ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3728/2013

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Judecătoriei lași, secția civilă, reclamantul P.Ș. a solicitat în

contradictoriu cu SC L.R. SRL să se constate calitatea de proprietar a acestuia

asupra părții din imobilul situat în municipiul Iași, A.B., în suprafață de 213,15

mp arie desfășurată și 188 mp suprafață utilă și a terenului aferent imobilului

în suprafață de 25,97 mp cotă indiviză.

Prin sentința

civilă nr. 12920 din data de 11 decembrie 2009 Judecătoria lași, secția civilă,

a respins acțiunea formulată de reclamant, iar prin decizia nr. 9 din data de

17 noiembrie 2010, Tribunalul lași, secția comercială și contencios administrativ,

a admis apelul reclamantului P.Ș. și a anulat sentința civilă nr. 12920 din 11

decembrie 2009 a Judecătoriei lași constatând că, îi aparține competența

soluționării cauzei în primă instanță.

Prin sentința

nr. 365 din data de 28 februarie 2012 Tribunalului lași, secția II civilă, contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de către reclamantul P.Ș.

în contradictoriu cu pârâta SC L.R. SRL.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantul P.Ș. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin decizia

nr. 175/2012 din 17 octombrie 2012 Curtea de Apel lași, secția civilă, a respins

apelul formulat de P.Ș. împotriva sentinței civile nr. 365 din 28 februarie 2012

a Tribunalului lași, sentință pe care a păstrat-o.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul P.Ș. invocând motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.

În argumentarea

motivelor de recurs invocate recurentul a arătat că hotărârea atacată este netemeinică

și nelegală, întrucât, în mod greșit instanța a considerat că spațiul în litigiu

este proprietatea pârâtei SC L.R. SRL, deși aceasta nu a întreprins niciun demers

pentru a deveni proprietara imobilului.

A mai arătat recurentul

că în cauză s-a încălcat principiul disponibilității învederând că deși cu ocazia

dezbaterilor asupra fondului cauzei, avocatul pârâtei a fost de acord cu admiterea

acțiunii, instanța, în loc să ia act de învoiala părților, a apreciat că această

convenție este contrară legii, fără a arăta ce text imperativ de lege se încalcă.

Totodată, recurentul

a arătat că posesia asupra imobilului în litigiu îi aparține și este continuă, neîntreruptă

și pașnică și a reiterat susținerile și argumentele care îl îndreptățeau la admiterea

apelului.

Înalta Curte,

luând în examinare cu prioritate, chestiunea timbrajului, reține că, potrivit

art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 3 lit. e), art. 20 alin. (1)

și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul

de judecată stabilit de instanță.

Potrivit prevederilor

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a legii, în cazul

în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată.

Potrivit dovezii

aflate la dosarul cauzei recurentul a fost citat, la adresa indicată prin cererea

sa de recurs, cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1500

RON și 5 RON timbru judiciar.

Conform prevederilor

art. 39 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 aprobate prin

Ordinul nr. 760/1999 „dovada plății taxelor judiciare de timbru o constituie copia

de pe chitanța de încasare în numerar, eliberată de unitățile Casei de Economii

și Consemnațiuni sau de trezoreriile statului sau, după caz, copia de pe ordinul

de plată vizat de unitatea la care s-a făcut plata, certificate pentru conformitate

de organul prestator al serviciului".

Prin art. 1 din

Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul

potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt

supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate

atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat

sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul

termen de judecată.

Potrivit prevederilor

art. 9 din O.G. nr. 32/1995, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor

de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară

de timbru și/sau timbrul judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată

sau insuficient timbrată.

Constatând că

recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligației

de timbrare până Ia termenul de judecată stabilit în cauză, respectiv 05 noiembrie

2013, că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația

timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 pct. 1 și

3 din Legea nr. 146/1997

,

respectiv

ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și să

dispună anularea, ca netimbrat, a recursului pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGIl

D E C I D E

Anulează ca netimbrat

recursul declarat de reclamantul P.Ș. împotriva deciziei nr. 175/2012 din 17 octombrie

212 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 5 noiembrie 2013.