ÎCCJ, Decizia nr. 155/2023

Ședința publică din data de 12 iunie 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 175 din 26 septembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2022, prin care s-a constatat nulitatea recursului declarat de A. împotriva deciziei nr. 161 din 27 ianuarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă, în dosarul nr. x/2021.

În motivare, s-a reținut că criticile din recurs nu vizează soluția de respingere, ca tardivă, a cererii de revizuire prin decizia nr. 161 din 27 ianuarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, ci reprezintă critici și nemulțumiri cu privire la fondul și etapele anterioare ale litigiului dedus judecății, aspecte care, prin raportare la hotărârea supusă cenzurii instanței de recurs, nu pot fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, A. a formulat contestație în anulare, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, sub nr. x/2023.

În motivare, a arătat că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra cererii prin care a solicitat declinarea cauzei către instanța competentă. Mai arată contestatorul că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, întrucât instanța a dispus recalificarea cererii de declinare a cauzei ca fiind cerere de recurs, cu nerespectarea art. 41-45 din C. proc. civ.

Orașul Borșa – Comisia Locală de aplicare a Legilor Fondului Funciar Borșa prin primar B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.

Contestatorul A. a depus răspuns la întâmpinare prin care solicită admiterea contestației.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând contestația în anulare, prin raportare la motivele invocate și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare și nesuspensivă de executare, prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să își anuleze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., contestația în anulare de drept comun poate fi exercitată atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Dispozițiile art. 503 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează contestația în anulare specială. Condiția de admisibilitate vizează doar obiectul acesteia, putând fi exercitată împotriva hotărârilor date de instanțe de recurs, precum și împotriva hotărârilor date de instanța de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.

Motivele contestației în anulare speciale sunt strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1-4 din C. proc. civ., ele neputând fi extinse prin analogie și altor situații asemănătoare.

C. proc. civ. prevede patru motive pentru care poate fi exercitată contestația în anulare specială: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

În speță, invocând cu titlu general incidența art. 503 din C. proc. civ., partea a criticat decizia nr. 161 din 27 ianuarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, sub aspectul nelegalității soluției de respingere ca tardivă a cererii de revizuire deoarece instanța nu ar fi ținut cont de cererea revizuentului și nici de documentele trimise în termen de acesta. Prin urmare, soluția pronunțată de instanța de recurs este rezultatul unei erori materiale.

De asemenea, contestatorul a arătat că decizia nr. 175 din 26 septembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, din dosarul nr. x/2022, a fost pronunțată de o instanță necompetentă și care a omis să se pronunțe pe cererea sa referitoare la declinarea cauzei.

Înalta Curte constată că, în speță, criticile contestatorului ar putea fi circumscrise ipotezelor reținute de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 și 2 din C. proc. civ.

Raportat la prevederile mai sus menționate, Înalta Curte reține că, pentru a fi admisibilă contestația în anulare întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., este necesar ca necompetența sau nelegala constituire a instanței care a pronunțat decizia contestată să fi fost invocate, iar instanța de recurs să fi omis să se pronunțe asupra acestora.

În speță, în faza procesuală a recursului, părțile nu au invocat necompetența instanței ori nelegala constituire a acesteia și nici nu au susținut incidența vreunui caz de incompatibilitate.

Contestatorul vorbește despre o nepronunțare a instanței asupra unei declinări de competență la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Din punct de vedere substanțial, declinarea de competență este manifestarea de voință a instanței sesizate sau învestite de a nu proceda la judecarea unei cauze pe care o apreciază ca fiind de competența unei alte instanțe, nu a unui al organism judiciar, parchet.

Față de acest rețineri, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate a contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., dispozițiile legale prevăd că hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Erorile materiale la care se referă norma procedurală anterior menționată vizează aspecte formale ale judecății, care trebuie să fie evidente și săvârșite de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei, iar pentru verificarea acestor situații nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Aceasta deoarece contestația în anulare este o cale de atac de retractare, și nu de reformare a unei decizii definitive, ceea ce înseamnă că nu poate fi formulată pentru a provoca rejudecarea cauzei pe fondul său, respectiv pentru a repune în discuție nelegalitatea hotărârii, ca urmare a invocării unor greșeli materiale care, în fapt, vizează pretinse greșeli de judecată relative la dezlegarea dată de instanță cererii de recurs.

Contestatorul a susținut din nou că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra cererii sale referitoare la declinarea cauzei la procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție sau la Avocatul Poporului.

Înalta Curte reține că aceste susțineri ale contestatorului nu pot fi primite, întrucât nu conturează o greșeală care să poată fi încadrată în rândul celor pentru care art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. deschide calea contestației în anulare și care au în vedere exclusiv erorile materiale ce țin de judecata formală a recursului.

Aceasta deoarece contestația în anulare este o cale de atac de retractare și nu de reformare a unei decizii definitive, ceea ce înseamnă că nu poate fi formulată pentru a provoca rejudecarea cauzei pe fondul său, respectiv pentru a repune în discuție nelegalitatea hotărârii, ca urmare a invocării unor greșeli materiale care, în fapt, vizează pretinse greșeli de judecată relative la dezlegarea dată de instanță cererii de recurs.

În caz contrar, în sensul susținut de contestator, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând a fi convertită într-un recurs la recurs.

Astfel, cum motivul invocat de contestator nu poate fi inclus în categoria erorilor materiale la care se referă dispozițiile invocate de către parte, Înalta Curte constată că prezenta cale de atac nu îndeplinește condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare întemeiate pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Prin urmare, în raport de susținerile din cuprinsul contestației în anulare, constatând că acestea nu pot fi circumscrise ipotezelor reținute de art. 503 din C. proc. civ., din perspectiva motivelor pentru care se poate formula această cale extraordinară de atac, Înalta Curte va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 175 din 26 septembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2023.