ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 958/2024

Ședința publică din data de 20 februarie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții, judecători și foști judecători, A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL Dolj, solicitând să se dispună:

a. - emiterea de către pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI a unui nou ordin de încadrare, în care prin utilizarea reconstrucției salariale, indemnizația de încadrare să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 1 oct. 2016/2 oct. 2016/20 ian 2017 și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017 prin aplicarea acestei legi, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor DNA și DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006), astfel cum a fost recunoscut prin Decizia nr. 4339/2021 pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Curtea de Apel București;

- pentru reclamanții pensionați după 1 oct. 2016/2 oct. 2016, N., O., P., R., S., T., B., C., D., F., L., ordinul să privească intervalul de timp până la data pensionarii;

b. obligarea pârâtului Tribunalul Dolj la punerea de îndată în executare a ordinului emis conform pct. 1 pentru reclamanții.

Prin sentința civilă nr. 1598 din 4 octombrie 2022, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Dolj; a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Justiției; a respins excepția lipsei de interes, invocată de pârâtul Ministerul Justiției; a admis acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. și T., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Dolj, cu precizarea ulterioară; a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită un nou ordin de reîncadrare, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,000 astfel cum a fost recunoscut prin decizia civilă nr. 4339/2021 dată în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel București, iar pentru magistrații pensionați ordinul să privească intervalul de timp până la data pensionării; a obligat pârâtul Tribunalului Dolj la punerea de îndată în executare a ordinului astfel emis, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, în sensul obligării pârâtului să emită adeverința în vederea actualizării pensiei de serviciu a reclamanților pensionați.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Tribunalul Dolj și Ministerul Justiției, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de succesor legal al Ministerului Justiției.

3.1. Prin recursul formulat, recurentul-pârât Tribunalul Dolj a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că reclamanții solicită emiterea de către Ministerul Justiției a ordinului de încadrare cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,000, stabilirea drepturilor salariale fiind prerogativa exclusivă a Ministerului Justiției.

Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii față de acest pârât ca rămasă fără obiect, întrucât obligația stabilită de prima instanță prin hotărârea recurată de a emite adeverința în vederea actualizării pensiei de serviciu a reclamanților pensionați a fost adusă la îndeplinire.

3.2. Prin recursul formulat în cauză, pârâtul Ministerul Justiției a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, să se dispună: respingerea acțiunii ca inadmisibilă; respingerea acțiunii ca lipsită de interes; în măsura în care se va aprecia că intimații-reclamanți au justificat interesul în promovarea acțiunii, iar cererea este admisibilă, respingerea acesteia ca neîntemeiată; în eventualitatea în care se va aprecia că soluția de admitere a acțiunii este temeinică, casarea în parte și inserarea în dispozitivul său a precizării că, începând cu data de 01.01.2018, indemnizațiile stabilite nu le pot depăși pe cele prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, Anexa V, Capitolul I, lit. A), în) raport de gradul profesional, vechimea în funcție și gradația proprii fiecăruia dintre intimați.

În motivarea recursului, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul – pârât a susținut, în ceea ce privește soluția de respingere a excepției inadmisibilității, că prima instanță a evitat să se pronunțe cu privire la adevărata problemă ridicată în speță, și anume dacă solicitarea de emitere ordinelor a fost în mod valabil formulată, ținând cont că nu era semnată, și dacă, în mod corect, s-a procedat la clasarea acesteia pentru lipsa semnăturii.

Așa cum rezultă din copia depusă în fața primei instanțe, la Ministerul Justiției a fost înregistrată sub nr. x/2021 o solicitare în numele petenților A. ș.a. în vederea emiterii unui ordin prin care să fie pusă în executare decizia civilă nr. 4339/21.09.2021 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019, solicitare care a fost clasată întrucât nu era semnată, nici olograf și nici cu semnătură electronică.

Or, pentru a supune cenzurii instanței de contencios administrativ un caz de nesoluționare în termen a unei cereri ori un refuz nejustificat, așa cum se reține în considerentele hotărârii criticate, premisa o constituie formularea în mod valabil a cererii respective, iar o solicitare nesemnată nu îndeplinește condițiile de valabilitate pentru a fi luată în considerare, motiv pentru care a fost clasată.

În ceea ce privește soluția de respingere a excepției lipsei de interes, recurentul – pârât a susținut că necesitatea unui ordin de salarizare pentru ca Tribunal Dolj să-și aducă la îndeplinire obligațiile impuse prin decizia civilă nr. 4339/21.09.2021 a Curții de Apel București reprezintă un aspect care ține de fondul litigiului de dreptul muncii deja soluționat, Tribunalul Argeș reținând prin sentința civilă nr. 1974 din 24 aprilie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018 că reclamanții nu contestau un act administrativ tipic (ordinul de salarizare) și nici unul asimilat, ci solicitau plata unor diferențe salariale.

Pe de altă parte, faptul că în cadrul dosarului nr. x/2018 Tribunalul Argeș a impus în sarcina Ministerului Justiției, prin sentința civilă nr. 1974/24.04.2019, definitivă prin decizia civilă nr. 2791/2020 a Curții de Apel Pitești, obligația de reîncadrare a reclamanților din acel dosar, adusă la îndeplinire prin emiterea Ordinul ministrului justiției nr. 4182/C/13.08.2021, nu constituie o justificare a interesului pentru formularea acțiunii de către reclamanții din prezentul dosar.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a arătat că, în lipsa vreunei obligații impuse în sarcina Ministerului Justiției prin dispozitivul Deciziei nr. 4339/21.09.2021 a Curții de Apel București, nu i se poate imputa acestui pârât neexecutarea hotărârii.

Așa cum și instanța de fond a reținut, ceea ce se pune în executare este dispozitivul hotărârii judecătorești, care impune obligații de recalculare și plată a unor diferențe salariale în sarcina altor persoane.

Împrejurarea că, deși excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției a fost admisă, aspect despre care se face mențiune doar în considerentele sentinței civile nr. 186/16.06.2020 a Tribunalului Teleorman, nu este de natură a crea vreo obligație în sarcina recurentului-pârât ci, dimpotrivă, susține apărările formulate, ținând cont că potrivit art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., "Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă."

Totodată, este de observat că prima instanță a refuzat să se pronunțe asupra limitărilor impuse de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, aspect invocat prin întâmpinare.

A arătat recurentul că, în urma admiterii apelului reclamanților prin Decizia nr. 4339/2021, Curtea de Apel București a analizat și modalitatea de valorificare a coeficientului 19,000 după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, prin efectul art. 38 din acest act normativ: "Aceasta întrucât dispozițiile art. 38 din această reglementare au prevăzut o aplicare etapizată a legii, ceea ce înseamnă că și după data de 01.07.2017 pana la atingerea nivelului salarial prevăzut de lege pentru anul 2022 rămâne același mod de determinare a indemnizațiilor pentru judecători și procurori prin înmulțirea valorii de referință sectoriale (stabilită prin lege) cu un coeficient de multiplicare variabil (astfel cum a fost determinat raportat la fiecare funcție, în anexa la O.U.G, 277/2006), stabilit potrivit vechimii (art. 3 alin. (1) O.U.G. nr. 27/2006), cu aplicare etapizată a dispozițiilor din Legea 153/2017."

Prin întâmpinare nu a pus în discuție fondul dreptului deja recunoscut, ci a solicitat precizarea expresă prin dispozitivul hotărârii ce urma a se pronunța a unor aspecte exact în sensul în care au fost dezlegate prin hotărârea de care se prevalează reclamanții, astfel că prima instanță, care recurge la consecvența în judecată impusă de prezumția lucrului judecat pentru a admite acțiunea, abdică în mod contradictoriu de la acest principiu în ceea ce privește apărările pârâtului.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Precizări prealabile din punct de vedere al legitimării procesuale active în cadrul recursului

Prin dispozițiile art. 142 și art. 162 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciara publicată în Monitorul Oficial nr. 1104 din 16.11.2022, a avut loc transmiterea în temeiul legii a atribuțiilor privind gestionarea bugetului aprobat pentru cheltuielile de personal al curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor, precum și cel pentru alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal al acestor instanțe de judecată, transmiterea calității de ordonator principal de credite pentru aceste bugete și transmiterea competențelor privind emiterea actelor de stabilire a salarizării judecătorilor, respectiv de aprobare a statelor de funcții și personal pentru aceleași instanțe.

Totodată, legiuitorul a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, respectiv inclusiv cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de starea pricinii, fără distincție, cât și în drepturile și obligațiile care decurg din hotărâri judecătorești, pronunțate în litigii finalizate la acest moment, respectiv din alte titluri executorii.

În conformitate cu art. 38 din C. proc. civ., "Calitatea de parte se poate transmite legal sau convențional, ca urmare a transmisiunii, în condițiile legii, a drepturilor ori situațiilor juridice deduse judecății."

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are legitimare procesuală activă în cadrul recursului, atât față de prevederile generale din C. proc. civ., cât și față de dispozițiile exprese ale art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022.

Din perspectiva Ministerului Justiției, sentința atacată a fost pronunțată câtă vreme erau încă în vigoare prevederile care puteau justifica participarea în proces a Ministerului Justiției, ținând cont de intrarea în vigoare la data de 22.12.2022 a Legii bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1214 din 19.12.2022, astfel că acesta justifică în continuare legitimare procesuală activă în cadrul recursului.

Pentru aceste motive, instanța de recurs le recunoaște ambelor entități calitatea de recurent.

II.1. Recursul recurentului-pârât Tribunalul Dolj

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul – pârât critică soluția de respingere a excepției calității sale procesuale pasive.

Înalta Curte apreciază ca fiind fondate criticile formulate, instanța de fond respingând în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Dolj.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui ordin de încadrare cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,000, precum și faptul că, conform organizării sistemului judiciar, Tribunalul Dolj, în calitatea sa de ordonator terțiar de credite, are atribuții legale numai în privința achitării drepturilor salariale, acesta nu justifică legitimare procesuală pasivă în cauză.

Prin urmare, recursului pârâtului urmează să fie admis, cu consecința admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerii acțiunii formulate de reclamanți împotriva acestui pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

II.2. Recursul recurenților-pârâți Ministerul Justiției, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție (în calitate de succesor legal al Ministerului Justiției)

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Recurenții critică în cadrul acestui motiv de recurs soluția dată excepției inadmisibilității acțiunii și excepției lipsei de interes a reclamanților în formularea acțiunii.

Criticile prin care se contestă legalitatea soluției instanței de fond de a se considera învestită cu o cerere de chemare în judecată admisibilă sunt nefondate.

Obiectul cererii de față este reprezentat de atacarea unui refuz tacit de soluționare a cererii cu consecința dispunerii îndeplinirii obligației de a face în sensul de a emite ordin de salarizare ținând seama de hotărârea judecătorească care recunoaște reclamanților coeficientul de multiplicare 19.

Față de datele dosarului, se constată că reclamanții s-au adresat Ministerului Justiției la data de 27.09.2021, solicitând emiterea ordinului de salarizare potrivit titlului executoriu reprezentat de Decizia nr. 4339/21.09.2021, Ministerul Justiției având la dispoziție un termen de 30 de zile pentru a răspunde solicitării formulate de reclamanți, de la expirarea acestui termen curgând termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 pentru sesizarea instanței împotriva nesoluționării în termenul legal a cererii de a emite un act administrativ (art. 2 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004).

Deși, atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de control judiciar pârâtul Ministerul Justiției a susținut că solicitarea reclamanților a fost clasată deoarece nu era semnată de petenți, acesta nu a făcut dovada acestei susțineri.

Astfel, în condițiile în care nu a fost depus la dosar niciun înscris emanând din partea pârâtului Ministerul Justiției care să conțină răspunsul menționat și nici dovada comunicării unui asemenea răspuns, Înalta Curte reține, în acord cu opinia judecătorului de fond, că acest aspect echivalează cu inexistența acestuia, iar limitarea dreptului reclamanților prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004, ce ar rezulta din declararea ca inadmisibilă a acțiunii, nu este compatibilă cu exigențele art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așa cum a fost interpretat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiată.

De asemenea, contrar susținerilor recurenților-pârâți, Înalta Curte reține ca fiind corectă și legală și soluția de respingere a excepției lipsei de interes a acțiunii.

Faptul că intimații-reclamanți beneficiază deja de recunoașterea drepturilor salariale potrivit hotărârii judecătorești invocate în susținerea acțiunii, pronunțate în materia litigiilor de muncă nu înlătură folosul material al acțiunii în obligarea la emiterea eventualului ordin de salarizare care să includă aceste drepturi salariale considerate a fi datorate către reclamanți; aceste drepturi bănești, recunoscute prin hotărâre judecătorească definitivă, echivalente cu diferențele dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale calculate conform solicitării reclamantei, au natura juridică a unor despăgubiri periodice, iar respectiva hotărâre judecătorească nu este de natură a modifica/completa legea și nici de a schimba cadrul legal prin care se determină indemnizația de încadrare, având ca efect exclusiv acoperirea prejudiciului cauzat prin tratamentul salarial discriminator generat de reglementarea anterioară și constatat pe cale jurisprudențială; or, atât timp cât reclamanții se consideră vătămați prin neemiterea ordinului, aceștia justifică un interes procesual, privit ca folosul practic urmărit prin declanșarea prezentei proceduri judiciare.

Ca urmare, acest prim motiv de recurs invocat de recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție este nefondat.

În schimb, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurenților – pârâți subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în limitele și pentru următoarele considerente.

Prin hotărârea recurată, prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamanți, obligând pârâtul Ministerul Justiției să emită un nou ordin de reîncadrare, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,000 astfel cum a fost recunoscut prin decizia civilă nr. 4339/2021 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. x/2019, reținând atât caracterul definitiv și executoriu al acestei hotărâri.

Totodată, întrucât excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției a fost admisă doar în cadrul considerentelor sentinței civile nr. 186/16.06.2020 a Tribunalului Telorman, nu și în dispozitivul acesteia, instanța de fond a reținut că ceea ce se pune în executare este dispozitivul hotărârii, prezumția de lucru judecat impunând consecvența în judecată.

Astfel cum invocă în mod corect recurentul-pârât, prin decizia civilă nr. 4339/2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, pe care își întemeiază pretențiile intimații-reclamanți, Curtea de Apel București a admis apelul apelanților-reclamanți și a schimbat hotărârea apelată în parte, în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâților Tribunalul Dolj și Curtea de Apel Craiova la recalcularea indemnizației de încadrare a reclamanților, conform Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 20.11.2016 și în continuare, prin valorificarea coeficientului de multiplicare de 19,00 stabilit în Anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, lit. A) pct. 13, precum și obligării acestor instanțe la plata contravalorii diferenței dintre indemnizația de încadrare stabilită astfel și indemnizația actuală de încadrare, menținând în rest hotărârea atacată.

Ori, prin hotărârea atacată (Sentința civilă nr. 186/16.06.2020 a Tribunalului Telorman), respectiv prin considerentele acestei hotărâri a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și respinsă acțiunea reclamanților, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuale pasivă, soluție nemodificată în calea de atac.

De altfel, dispozitivul deciziei civile nr. 4339/2021 al Curții de Apel București este clar, obligațiile stabilite prin acesta vizând doar pârâții Tribunalul Dolj și Curtea de Apel Craiova.

Așadar, se constată o greșită aplicare a efectului pozitiv al hotărârii judecătorești definitive din cauza respectivă, cât timp Ministerul Justiției nu a fost parte și față de acesta se poate invoca exclusiv opozabilitatea hotărârii din perspectiva prevederilor art. 435 alin. (2) din C. proc. civ.

Pe de altă parte, din perspectiva invocării existenței unui drept "câștigat" prin obținerea hotărârii judecătorești definitive de mai sus, Înalta Curte constată că prin hotărârea judecătorească mai sus menționată, drepturile câștigate de reclamanți au avut caracterul unor despăgubiri și nu caracterul unor drepturi salariale. Din considerentele deciziei definitive anterior menționate, rezultă că acel coeficient de multiplicare prevăzut de O.U.G. nr. 27/2006 a fost avut în vedere ca reper pentru cuantificarea despăgubirilor.

Pentru a se putea invoca cu succes efectul pozitiv al deciziei civile nr. 4339/2021 al Curții de Apel București, anterior menționate, este necesar să se confirme existența triplei identități (de părți, obiect și cauză juridică).

Or, între acțiunile în pretenții având ca obiect acordarea despăgubirilor ca urmare a invocării discriminării în raport de procurorii DNA-DIICOT și acțiunile în contencios administrativ având ca obiect emiterea ordinului de salarizare prin includerea coeficientului de multiplicare 19,000 nu există nici identitate de obiect, după cum reiese în mod evident, dar nici de cauză juridică; în prima situație, cauza juridică este reprezentată de repararea prejudiciului cauzat prin discriminarea față de alți magistrați (procurori sau judecători), în a doua situație, este reprezentată de solicitarea emiterii ordinului de stabilire a indemnizației de încadrare.

Ca urmare, Înalta Curte constată că este fondat motivul de casare invocat de recurentul-pârât, prima instanță procedând cu greșita aplicare a legii la admiterea acțiunii intimaților-reclamanți și obligării pârâtului Ministerul Justiției să emită un nou ordin de reîncadrare, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,000 astfel cum a fost recunoscut prin decizia civilă nr. 4339/2021 dată în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel București.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției, respectiv de recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți, menținând în rest dispozițiile sentinței recurate cu privire la excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenții – pârâți Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Justiției și de recurentul-pârât Tribunalul Dolj împotriva sentinței civile nr. 1598 din 4 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Dolj și respinge acțiunea formulată de reclamanți împotriva acestui pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge în rest acțiunea formulată de reclamanți, ca nefondată.

Menține în rest dispozițiile sentinței recurate cu privire la excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 februarie 2024.