ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 583/2025

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 6 august 2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. și Asociații SPRL, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central, a formulat contestație împotriva procesului-verbal nr. x/10.07.2024 privind centralizarea pe țară a voturilor și constatarea rezultatului pentru alegerea Primarului General al Mun. București din data de 9 iunie 2024, solicitând anularea acestui act și suspendarea executării acestuia.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1438 din 11 septembrie 2024, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Biroul Electoral Central, excepție invocată de reprezentantul Ministerului Public și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile menționate la pct. I.2 a declarat apel (recalificat recurs) reclamanta A.., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată. Recurenta-reclamantă a formulat totodată cerere de repunere în termenul de exercitare a căii de atac, invocând împrejurarea că, la data completării Biroului Electoral Central, s-a aflat în imposibilitatea de a efectua demersuri în ceea ce privește componența Biroului Electoral Central și a căilor de atac împotriva actelor emise de către acest organism electoral datorată neconvenționalității Legii nr. 115/2015 privind alegerea administrației publice locale și a lipsei coerenței și previzibilității acesteia. În considerarea celor prezentate, în opinia recurentei-reclamante, neexercitarea căii de atac în termenul prevăzut de lege se datorează unor cauze obiective, independente de voința sa, motiv pentru care, solicită admiterea cererii de repunere în termenul de recurs. În motivarea recursului, recurenta-reclamantă susține, în esență, că sentința de fond este nelegală, în sensul că în mod nejustificat instanța de fond a anulat cererea de suspendare a Procesului-verbal nr. x din data de 10.07.2024 privind centralizarea pe țară a voturilor și constatarea rezultatului pentru alegerea Președinților Consiliilor Județene din data de 9 iunie 2024 cât și a contestației împotriva acestui act emis de către Biroul Electoral Central pentru lipsa capacității de folosință a pârâtului. Contrar celor reținute de instanța de fond, recurenta-reclamantă apreciază că pârâtul deține în continuare atât calitate procesuală pasivă, cât și capacitate de folosință, arătând motivele pentru care opinează în acest sens.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Biroul Electoral Central nu a depus întâmpinare în dosarul de recurs.

Cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene Prin cererea depusă la termenul de judecată din data de 6 februarie 2025, recurenta-reclamantă A.. a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru a răspunde următoarei întrebări preliminare: Dacă prezența în textul legilor electorale, respectiv Legea nr. 115/2015 și în Legea nr. 208/2015 a Camerei Deputaților prin Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale în numele organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale membre ale acestuia, este în acord cu legislația europeană, respectiv art. 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană și art. 3b din Tratatul de la Lisabona raportat la art. 25 (b) din Pactul Internațional privind drepturile civile și politice, coroborat cu art. 3a Primul Protocol Adițional a Convenției Europene a Drepturilor Omului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de repunere în termenul de declarare a recursului și asupra excepției tardivității recursului II.1. Analizând cererea recurentei-reclamante A.. de repunere în termenul de recurs, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, pentru considerentele arătate în continuare. În ceea ce privește cererea recurentei-reclamante de repunere în termenul de declarare a recursului, Înalta Curte reține că potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. Este de precizat că, potrivit art. 186 C. proc. civ., instituția de drept procesual a repunerii în termen constituie beneficiul acordat de lege titularului unui drept procesual, care din motive temeinic justificate nu și-a putut exercita dreptul înăuntrul termenului procedural imperativ. În lumina reglementărilor legale menționate anterior, este cert că intenția legiuitorului a fost aceea de a acorda acest beneficiu doar părții. Astfel, prin motive temeinic justificate, doctrina și jurisprudența arată că înțelege acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forței majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute, precum forța majoră. În speță, recurenta a invocat că, "la data completării Biroului Electoral Central, ne-am aflat în imposibilitatea de a efectua demersuri în ceea ce privește componența Biroului Electoral Central și a căilor de atac împotriva actelor emise de către acest organism electoral datorată neconvenționalității Legii nr. 115/2015 privind alegerea administrației publice locale și a lipsei coerenței și previzibilității acesteia". În contextul prezentat, în conformitate cu dispozițiile enunțate în precedent, Înalta Curte apreciază că motivul invocat de aceasta pentru repunerea în termenul de recurs nu poate reprezenta un caz temeinic justificat, în sensul ipotezei descrise de art. 186 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează instituția repunerii în termen. Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile stipulate de prevederile art. 186 alin. (1) C. proc. civ., cererea de repunere în termenul de declarare a recursului fiind neîntemeiată. II.2. Examinând cu prioritate excepția nulității recursului ca urmare a declarării tardive a căii de atac, invocată din oficiu, în conformitate cu art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, urmând a o admite, pentru considerentele arătate în continuare. Căile de atac, termenele și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, legiuitorul având în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc judecata unui proces. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează. Conform dispozițiilor art. 1000 alin. (1) din C. proc. civ., "Dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanța este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, (...)." Totodată, art. 1000 alin. (4) din același Cod, prevede că, "În toate cazurile în care competența de primă instanță aparține curții de apel, calea de atac este recursul, dispozițiile alin. (1)-(3) aplicându-se în mod corespunzător". Termenul de 5 zile are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac. În speță, sentința atacată a fost pronunțată la data de 11.09.2024, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (2) C. proc. civ., termenul de 5 zile de la pronunțare, prevăzut de art. 1000 alin. (1) coroborat cu alin. (4) din C. proc. civ., s-a împlinit la data de 17.09.2024 într-o zi lucrătoare, ceea ce face ca înregistrarea prin email a recursului la data de 7.11.2024, să fie realizată peste termenul legal stipulat în acest sens. Pentru considerentele expuse, constatând că excepția nulității recursului ca urmare a declarării tardive a căii de atac, invocată din oficiu, este întemeiată, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de reclamanta A.. Cât privește cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, formulată de recurenta-reclamantă, Înalta Curte nu va o va mai analiza, dată fiind soluția de respingere ca tardivă a căii de atac de față, în cadrul căreia a fost invocată această cerere. PENTRU ACESTE MOTIVE,