ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3728/2013

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei lași, secția civilă, reclamantul P.Ș. a solicitat în contradictoriu cu SC L.R. SRL să se constate calitatea de proprietar a acestuia asupra părții din imobilul situat în municipiul Iași, A.B., în suprafață de 213,15 mp arie desfășurată și 188 mp suprafață utilă și a terenului aferent imobilului în suprafață de 25,97 mp cotă indiviză. Prin sentința civilă nr. 12920 din data de 11 decembrie 2009 Judecătoria lași, secția civilă, a respins acțiunea formulată de reclamant, iar prin decizia nr. 9 din data de 17 noiembrie 2010, Tribunalul lași, secția comercială și contencios administrativ, a admis apelul reclamantului P.Ș.

și a anulat sentința civilă nr. 12920 din 11 decembrie 2009 a Judecătoriei lași constatând că, îi aparține competența soluționării cauzei în primă instanță. Prin sentința nr. 365 din data de 28 februarie 2012 Tribunalului lași, secția II civilă, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de către reclamantul P.Ș. în contradictoriu cu pârâta SC L.R. SRL. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul P.Ș. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. Prin decizia nr. 175/2012 din 17 octombrie 2012 Curtea de Apel lași, secția civilă, a respins apelul formulat de P.Ș. împotriva sentinței civile nr. 365 din 28 februarie 2012 a Tribunalului lași, sentință pe care a păstrat-o.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul P.Ș. invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. În argumentarea motivelor de recurs invocate recurentul a arătat că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, întrucât, în mod greșit instanța a considerat că spațiul în litigiu este proprietatea pârâtei SC L.R. SRL, deși aceasta nu a întreprins niciun demers pentru a deveni proprietara imobilului. A mai arătat recurentul că în cauză s-a încălcat principiul disponibilității învederând că deși cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei, avocatul pârâtei a fost de acord cu admiterea acțiunii, instanța, în loc să ia act de învoiala părților, a apreciat că această convenție este contrară legii, fără a arăta ce text imperativ de lege se încalcă.

Totodată, recurentul a arătat că posesia asupra imobilului în litigiu îi aparține și este continuă, neîntreruptă și pașnică și a reiterat susținerile și argumentele care îl îndreptățeau la admiterea apelului. Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, chestiunea timbrajului, reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 3 lit. e), art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță. Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată. Potrivit dovezii aflate la dosarul cauzei recurentul a fost citat, la adresa indicată prin cererea sa de recurs, cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1500 RON și 5 RON timbru judiciar.

Conform prevederilor art. 39 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 aprobate prin Ordinul nr. 760/1999 „dovada plății taxelor judiciare de timbru o constituie copia de pe chitanța de încasare în numerar, eliberată de unitățile Casei de Economii și Consemnațiuni sau de trezoreriile statului sau, după caz, copia de pe ordinul de plată vizat de unitatea la care s-a făcut plata, certificate pentru conformitate de organul prestator al serviciului". Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit prevederilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și/sau timbrul judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată. Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare până Ia termenul de judecată stabilit în cauză, respectiv 05 noiembrie 2013, că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 , respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGIl D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul P.Ș. împotriva deciziei nr. 175/2012 din 17 octombrie 212 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 noiembrie 2013.