pârâta A. a ignorat prevederile legale, respectiv, faptul că orice persoană fizică care dorește să desfășoare activități de jocuri de noroc poate să se constituie ca persoană juridică și să aibă ca obiect de activitate organizarea și exploatarea de jocuri de noroc sau să se asocieze în conformitate cu prevederile legale prin actul de înființare al celor care o constituie, autorizat, în condițiile legii și, după caz, statutul acesteia. Această situație nu este analizată de către instanța de fond și nici de către instanța de apel, soluția adoptată fiind de natură a încuraja organizarea de jocuri de noroc fie de către persoanele fizice, care se vor baza pe practica instanțelor de a respinge acțiunea formulată de recurent sau a dispune obligarea acestora la plata unui prejudiciu mai mic față de cuantumul minim prevăzut de lege. În cauză, prejudiciul produs bugetului de stat rezultă din situația concretă, reală, și nu dintr-o situație ipotetică în care operatorul ar fi respectat legislația în materie, întrucât aceste taxe sunt obligatorii pentru cei care organizează jocuri de noroc și se achită înainte de a începe activitatea de jocuri de noroc, pentru 75 de aparate minim, așa cum legiuitorul a prevăzut în legislația specifică jocurilor de noroc, la data săvârșirii faptei. Modalitatea în care a interpretat instanța de apel prevederile legale în materie conduce la concluzia că acele persoane, care nu respectă legea în domeniul jocurilor de noroc și organizează jocuri de noroc prin care obțin venituri ilegale și nu achită la bugetul de stat taxele obligatorii înainte de începerea activității de jocuri de noroc, nu răspund nici penal și nici civil, pentru că sunt persoane fizice, putând să organizeze jocuri de noroc fără respectarea normelor imperative impuse de legislația din domeniul jocurilor de noroc. Apreciază că se poate crea un precedent periculos prin care persoanele care vor să organizeze și să exploateze jocuri de noroc nu vor mai achita taxele prevăzute de lege pentru 75 aparate, așa cum legiuitorul a prevăzut la data săvârșirii faptei, și vor alege să exploateze aceste mijloace de joc fără îndeplinirea condițiilor legale de autorizare, fără plata acestor taxe, cu un număr mai mic de astfel de jocuri, iar dacă sunt depistați într-o locație că au organizat activitatea de jocuri de noroc, cei ce încalcă legea nu vor răspunde nici măcar penal, pentru că procurorul adoptă o hotărâre de renunțare la urmărirea penală, iar instanța civilă respinge cererea formulată pentru angajarea răspunderii civile delictuale. Prin încălcarea legii sub acest aspect, se creează infractorilor o situație mai favorabilă în raport de cei care respectă legea, iar aceștia nu ar mai achita la bugetul statului nici celelalte contribuții datorate bugetului general consolidat al statului. Organizatorii de jocuri de noroc constituiți legal și care plătesc taxele prevăzute de lege nu vor mai achita aceste taxe impuse, în condițiile în care instanțele de judecată, prin astfel de decizii, permit organizarea jocurilor de noroc în afara cadrului legal, motivând într-un alt mod că aceste taxe de licență și autorizație de exploatare sunt datorate de o persoană juridică, astfel însemnând că persoanele fizice pot să organizeze jocuri de noroc fără să răspundă penal sau civil pentru faptele lor ilegale. Prin soluția adoptată, instanța de apel nu a luat în considerare toate prevederile legale în vigoare, respectiv că prejudiciul trebuie să fie recuperat și plătit la bugetul de stat în cuantumul achitat de toți organizatorii de jocuri de noroc care funcționează legal și care achită taxa de licență și taxa de autorizare pentru minim 75 aparate. Potrivit art. 15 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2009, numărul minim de mijloace de joc tip slot-machine care pot fi exploatate de același operator este de 75, taxele stabilite se calculează în funcție de numărul de slot-machine exploatate, fără ca numărul acestora să poată scădea sub 75. Astfel, consideră că este justificată calcularea taxelor de autorizare în funcție de minimul de 75 de mijloace de tip slot-machine, pentru a nu crea discriminări față de persoanele care desfășoară în mod legal activitățile de jocuri de noroc doar dacă dețin 75 de aparate de joc. Recurentul a susținut, totodată, că soluția instanței de apel este greșită și prin raportare la prevederile C. civ. privind răspunderea civilă delictuală. În cazul în care printr-o hotărâre penală definitivă s-a constatat că o persoană a săvârșit o faptă cauzatoare de prejudicii (care, prin ipoteză, îmbracă și elementele constitutive ale unei fapte penale), această hotărâre va deveni obligatorie pentru instanța civilă, care va trebui să-1 oblige pe autorul faptei ilicite (persoana condamnată în procesul penal) să plătească prejudiciul cauzat prin fapta sa, pe calea răspunderii civile delictuale, iar repararea este integrală, fără a se distinge în raport cu caracterul material sau moral al prejudiciului. Prin exploatarea aparatelor de jocuri de noroc fără îndeplinirea condițiilor legale și fără plata taxelor datorate se creează un prejudiciu bugetului de stat care trebuie recuperat de la persoanele care au săvârșit fapta ilicită. În cauză, prejudiciul nu poate fi mai mic decât cel stabilit prin lege, taxele nu pot fi fragmentate în funcție de numărul de aparate care dorește operatorul să le exploateze, iar aceste taxe se achită obligatoriu înainte de a începe să exploateze jocuri de noroc, pentru minim 75 aparate, așa cum a prevăzut legiuitorul. Instanțele fondului au înlăturat greșit normele în materia răspunderii civile delictuale pe care nu le-au coroborat cu normele legii speciale prevăzute prin O.U.G. nr. 77/2009. Deși răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată fără reținerea răspunderii penale cel puțin a unei persoane fizice, de fiecare dată aspectul subiectiv trebuie să poată fi imputat cel puțin unei persoane fizice, chiar dacă nu se poate stabili identitatea acesteia (în cazul organelor colective, de pildă). Recurentul a făcut referire și la prevederile art. 13 - 17 alin. (9) din O.U.G. nr. 77/2009, arătând că, în situația în care numărul de aparate al unui organizator scade sub minimul prevăzut de lege, respectiv 75 de aparate, după adoptarea măsurii de revocare a licenței de organizare a jocurilor de noroc și de încetare a valabilității autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc sau după încetarea activităților de jocuri de noroc, organizatorilor le revine obligația de a plăti pentru toate taxele restante. În ceea ce privește obligarea la recuperarea integrală a prejudiciului, recurentul a precizat că statul este în toate raporturile juridice de drept un subiect dominant care pretinde o anumită conduită socială pentru a ține o ordine în domeniul reglementat și, tot statul este acela care, în caz de încălcare a normelor sociale și legale, prin organele sale specializate, are obligația restabilirii ordinii încălcate, prin tragerea la răspundere a celor vinovați de săvârșirea unor infracțiuni sau contravenții. Piața jocurilor de noroc este o piață restrictivă, dreptul de a organiza jocuri de noroc, precum și condițiile de exploatare a acestora constituie monopol de stat, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu modificările și completările ulterioare. În acest sens, în repetate rânduri, Curtea Constituțională a constatat că în domeniul exploatării jocurilor de noroc - monopol de stat - statul poate adopta condițiile pe care le consideră necesare tocmai pentru a salvgarda imperativul interesului public, precum și pentru a asigura un control eficient al acestei activități în scopul evitării comportamentelor care intră în sfera penalului. Gradul de pericol social al faptelor penale în materia jocurilor de noroc rezultă și din motivațiile pe care le-a avut legiuitorul român când a adoptat O.U.G. nr. 20/2013 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare, respectiv: "...ținând seama de asigurarea prevenirii dependenței de jocuri de noroc, a protecției minorilor, a realizării unei mai bune supravegheri și a unui mai bun control asupra operatorilor economici autorizați în domeniul jocurilor de noroc… ". Raportat la intenția legiuitorului din domeniul jocurilor de noroc, se observă că actul normativ impune restricții și obligativități, în consecință, după săvârșirea faptei penale, între stat și făptuitor, statul are obligația și totodată și dreptul de a trage la răspundere pe făptuitor, iar făptuitorul are obligația de a suporta consecința faptei sale și să suporte sancțiunile aplicate. Respectarea disciplinei impuse în domeniul jocurilor de noroc se poate realiza doar prin menținerea acestor restricții și obligativități care au fost prevăzute de actul normativ. În ceea ce privește întreprinderea individuală, recurentul arată că art. 26 alin. (1) O.U.G. nr. 44/2008 prevede faptul că "persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligațiile asumate în exploatarea întreprinderii economice cu bunurile din patrimoniul de afectațiune. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanțelor, pot fi urmărite și celelalte bunuri ale debitorului. Dispozițiile art. 31, 32 și ale art. 2.324 alin. (3) din C. civ. sunt aplicabile". Pentru toate motivele și argumentele expuse, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea acțiunii civile formulată de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, astfel cum a fost formulată și obligați pârâții la plata despăgubirilor civile, în cuantum de 1.090.372,00 RON, către partea civilă, reprezentând prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunii prevăzute la art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009.

Apărările formulate în cauză Intimata – pârâtă A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Procedura în fața Înaltei Curți Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 28 martie 2022 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris. Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate față de data inițială a dosarului, 31 octombrie 2019, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispozițiile art. 493 C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele de recurs vizează greșita statuare a instanței de apel cu privire la neîndeplinirea condițiilor cumulativ prevăzute de art. 1357 și urm. C. civ. relativ la fapta ilicită comisă de către pârâți - persoană fizică și persoană fizică autorizată, în contextul în care prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în cauză, astfel încât a respins cererea ca nefondată, iar instanța de apel a reținut că nu sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale în persoana pârâtei – persoană fizică, iar în privința pârâtei B. a constatat că aceasta nu poate avea calitatea de subiect activ a răspunderii civile delictuale. Astfel, deși reține săvârșirea de către pârâtă a unei fapte ilicite privind desfășurarea de activități din domeniul jocurilor de noroc, faptă pentru care legea prevede răspunderea și pentru cea mai ușoară culpă, instanța de apel conchide că nu există legătură de cauzalitate cu prejudiciul imputat acesteia, care reprezintă contravaloarea taxei de exploatare pentru 75 de mașini de joc. Recurentul – reclamant a susținut, în esență, că decizia din apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile, prin exonerarea pârâtei de la plata prejudiciului cauzat ca urmare a punerii în exploatare în mod ilegal a unui număr de două aparate de tip slot-machine, fără a fi autorizată în condițiile legii speciale, indicând că - în speță - prejudiciul este în sumă de 245.000 euro echivalentul a 1.090.372 RON (245.000 euro x 4,4505 RON/euro) fiind formată din: - 20.000 euro, reprezentând contravaloarea taxei anuale aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc tip slot machine, taxă nedeclarată și neachitată; - 195.000 euro (2.600 euro/an/mijloc de joc x 75 mijloace de joc), reprezentând cuantumul taxelor anuale de autorizare aferente exploatării numărului minim obligatoriu, respectiv 75 mijloace de joc tip slot machine, prevăzut de reglementările legale în vigoare taxe nedeclarate și neachitate; - 30.000 euro (400 euro/post autorizat/an x 75 mijloace de joc), constând în taxă de autorizare pentru 75 aparate, acesta fiind numărul minim prevăzut de O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, în forma de la data săvârșirii faptei ilicite, respectiv din anul 2017. Instanța de apel a reținut că - în cauză - există o faptă ilicită săvârșită de pârât cu vinovăție, constând în exploatarea a două aparate, tip slot-machine, fără a deține în prealabil licență de organizare a jocurilor de noroc și autorizație de exploatare a jocurilor de noroc pentru fiecare aparat în parte, însă "nu există legătură de cauzalitate cu prejudiciul imputat acesteia, care reprezintă contravaloare taxe de exploatare pentru 75 de mașini de joc". În susținerea acestei concluzii, curtea de apel își construiește raționamentul pe analiza și interpretarea dispozițiilor legii speciale în materia organizării și exploatării jocurilor de noroc - art. 6 alin. (1), art. 13 și art. 15 din O.U.G. nr. 77/2009, din care rezultă - în esență - că persoana fizică nu ar putea obține licența de organizare a jocurilor de noroc și nici nu ar putea fi autorizată să exploateze jocuri de noroc. Prin urmare, pârâta – persoană fizică nu poate fi obligată la repararea prejudiciului generat de săvârșirea acestei fapte ilicite câtă vreme "prejudiciul afirmat ar fi putut fi cauzat doar de o persoană juridică autorizată pentru exploatarea a minim 75 mașini de joc și care nu și-a achitat taxa anuală, și nu poate fi cauzat de exploatarea a două mașini de joc pentru care nu există autorizație". Înalta Curte notează că reclamantul a învestit prima instanță cu o acțiune în răspundere delictuală, întemeiată pe dispozițiile art. 1357 C. civ., însă a cuantificat prejudiciul pretins prin raportare la reglementarea legii speciale în materia organizării și exploatării jocurilor de noroc Anexa - pct. 1. I lit. G) din O.U.G. nr. 77/2009, pct. 1. II lit. G) și pct. 2 lit. F) din O.U.G. nr. 77/2009 – aplicabile persoanelor juridice. În cauză, în vreme ce prima instanță a reținut că nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale pentru a se dispune obligarea pârâților la plata taxelor solicitate de reclamant, curtea de apel a apreciat - în mod greșit - că pârâta persoana fizică nu poate fi obligată la vreun prejudiciu calculat prin raportare la reglementarea legii speciale în materia organizării și exploatării jocurilor de noroc. În materia prejudiciului, dispozițiile art. 1385 C. civ., la care se face referire prin motivele de recurs, reglementează întinderea reparației și impun principiul reparării integrale a prejudiciului. Astfel, potrivit art. 1385 alin. (3) C. civ., despăgubirea trebuie să cuprindă "pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului." Pe acest temei, autorul faptei ilicite, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, este obligat să repare nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), ci și beneficiul nerealizat (lucrum cessans). În ambele situații, este necesar ca prejudiciul pretins de către cel păgubit prin săvârșirea faptei ilicite, căruia îi revine sarcina probei, să fie cert, atât ca existență, cât și ca posibilitate de evaluare. Totodată, în legătură cu evaluarea și stabilirea caracterului cert al prejudiciului, prevederile art. 1532 alin. (3) C. civ. dispun că, "Prejudiciul al cărui cuantum nu poate fi stabilit cu certitudine se determină de instanța de judecată." În cauză, întrucât reclamantul a invocat și pretins, prin analogie, drept prejudiciu, sumele datorate de persoanele juridice, legal autorizate, pentru exploatarea aparatelor tip slot-machine, în limitele stabilite prin cererea de apel a reclamantului, se impunea ca instanța de apel să analizeze și să evalueze prejudiciul generat prin fapta ilicită a pârâtei inclusiv prin raportare la dispozițiile art. 1532 alin. (3) C. civ. Este adevărat că în conformitate cu reglementarea organizării și exploatării jocurilor de noroc, atât cea de la data săvârșirii faptei ilicite, cât și cea actuală, o persoană fizică nu ar obține nici licența de organizare a jocurilor de noroc și nici nu ar fi autorizată să le exploateze. Astfel, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, în forma în vigoare în luna iunie a anului 2017, prin "organizator de jocuri de noroc" se înțelege "persoana juridică licențiată să organizeze și să exploateze jocuri de noroc în condițiile prezentei ordonanțe de urgență și a reglementărilor specifice". De asemenea, conform art. 21 alin. (1) din același act normativ (conținutul textului din 2017 coincizând cu cel actual), "Răspunderea pentru organizarea și exploatarea jocurilor de noroc în condițiile prezentei ordonanțe de urgență revine în totalitate persoanelor juridice care dețin licență de organizare a jocurilor de noroc" Prin urmare, raportarea la numărul minim de mijloace de joc pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine, la data săvârșirii faptei ilicite, respectiv 75 de aparate, nu relevă nici prejudiciul efectiv, nici beneficiul nerealizat, întrucât acesta nu reprezintă un prejudiciu cert în privința existenței sale, câtă vreme pârâta nu este organizată ca persoană juridică. Astfel fiind, este de considerat, în speță, că în cazul persoanei fizice, contrar celor reținute de instanța de apel prin hotărârea recurată, atunci când aceasta exploatează jocuri de noroc, fără licență și fără autorizare prealabilă, este just a considera că prejudiciul cert, din punctul de vedere al componenței pretinse de către recurent, este cel produs în mod efectiv prin exploatarea aparatelor de joc efectiv utilizate, la care se adaugă contravaloarea taxei de licență. În cauză, chiar instanța de apel reține că fapta ilicită a pârâtei – persoană fizică de desfășurare de activități în domeniul jocurilor de noroc fără autorizație de exploatare și fără licență este susceptibilă de a atrage răspunderea civilă delictuală, însă concluzionează eronat cu privire la lipsa legăturii de cauzalitate cu prejudiciul imputat acesteia, deși atunci când cuantumul prejudiciului nu poate fi stabilit cu certitudine, acesta se determină de instanța de judecată, conform art. 1532 alin. (3) C. civ., scop în care instanța are obligația să stabilească situația de fapt și să administreze probe relevante în acest demers. În interpretarea curții de apel, fapta ilicită a pârâtei – persoană fizică și chiar cea a persoanei juridice care nu întrunește condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 77/2009 pentru organizarea și exploatarea a jocurilor de noroc ar ajunge, practic, să rămână nesancționată pe tărâm civil, ceea ce generează o diferență nejustificată de tratament în raport de persoana juridică licențiată potrivit legii speciale, care se supune condițiilor și exigențelor reglementării în materia organizării și exploatării jocurilor de noroc. În cauză, este vădit că pârâta A. a desfășurat o activitate pe care legea nu i-o permite, iar prin desfășurarea acestei activități a obținut beneficii financiare nesupuse niciunei forme de taxare ori impozitare. Prin aceasta, s-a ajuns la prejudicierea statului, iar a considera, precum a făcut instanța de apel, că pârâta nu poate fi obligată la plata niciunei despăgubiri către stat ar conduce, în fapt, la încurajarea acestui tip de conduită, în pofida caracterului ei nelegal, facilitându-se eludarea dispozițiilor legale potrivit cărora doar societățile comerciale pot desfășura activități de natura celor din cauză. S-ar ajunge, așadar, la prejudicierea indirectă a statului, acesta fiind pus în situația de a nu dispune de un mijloc de drept civil care să îi faciliteze repararea prejudiciului rezultat din faptul că o persoană fizică optează pentru a desfășura activități de jocuri de noroc, în această calitate, iar nu prin înființarea unei societăți comerciale care s-ar afla supusă dispozițiilor legale exprese și dedicate privitoare la licențierea, modalitatea de desfășurare și fiscalizare a acestui tip de activitate. Există, așadar, o prejudiciere a statului, legătura de cauzalitate dintre fapta persoanei fizice și prejudiciul cauzat statului fiind îndeajuns de evidentă. Prin urmare, în speță se impune analiza întinderii prejudiciului, conform prevederilor art. 1381 și art. 1385 C. civ., în acord cu dezlegările făcute de Înalta Curte prin cele ce preced. În ceea ce privește persoana fizică autorizată – pârâta B., în acord cu motivarea instanței de apel, Înalta Curte reține că aceasta nu poate avea calitatea de subiect activ al răspunderii civile delictuale, în raport cu dispozițiile art. 187, 188 C. civ., coroborate cu cele ale O.U.G. nr. 44/2008 dar și cu cele statuate prin decizia nr. 1/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conform cărora "întreprinderea individuală nu este implicată ca subiect de drept în raporturile juridice reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008, nu are calitatea de persoană juridică în înțelesul normelor C. civ. și nu poate fi, în sine, nici destinatar al actelor normative civile ori al dispozițiilor legislației penale." Contrar celor susținute de recurentul-reclamant, prevederile art. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 statuează expres că persoana răspunzătoare patrimonial este întreprinzătorul - persoană fizică titular - care poate răspunde cu patrimoniul de afectațiune "dacă acesta a fost constituit". În consecință, nu se poate atrage răspunderea civilă delictuală a întreprinderii individuale, ci eventual, a persoanei care a constituit această întreprindere, în cazul în care sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de lege, cum corect a reținut instanța de apel. Pentru aceste considerentele, Înalta Curte, în temeiul art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant, va casa decizia recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe de apel spre rejudecarea apelului, în speță, constatându-se a fi întrunite premisele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.