ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 156/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 5271/99/2010 pe rolul Tribunalului lași, secția I civilă, reclamanta Episcopia Romano Catolică lași, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.R.- Direcția Apelor Prut, a solicitat, în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 94/2000 completată și modificată prin Legea nr. 501/2002, obligarea pârâtei la acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de 2812,98 m.p. teren și clădirea amplasată în lași,.

Prin sentința civilă nr. 627 din, 21 martie 2012, Tribunalul lași, secția I c ivilă, a respins excepția inadmisibilității acțiunii; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Episcopia Romano Catolică lași și a dispus obligarea pârâtei la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent conform prevederilor legii speciale pentru imobilul „construcție la roșu" și teren în suprafață de 2812,5 mp situat în lași, precum și la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanta Episcopia Romano-Catolică lași, cât și pârâta A.N.A.R. - Direcția Apelor Prut criticând-o pentru nelegalitate.

Secția civilă a Curții de Apel lași, prin decizia nr. 1055/2012 din 5 iunie 2012, a admis recursul reclamantei împotriva sentinței civile nr. 627 din 21 martie 2012 pronunțată de Tribunalul lași, secția I civilă, pe care a modificat-o în parte în sensul că a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 716 mp situat în lași, și a obligat pârâta la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul "construcție la roșu" în suprafață de 903 mp, precum și pentru terenul în suprafață de 2096,5 mp, ce nu poate fi restituit în natură; a obligat pârâta la plata sumei de 1.675 RON cheltuieli de judecată la fond (onorariu expert); a menținut restul dispozițiilor hotărârii atacate; a respins recursul declarat de pârâta A.N.A.R.- Direcția Apelor Prut împotriva aceleiași sentinței și a obligat-o pe aceasta din urmă în favoarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.

Împotriva deciziei nr. 1055/2012 din 5 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă, a declarat recurs pârâta A.N.A.R.- Direcția Apelor Prut, invocând critici subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, cu consecința respingerii apelului reclamantei și admiterea apelului său, în sensul schimbării hotărârii primei instanțe și respingerii acțiunii introductive, în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată. Reclamanta Episcopia Romano-Catolică lași, la data de 9 ianuarie 2013 a depus întâmpinare prin care, în baza dispozițiilor art. XII alin. (3) din Legea nr. 202/2010, a invocat excepția inadmisibilității recursului, solicitând respingerea căii de atac exercitate de pârâtă ca inadmisibilă.

În temeiul dispozițiilor ari 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte, deliberând cu prioritate asupra excepției inadmisibilității căii extraordinare de atac cu care a fost învestită, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, în considerarea următoarelor: Reclamanta, în raport de obiectul pretențiilor deduse judecății, și-a întemeiat cererea introductivă pe dispozițiile O.U.G.

nr. 94/2000, completată și modificată prin Legea nr. 501/2001, care la art. 1 prevăd că: "Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență". Potrivit art. XII din Legea nr. 202/2010: „Alineatul (3) al art. 26 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în M. Of.

nr. 798/2.09.2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: "(3) Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se afla sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel". În raport de textul legal precitat, ce reglementează norme de procedură, deci de imediată aplicare, rezultă că litigiul dedus judecății a fost în mod corect soluționat în dublu grad de jurisdicție, având în vedere că în speță, sentința civilă nr. 627 din 21 martie 2011, pronunțată de Tribunalul lași, secția civilă în primă instanță a fost dată sub incidența prevederilor Legii nr. 202/2010, în vigoare de la data de 29 octombrie 2010, astfel încât, potrivit art. XII alin. (3) din acest act normativ, hotărârea este susceptibilă de a fi atacată numai cu recurs, competența soluționării căii de atac revenind curții de apel ca instanță imediat superioară tribunalului.

De altfel, Înalta Curte constantă că însăși pârâta a împărtășit această opinie, motivat de faptul că a declarat recurs, nu apel împotriva hotărârii instanței de fond și în cuprinsul memoriului de recurs nu a dezvoltat nicio critică care să vizeze eventuala încălcare a beneficiului triplului grad de jurisdicție. Totodată, se reține că unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac, și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal. Principiul enunțat este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129 din Constituție, care prevede dreptul părților și al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condițiile legii.

Astfel, împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. În speță Înalta Curte constată că decizia nr. 1055/2012 din 5 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă este o hotărâre dată în calea de atac a recursului, fiind deci irevocabilă, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată, la rândul său, cu recurs, nemaiputând fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare. Această concluzie decurge și din observarea dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care enumera categoriile de hotărâri ce pot fi atacate cu recurs, și în cuprinsul cărora nu sunt incluse și deciziile date în recurs, precum și din principiul unicității dreptului de a folosi o cale de atac.

Așa fiind, având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond și în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 137 alin. (1) din același cod, raportate la art. XII alin. (3) din Legea nr. 202/2009, Înalta Curte va admite excepția invocată de reclamanta Episcopia Romano-Catolică lași privind: inadmisibilitatea căii extraordinare de atac exercitată de pârâtă, cu consecința respingerii prezentului recurs, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta A.N.A.R.- Direcția Apelor Prut împotriva deciziei nr. 1055/2012 din 5 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.