ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5668/2024

Ședința publică din data de 3 decembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal la data de 11.11.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a formulat cerere în constatarea și declararea nulității absolute a Deciziei nr. 705/19 septembrie 2023pronunțată în dosarul nr: x/2023 al Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ.

Hotărârea ce face obiectul controlului dedus judecății

Prin sentința nr. 55 din data de 1 februarie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2023 Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, admițând excepția inadmisibilității acțiunii, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița, ca inadmisibilă.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A. și, întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 1247 C. civ., art. 488 pct. 8 C. proc. civ., art. 41 alin. (1) și art. 45 C. proc. civ., acesta a solicitat modificarea sentinței nr. 55/01 februarie 2024 dată în dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel Ploiești – secția contencios administrativ și fiscal, deoarece acesta a fost dată în disprețul prevederilor art. 45 din C. proc. civ., care sancționează cu nulitatea absolută fapta judecătorului de a se mai putea pronunța în situația de incompatibilitate absolută de care se face vorbire în art. 41 (1) din C. proc. civ.

Susține în esență recurentul – reclamant că legile, Constituția României, hotărârile judecătorești sunt contracte sociale a căror nerespectare în interesul general este sancționată cu nulitatea absolută de care se face vorbite în art. 1247 C. civ.

Doamna judecător B. nu a respectat în activitatea sa concretizată prin sentința nr. 55/01 februarie 2024 dată în dosarul nr. x/2003 nici Constituția României, respectiv prevederile art. 1 și 22 din aceasta și nici prevederile art. 22, art. 41 (1) și 45 din C. proc. civ. de a cărei existență nu știa, fiind probabil o obișnuință ca judecătorii să-și judece în căile de atac legalitatea și temeinicia propriilor hotărâri.

Referitor la nulitățile civile, arată recurentul că acestea sunt recunoscute ca fiind admsibil de formulat atunci când principiile constituționale și prevederile imperative ale legii, sunt nesocotite inclusiv de către judecători.

Despre obligativitatea declarării nulităților absolute consideră ca fiind relevantă Decizia 88/2019 a Curții Constituționale a României, respectiv punctul 32, în cadrul căruia se statuează general obligatoriu: că " 32. în continuare, Curtea reține că una din trăsăturile caracteristice ale nulității absolute, prevăzute în art. 197 aiin. 3 din C. proc. pen. din 1968, constă în interdicția de a putea fi înlăturată prin tăcere sau prin voința părților, prin autoritatea organului judecătoresc ori prin alt mijloc procesual. Din această trăsătură se poate trage concluzia că, în cazul încălcării unei dispoziții aflate sub sancțiunea nulității absolute, există întotdeauna vătămarea procesuală cerută de lege, că existența unei astfel de vătămări nu trebuie dovedită, după cum nu poate fi dovedită nici inexistența ei, producerea vătămării fiind deci sub puterea unei prezumții legale juris et de jure. Or, sancțiunea care implică întotdeauna existența unei vătămați ce nu poate fi înlăturată în niciun mod nu poate proteja decât acele dispoziții care garantează în cel mal înalt grad aflarea adevărului sau care asigură realizarea efectivă a drepturilor părților. Așadar, în cazul nulităților absolute, toate dispozițiile aflate sub această sancțiune sunt dispoziții care, prin voința legii, garantează aflarea adevărului sau asigură drepturile părților, fără a mai fi necesar să se facă evaluări și argumentări despre încadrarea în acest temei de casare a nelegalității hotărârii recurate. Nulitățile absolute se caracterizează prin aceea că vătămarea se fundamentează pe prezumții legale absolute, încălcarea legii având consecințe grave și directe asupra realizării scopului procesului penal."

În continuare, recurentul mai arată că scopul proceselor în toate materiile dreptului românesc este aflarea adevărului!

Prin faptele nelegale doamnele judecător C. nu numai ca au lipsit Statul român de încasarea amenzii în cunatumul de peste 500.000 RON dar si-au permis și ca să-și rejudece propria judecata nelegală, apeciind-o bineînțeles ca fiind legală.

Doamna judecător B. nu a făcut altceva decât sa mușamalizeze faptele colegelor sale vădit nelegale săvârșite în nerespectarea procedurii speciale a art. 24 din Legea 554/2004, scutita de la plata taxei de timbru, conform art. 25 alin. 2 din aceeași Lege 554/2004, scutire care face dovada interesului general al respectivei proceduri speciale.

În drept, invocă dispozițiile art. 22, art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, art. 41 (1), art. 45, art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Decizia nr. 88/2019 a Curții Constituționale a României, definitivă și general obligatorie.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul A. a formulat apărări intimatul – pârât Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița, în cadrul unei întâmpinări, astfel cum impun dispozițiile art. 471

1

alin. (3) din C. proc. civ., incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) și art. 494 din același act normativ, acesta solicitând respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii recurate, ca fiind temeinică și legală.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data 10.05.2024 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 03.12.2024, în ședință publică, cu citarea părților, când Înalta Curte din oficiu a invocat nulitatea recursului promovat de reclamant și, luând act de concluziile orale formulate de acesta pe acest aspect, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul în pronunțare asupra cererii recurentului, privind nulitatea absolută a Deciziei nr. 982/16.11.2020 și asupra nulității recursului, invocată de instanță în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând mai întâi cererea recurentului privind nulitatea absolută a Deciziei nr. 982/16.11.2020, Înalta Curte urmează a o respinge, ca inadmisibilă, raportat la dispozițiile art. 483 alin. (3), (47)8 alin. (1) și (3) și art. 494 C. proc. civ., ce prevăd următoarele:

"art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Art. 479 alin. (1) C. proc. civ. Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe.

Art. 479 alin. (3) C. proc. civ. În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.

Art. 494 C. proc. civ. Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune".

Or, în condițiile în care prin cererea de chemare în judecată recurentul – reclamant a solicitat "constatarea și declararea nulității absolute a Deciziei nr. 705/19.09.2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2023", iar în prezenta cale de atac instanța analizează doar conformitatea hotărârii pronunțate de prima instanță pe cererea recurentului cu regulile de drept aplicabile, conform dispozițiilor anterior menționate, cererea recurentului – reclamant din această etapă procesuală, privind nulitatea absolută a Deciziei nr. 982/06.11.2020, este inadmisibilă, urmând a fi respinsă, ca atare.

În continuare, analizând excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte o apreciază ca fiind întemeiată, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reținând următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.,

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Așadar, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reține că instanța are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

În calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care argumentele părții prin care este exprimată nemulțumirea față de soluția adoptată în fond se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Prin urmare, recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs din perspectiva dispozițiilor mai sus menționate, se constată că recurentul, deși formal invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. dar și dispozițiile art. 1247 C. civ., art. 22, art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 41 alin. (1) și art. 45 din C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor sale acesta nu arăta în concret modul cum instanța de fond a aplicat sau interpretat greșit aceste norme, nu expune aspecte de nelegalitate subsumabile cazului de casare invocat și nu se raportează la considerentele instanței de fond.

Cum, prin hotărârea recurată instanța a respins acțiunea ca inadmisibilă, fără a proceda la analizarea pe fond a cererii reclamantului, invocarea de către acesta a dispozițiilor art. 22, art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, apare tot formală, în condițiile în care "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.", aceste dispoziții nefiind avute în vedere de instanța de fond la pronunțarea hotărârii.

Amintește însă Înalta Curte că, în calea extraordinară de atac a recursului, nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ci obiectul exclusiv al judecății îl constituie doar legalitatea hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, recurentul nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În alți termeni, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Reține Înalta Curte dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora " 1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate", acestea fiind enumerate în mod limitativ la pct. 1-8 din același act normativ.

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Așadar, instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 alin. (1) C . proc. civ.

Astfel, în condițiile în care prin calea de atac promovată reclamantul s-a limitat a reda niste norme legale, fără a combate raționamentul juridic al instanței de fond, Înalta Curte constată că susținerile acestuia nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinței recurate și, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nefiind suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, având în vedere că, din ansamblul criticilor formulate nu se desprind argumentele ce susțin nelegalitatea hotărârii de fond, instanța de control judiciar neputând încadra susținerile recurentului în vreunul din motivele de nelegalitate strict și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Constată, așadar, Înalta Curte că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor formulate, în raport cu soluția primei instanțe iar motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În speța de față, însă, Înalta Curte constată că recurentul- reclamant nu au formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă unuia din motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.

Obligația de motivare presupune indicarea în concret a criticilor neanalizate, a normei de drept material aplicabile în speță și a modului în care aceasta a fost încălcată sau greșit aplicată la situația de fapt reținută de prima instanță, or, recurentul nu au indicat niciun element de natură a contura incidența cel puțin a unui motiv de casare din cele prevăzute limitativ de norma legală anterior menționată.

Reținând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ la dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nulitatea recursului.

Soluția de anulare a recursului nu aduce atingere Constituției României, care prevede exercitarea căilor de atac în condițiile prevăzute de lege, și nici Convenției Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicție în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO și care are prioritate de aplicare față de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenție), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înțeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înțelesul corect al acestei noțiuni fiind acela de "remediu".

Este evident că motivele de nelegalitate trebuie să îmbrace forma unor critici concrete aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul de aplicare a legii de către prima instanță la situația concretă, nicidecum nu pot fi formulate sub forma unor susțineri generale, pur teoretice, din care instanța de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurent, legate de nelegalitatea hotărârii.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reținând că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, pe cale de consecință, va constata nul recursul exercitat de reclamantul A. împotriva sentinței de fond pe care, în consecință, o va menține, ca legală, făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată inadmisibilitatea cererii privind nulitatea absolută a Deciziei nr. 982/16.11.2020.

Constată nul recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 55 din 1 februarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 396 raportat la art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 3 decembrie 2024.