ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5800/2024

Ședința publică din data de 5 decembrie 2024

Asupra revizuirii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu nr. x/2019, reclamantul Fondul Român de Contragarantare S.A. (F.R.C.) a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea Deciziei nr. 22/29.04.2014, pct. I subpct. l și 7, pct. II - subpct. 8, 9, 10, 11, 12, 14, 15, 16, 17, 19, 20, 21 și a constatărilor corespunzătoare din Decizia nr. 704/28.03.2014 și din Raportul de control nr. x/28.03.2014, ale Curții de Conturi a României, precum și anularea încheierii nr. 78 din 08.07.2014 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, exclusiv paragraful al cincilea din dispozitiv, în sensul admiterii contestației împotriva Deciziei nr. 22 din 29.04.2014 și a Raportului de control nr. x/28.03.2014, ale Curții de Conturi a României.

Prin sentința civilă nr. 1028 din 20 decembrie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Fondul Român de Contragarantare S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată. Totodată, a respins și cererea de intervenție în interesul reclamantului, formulată de intervenientul Ministerul Economiei, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1028 din data de 20.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Fondul Român de Contragarantare S.A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. și solicitând casarea în tot a hotărârii recurate cu consecința admiterii în parte a cererii, anulării în parte a Deciziei nr. 22/29.04.2014 în privința punctelor I. subpunct. 1 si pct. II - subpunctele 8, 9, 10, 11, 14, 15, 16, 17, 19, 20 si a constatărilor corespunzătoare și corespunzător a încheierii nr. 78/08.07.2014, respectiv în privința soluțiilor de admitere in parte sau respingere a contestației administrative, cu consecința admiterii cererii de intervenție accesorie formulata de către Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului.

De asemenea, în temeiul art. 453 C. proc. civ., recurentul a solicitat obligarea intimatei-parate la plata tuturor cheltuielilor de judecata efectuate în legătura cu soluționarea prezentei cauze.

Prin Decizia nr. 5483 din 16 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2019, s-au hotărât următoarele:

- s-a admis recursul declarat de recurentul-reclamant Fondul Român de Contragarantare S.A. împotriva sentinței nr. 1028 din 20 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

- a fost casată în parte sentința recurată și, în rejudecare:

- a fost admisă în parte acțiunea și a fost anulată în parte Decizia nr. 22 din 29.04.2014, Raportul de control nr. x/28.03.2014 și încheierea nr. 78 din 08.07.2014, emise de intimata Curtea de Conturi a României, în ceea ce privește:

- constatarea 1 din decizie: "Nerespectarea prevederilor legale privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al FRC S.A. în perioada 2011 - 2012", corelată cu constatarea II.1 din raportul de control și cu pct. 5 din încheiere;

- constatarea 2 din decizie: "Nerespectarea prevederilor legale privind desfășurarea activității de contragarantare", corelată cu măsura prevăzută la pct. II.8 din decizie și cu constatarea II.1 și II.2 din raport, precum și cu pct. 6 din încheiere;

- constatarea 3 din decizie: "Nerealizarea de venituri estimate în sumă estimată de 5.500.000 RON pentru acordarea de contragaranții fără perceperea primei anuale de contragarantare datorată de fondurile de garantare", corelată cu măsura de la pct. II.9, din decizie și cu pct. 7 din încheiere.

- au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva Deciziei nr. 5483 din 16 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, recurentul Fondul Român de Contragarantare S.A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ.

Cu privire la incidența motivului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., redând dispozitivul deciziei pronunțată în recurs, revizuentul a arătat că prin sentința civila nr. 1028/20.12.2019 pronunțata de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ si fiscal in dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de acesta, prin care a solicitat: anularea în parte a Deciziei nr. 22/29.04.2014, în privința punctelor I. subpunct. 1 si pct. II -subpunctele 8, 9, 10, 11, 14, 15, 16, 17, 19, 20 si a constatărilor corespunzătoare; anularea in parte a încheierii nr. 78/08.07.2014, în privința soluțiilor de admitere in parte sau respingere a contestației administrative formulata de Fond.

Așadar, coroborând cele doua hotărâri, rezultă ca Înalta Curte de Casație si Justiție a menținut soluția instanței de fond de respingere a contestatorului în privința pct. II - subpunctul si a constatărilor corespunzătoare din Decizia Curții de Conturi a României nr. 22/29.04.2014.

Cu privire la pct. II - subpunctul 10 din Decizia nr. 22/29.04.2014, revizuentul a susținut că în cadrul Hotărârii pronunțată în data de 16.11.2022 în dosarul nr. x/2019, de Înalta Curte de Casație si Justiție, secția de contencios administrativ si fiscal sunt prevăzute următoarele considerente: Ceea ce s-a reținut în realitate ca și abatere, a fost încălcarea art. 10 alin. (6) din Ordonanța nr. 119/199, potrivit cărora,-(6)în cazurile în care dispozițiile legale prevăd avizarea operațiunilor de către compartimentul de specialitate juridică, proiectul de operațiune va fi prezentat pentru control financiar preventiv cu viza șefului compartimentului juridic. Persoanele în drept să exercite controlul financiar preventiv propriu pot cere avizul compartimentului de specialitate juridică ori de câte ori consideră că necesitățile o impun, respectiv art. 11 care prevede că:-Persoana care exercită controlul financiar preventiv propriu nu trebuie să fie implicată, prin sarcinile de serviciu, în efectuarea operațiunii supuse controlului financiar preventiv propriu.

Așadar, ceea ce s-a reținut ca și abatere, a fost împrejurarea că nu a existat anterior efectuării cheltuielilor avizul financiar preventiv și a compartimentului juridic, aspect față de care criticile recurentului vizează mai degrabă o indicare eronată a textelor art. 10 alin. (6) și art. 11, așa cum reține instanța de fond.

Instanța a reținut și recurentul nu a criticat în recurs că această viză asupra proiectului trebuie să fie anterioară operațiunii juridice, reținând incidența dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, potrivit cărora, controlul financiar preventiv se exercită asupra tuturor operațiunilor care afectează fondurile publice și/sau patrimoniul public și a pct. 3 și 4 din Ordinul nr. 522/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv,-Controlul financiar preventiv se exercită asupra documentelor în care sunt cosemnate operațiunile patrimoniale, înainte ca acestea să devină acte juridice, prin aprobarea lor de către titularul de drept al competenței sau de către titularul unei competențe delegate în condițiile legii. Nu intră în sfera controlului financiar preventiv analiza și certificarea situațiilor financiare și/sau patrimoniale, precum și verificarea operațiunilor deja efectuate-; documentele prezentate la viza de control financiar preventiv se înscriu în Registrul privind operațiunile prezentate la viza de control financiar preventiv, al cărui conținut este redat în anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice (potrivit pct. 3 și 4 din Ordinul nr. 522/2003, pentru aprobarea normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv.

In cadrul acestei abateri, in actele de control, Curtea de Conturi a României a reținut următoarele: In evidenta contabila, aceste cheltuieli angajate si decontate fara baza legala, au fost înregistrate in mod nelegal, in contul 623.1 - Cheltuieli de protocol. Abaterea constatata s-a datorat nerespectarii prevederilor legale privind efectuarea cheltuielilor in scopul obiectului de activitate al FRC.

Așadar, Curtea de Conturi a României a reținut că abaterea a constat în angajarea unor cheltuieli fără bază legală, cu nerespectarea prevederilor legale privind efectuarea cheltuielilor în scopul obiectului de activitate al Fondului Român de Garantare.

Niciunde în actele de control nu a fost indicat în mod explicit sau implicit ca toate cheltuielile de protocol au fost realizate fara viza de control financiar preventiv si fara viza compartimentului juridic, Curtea de Conturi reținând ca nu au fost respectate prevederile legale privind efectuarea cheltuielilor in scopul obiectului de activitate al FRC.

În aceste condiții, revizuentul a apreciat incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 1 C. proc. civ., motivat de faptul că într-un mod nejustificat, fara niciun corespondent în actele de control, sau în actele procedurale, instanța a reținut că abaterea a constat în împrejurarea că nu a existat anterior efectuării cheltuielilor avizul financiar preventiv și a compartimentului juridic.

Or, acest argument nu a fost invocat nici în actele de control, nici in motivarea Contestației formulate de FRC, pentru că, în realitate, nu a fost constatată o asemenea abatere.

Curtea de Conturi a României a prezentat într-un mod exhaustiv documentele financiar contabile, precum și celelalte documente care au stat la baza cheltuielilor, dar în niciuna dintre situațiile analizate nu a indicat absenta avizul financiar preventiv și a compartimentului juridic, în acest sens fiind extrasul din Raportul de control nr. x/28.03.2014, anexat.

Doar cu ocazia verificărilor pe care Fondul le-a efectuat ulterior misiunii de control s-a identificat o factura care nu purta viza de control financiar preventiv, in valoare de 3.000 de RON, anexând în acest sens cererea de chemare în judecată formulata de Fond pentru recuperarea acestei sume.

Dar, Curtea de Conturi a României a stabilit/estimat valoarea abaterii la suma de 118.375,81 de RON, abatere care, cu excepția sumei de 3.000 de RON, nu este justificata si argumentata niciunde in actele de control prin lipsa avizului financiar preventiv și a compartimentului juridic.

Așadar ca "lucrul cerut" de FRC a fost contestarea abaterii care a constat în angajarea unor cheltuieli fără bază legală, în valoare de 118.375,81 cu nerespectarea prevederilor legale privind efectuarea cheltuielilor în scopul obiectului de activitate al FRC, în timp ce instanța s-a pronunțat cu privire la abaterea care a constat în angajarea acestor cheltuieli în lipsa avizului financiar preventiv și a compartimentului juridic.

Intimata nu a cerut prin nici un act procedural respingerea contestației FRC sub aspectul reținut de instanța de recurs, că nu a existat avizul financiar preventiv și a compartimentului juridic, întrucât acest argument nu fusese reținut în actele de control.

Se relevă astfel faptul că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut.

Cu privire la incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a susținut argumentele în continuare expuse.

Referitor la pct. II - subpunctul 19 din Decizia nr. 22/29.04.2014, există hotărâri definitive potrivnice, astfel: decizia civilă nr. 1696/18.04.2018 a Curții de Apel București, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, definitivă, care este anterioară Hotărârii pronunțate în data de 16.11.2022 în dosarul nr. x/2019 de Înalta Curte de Casație si Justiție, secția de contencios administrativ si fiscal.

In ambele cauze a fost dedusă judecații aceeași chestiune litigioasă legalitatea si regularitatea ajutoarelor bănești pentru evenimente familiale deosebite acordate salariaților FRC.

Deși nu sunt cunoscute la data prezentării motivelor revizuirii considerentele Înaltei Curți de Casație si Justiție cu privire la această chestiune litigioasă, acestea nu pot fi decât contrare considerentelor din decizia civilă nr. 1696/18.04.2018 a Curții de Apel București, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, de vreme ce Înalta Curte de Casație si Justiție a menținut argumentele Curții de Conturi a României.

Se poate constata așadar ca exista doua hotărâri definitive potrivnice: Hotărârea din urma (Hotărârea pronunțata in data de 16.11.2022 in dosarul nr. x/2019 de Înalta Curte de Casație si Justiție, secția de contencios administrativ si fiscal, care confirma argumentele Curții de Conturi a României si menține abaterea de la legalitate si regularitate, care consta in acordarea unor ajutoare salariaților FRC in mod nelegal și Hotărârea anterioara (Decizia civila nr. 1696/18.04.2018 a Curții de Apel București, pronunțata in Dosarul nr. x/2016, care constata legalitatea si regularitatea ajutoarelor acordate salariaților FRC.

Cu privire la pct. II - subpunctul 20 din Decizia nr. 22/29.04.2014, există hotărâri definitive potrivnice, astfel: decizia civilă nr. 1284/08.03.2021 a Curții de Apel București, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, definitivă, care este anterioară Hotărârii pronunțate în data de 16.11.2022 în dosarul nr. x/2019 de Înalta Curte de Casație si Justiție, secția de contencios administrativ si fiscal. In ambele cauze a fost dedusă judecații aceeași chestiune litigioasă legalitatea si regularitatea premiilor pentru realizări profesionale acordate salariaților FRC.

Se poate constata, așadar, că există două hotărâri definitive potrivnice: Hotărârea din urma (Hotărârea pronunțata in data de 16.11.2022 in dosarul nr. x/2019 de Înalta Curte de Casație si Justiție, secția de contencios administrativ si fiscal), care confirma argumentele Curții de Conturi a României si menține abaterea de la legalitate si regularitate, care consta in acordarea premiilor pentru realizări profesionale acordate salariaților FRC, fara baza legala; Hotărârea anterioara (Decizia civila nr. 1284/08.03.2021 a Curții de Apel București, pronunțata in Dosarul nr. x/2016), care constata legalitatea si regularitatea premiilor pentru realizări profesionale acordate salariaților FRC.

Cu privire la pct. II - subpunctul 20 din Decizia nr. 22/29.04.2014, există hotărâri definitive potrivnice, astfel: sentința civilă nr. 4544/08.12.2017, definitivă, pronunțata de Tribunalul București în Dosarul nr. x/2017, care este anterioară Hotărârii pronunțate în data de 16.11.2022 în dosarul nr. x/2019 de Înalta Curte de Casație si Justiție, secția de contencios administrativ si fiscal (hotărârea din urma). Sentința civila nr. 4544/08.12.2017 este definitivă conform Deciziei nr. 385/17.02.2021 a Înaltei Curți de Casație si Justiție pronunțata în același dosar.

În ambele cauze a fost dedusă judecății aceeași chestiune litigioasă: legalitatea si regularitatea remunerațiilor acordate organelor de conducere ale FRC în perioada 2011-2013, în cuantum de 11.117.336 (reprezentând tot ceea ce au încasat organele de conducere ale FRC în perioada indicată).

Se poate constata, așadar, că exista doua hotărâri definitive potrivnice: Hotărârea din urma (Hotărârea pronunțata in data de 16.11.2022 in dosarul nr. x/2019, de Înalta Curte de Casație si Justiție, secția de contencios administrativ si fiscal), care confirma argumentele Curții de Conturi a României si menține abaterea de la legalitate si regularitate, care consta in acordarea remunerațiilor organelor de conducere ale FRC in perioada 2011-2013, fara ca limitele generale si suplimentare ale remunerației sa fie stabilite prin Actul Constitutiv sau prin Hotărâre a Adunării generale a Acționarilor și Hotararea anterioara (Sentinta civila nr. 4544/08.12.2017, definitiva, pronuntata de Tribunalul București in Dosarul nr. x/2017), care constata ca au fost stabilite limitele generale si suplimentare ale remunerațiilor membrilor organelor de conducere prin Hotarari ale Adunărilor generale ale Acționarilor.

Cu privire la pct. II - subpunctul 20 din Decizia nr. 22/29.04.2014, există hotărâri definitive potrivnice, în care a fost dedusa judecații aceeași chestiune litigioasa: legalitatea si regularitatea indemnizației de ședința a secretarului tehnic al organelor de conducere ale FRC.

Se poate constata așadar ca exista doua hotărâri definitive potrivnice: Hotărârea din urma (Hotărârea pronunțata in data de 16.11.2022 in dosarul nr. x/2019, de Înalta Curte de Casație si Justiție, secția de contencios administrativ si fiscal), care confirma argumentele Curții de Conturi a României si menține abaterea de la legalitate si regularitate, care consta in acordarea indemnizației de ședința a secretarului tehnic al organelor de conducere ale FRC in mod nelegal și Hotărârea anterioară (Decizia civila nr. 6240/20.12.2018 a Curții de Apel București, pronunțata in Dosarul nr. x/2016), care constata legalitatea si regularitatea indemnizației de ședința a secretarului tehnic al organelor de conducere ale FRC.

Cu privire la pct. II - subpunctul 15 din Decizia nr. 22/29.04.2022 exista hotărâri definitive potrivnice. Punctul 9 se corelează cu pct. II - subpunctul 15 din Decizia nr. 22/29.04.2022.

În ambele cauze a fost dedusă judecații aceeași chestiune litigioasa: legalitatea si regularitatea unor drepturi prevăzute de contractele colective de munca valabil încheiate.

Se poate constata, așadar, ca exista doua hotărâri definitive potrivnice: Hotărârea din urma (Hotărârea pronunțata in data de 16.11.2022 in dosarul nr. x/2019 de Înalta Curte de Casație si Justiție, secția de contencios administrativ si fiscal), care confirmă argumentele Curții de Conturi a României si menține abaterea de la legalitate si regularitate, care constă în acordarea unor drepturi salariaților FRC (servicii medicale), fara baza legală, și Hotărârea anterioară (Decizia civilă nr. 1284/08.03.2021 a Curții de Apel București, pronunțată în Dosarul nr. x/2016) care constata legalitatea si regularitatea Contractelor colective de muncă încheiate la nivelul FRC.

Intimata Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinări, prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire, în principal, și ca nefondată, în subsidiar.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut, în esență, că nu există triplă identitate, sunt părți diferite, diferă obiectul litigiilor, nu există identitate de cauză, nu se poate reține aplicabilitatea revizuirii în acele cazuri în care contradictorialitatea hotărârilor se manifestă numai la nivelul considerentelor, cu atât mai mult cu cât în cauză nu există triplă identitate. Art. 431 C. proc. civ. presupune ca legătura dintre litigii să fie concretă și să se circumscrie parametrilor efectiv ai cauzei în care efectul pozitiv este invocat.

Pe fond, în opinia sa, există o presupunere cu privire la contrarietatea din considerentele ce stau la baza pronunțării deciziei ultime, întrucât nu este redactată.

Având în vedere că între acțiunea în contencios administrativ și litigiile de muncă nu există identitate de părți, obiect și cauză, considerentele deciziei nr. 5483/2022 nu pot viza decât motivele de recurs invocate de reclamantul FRC și legalitatea soluției pronunțată de instanța de fond în acest dosar, în litigiile de muncă, instanțele având în vedere faptul că decizia nr. 22/2014 nu este opozabilă salariaților FRC S.A. și nu poate da naștere niciunei obligații în sarcina acestor terți prin simpla sa existență.

Referitor la motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., intimata a susținut că cererea revizuentului nu îndeplinește condițiile de admisibilitate a căii de atac extraordinare a revizuirii ce vizează sfera hotărârilor judecătorești care pot face obiectul său, precum și tipul cererilor circumscrise "lucrului cerut" cu privire la care pretinde că instanța de recurs nu s-a pronunțat, a apreciat că, raportat la dispozițiile art. 509 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., nu se poate reține incidența motivului de revizuire reglementat la pct. 1 al textului de lege invocat, demersul părții fiind, prin urmare, inadmisibil sub acest aspect.

Revizuentul critică decizia pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, însă acestea nu pot fi puse în discuție în cadrul revizuirii, fiind motive de reformare a hotărârii, posibilă însă numai în apel sau în recurs, în condițiile legii, nu și în această cale extraordinară de atac de retractare.

În ceea privește condiția referitoare la evocarea fondului, intimata a susținut că aceasta nu este îndeplinită cu privire la aspectul invocat de revizuent, întrucât în rejudecare, instanța de recurs a admis doar în parte acțiunea formulată, menținând în rest dispozițiile sentinței civile nr. 1028/20.12.20219, în sensul că urmare a analizei probelor administrate de instanța de fond nu s-a reținut o altă situație de fapt decât cea care a stat la baza pronunțării soluției de respingere a acțiunii în anulare a măsurilor de la pct. II. 10 din Decizia nr. 22/2014.

În fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de revizuire și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 513 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei s-a fixat termen de judecată la data de 2 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Intimatul Ministerul Antreprenoriatului si Turismului a depus la dosar note scrise, prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire. A arătat că achiesează la petitul revizuentei si solicită anularea în parte a Deciziei nr. 22/29.04.2014, pct. II-subpunctele 15, 19, 20 și anularea în parte a încheierii nr. 78/08.07.2014, pentru motivele din cererea de revizuire.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Înalta Curte urmează: să admită excepția inadmisibilității cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. invocată de intimata Curtea de Conturi a României, prin întâmpinare și să respingă cererea de revizuire întemeiată pe acest temei juridic, ca inadmisibilă; să respingă excepția inadmisibilității cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocată de intimata Curtea de Conturi a României, prin întâmpinare, și să respingă cererea de revizuire întemeiată pe acest temei juridic, ca nefondată.

Înalta Curte amintește că revizuirea este o cale extraordinară de atac reglementată de dispozițiile art. 509 - 513 C. proc. civ., care poate fi exercitată numai în condițiile și cazurile expres prevăzute de art. 509 - 511 C. proc. civ.

Dispozițiile legale ce o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea acesteia nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Prin urmare, în cadrul acestei căi extraordinare de atac se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Art. 509 din C. proc. civ. reglementează condițiile de admisibilitate, atât cu caracter comun, pentru toate motivele ce pot fi invocate pe această cale, cât și condițiile specifice fiecăruia dintre motivele de la pct. 1-11.

Condiția comună de admisibilitate se referă la obiectul revizuirii, respectiv la hotărârile care se pot ataca pe această cale, respectiv o hotărâre pronunțată asupra fondului sau care evocă fondul.

Alin. (2) al art. 509 prevede că sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul, pentru motivele de revizuire prevăzute la pct. 3, pct. 4 și pct. 7-10, nu și la pct. 1, care constituie temeiul revizuirii de față.

Astfel, se poate cere revizuirea unei hotărâri judecătorești numai dacă este vorba despre o hotărâre definitivă pronunțată de instanța de apel, o hotărâre definitivă a primei instanțe împotriva căreia nu s-a declarat apel sau o hotărâre pronunțată de instanța de recurs, hotărâre prin care se evocă fondul.

Evocarea fondului implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecata anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând sa se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății.

O hotărâre a instanței de recurs evocă fondul și atunci când se rejudecă pricina în fond după casarea cu reținere sau când, în recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri noi care au fost determinante în pronunțarea soluției.

Prin urmare, nu poate forma obiectul revizuirii întemeiate pe pct. 1 al art. 509 C. proc. civ., întrucât nu evocă fondul, hotărârea instanței de recurs prin care s-a respins recursul.

În lumina acestor considerente și a dispozițiilor legale antereferite, Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 5483/16.11.2022, ce formează obiectul cererii de revizuire, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de recurentul - reclamant Fondul Român de Contragarantare S.A. împotriva sentinței civile nr. 1028/20.12.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, a casat în parte hotărârea atacată și în rejudecare a admis în parte acțiunea dispunând astfel: "Admite în parte acțiunea și anulează în parte Decizia nr. 22 din 29.04.2014, Raportul de control nr. x/28.03.2014 și încheierea nr. 78 din 08.07.2014, emise de intimata Curtea de Conturi a României, în ceea ce privește: - constatarea 1 din decizie: "Nerespectarea prevederilor legale privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al F.R.C. S.A. în perioada 2011 - 2012", corelată cu constatarea II. 1 din raportul de control și cu pct. 5 din încheiere; - constatarea 2 din decizie: "Nerespectarea prevederilor legale privind desfășurarea activității de contragarantare", corelată cu măsura prevăzută la pct. II. 8 din decizie și cu constatarea II. 1 și II. 2 din raport, precum și cu pct. 6 din încheiere; - constatarea 3 din decizie: "Nerealizarea de venituri estimate în sumă estimată de 5.500.000 RON pentru acordarea de contragaranții fără perceperea primei anuale de contragarantare datorată de fondurile de garantare", corelata cu măsura de la pct. II. 9, din decizie și cu pct. 7 din încheiere ".

Instanța de recurs a menținut în rest celelalte dispoziții ale sentinței, respectiv de respingere a acțiunii și a cererii de intervenție ca neîntemeiate cu privire la măsurile de la pct. II - subpct. 10, 11, 14, 15, 16, 17, 19, 20 din Decizia nr. 22/2014, raportul de control și încheierea nr. 78/2014.

Subsumat acestui motiv de revizuire, revizuentul susține că "instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut", solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate și admiterea în parte a acțiunii în sensul anulării încheierii nr. 78/2014 și a Deciziei nr. 22/2014, pct. II. 10.

Revizuentul arată, în esență, că într-un mod nejustificat, fără niciun corespondent în actele de control, sau în actele procedurale, instanța a reținut că abaterea a constat în împrejurarea că nu a existat anterior efectuării cheltuielilor avizul financiar preventiv al compartimentului juridic.

În esență, instanța de recurs a reținut în considerentele deciziei civile nr. 5483/16.11.2022 ce au stat la; baza menținerii în parte a sentinței civile nr. 1028/20.12.2019, cu privire la soluția de respingere a acțiunii în anulare a măsurilor dispuse la pct. II. 10 din Decizia nr. 22/2014, următoarele:

"Înalta Curte constată cu titlu prealabil că prima instanță a reținut că pct. 39 din H.G. nr. 44/2004 este aplicabil Fondului, care ca persoană juridică, este supusă impozitului pe profit și care, ca persoană impozabilă, avea obligația să confere documentele justificative și să facă dovada că cheltuielile efectuate sunt în legătură cu activitatea economică a acesteia.

(...) ceea ce s-a reținut ca și abatere, a fost împrejurarea că nu a existat anterior efectuării cheltuielilor avizul financiar preventiv și a compartimentului juridic, aspect față de care criticile recurentului vizează mai degrabă o indicare eronată a textelor art. 10. 5 din Ordonanța nr. 119/1999 și nu art. 10 alin. (6) și art. 11, așa cum reține instanța de fond.

Instanța a reținut și recurentul nu a criticat în recurs că aceasta viză asupra proiectului trebuie să fie anterioară operațiunii juridice, reținând incidența dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, potrivit cărora, controlul financiar preventiv se exercită asupra tuturor operațiunilor care afectează fonduri publice și/sau patrimoniul public și a pct. 3 și 4 din Ordinul nr. 522/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv (...).

În consecință, Înalta Curte constatând că în mod corect s-a constatat că efectuarea de cheltuieli în sumă totală de 128.947,81 RON pentru mesele servite la restaurant sau în regim de catering oferite membrilor Consiliului de Supraveghere Directoratului, Comitetului de Risc și Investiții, (...) subsumate noțiunii de cheltuieli de protocol, s-a făcut fără bază legală, va respinge acest motiv de recurs menținând în mod corespunzător sentința recurată pe acest aspect."

Se poate constata că, analizând motivele de casare invocate de recurentul -reclamant, în calea de atac, instanța de recurs a menținut ca fiind legală soluția de respingere, a cererii de anulare a măsurilor de la pct. II. 10 din Decizia nr. 22/2014, nerealizând o nouă judecată, diferită de cea de la prima instanță.

Cu alte cuvinte, în temeiul dreptului de control judiciar, instanța de recurs a admis recursul, cu casarea în parte a hotărârii atacate și, în rejudecare, a admis doar în parte acțiunea formulată, menținând în rest dispozițiile sentinței civile nr. 1028/20.12.20219, în sensul că, urmare a analizei probelor administrate de instanța de fond, nu s-a reținut o altă situație de fapt decât cea care a stat la baza pronunțării soluției de respingere a acțiunii în anulare a măsurilor de la pct. II. 10 din Decizia nr. 22/2014.

În concluzie, în speță, ipoteza reglementată de textul de lege anterior menționat nu este respectată, dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nelăsând loc de interpretare asupra faptului că antamarea fondului cauzei, prin hotărârea a cărei revizuire se cere, este o condiție de admisibilitate a cererii de revizuire, instanța de recurs nesoluționând fondul cererii de chemare în judecată sub aspectul invocat de revizuent.

Potrivit dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Înalta Curte nu poate reține inadmisibilitatea cererii de revizuire invocată de intimată, constatând că formal motivele invocate de revizuent se încadrează în dispozițiile textului de lege antereferit.

Înalta Curte constată însă că cererea de revizuire este nefondată.

Astfel, pentru a fi incident acest caz de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- existența a două hotărâri definitive potrivnice, indiferent dacă prin ele s-a soluționat sau nu fondul cauzei;

- hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză;

- hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite;

- în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepția;

- să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Înalta Curte are în vedere și interpretarea coroborată a pct. 8 al alin. (1) al art. 509 C. proc. civ. cu prevederile art. 431 alin. (1) și (2) C. proc. civ. potrivit cărora: "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect" și "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă". O astfel de coroborare este impusă de sintagma finală a pct. 8 sus indicat, ce menționează, drept punct de reper, instituția autorității de lucru judecat, or art. 431 C. proc. civ. reglementează materia efectelor lucrului judecat, astfel cum chiar denumirea marginală a textului în discuție o arată.

Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. consacră jurisprudența, în sensul că este reglementată expres necesitatea ca prin cea de-a doua hotărâre să se încalce autoritatea de lucrului judecat a primei hotărâri, revizuirea având ca scop înlăturarea din ordinea juridică a unei hotărâri pronunțate cu încălcarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, atunci când cele două sunt potrivnice.

În lumina acestor considerente și în raport de dispozițiile legale antereferite,

Înalta Curte constată că revizuentul susține că decizia civilă nr. 5483/16.11.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2019, având ca obiect "litigii Curtea de Conturi, prin soluția de respingere a cererii de anulare a măsurilor de la pct. II.15, II.19 și II.20 din Decizia nr. 22/2014, încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în litigiile de muncă având ca obiect acțiuni în răspundere patrimonială formulate de Fondul Român de Contragarantare S.A. împotriva salariaților săi, respectiv: decizia civilă nr. 1696/18.04.2018 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2016, decizia civilă nr. 1284/08.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2016, sentința civilă nr. 4544/08.12.2017, definitivă, pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, sentința civilă nr. 1108/16.02.2017 a Tribunalului București, secția a VIII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și decizia nr. 6240/20.12.2018 a Curții de Apel București, pronunțate în dosarul nr. x/2016.

Astfel cum s-a reținut anterior, hotărârile potrivnice trebuie să întrunească cerința triplei identități de cauză, de obiect și de părți, cu mențiunea că hotărârile respective trebuie să fie pronunțate în dosare separate.

În contextul evidențiat, la examinarea motivului de revizuire care sancționează încălcarea autorității de lucru judecat a primelor hotărâri, urmează a se avea în vedere și prevederile legale care dau conținut autorității de lucru judecat.

În cauză se constată că nu există triplă identitate de elemente, pentru ca hotărârile respective să producă efectele autorității de lucru judecată în dosarul nr. x/2019.

Litigiile invocate de revizuent au fost litigii de muncă prin care revizuentul din prezentul dosar a încercat să recupereze de la salariați sumele plătite necuvenit conform Deciziei Curții de Conturi.

Revizuentul a invocat faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat ulterior în sensul opus asupra chestiunii litigioase care a fost soluționată de către instanțele specializate în conflicte de muncă, dobândind putere de lucru judecat conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ., vizând legalitatea drepturilor acordate personalului F.R.C. S.A. în baza contractelor colective de muncă.

Or, faptul că, în cadrul unor litigii de muncă, instanțele de judecată au dat o altă dezlegare unei chestiuni juridice incidente și în prezentul dosar nu poate fi opus Curții de Conturi care nu a fost parte în respectivele litigii și nu a putut să își formuleze apărările pe care le considera utile.

Fiind vorba de un terț în raport cu litigiile de muncă respective în privința Curții de Conturi se putea vorbi, cel mult, de opozabilitatea respectivelor hotărâri, iar nu despre autoritatea de lucru judecat a acestora.

Pe cale de consecință, față de considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că în speța de față nu se poate reține incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în soluționarea cauzei, relevantă fiind și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudența sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de ort. 6 § 1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența dreptului ca parte a moștenirii comune a părților contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție. Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat [...]. îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu". (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010).

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 513 raportat la art. 509 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. invocată de intimata Curtea de Conturi a României, prin întâmpinare, și va respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca inadmisibilă; va respinge excepția inadmisibilității cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocată de intimata Curtea de Conturi a României, prin întâmpinare, și va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. invocată de intimata Curtea de Conturi a României, prin întâmpinare.

Respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. formulată de revizuentul Fondul Român de Contragarantare împotriva Deciziei nr. 5483 din 16 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.

Respinge excepția inadmisibilității cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocată de intimata Curtea de Conturi a României, prin întâmpinare.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul Fondul Român de Contragarantare împotriva Deciziei nr. 5483 din 16 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

Definitivă în ceea ce privește soluția dată cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Cu drept de recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în ceea ce privește soluția dată cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cererea de recurs se depune la Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată astăzi, 5 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.