ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 992/P/2008 din 16 februarie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalt a Curte de Casație și Justiție , Secția Urmări r e Penală și Criminalistică , s-a dispus neînceperea urmării penale față de G.M.S. și D.M. judecători la Curtea de Apel Timișoara , s ecția p enală, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. , neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. , fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. , întrucât faptele reclamate nu există. Pentru a dispune astfel s- a reținut că la data de 22 iulie 2008 numitul T.C.A.

a formulat plângere penală împotriva magistraților G.M.S. și D.M. , judecători la Curtea de Apel Timișoara , s ecția p enală, care au soluționat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinței penale nr. 186 din 24 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Arad, prin care s-a dispus, în baza art. 10 lit. a ) C. proc. pen. , achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. , cu motivarea că fapta nu există; în baza art. 10 lit. h ) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 193 C. pen.

cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. și art. 205 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. , împotriva aceluiași inculpat, întrucât partea vătămată și-a retras plângerea penală; S-a mai dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat in altă cauză. Cu prilejul soluționării cererii de recurs completul de judecată format din magistrații mai sus menționați a admis recursul parchetului și a dis pus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 12 ani cu executare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin . (1) și (2) lit. a) din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 13 alin. (1) și (3) din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Î n plângerea formulată la data de 22 iulie 2008 petentul a susținut că în cauza sa au fost încălcate reguli de procedură penală în sensul că la judecarea cauzei, judecătorul este obligat să asigure asistentă juridică inculpatului în condițiile art. 171 C. proc. pen. , și nu reprezentare, trebuie să se emită mandat de aducere, dacă inculpatul nu răspunde citării, dacă inculpatul nu este de găsit judecarea speței se face în lipsă, după încheierea dezbaterilor, nu se mai pot administra probe scrise, dar judecătorii au amânat pronunțarea deciziei tocmai pentru a fi depuse concluzii scrise.

Î n continuarea plângerii sale, petentul a invocat faptul că unele dintre mențiunile consemnate de judecători în cuprinsul deciziei penale nu corespund realității, fiind false, precizând că: „intenția infracțională este relevată de consecința juridică a transformări unui indiciu în probă certă". Referitor la susținerile petentului, arătate anterior, din verificarea efectuată în cauză, Parchetul a reținut că afirmațiile deținutului petent sunt lipsite de suport probator și tendențioase motivând că în încheierea de ședință din 5 noiembrie 2003 s-a consemnat că la apelul nominal s-a prezentat inculpatul intimat personal și asistat de avocat, caz în care s-a constatat că au fost respectate de către instanță dispozițiile art. 171 C. proc.

pen. privind asistența juridică a inculpatului, în condițiile prevăzute de lege, și nu reprezentarea așa cum a insinuat deținutul. Instanța poate emite mandat de aducere, în condițiile art. 183 C. proc. pen. dar numai atunci când cel citat nu se prezintă iar ascultarea ori prezența sa este necesară. Așa cum s-a menționat inculpatul a fost prezent la judecarea apelului, fapt pentru care nu a mai fost necesară aducerea cu mandat. Potrivit art. 342 C. proc. pen. instanța, când socotește necesar, poate cere părților, după închiderea dezbaterilor, să depună concluzii scrise. Procurorul și părțile pot depune concluzii scrise, chiar dacă nu au fost cerute de instanță. Faptul că instanța a amânat pronunțarea pentru a fi depuse concluzii scrise de către părți nu echivalează cu administrarea de noi probe după încheierea dezbaterilor.

Totodată în cuprinsul plângerii sale petentul a solicitat ca cercetările și administrarea probelor - confruntări, audieri de martori, să fie efectuate în termen de 3 zile, iar soluția să fi fost pronunțată în termen de 20 zile. La data de 18 august 2008, petentul a revenit cu o nouă plângere și a reclamat, pe de o parte parchetul care nu s-a conformat solicitărilor sale, de a fi efectuate cercetări în termen de trei zile, potrivit art. 244 C. proc. pen. , iar pe de altă parte faptul că nu s-a dispus prin rezoluție sau ordonanță o soluționar e a plângerii penale în termenul prezumat de 20 de zile potrivit art. 278 C. proc. pen. Cele reclamate de petent nu au putut fi luate în considerare întrucât, pe de o parte acesta a făcut o grava confuzie între faza de cercetare penală, urmărire penală, și judecata în calea de atac a apelului, iar pe de altă parte în cazul soluționării plângerilor penale termenul prevăzut de art. 278 C. proc.

pen. nu se aplică. Faptul că petentul a fost nemulțumit de modul cum magistrații au soluționat cauza dedusă judecăți lor, nu poate să conducă la concluzia că au fost săvârșite fapte penale care să atragă răspunderea penală, disciplinară a acestora atâta timp cât au fost avute în vedere actele administrate de părți în vederea dispunerii de către instanță a unei soluții legale și temeinice. De asemenea faptele nu există în materialitatea lor cât timp nu se poate reține că au fost săvârșite cu intenție și că prin aceasta s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale persoanei.

Î n același sens a dispus și legiuitorul care reglementând statutul judecătorilor și procurorilor în dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 republicată, a dispus că „ judecătorii sunt independenți și se supun numai legii și trebuie să fie imparțiali". Totodată art. 17 din ac eiași lege stabilește că desființarea unei hotărârii judecătorești poate fi obținută prin exercitarea căilor de atac, iar nu ca urmare a răspunderii penale a judecătorului care a pronunțat-o. Întrucât aspectele reclamate de petent nu s-au confirmat, în cau ză s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmării penale față de G.M.S. și D.M.

Rezoluția dată de Parchetul de pe lângă Înalt a Curte de Casație și Justiție , S ecția de urmărire penală și criminalistică , în dosarul nr. 992/P/2008 din 16 februarie 2009 a fost menținută de către procurorul șef secție al Parchetul de pe lângă Înalt a Curte de Casație și Justiție , Secția de urmărire penală și criminalistică , prin rezoluția nr. 357 5/1669/II/2/2009 din data de 09 aprilie 2009. Î mpotriva rezoluției nr. 992/P/2008 din 16 februarie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalt a Curte de Casație și Justiție , Secția Urmări r e Penală și Criminalistică, a formulat plângere petiționarul T.C.A. , cauza fiind înregistrată pe rolul Înalt ei Curți de Casație și Justiție sub nr. 3610/1/2009.

Î n motivele de recurs formulate în scris și depuse la dosarul cauzei petiționarul a susținut că procurorii au fost în mod evident părtinitori, fapt relevat de consemnări contradictorii sau contrare realității. A mai arătat că la data de 11 noiembrie 2003 când s-au administrat probe împotriva sa , nu a fost prezent la judecarea cauzei, nu a fost reprezentat și nu a beneficiat de dreptul la apă rare , iar împrejurarea că hotărârea de condamnare a sa la 12 ani închisoare prin administrarea frauduloasă de probe este o vătămare gravă a intereselor sale legale și garantate de Constituția României. A mai criticat rezoluția dată de Parchet făcând referire la faptul că Parchetul a administrat, în secret, cu complicitatea unui judecător, în scopul evident de a justifica o condamnare ilegală, infracțiunea fiind certă și săvârșită cu vinovăție, așa cum rezultă din corespondența oficială dintre procuror și judecător.

A invocat dispozițiile art. 385 9 pct. 1 alin. (9) C. proc. pen. susținând că rezoluția atacată este nemotivată întrucât procurorul anchetator R.J. a omis cu rea- credință și cu părtinire să citeze disp. art. 94 și art. 99 din Legea nr . 303/2004. Î n esență, petiționarul T.C.A. a reiterat criticile precizate prin plângerea formulată inițial la Parchetul de pe lângă Înalt a Curte de Casație și Justiție , Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, susținând că intimații G.M.S. și D.M. nu au depus toate diligentele necesare derulării corecte cauzei, a cererii de apel a petiționarului, intimații făcând parte din completul de judecată legal constituit în soluționarea cererii de recurs a petiționarului, conducând la pronunțarea unei hotărâri defavorabile acestuia.

Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., Înalt a Curte constată că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Îm prejurarea că soluționarea cauzei, în care intimații G.M.S. și D.M. au făcut parte din completul de judecată legal constituit în soluționarea apelului formulat de petiționarul T.C.A. , împotriva sentinței penale nr. 1 86 din 24 iulie 2003 a Tribunalu lui Arad, a fost defavorabilă petiționarului, nu poate determina începerea urmăririi penale față de intimați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. și art. 249 C. pen. și art. 289 C. pen., pentr u acest aspect existând căi de atac prevăzute expres de legiuitor.

Din actele premergătoare în cauză ce au format obiectul dosarului penal nr. 992/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalt a Curte de Casație și Justiție , Secția de Urmărire Penală și Criminalistică , nu s-au identificat fapte sau împrejurări care să contureze existența elementelor constitutive ale infracțiunilor sesizate de către petiționarul T.C.A. pretins săvârșite de către intimații G.M.S. și D.M. , astfel că soluția de neîncepere a urmăriri penale dispusă în temeiul art. 288 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. , este temeinică și legală.

Înalt a Curte constată că, în considerentele rezoluției dispuse în cauză, au fost analizate în mod detaliat toate aspectele invocate de petiționar, cu privire la faptele pentru care au fost analizate în mod detaliat toate aspectele invocate de petiționar, cu privire la faptele pentru care a solicitat cercetarea penală a intimaților, reținându-se în mod corect că nu se constată încălcări ale textelor de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale ale petiționarului. Motivul invocat de petiționar respectiv, disp. art. 385 9 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. nu poate fi primit de Înalt a Curte întrucât în prezenta cauză nu ne aflăm în calea de atac a recursului, obiectul cauzei fiind plângere împotriva măsurilor și actelor procurorului de urmărire penală respectiv a ordonanței procurorului, având ca temei prevederile art. 2 78 1 C. proc.

pen. Î n consecință, respingând plângerea și dispunând neînceperea urmăririi penale față de intimați, Parchetul de pe lângă Înalt a Curte de Casație și Justiție , Secția de Urmărire Penală și Criminalistică , a emis o rezoluție temeinică și legală. În baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. , va respinge ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul T.C.A. împotriva rezoluției nr. 992/P/2008 din 16 februarie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalt a Curte de Casație și Justiție , Secția Urmărire Penală și Criminalistică. Va menține rezoluția atacată. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. , petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului prezentei sentinț e.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul T.C.A. împotriva rezoluției nr. 992/P/2008 din 16 februarie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalt a Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul să plătească suma de 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată, în ședință publică, azi 20 octombrie 2009.