ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5966/2024

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., judecători în cadrul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 7 alin. (1) din Anexa V a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, au solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună, în temeiul art. 7 alin. (2), Capitolul VIII, Secțiunea I, din Anexa V a Legii nr. 153/2017 - Lege cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, coroborate cu dispozițiile prev. de art. 7, art. 8 și art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ: - Anularea/modificarea parțială a Ordinului nr. 406/C/2022 din 07.02.2022, emis de Ministerul Justiției, în sensul: 1. acordării sporurilor de 30%, conform art. 4 și 5, Capitolul VIII, Secțiunea I, Anexa V din Legea nr. 153/2017 raportat la art. 25 alin. (1) din Lege; 2. recalculării și plății drepturilor salariate rezultate din aplicarea ordinului, începând cu data de 01.08.2016 și nu cu data de 30.12.2021, data emiterii ordinului contestat; 3. înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul; 4. recalculării și plății drepturilor salariate rezultate din punerea în executare a sentinței civile nr. 1183/13.07.2020, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția Civilă, modificată și rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 262/A din 02.03.2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj Napoca, secția I civilă, în dosarul de apel nr. x/2019, prin care pârâta Curtea de Apel Suceava a fost obligată să plătească diferențele de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente prin aplicarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A) pct. 6-13 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, în raport cu funcția deținută, respectiv la nivelul indemnizației procurorilor DNA/DIICOT și a sentinței civile nr. 3104/6.12.2021 a Tribunalului Cluj, secția civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 1037/2022 a Curții de Apel Cluj, prin care s-a admis cererea de stabilire a valorii de referință sectorială de 605,225 RON, drepturi calculate înmulțind coeficienții de multiplicare prevăzuți la lit. A) pct. 6-13 din Anexa la OVG nr. 27/2006 cu valoarea de referință sectorială de 605,225 RON (în conformitate cu art. 1 al Ordinului MJ nr. 6245/C din 30.12.2021), cu înlăturarea plafonării la grila anului 2022, astfel cum s-a solicitat și la punctul 3.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din 23 mai 2023, în conformitate cu art. 413 alin. (1) pct. 1. C. proc. civ., a suspendat judecarea cererii formulate de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., I. și H., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, până la soluționarea de către Curtea Constituțională a României a dosarului nr. x/2022 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017.

Calea de atac exercitată Împotriva încheierii din 25 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanții A., B., C., D., E., F., G., I. și H. au declarat recurs. În motivare, reclamanții arată că Legea nr. 47/1992 nu mai reglementează suspendarea judecării cauzei în situația sesizării Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, textul de lege anterior în vigoare fiind în prezent abrogat tocmai pentru a nu se tergiversa soluționarea cauzelor. De altfel excepția de neconstituționalitate care a determinat suspendarea a fost invocată în altă cauză nu în prezentul dosar. În opinia reclamanților, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. reținute de instanță, soluționarea cauzei nedepinzând de soluționarea excepției de neconstituționalitate, în acest sens fiind relevantă decizia pronunțată în dosar nr. x/2022 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs, într-o speță identică, (Decizia nr. 1995 din 09.04.2024, secția de contencios administrativ și fiscal) în care s-a apreciat că se poate soluționa cauza fără a fi necesară cunoașterea deciziei Curții Constituționale referitoare la aceeași excepție de neconstituționalitate. Pe de altă parte chestiunea posibilității depășirii plafonării a fost tranșată și prin alte hotărâri judecătorești rămase definitive precum, și prin acte administrative emise chiar de către ordonatorul de credite, nefiind strict o chestiune de constituționalitate ci de aplicare a legii.

Apărările formulate în cauză Intimatul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând faptul că soluționarea prezentului dosar depinde de modul în care va fi soluționată excepția de neconstituționalitate, instanța de fond apreciind în mod corect că se impune suspendarea cauzei până la soluționarea acesteia. Prin urmare, recursul declarat de reclamanți este nefondat, instanța de fond având posibilitatea, în temeiul dispozițiilor legale, să dispună suspendarea cauzei.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Instanța de recurs este învestită cu exercitarea controlului judiciar asupra soluției pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal privind suspendarea judecății prezentei cauze, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) punctul 1 din C. proc. civ., până la soluționarea de către Curtea Constituțională a României a dosarului nr. x/2022, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a art. 38 ilin. 6 din Legea nr. 153/2017. Criticile de nelegalitate dezvoltate prin cererea de recurs converg, în esență, spre ideea, conform căreia, prima instanță a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 413 alin. (1) punctul 1 din C. proc. civ., nefiind îndeplinite cerințele textului procedural necesare suspendării judecății cauzei. Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) punctul 1 din C. proc. civ.: " Instanța poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți;". Art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. reglementează o măsură de suspendare facultativă a judecății, din economia dispozițiilor precitate rezultând că între două procese trebuie să existe o anumită legătură, esențial fiind ca soluția în procesul al cărui judecată se dorește a fi suspendată, să fie influențată, să depindă, în tot sau în parte de soluția pronunțată în cauza până la a cărei soluționare se solicită suspendarea. În acest context, critica recurentei, în sensul că cele două cauze au temeiuri juridice diferite, nu are nicio relevanță din perspectiva ipotezei suspendării facultative prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., condiția impusă de norma procedurală fiind aceea a existenței unei alte judecăți în cadrul căreia trebuie să se stabilească existența sau inexistența unui drept de care depinde și soluționarea celei de a doua cauze. Prin urmare, legiuitorul nu a făcut distincție cu privire la obiectul celeilalte judecăți sau cu privire la temeiul juridic al acesteia, singurul element comun constând în invocarea aceluiași drept în considerarea căruia trebuie dezlegat raportul juridic litigios dedus judecății în ambele cauze. Totodată, potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, în exercitarea atribuțiilor sale, Curtea Constituțională hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată și direct de Avocatul Poporului. De asemenea, art. 2 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede următoarele: (1) Curtea Constituțională asigură controlul constituționalității legilor, a tratatelor internaționale, a regulamentelor Parlamentului și a ordonanțelor Guvernului. (2) Sunt neconstituționale prevederile actelor prevăzute la alin. (1), care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției. (3) Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Potrivit art. 29 alin. (1) din același act normativ, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Reține Curtea că, pentru a se dispune suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este necesar ca dezlegarea cauzei să depindă în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, iar instanța să aprecieze că se impune suspendarea judecării cauzei, legiuitorul recunoscându-i o marjă de apreciere asupra oportunității măsurii. Ipoteza sesizării Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate nu se încadrează în premisa art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât nu este în discuție o judecată care să aibă drept obiect existența sau inexistența unui drept. Soluționând o excepție de neconstituționalitate, Curtea Constituțională decide asupra constituționalității unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. În sprijinul acestei soluții vine și argumentul de interpretare istorico-teleologică, având în vedere că alin. (5) al art. 29 din lege, care prevedea că pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă, a fost abrogat prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 147/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Or, în mod neîndoielnic, intenția legiuitorului a fost aceea de a înlătura posibilitatea suspendării judecării cauzei și de a pune la îndemâna părții mijlocul procesual al revizuirii dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții [art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ..]. De altfel, în sensul menționat este și jurisprudența Curții Constituționale. Astfel, prin Decizia nr. 204/25.03.2019, Curtea a reținut că "prin dispozițiile Legii nr. 177/2010 au fost aduse modificări procedurii de soluționare a excepțiilor de neconstituționalitate, respectiv etapei judecătorești a procedurii. Astfel, a fost eliminată suspendarea de drept a soluționării cauzei de fond pe durata derulării procedurii în fața Curții Constituționale și a fost introdus un nou motiv de revizuire a hotărârilor definitive: în materie civilă - declararea neconstituționalității legii, ordonanței ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță care a făcut obiectul unei excepții invocate în cauza respectivă sau a altor dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare, respectiv în materie penală - soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare. Așadar, prin dispozițiile art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 au fost abrogate normele referitoare la suspendarea ope legis a cauzelor în care se invocau excepții de neconstituționalitate, și anume dispozițiile cuprinse în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în art. 303 alin. (6) din vechiul C. proc. pen. și în art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. 18. Curtea a reținut, prin Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, că opțiunea legiuitorului de abrogare a măsurii suspendării de drept se întemeiază pe faptul că invocarea excepțiilor de neconstituționalitate de către părți era folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzelor. În condițiile în care scopul măsurii suspendării de drept a judecării cauzelor la instanțele de fond a fost acela de a asigura părților o garanție procesuală în exercitarea dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare, prin eliminarea posibilității judecării cauzei în temeiul unei dispoziții legale considerate a fi neconstituționale, realitatea a dovedit că această măsură s-a transformat, în majoritatea cazurilor, într-un instrument menit să tergiverseze soluționarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești. Or, Curtea a constatat că, prin adoptarea Legii nr. 177/2010, voința legiuitorului a fost aceea de a elimina invocarea excepției de neconstituționalitate în alt scop decât cel prevăzut de Constituție și lege, preîntâmpinând, pentru viitor, exercitarea abuzivă de către părți a acestui drept procesual. De asemenea, Curtea a reținut că intervenția legiuitorului, prin care a fost abrogată măsura suspendării de drept a cauzelor în care se invocă excepții de neconstituționalitate, constituie tocmai expresia asumării și a respectării obligației ce revine statului cu privire la crearea cadrului legislativ corespunzător prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Noua reglementare asigură accesul persoanei la justiție, atât la instanța de drept comun, cât și la instanța constituțională, părțile beneficiind în continuare de toate mijloacele de apărare care le sunt recunoscute prin lege și, implicit, de posibilitatea de a-și realiza, în mod real, drepturile și a-și satisface interesele în fața justiției. Abrogarea măsurii suspendării de drept a cauzelor nu impietează asupra efectivității dreptului de acces la un tribunal, neconstituind un obstacol în valorificarea acestui drept, de natură a-i pune în discuție însăși substanța. Mai mult, măsura adoptată asigură echilibrul procesual între persoane cu interese contrare, fiind menită să garanteze egalitatea de arme a acestora, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime. 20. Totodată, Curtea a observat că abrogarea măsurii suspendării de drept a cauzelor a fost însoțită de reglementarea unor noi cauze de revizuire în materie civilă, respectiv penală, de natură să asigure părților garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil. Astfel, în cazul în care excepția de neconstituționalitate este admisă și legea, ordonanța ori dispoziția dintr-o lege sau ordonanță ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare, au fost declarate neconstituționale, iar, până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curții Constituționale, hotărârea prin care s-a soluționat cauza în care a fost invocată excepția a devenit definitivă, persoanele prevăzute de lege pot cere revizuirea acestei hotărâri. Lipsa reglementării unei căi de atac ar fi lipsit de fundament însuși controlul de constituționalitate, întrucât ar fi pus părțile în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curții, deci ale controlului de constituționalitate pe care ele l-au declanșat, împrejurare ce ar fi echivalat cu o veritabilă sancțiune aplicabilă acestora. (...)". Pornind de la aceste considerații de ordin teoretic, reținând că suspendarea facultativă prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu este incidentă în ipoteza sesizării Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, Înalta Curte va casa încheierea recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății. PENTRU ACESTE MOTIVE,