ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului
de față;
În baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluția
nr. 992/P/2008 din 16 februarie 2009 dată de Parchetul de pe lângă
Înalt
a Curte de Casație și Justiție
,
Secția Urmări
r
e Penală și Criminalistică
,
s-a dispus neînceperea
urmării penale față de
G.M.S.
și
D.M.
judecători la Curtea de Apel Timișoara
, s
ecția
p
enală, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor prevăzută de art. 246
C. pen.
, neglijență
în serviciu prevăzută de art. 249
C. pen.
, fals intelectual
prevăzută de art. 289
C. pen.
, întrucât faptele reclamate nu
există.
Pentru
a dispune astfel s-
a reținut că la data de 22
iulie 2008 numitul T.C.A.
a formulat plângere penală
împotriva magistraților
G.M.S.
și
D.M.
, judecători la Curtea de Apel Timișoara
, s
ecția
p
enală, care au soluționat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul
Arad împotriva sentinței penale nr. 186
din 24 iunie
2003 pronunțată de Tribunalul Arad, prin care s-a dispus, în baza
art. 10 lit. a
) C. proc. pen.
, achitarea inculpatului sub aspectul
săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.
12
alin. (1) și (2)
lit. a) din Legea nr. 678/2001
cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
și art. 13 alin.
(1)
și
(3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
, cu motivarea că fapta nu există; în baza art. 10 lit. h
) C. proc.
pen. s-a dispus
încetarea procesului penal sub aspectul săvârșirii
infracțiunii prevăzută de art. 193
C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.
și art. 205
C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
, împotriva aceluiași inculpat, întrucât partea vătămată și-a retras plângerea
penală; S-a mai dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este
arestat in altă cauză.
Cu prilejul
soluționării cererii de recurs completul de judecată format din magistrații mai
sus menționați a admis recursul parchetului și a dis
pus condamnarea inculpatului
la pedeapsa închisorii de 12 ani cu
executare, pentru săvârșirea infracțiunilor
prevăzute de art. 12 alin
. (1)
și
(2) lit. a) din Legea
678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
și art. 13 alin.
(1)
și
(3) din Legea 678/2001 cu aplicarea
art. 37 lit. b) C. pen.
Î
n plângerea
formulată la data de 22
iulie
2008 petentul
a susținut că în cauza sa au fost încălcate reguli de procedură penală în sensul
că la judecarea cauzei, judecătorul este obligat să asigure asistentă juridică inculpatului
în condițiile art. 171
C. proc. pen.
, și nu reprezentare, trebuie
să se emită mandat de aducere, dacă inculpatul nu răspunde citării, dacă inculpatul
nu este de găsit judecarea speței se face în lipsă, după încheierea dezbaterilor,
nu se mai pot administra probe scrise, dar judecătorii au amânat pronunțarea deciziei
tocmai pentru a fi depuse concluzii scrise.
Î
n continuarea
plângerii sale, petentul a invocat faptul că unele dintre mențiunile consemnate
de judecători în cuprinsul deciziei penale nu corespund realității, fiind false,
precizând că: „intenția infracțională este relevată de consecința juridică a transformări
unui indiciu în probă certă".
Referitor
la susținerile petentului, arătate anterior, din verificarea efectuată în cauză,
Parchetul a reținut că afirmațiile deținutului petent sunt lipsite de suport probator
și tendențioase motivând că în încheierea de ședință din 5
noiembrie
2003 s-a consemnat că la apelul nominal s-a prezentat
inculpatul intimat personal și asistat de avocat, caz în care s-a constatat că au
fost respectate de către instanță dispozițiile art. 171
C. proc. pen.
privind asistența juridică a inculpatului, în condițiile prevăzute de lege,
și nu reprezentarea așa cum a insinuat deținutul. Instanța poate emite mandat de
aducere, în condițiile art. 183
C. proc. pen.
dar numai atunci
când cel citat nu se prezintă iar ascultarea ori prezența sa este necesară. Așa
cum s-a menționat inculpatul a fost prezent la judecarea apelului, fapt pentru care
nu a mai fost necesară aducerea cu mandat.
Potrivit art. 342 C. proc.
pen.
instanța, când socotește necesar, poate cere părților, după închiderea
dezbaterilor, să depună concluzii scrise. Procurorul și părțile pot depune concluzii
scrise, chiar dacă nu au fost cerute de instanță.
Faptul că
instanța a amânat pronunțarea pentru a fi depuse concluzii scrise de către părți
nu echivalează cu administrarea de noi probe după încheierea dezbaterilor.
Totodată
în cuprinsul plângerii sale petentul a solicitat ca cercetările și administrarea
probelor - confruntări, audieri de martori, să fie efectuate în termen de 3 zile,
iar soluția să fi fost pronunțată în termen de 20 zile.
La data de 18 august
2008, petentul a revenit cu o nouă plângere și a reclamat, pe de o parte
parchetul care nu s-a conformat solicitărilor sale, de a fi efectuate cercetări
în termen de trei zile, potrivit art. 244
C. proc. pen.
, iar
pe de altă parte faptul că nu s-a dispus prin rezoluție sau ordonanță o soluționar
e
a plângerii penale în termenul prezumat de 20 de zile potrivit art. 278 C. proc.
pen.
Cele reclamate
de petent nu au putut fi luate în considerare întrucât, pe de o parte acesta a făcut
o grava confuzie între faza de cercetare penală, urmărire penală, și judecata în
calea de atac a apelului, iar pe de altă parte în cazul soluționării plângerilor
penale termenul prevăzut de art. 278
C. proc. pen.
nu se aplică.
Faptul că
petentul a fost nemulțumit de modul cum magistrații au soluționat cauza dedusă judecăți
lor, nu poate să conducă la concluzia că au fost săvârșite fapte penale care să
atragă răspunderea penală, disciplinară a acestora atâta timp cât au fost avute
în vedere actele administrate de părți în vederea dispunerii de către instanță a
unei soluții legale și temeinice. De asemenea faptele nu există în materialitatea
lor cât timp nu se poate reține că au fost săvârșite cu intenție și că prin aceasta
s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale persoanei.
Î
n același
sens a dispus și legiuitorul care reglementând statutul judecătorilor și procurorilor
în dispozițiile art.
2 alin. (3) din Legea nr.
303/2004 republicată, a dispus că „ judecătorii sunt independenți și se
supun numai legii și trebuie să fie imparțiali". Totodată art.
17 din ac
eiași lege stabilește că desființarea unei
hotărârii judecătorești poate fi obținută prin exercitarea căilor de atac, iar nu
ca urmare a răspunderii penale a judecătorului care a pronunțat-o.
Întrucât aspectele reclamate
de petent nu s-au confirmat, în cau
ză s-a dispus în temeiul art. 228
alin.
(6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
neînceperea
urmării penale față de
G.M.S.
și
D.M.
Rezoluția
dată de Parchetul de pe lângă
Înalt
a Curte de Casație și Justiție
,
S
ecția de urmărire penală și criminalistică
,
în dosarul nr. 992/P/2008 din 16 februarie 2009 a fost menținută de către
procurorul șef secție al Parchetul de pe lângă
Înalt
a Curte
de Casație și Justiție
,
Secția de urmărire penală și criminalistică
,
prin rezoluția nr. 357
5/1669/II/2/2009 din data de 09 aprilie
2009.
Î
mpotriva
rezoluției nr. 992/P/2008 din 16 februarie 2009 dată de Parchetul de pe lângă
Înalt
a Curte de Casație și Justiție
,
Secția Urmări
r
e Penală și Criminalistică, a formulat plângere petiționarul
T.C.A.
, cauza fiind înregistrată pe rolul
Înalt
ei Curți de
Casație și
Justiție sub nr. 3610/1/2009.
Î
n motivele
de recurs formulate în scris și depuse la dosarul cauzei petiționarul a susținut
că procurorii au fost în mod evident părtinitori, fapt relevat de consemnări contradictorii
sau contrare realității. A mai arătat că la data de 11
noiembrie
2003 când s-au administrat probe împotriva sa
, nu a fost prezent la
judecarea cauzei, nu a fost reprezentat și nu a beneficiat de dreptul la apă
rare
, iar împrejurarea că hotărârea de condamnare a sa la 12 ani închisoare
prin administrarea frauduloasă de probe este o vătămare gravă a intereselor sale
legale și garantate de Constituția României.
A mai criticat
rezoluția dată de Parchet făcând referire la faptul că Parchetul a administrat,
în secret, cu complicitatea unui judecător, în scopul evident de a justifica o condamnare
ilegală, infracțiunea fiind certă și săvârșită cu vinovăție, așa cum rezultă din
corespondența oficială dintre procuror și judecător.
A invocat
dispozițiile art. 385
9
pct. 1 alin. (9) C. proc. pen.
susținând că rezoluția atacată este nemotivată întrucât procurorul anchetator
R.J. a omis cu rea-
credință și cu părtinire să citeze disp.
art. 94 și art. 99 din Legea nr
. 303/2004.
Î
n esență,
petiționarul
T.C.A.
a reiterat criticile precizate prin plângerea
formulată inițial la Parchetul de pe lângă
Înalt
a Curte de
Casație și Justiție
,
Secția de Urmărire Penală și Criminalistică,
susținând că intimații
G.M.S.
și
D.M.
nu au depus toate diligentele necesare derulării corecte cauzei, a
cererii de apel a petiționarului, intimații făcând parte din completul de judecată
legal constituit în soluționarea cererii de recurs a petiționarului, conducând la
pronunțarea unei hotărâri defavorabile acestuia.
Examinând cauza sub toate
aspectele conform art. 278
1
alin. (7) C. proc. pen., Înalt
a Curte constată că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce
vor fi arătate în continuare.
Îm
prejurarea
că soluționarea cauzei, în care intimații
G.M.S.
și
D.M.
au făcut parte din completul de judecată legal constituit în soluționarea
apelului formulat de petiționarul
T.C.A.
, împotriva sentinței
penale nr. 1
86 din 24 iulie 2003 a Tribunalu
lui Arad, a fost
defavorabilă petiționarului, nu poate determina începerea urmăririi penale față
de intimați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246
C. pen.
și art. 249
C. pen.
și art. 289
C. pen.,
pentr
u acest aspect existând căi de atac prevăzute expres de legiuitor.
Din actele
premergătoare în cauză ce au format obiectul dosarului penal nr.
992/P/2008 al Parchetului de pe lângă
Înalt
a Curte de Casație și
Justiție
,
Secția de Urmărire Penală și Criminalistică
,
nu s-au identificat fapte sau împrejurări care să contureze existența elementelor
constitutive ale infracțiunilor sesizate de către petiționarul
T.C.A.
pretins săvârșite de către intimații
G.M.S.
și
D.M.
, astfel că soluția de neîncepere a urmăriri penale dispusă în temeiul art.
288 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
, este temeinică și legală.
Înalt
a Curte
constată că, în considerentele rezoluției dispuse în cauză, au fost analizate în
mod detaliat toate aspectele invocate de petiționar, cu privire la faptele pentru
care au fost analizate în mod detaliat toate aspectele invocate de petiționar, cu
privire la faptele pentru care a solicitat cercetarea penală a intimaților, reținându-se
în mod corect că nu se constată încălcări ale textelor de lege prin care să se fi
adus atingere drepturilor procesuale ale petiționarului.
Motivul
invocat de petiționar respectiv, disp. art. 385
9
alin. (1) pct.
9 C. proc. pen. nu poate fi primit de Înalt
a Curte întrucât în prezenta
cauză nu ne aflăm în calea de atac a recursului, obiectul cauzei fiind plângere
împotriva măsurilor și actelor procurorului de urmărire penală respectiv a ordonanței
procurorului, având ca temei prevederile art. 2
78
1
C. proc. pen.
Î
n consecință,
respingând plângerea și dispunând neînceperea urmăririi penale față de intimați,
Parchetul de pe lângă
Înalt
a Curte de Casație și Justiție
,
Secția de Urmărire Penală și Criminalistică
,
a emis o rezoluție temeinică și legală.
În baza art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
, va respinge ca nefondată, plângerea
formulată de petiționarul
T.C.A.
împotriva rezoluției nr.
992/P/2008 din 16 februarie 2009 dată de Parchetul
de pe lângă
Înalt
a Curte de Casație și Justiție
,
Secția Urmărire Penală și Criminalistică.
Va menține
rezoluția atacată.
În baza art. 192 alin.
(2) C. proc. pen.
, petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor
judiciare, conform dispozitivului prezentei sentinț
e.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T
Ă
R
Ă
Ș
T E
Respinge,
ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul
T.C.A.
împotriva
rezoluției nr.
992/P/2008 din 16 februarie
2009 dată de Parchetul de pe lângă
Înalt
a Curte de Casație
și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică.
Menține
rezoluția atacată.
Obligă petiționarul
să plătească suma de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunțată,
în ședință publică, azi 20 octombrie 2009.