ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1929/2013

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Tribunalul Timiș, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința comercială nr. 1747/PI din data de 31 octombrie

2011, a admis cererea formulată de reclamantul P.A.V. în contradictoriu cu pârâții

P.C.I., SC S.P. SRL Timișoara, B.M., M.C. și I.V., a constatat nulitatea absolută

a hotărârii din 18 mai 2005 a SC S.P. SRL, a contractului de cesiune din 18 mai

2005 autentificat de Biroul Național Public M.G. din Oradea, a contractului de cesiune

încheiat la data de 20 decembrie 2005, a contractului de cesiune încheiat în data

de 13 aprilie 2006 și a actului adițional și contractului de cesiune încheiat în

data de 16 noiembrie 2006, a repus părțile în situația anterioară în sensul că reclamantul

deține 20% părți sociale din capitalul social al SC S.P. SRL și a dispus înregistrarea

acestei sentințe în Registrul Comerțului.

În motivare, s-a

reținut că actele încheiate între părți au caracter simulat, intenția reală a părților

fiind aceea de a scoate parțile sociale de sub măsura confiscării speciale.

Prin decizia nr.

127 din 30 mai 2012, Curtea de Apei Timișoara, secția comercială a anulat ca insuficient

timbrat apelul declarat de pârâtele P.C.I. și SC S.P. SRL, reținând că apelanții

nu s-au

conformat obligației legale

de timbraj ce le revenea conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Împotriva acestei

decizii, pârâtele au declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei

instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, invocând

drept motiv de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea

motivelor de recurs, pârâtele SC E.F. SRL și P.C.I. au arătat că nu s-au aplicat

corect dispozițiile Legii nr. 146/1997, timbrajul urmând a fi calculat conform

art. 6 și 11 din actul normativ anterior menționat.

Înalta Curte,

examinând cu prioritate cererea de renunțare la însuși dreptul pretins, constată

următoarele:

Potrivit art.

247 C. proc. civ., în caz de renunțare Ia însuși dreptul pretins, instanța dă o

hotărâre prin care va respinge cererea în fond și va hotărî asupra cheltuielilor,

renunțarea putându-se face și fără învoirea celeilalte părți, atât în prima instanță,

cât și în apel,

Deși articolul

anterior menționat se referă în mod expres numai Ia renunțarea în fața primei instanțe

și a celei de apel, renunțarea la însuși dreptul pretins se poate face în orice

fază procesuală, inclusiv în recurs, chiar fără învoirea părții adverse.

Așadar, întrucât

renunțarea poate interveni inclusiv în fața instanței de recurs, iar aceasta rezultă

dintr-o declarație expresă din partea beneficiarului dreptului, Înalta Curte, în

conformitate cu dispozițiile art. 247 C. proc. civ., va admite recursul declarat

de pârâtele P.C.I. și SC S.P. SRL Timișoara împotriva deciziei civile nr. 127 din

30 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, va modifica

decizia recurata, va admite apelurile, va anula sentința comercială nr. 1747/P1

din 31 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș secția contencios administrativ

și fiscal și, pe fond, va respinge cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtele P.C.I. și SC S.P. SRL Timișoara împotriva deciziei civile

nr. 127 din 30 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială,

modifică decizia recurată, admite apelurile, anulează sentința comercială nr, 1747/PI

din 31 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș secția contencios administrativ

și fiscal și, pe fond, respinge cererea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

16 mai 2013.