ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 969/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată la 31 octombrie 2019 pe rolul Tribunalului Neamț, reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a solicitat obligarea pârâților A. și Întreprinderea individuală B. la plata unei despăgubiri în suma de 1.090.372 RON, în baza dispozițiilor art. 1357 și următoarele C. civ., sumă ce reprezintă contravaloarea taxelor de licență și respectiv de autorizare pentru jocuri de noroc de tip slot machine, taxe datorate și neachitate. A învederat că suma de 1.090.372 RON datorată Statului Român (245.000 euro echivalentul a 1.090.372 RON - 245.000 euro x 4,4505 RON/euro) este formată din: - 20.000 euro, reprezentând contravaloarea taxei anuale aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc tip slot machine, taxă nedeclarată și neachitată; - 195.000 euro (2.600 euro/an/mijloc de joc x 75 mijloace de joc), reprezentând cuantumul taxelor anuale de autorizare aferente exploatării numărului minim obligatoriu, respectiv 75 mijloace de joc tip slot machine, prevăzut de reglementările legale în vigoare taxe nedeclarate și neachitate; - 30.000 euro (400 euro/post autorizat/an x 75 mijloace de joc), reprezentând contravaloarea taxelor anuale speciale de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot machine, aferente exploatării numărului minim obligatoriu de 75 de astfel de mijloace de joc, pentru care se poate solicita autorizarea, taxe nedeclarate și neachitate.

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 204 din 17 martie 2021 pronunțată de Tribunalul Neamț, a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei A. și a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea în răspundere civilă delictuală formulată de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, în contradictoriu cu pârâții A. și Întreprinderea Individuală B..

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia nr. 959 din 13 decembrie 2021, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul Oficiul Național Pentru Jocuri de Noroc împotriva sentinței civile nr. 204 din 17 martie 2021 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații A., și Întreprindere Individuală B..

Hotărârea pronunțată de instanța de recurs: Prin decizia nr. 2257 din 17 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantul Oficiul Național Pentru Jocuri de Noroc împotriva deciziei civile nr. 959 din 13 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău. A casat decizia recurată și a trimi cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Rejudecare - hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia nr. 508 din 27 iunie 2023, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis apelul formulat de apelantul-reclamant Oficiul Național Pentru Jocuri de Noroc împotriva sentinței civile nr. 204 din 17 martie 2021 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații A., și Întreprindere Individuală B.. A schimbat, în parte, sentința apelată. A admis, în parte, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta A. și a obligat pe pârâta A. la plata către reclamant a sumei de 112.153 RON, cu titlu de daune materiale. A menținut soluția primei instanțe de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. și de respingere a acțiunii în contradictoriu cu pârâta Întreprindere Individuală B..

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei nr. 508 din 27 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc și pârâta A. au declarat recurs. a) Recursul declarat de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc: Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea acțiunii civile astfel cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtei A. la plata despăgubirilor civile în cuantum de 1.090.327 RON, apreciind că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În memoriul de recurs, recurentul-reclamant realizează o amplă prezentare situației de fapt, a hotărârilor pronunțate de instanțele de fond, a activității sale și a dispozițiilor legale care o reglementează, evidențiind faptul că administrează monopolul de stat asupra organizării și exploatării activității de jocuri de noroc. Referitor la cauza pendinte, arată că pârâta A. a săvârșit fapta infracțională de a desfășura activități de jocuri de noroc, în spațiul public, fără a îndeplini cerințele legale pentru exploatare. Persoana fizică nu poate, în contextul legislației specifice, în domeniul jocurilor de noroc, să fie licențiată și autorizată, acest drept avându-l doar persoanele juridice, în conformitate cu prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 77/2009, dar acest fapt nu-i dă dreptul persoanei fizice să desfășoare activități de jocuri de noroc fără a se constitui ca persoană juridică, fără un contract încheiat în condițiile legii (conform art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2009) și fără să achite anticipat la bugetul statului a taxelor obligatorii înainte de a începe exloatarea acestor jocuri de noroc. O abordare diferită ar încuraja desfășurarea de jocuri de noroc de către persoanele fizice, care vor ști că eventualul prejudiciu, stabilit de către instanțe, este sub nivelul cuantumului stabilit de legiuitor și ar reprezenta un precedent periculos, persoanele respective nerăspunzând nici penal, nici civil pentru că sunt persoane fizice, putând să organizeze jocuri de noroc fără respectarea normelor imperative impuse de legislația din domeniul jocurilor de noroc. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 6 și art. 13 din O.U.G. nr. 77/2009, persoanei fizice îi este interzisă organizarea de jocuri de noroc tip slot-machine, iar persoana juridică are obligația să achite la bugetul de stat 20.000 euro reprezentând taxa anuală aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine, precum și 195.000 euro (2600 euro/an/mijloc de joc x 75 mijloace de joc) reprezentând taxele anuale de autorizare pentru exploatarea numărului minim obligatoriu de 75 de mijloace de joc tip slot machine, cât și 30.000 euro taxa de viciu (400 euro/an/mijloc de joc x 75 mijloace de joc), taxe prevăzute de reglementările legale în vigoare la data săvârșirii faptei. Or, pârâții A. și B. - având calitatea de întreprinzător la Întreprinderea individuală B., au desfășurat activități exact ca un organizator de jocuri de noroc, producând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 1.090.372 RON, prin neplata taxelor către bugetul statului. Prin modalitatea în care a fost săvârșită fapta, respectiv în incinta unei locații tip bar, s-a încercat crearea unei aparente stări de legalitate, scopul urmărit fiind acela de a nu se achita taxele legale și de a nu se evidenția sumele încasate, dar și de a induce în eroare jucătorii. Prin soluția adoptată, instanța de apel nu a luat în considerare toate prevederile legale în vigoare, respectiv faptul că prejudiciul trebuie să fie recuperat și să fie plătit la bugetul de stat în cuantumul achitat de toți organizatorii de jocuri de noroc care funcționează legal și care achită taxa de licență și taxa de autorizare pentru minim 75 aparate, conform art. 15 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2009. Recurentul-reclamant a mai arătat că soluția instanței de apel este greșită prin raportare la prevederile legale privind răspunderea civilă delictuală. Desfășurarea activităților de jocuri de noroc presupune existența unei locații declarate la Registrul Comerțului care să îndeplinească toate cerințele legale, astfel cum reiese din coroborarea dispozițiilor art. 1, art. 13 și art. 14 din O.U.G. nr. 77/2009, cu modificările și completările ulterioare. Activitatea de jocuri de noroc este activitate monopol de stat, în acest domeniu statul stabilind regimul de acces al agenților economici și condițiile în care se exercită acest tip de activitate. Regulile în domeniul jocurilor de noroc sunt norme imperative având caracter special, iar nerespectarea acestora dă naștere faptelor sancționate de lege. Instanța de apel a reținut că, în ceea ce privește celelalte sume (taxa privind autorizația de exploatare cât și taxa de viciu), acestea nu pot fi calculate în modalitatea indicată în cererea de chemare în judecată, respectiv raportat la un număr de 75 de aparate. Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârșită de pârâtă cu vinovăție sub forma intenției directe, întrucât a prevăzut rezultatul acesteia și l-au urmărit prin săvârșirea acțiunii. Instanța civilă, care are de soluționat o acțiune în răspundere civilă delictuală nu se va putea prevala de dispozițiile de drept material penal care incriminează fapta (aceeași faptă ilicită) ce a fost cercetată în cadrul unui proces penal. Astfel, în cazul exploatării jocurilor de noroc fără autorizație și fără licență de funcționare de către o persoană fizică sau o persoană juridică, prejudiciul cauzat statului pentru încălcarea dreptului său de monopol îl reprezintă contravaloarea tuturor taxelor prevăzute de lege pentru obținerea licenței și a autorizației de exploatare (prejudiciul fiscal) și nu doar taxa anuală achitată pentru licență, precum și taxa de exploatare raportată la numărul efectiv de aparate exploatate. Legea prevede un număr minim de aparate pentru care se poate solicita autorizația de exploatare și pentru care există obligația plății anticipate a taxei aferente celor 75 de aparate, indiferent dacă organizatorul desfășoară ori nu efectiv activitatea propriu-zisă de jocuri de noroc cu acest număr de aparate. Chiar și în condițiile în care licența de exploatare ar fi revocată, obligația de plată a diferenței rămase din taxa anuală pentru numărul minim de aparate prevăzut de lege ar subzista conform art. 17 alin. (9) din O.U.G. nr. 77 2009. Prin soluția adoptată, instanța de apel nu a luat în considerare prevederile legale incidente în cauză și nu a sancționat conduita pârâtei, prin obligarea sa de a achita contravaloarea prejudiciului produs de activitatea desfășurată. Persoana fizică sau juridică ce nu respectă dispozițiile legale privind licențierea și autorizarea, pe lângă faptul că săvârșește o infracțiune prin încălcarea monopolului de stat, privează statul de taxele fiscale pe care acesta le-ar fi încasat în situația desfășurării corecte a acestei activități. Ca atare, în acest gen de cauze, prejudiciul cauzat statului prin săvârșirea faptei ilicite de către persoana fizică cercetată penal nu poate fi cuantificat în raport de numărul de aparate exploatate efectiv fără respectarea dispoziților legale, ci se raportează la contravaloarea taxelor, stabilite prin norma specială, pe care statul le-ar fi încasat la momentul autorizării persoanei interesate în desfășurarea unei astfel de activități. Or, taxele respective sunt prestabilite în lege și se achită anticipat, fiind calculate prin raportare la un număr minim, indicat în textul de lege, de mijloace de joc, locații sau dotări tehnice pentru care se poate solicita autorizarea, astfel că și prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii există și este prezumat ca fiind constituit din contravaloarea acestor taxe fiscale, cu titlu de beneficiu nerealizat, al cărui caracter cert nu poate fi contestat. Prejudiciul este datorat de autorul infracțunii reglementate de art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009 indiferent că este persoană fizică sau juridică și independent de faptul că legea permite organizarea de jocuri de noroc doar operatorilor economici, întrucât suntem pe tărâmul răspunderii civile delictuale, fapta ilicită constând tocmai în organizarea acestor activități fără respectarea condițiilor legale. În consecință, prejudiciul cauzat de desfășurarea fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc este prezumat de lege prin dispozițiile art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (2) lit. b) (i) și art. 15 alin. (6) lit. a) și anexa din același act normativ și se raportează la taxele pe care statul le-ar fi încasat în condițiile în care activitatea de jocuri de noroc ar fi fost autorizată. Recurentul-reclamant arată că sunt incidente dispozițiile art. 1349 din C. civ., raportat la art. 1357 din același act normativ, care impun ca persoana care a săvârșit un fapt ilicit să repare toate prejudiciile care rezultă din fapta sa. Aceste dispoziții legale se coroborează cu legea specială în materia jocurilor de noroc și justifică demersul judiciar al reclamantului, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 19 din C. proc. pen., acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale. Repararea integrală prejudiciului reprezintă principiul de baza al răspunderii civile delictuale, consacrat de dispozițiile C. civ. art. 1385 alin. (1) C. civ. În mod greșit aceste reglementări au fost înlăturate de instanța de apel, prin necoroborarea legii speciale cu prevederile care reglementează răspunderea civilă, instituție juridică alcătuită din totalitatea normelor de drept prin care se reglementează obligația oricărei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa extracontractuală sau contractuală ori pentru care este chemată de lege să răspundă. Fapta se referă la aceleași persoane ce trebuie trase la răspundere penală și civilă și pentru a se evita darea unor soluții contradictorii. Recurentul-reclamant aduce și argumente de ordin jurisprudențial, invocând decizii ale instanțelor de judecată naționale, predominant penale, și ale Curții Constituționale, făcând trimitere și la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Concluzionând, recurentul-reclamant precizează că recursul formulat vizează critici privind netemeinicia hotărârii atacate, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., decizia recurată fiind pronunțată cu nesocotirea prevederilor legale care au stat la baza stabilirii despăgubirilor, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat prin săvârșirea de către A. a infracțiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, prejudiciu total fiind de 1090372 RON (245000 euro x 4,4505 RON/euro) fiind compus din: 20000 euro taxa de licență, 195000 euro taxa de autorizare (2600 euro x 75 mijloace de joc slot-machine) și 30000 euro taxa de viciu (400 euro/post autorizat/an x 75 de mijloace de joc slot-machine). În mod greșit reglementările ce privesc numărul minim de aparate au fost înlăturate de instanța de apel, prin neraportarea prevederilor speciale la prevederile care reglementează răspunderea civilă - instituție juridică alcătuită din totalitatea normelor de drept prin care se reglementează obligația oricărei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa extracontractuală sau contractuală ori pentru care este chemată de lege să răspundă. Pentru toate motivele și argumentele expuse, solicită admiterea recursului și, păstrând cauza spre rejudecare, admiterea acțiunii civile, așa cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtei A. la plata despăgubirilor civile în cuantum de 1.090.372 RON către partea civilă, calcul efectuat pentru numărul minim de 75 de mijloace de joc slot-machine. În subsidiar, în condițiile în care se menține modul de calcul efectuat de instanța de apel, respectiv doar pentru două mijloace de joc slot-machine, solicită să se constate faptul că este obligatoriu ca pârâta să fie obligată și la plata taxei de viciu aferentă celor două mijloace de joc slot-machine (800 euro) deoarece taxa de viciu se plătește pentru fiecare mijloc de joc în parte, aceasta urmărind practic taxa de autorizare pentru fiecare mijloc de joc tip slot-machine. b) Recursul formulat de pârâta A.: Prin memorul de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că motivele reținute de instanța de apel, nu sunt întemeiate, în sensul că nu sunt întrunite condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, având în vedere faptul că lucrează la Întreprinderea Individuală B.. Solicită să fie reanalizate toate probele administrate la instanța de fond, inclusiv martorii care au declarat care este situația reală pentru cele doua machete. Recurenta-pârâtă expune situația de fapt, precizând că aparatele i-au fost lăsate de o persoană, care trebuia să-i aducă ulterior actele, aparatele neaparținându-i pârâtei - aspecte pe care le-a dovedit la instanța de fond cu martorul C.. Menționează că nu are calitatea de organizator de jocuri de noroc, întrucât, împreună cu celălalt pârât, nu sunt persoane juridice licențiate să organizeze jocuri de noroc și nu au reprezentarea consecințelor. În atare situație, nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale pentru a se dispune obligarea sa la plata taxelor solicitate de reclamant, câtă vreme nu deține licența pentru organizarea jocurilor de noroc. Fapta cauzatoare de prejudicii se impune a fi analizată în considerarea dispozițiilor art. 1357 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, ținând cont de faptul că au fost puse în exploatare două aparate tip slot-machine care nu aveau elemente de identificare, iar sumele obținute în cele două zile de funcționare au fost foarte mici, respectiv 185 RON și 30 RON - nu a obținut un profit semnificativ, atât sumele de bani cât și aparatele fiind confiscate. Coroborând toate aceste aspecte, reținând că cele două pârâte nu dețineau licență pentru a organiza sau exploata jocuri de noroc și că nu aveau reprezentarea consecințelor juridice, așa cum rezultă din apărările formulate de persoana fizică A. care denotă un anumit grad de naivitate în raporturile cu terții și o lipsă de prevedere, instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale pentru a se dispune obligarea pârâților la plata taxelor solicitate de reclamant. Recurenta-pârâtă precizează că nu a creat niciun prejudiciu statului român, își câștigă cu greu existența, obiectul său de activitate fiind comerț cu amănuntul și locuiește într-o comună în care populația este scăzută, plătind și chirie pe spațiu. Motivele reținute de instanța de apel sunt străine de soluționarea cauzei, considerent pentru care solicită reținerea cauzei spre rejudecare, în vederea stabilirii unei soluții reale, având în vedere modul de derulae a faptelor. Reiterează faptul că nu deține firma de jocuri de noroc sau pariuri, iar suma care i se solicita este exagerată, asemenea aparate fiind găsite și la alte localuri astfel că situația este cunoscută de inspectorii care au venit în control. Întrucât nu au mai deținut astfel de aparate, pârâții nu au știut cum se procedează, iar banii au fost cei găsiți în aparate la data controlului, apreciind că a fost o înscenare de la cei care practică jocurile de noroc. Solicită să se aibă în vedere soluția pronunțată de organele de urmărire penală cu privire la plângerea formulată de reclamanta din prezenta cauză - prin ordonanța din data de 10.01.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Appel Bacău s-a dispus renunțarea la urmariea penală împotriva sa, reținându-se că nu există un interes public în urmărirea faptelor și că nu a creat niciun prejudiciu. În mod netemeinic și nelegal a fost admis apelul, a fost schimbată în parte hotărârea apelată și a fot admisă în parte acțiunea, pârâta apreciind că nu are calitate procesuală în cauză și nu a creat niciun prejudiciu întrucât nu a obținut niciun câștig substanțial de pe urma celor două aparate. Concluzionând, recurenta-pârâtă solicită casarea hotărârii recurate și reținerea cauzei spre rejudecare, indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 4 (instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, făcând referire la lipsa calității sale procesuale și la lipsa prejudiciului) și pct 6 C. proc. civ. (arătând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei).

Apărările formulate în cauză: Recurenta-pârâtă A. și intimata-pârâtă Întreprinderea individuală B. au depus întâmpinare la recursul declarat de reclamantă, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Recurentul-reclamant Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a depus întâmpinare la recursul declarat de recurenta-pârâtă, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (31 octombrie 2019), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 9 aprilie 2024, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra recursurilor. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează să fie expuse: Cu privire la recursul declarat de recurentul-reclamant Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, se constată că motivele de recurs formulate, subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează, în esență, încălcarea de către instanța de apel a prevederilor ce reglementează răspunderea civilă delictuală, respectiv a art. 1349 și a art. 1357 C. civ., din perspectiva modalității de evaluare a prejudiciului, susținându-se că, în mod greșit, a fost limitat prejudiciul doar la contravaloarea a 2 aparate, în loc de 75 aparate, cât reprezintă numărul minim necesar pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine, care pot fi exploatate în cadrul aceleiași locații sau în locații diferite, conform art. 15 alin. (6) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, în forma în vigoare la data săvârșirii faptei ilicite. Prealabil oricărei analize, se constată că prin decizia de casare nr. 2257 din 17 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în primul ciclu procesual, s-a reținut că fapta pârâtei A. de desfășurare de activități în domeniul jocurilor de noroc, fără autorizație de exploatare și fără licență, este susceptibilă de a atrage răspunderea delictuală, instanța de recurs dispunând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel doar pentru stabilirea întinderii prejudiciului, conform prevederilor art. 1381 și art. 1385 C. civ. Potrivit dispozițiilor art. 501 C. proc. civ., privitoare la judecata în fond după casare: "(1) În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul. (2) Când hotărârea a fost casată pentru încălcarea regulilor de procedură, judecata va reîncepe de la actul anulat. (3) După casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată. (4) În cazul rejudecării după casare, cu reținere sau cu trimitere, sunt admisibile orice probe prevăzute de lege." În considerarea acestei dispoziții legale, modalitatea în care instanța de recurs, prin decizia de casare, a dat dezlegare unui aspect litigios - în speță îndeplinirea cerințelor legale care atrag răspunderea civilă delictuală a pârâtei - se impune, fără posibilitatea de a fi contrazisă cu ocazia rejudecării. Aceasta datorită efectului pozitiv al lucrului judecat potrivit căruia statuările definitive ale unei hotărâri judecătorești se impun, deopotrivă, părților și instanței ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăți anterioare, care a tranșat definitiv un aspect al litigiului. O repunere în discuție a situației soluționate definitiv constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la limitarea prejudiciului la contravaloarea a 2 aparate, în loc de 75 aparate, ce reprezintă numărul minim necesar pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine, care pot fi exploatate în cadrul aceleiași locații sau în locații diferite, conform art. 15 alin. (6) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, în forma în vigoare la data săvârșirii faptei ilicite, se reține caracterul său nefondat. Prin aceeași decizie de casare pronunțată în primul ciclu procesual, s-a reținut că, raportarea la numărul minim de mijloace de joc tip slot machine pentru care se obține autorizarea, respectiv 75 de aparate, nu relevă nici prejudiciul efectiv, nici beneficiul nerealizat, întrucât nu reprezintă un prejudiciu cert în privința existenței sale, câtă vreme pârâta nu este organizată ca persoană juridică. Înalta Curte a trasat limitele casării, iar instanța de apel a reluat judecata cu respectarea dezlegărilor date problemelor de drept, fiind obligată să stabilească prejudiciul cert, prin raportare la situația reală a pârâtei, respectiv persoană fizică ce a exploatat 2 aparate de joc tip slot-machine. Celelalte aspecte se bucură de efectul pozitiv al lucrului judecat. În considerarea dispozițiilor obligatorii din decizia de casare, Curtea de Apel Bacău a reținut, în mod legal, că pârâta A. răspunde în calitate de persoană fizică pentru utilizarea aparatelor de jocuri de noroc, prejudiciul neputându-se raporta la taxe pe care nu le-ar datora niciodată bugetului de stat, nefiind persoană juridică. Drept urmare, raportat la dezlegările din primul ciclu procesual, nu poate fi primită susținerea recurentului-reclamant conform căreia o asemenea persoană fizică s-ar afla într-o situație similară cu o persoană juridică ce întrunește condițiile legale pentru organizarea și exploatarea a jocurilor de noroc, iar întinderea prejudiciului produs statului ar fi aceeași, în toate situațiile identice sau asemănătoare. De asemenea, nu poate fi primită nici susținerea recurentului-reclamant, în sensul că prejudiciul real rezultat din exploatarea celor 2 aparate este reprezentat, pe lângă contravaloarea licenței de organizare a jocurilor de noroc (care a fost acordată de către instanța de apel) și de contravaloarea taxei aferente autorizației de exploatare a unui număr de 75 de aparate, în cuantum de 195.000 euro, respectiv de taxa de viciu în cuantum de 30.000 euro. În considerarea dispozițiilor art. 1358 din C. civ., autorul unei faptei ilicite este obligat să repare nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens) ci și beneficiul nerealizat (lucrum cessans). Însă, indiferent de situație, este necesar ca prejudiciul pretins de către cel păgubit prin săvârșirea faptei ilicite, căruia îi revine sarcina probei, să fie cert, atât ca existență, cât și ca posibilitate de evaluare, iar întinderea reparației să fie în concordanță cu întinderea prejudiciului, în raport cu prejudiciul efectiv suferit de cel păgubit Or, în cauza pendinte, potrivit considerentelor deciziei de casare, raportarea recurentului-reclamant la numărul minim de aparate de joc pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine, respectiv 75 de aparate, nu relevă nici prejudiciul efectiv, nici beneficiul nerealizat, întrucât nu se poate vorbi în nicio situație despre un prejudiciu cert în privința existenței sale, astfel cum anterior s-a evidențiat. Prin urmare, Înalta Curte, în acord cu instanța de apel, în aplicarea dispozițiilor art. 12 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 77/2009 (prin care legiuitorul a stabilit că, în cazul jocurilor de noroc tip slot-machine autorizația de exploatare se acordă pentru fiecare mijloc de joc în parte), reține că, în cazul pârâtei, prejudiciul cert, din punctul de vedere al componenței pretinse de către recurent și în limitele învestirii acestei instanțe de recurs, este numai cel produs în mod efectiv prin exploatarea celor 2 mijloace de joc. Din această perspectivă, Înalta Curte va confirma aspectele statuate de curtea de apel cu privire la faptul că valoarea taxei de autorizare, în cuantumul solicitat de recurent, nu reprezintă un prejudiciu cert și actual, aflat în legătură de cauzalitate cu fapta ilicită săvârșită de pârâtă. Argumentul care susține această ipoteză este cel potrivit căruia achitarea taxelor de licență și de autorizare (taxa de viciu fiind adiacentă taxei de autorizare) nu conducea în mod automat la obținerea licenței și a autorizației, dispozițiile art. 15 alin. (1) și alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2009 impunând îndeplinirea unui cumul de obligații referitoare, printre altele, la exploatarea unui număr minim de 75 de aparate de tip slot-machine de către un operator economic, care să aibă ca obiect principal de activitate organizarea de jocuri de noroc, existența avizului organelor de poliție acordat reprezentanților legali, precum și asociaților/acționarilor persoanei juridice, lipsa stării de incompatibilitate sau a unei condamnări suferite de reprezentantul persoanei juridice etc. În limitele în care recurentul-reclamant a invocat prejudiciul pretins suferit prin fapta pârâtei, raportarea la numărul minim de aparate pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine relevă un prejudiciu eventual, virtual, în condițiile în care acest număr face parte dintr-o serie de alte condiții pentru care este necesară autorizarea pentru exploatarea mijloacelor de joc. Așadar, prejudiciul cert, din punctul de vedere al componenței indicate de recurent, este cel produs în mod efectiv, prin exploatarea celor 2 aparate de joc, cum în mod corect a apreciat instanța de apel, care a evaluat cuantumul despăgubirilor în conformitate cu dispozițiile trasate prin decizia de casare, prin raportare la taxa aferentă autorizației de funcționare doar pentru aceste aparate. Referitor la critica vizând obligarea pârâtei la plata taxei de viciu aferente fiecărui mijloc de joc în parte, instanța de apel a arătat că o asemenea taxă este percepută în situația în care jocurile tip slot-machine sunt operate în locații specializate în care se desfășoară activitatea de jocuri de noroc - aspect ce nu se verifică în cauză, din probele administrate rezultând că cele 2 aparate de joc au fost puse în funcțiune și utilizate în incinta unui bar (locație nespecializată), acesta fiind considerentul pentru care instanța a reținut că o astfel de taxă nu trebuia plătită. Nu în ultimul rând, împrejurarea că și o persoană fizică putea fi subiect activ al infracțiunii de "desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc", după cum prevedea în mod expres art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009, nu are relevanță în soluționarea acțiunii civile de față întemeiată pe răspunderea civilă delictuală. Astfel, potrivit art. 28 alin. (1) din acest cod, "Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite." Pe acest temei, hotărârea penală nu are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile în ceea ce privește existența prejudiciului, nici măcar atunci când s-a pronunțat o hotărâre definitivă de încetare a procesului penal, cu atât mai mult un asemenea efect nu operează în ipoteza în care s-a renunțat chiar la urmărirea penală, prin ordonanță a Parchetului, precum în speță, iar instanța penală a pronunțat o încheiere prin care a admis cererea Parchetului de confirmare a acestei soluții. Constatând că dispozițiile legale indicate de recurentu-reclamant au fost aplicate în mod corect de către instanța de apel, Înalta Curte reține că nu este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a respinge recursul ca nefondat. Recursul declarat de pârâta A. urmează a fi respins, de asemenea ca nefondat, pentru următoarele considerente: Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că motivele reținute de instanța de apel în adoptarea soluției pronunțate nu sunt întemeiate, întrucât nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale pentru a se dispune obligarea sa la plata taxelor solicitate de reclamant, câtă vreme nu deține licența pentru organizarea jocurilor de noroc. A mai arătat că, în mod netemeinic și nelegal, a fost admis apelul, a fost schimbată în parte hotărârea apelată și a fost admisă în parte acțiunea, apreciind că nu are calitate procesuală în cauză și nu a creat niciun prejudiciu întrucât nu a obținut niciun câștig substanțial de pe urma exploatării celor 2 aparate. Cu privire la aceste critici, susceptibile a fi examinate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum anterior s-a evidențiat în analiza recursului declarat de reclamant, întrunirea în persoana pârâtei a elementelor răspunderii civile delictuale a fost deja dezlegată în primul ciclu procesual, prin decizia de casare nr. 2257 din 17 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție reținându-se că: "În cauză, este vădit că pârâta A. a desfășurat o activitate pe care legea nu i-o permite, iar prin desfășurarea acestei activități a obținut beneficii financiare nesupuse niciunei forme de taxare ori impozitare. Prin aceasta, s-a ajuns la prejudicierea statului, iar a considera, precum a făcut instanța de apel, că pârâta nu poate fi obligată la plata niciunei despăgubiri către stat ar conduce, în fapt, la încurajarea acestui tip de conduită, în pofida caracterului ei nelegal, facilitându-se eludarea dispozițiilor legale potrivit cărora doar societățile comerciale pot desfășura activități de natura celor din cauză. S-ar ajunge, așadar, la prejudicierea indirectă a statului, acesta fiind pus în situația de a nu dispune de un mijloc de drept civil care să îi faciliteze repararea prejudiciului rezultat din faptul că o persoană fizică optează pentru a desfășura activități de jocuri de noroc, în această calitate, iar nu prin înființarea unei societăți comerciale care s-ar afla supusă dispozițiilor legale exprese și dedicate privitoare la licențierea, modalitatea de desfășurare și fiscalizare a acestui tip de activitate. Există, așadar, o prejudiciere a statului, legătura de cauzalitate dintre fapta persoanei fizice și prejudiciul cauzat statului fiind îndeajuns de evidentă. Prin urmare, în speță se impune analiza întinderii prejudiciului, conform prevederilor art. 1381 și art. 1385 C. civ., în acord cu dezlegările făcute de Înalta Curte prin cele ce preced." Așadar, ambele aspecte criticate de recurenta-pârâtă (lipsa calității sale procesuale și neîntrunirea elementelor răspunderii civile delictuale, dată fiind lipsa prejudiciului) au primit dezlegare definitivă prin decizia de casare și nu mai pot face obiect al analizei în prezentul recurs, Înalta Curte reținând în etapa procesuală anterioară faptul că pârâta a desfășurat o activitate prin care a obținut beneficii financiare nesupuse niciunei forme de taxare ori impozitare, fapt ce a condus la prejudicierea statului, cauza fiind trimisă instanței de apel spre rejudecare doar pentru a se stabili, în concret și cu respectarea dezlegărilor date prin decizia de casare, întinderea prejudiciului conform prevederilor art. 1381 și art. 1385 C. civ. În limitele rejudecării după casare și cu aplicarea art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în mod legal instanța de apel a admis, în parte, acțiunea și a obligat pe pârâta A. la plata către reclamant a sumei de 112.153 RON, cu titlu de daune materiale, menținând soluția primei instanțe de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive. În ceea ce privește solicitarea recurentei-pârâte de a fi reanalizate toate probele administrate în fața instanței de fond, se reține că o atare cerință este incompatibilă cu natura căii extraordinare de atac a recursului, în cadrul căreia sunt deduse analizei exclusiv motive de nelegalitate. În etapa procesuală a recursului nu poate fi reapreciată situația de fapt prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac. Prin urmare, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, aspectele vizând stabilirea situației de fapt pe baza probatoriilor administrate în cauză nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv critici de nelegalitate. Cu toate că a menționat că ar fi incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că recurenta-pârâtă nu a formulat în cuprinsul cererii de recurs critici concrete care să se circumscrie acestui caz de casare, arătând doar că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, fără a evidenția, în mod concret, vreuna dintre aceste ipoteze. Analizând hotărârea recurată, se constată că instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea exigențelor art. 425 C. proc. civ., decizia conținând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară și concisă, cuprinzând argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate. Se reține că, de altfel, contradicția la care se referă art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. atunci când privește argumentele instanței de judecată, trebuie să fie una de natură să conducă la concluzia că hotărârea este practic nemotivată, asemenea situații întâlnindu-se, spre exemplu, atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele, netemeinicia, sau atunci când se reține caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc. Examinând decizia recurată, se constată că aceasta nu cuprinde considerente contradictorii, drept urmare, nu se poate susține că instanța nu a respectat exigențele de motivare impuse de dispozițiile art. 425 C. proc. civ. Împrejurarea că recurenta-pârâtă nu este de acord cu motivarea instanței de apel, nu echivalează cu o nemotivare sau o motivare contradictorie și nu determină incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., critica întemeiată pe aceste dispoziții legale urmând a fi respinsă ca nefondată. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., se constată că acesta a fost formal invocat. Textul legal menționat prevede că se poate solicita casarea atunci când "instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești." Prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești" se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate prin Constituție și prin legile organice, și săvârșește, printr-un exces de putere, acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând acestor autorități. În cuprinsul cererii de recurs, astfel cum a fost formulată, nu se identifică nicio critică vizând depășirea de către instanță a atribuțiilor judecătorești, astfel încât se constată că acest motiv de nelegalitate a fost invocat fără o susținere pertinentă, reală, argumentată. Având în vedere toate considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursurile ca nefondate.