Decizia nr. 555/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 141/2024 a Curții de Apel Alba Iulia

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 14.02.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, suspendarea procedurii de organizare a licitației publice privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice, pentru fondul cinegetic nr. 5, denumit Bradu, județul Sibiu, publicată prin Anunțul înregistrat sub nr. x/30.01.2024, publicat pe site-ul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor la data de 12.02.2024, până la pronunțarea instanței de fond, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 141 din 23 mai 2024, Curtea de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea cererii, invocate de intervenienta B.; A admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și, în consecință: A dispus suspendarea procedurii de organizare a licitației publice privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice, pentru fondul cinegetic nr. 5, denumit Bradu, jud. Sibiu, publicată prin Anunțul înregistrat sub nr. x/30.01.2024, emis de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, până la pronunțarea instanței de fond în acțiunea în anularea acesteia; A respins cererile de intervenție voluntară accesorie în interesul pârâtului Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor formulate de intervenienții C., D., E. și B.; A obligat pârâtul și intervenienții la plata, în solidar, în favoarea reclamantei a sumei de 4.810 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Căile de atac exercitate în cauză 3.1. Împotriva sentinței nr. 141 din 23 mai 2024, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării. În motivarea recursului arată că instanța de fond a încălcat și aplicat greșit dispozițiile art. 81 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 407/2006, precum și pe cele ale art. 8 din Regulamentul privind atribuirea în gestiune a faunei cinegetice care reglementează procedura de atribuire a dreptului de gestionar, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2020/2016. Susține că din interpretarea literală a prevederilor art. 8 alin. (1) lit. c) teza finală din Legea nr. 407/2006 rezultă că atribuirea prin licitație publică, din punct de vedere temporal, se derulează întotdeauna după procedura de atribuire directă către gestionarii consacrați, iar din interpretarea logică a aceleiași norme legale rezultă că atribuirea directă către gestionarii propuși de asociațiile de proprietari se realizează după finalizarea procedurii de atribuire prin licitație publică. Mai mult, prevederile art. 7 raportat la art. 1 lit. a) din Regulament stabilesc că procedura de atribuire directă către gestionarii consacrați, respectiv procedura de atribuire prin licitație se organizează imediat după finalizarea procedurii de atribuire directă către gestionarii consacrați, dacă este cazul, iar conform art. 11 alin. (1) din Regulament, demararea procedurii de atribuire directă pentru situația prevăzută la art. 1 lit. b) se face după finalizarea acțiunii prevăzute la art. 8 - art. 10 din Regulament. Precizează că din interpretarea sistematică a prevederilor legale de mai sus rezultă că voința legiuitorului a fost ca după procedura atribuirii directe către gestionarii consacrați, să se procedeze la procedura atribuirii prin licitație publică și, doar ulterior, la procedura atribuirii directe către gestionarii propuși de asociațiile de proprietari, în eventualitatea în care fondurile de gestiune nu au fost atribuite prin licitație publică. Astfel, arată că instanța a omis prevederile lit. c), considerând în mod eronat, că după parcurgerea literei a) trebuie parcursă etapa prevăzută la lit. b) a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, or, o asemenea interpretare ar conduce la încălcarea de către minister a prevederilor lit. c) a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006. Cu alte cuvinte, arată că după parcurgerea etapei de la lit. a) prevederea de la lit. c) obligă ministerul la parcurgerea etapei de atribuire prin licitație publică, pentru fondurile cinegetice neatribuite în condițiile prevăzute la lit. a), însă instanța a reținut în mod eronat că atribuirea prin licitație se realizează după parcurgerea lit. b) a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006. Sub acest aspect, arată că lit. c) a art. 8 alin. (1) nu face nicio trimitere la lit. b) a aceluiași articol și că ceea ce se analizează este ordinea corectă de atribuire a unui fond cinegetic, și nu calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului (A., reclamant care nici măcar nu are calitatea de gestionar, ci doar pe aceea de proprietar de terenuri, care poate propune un gestionar. Consideră că inexistența gestionarului consacrat ca urmare a rezilierii de către Minister a contractului de gestionare anterior nu are nicio importanță în prezenta speță, întrucât etapele din procedura de atribuire a fondurilor cinegetice prevăzute de Legea nr. 407/2006 și de Regulamentul privind atribuirea în gestiune a faunei cinegetice, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2020/2016, se aplică în mod unitar tuturor fondurilor cinegetice indiferent de motivul care a dus la atribuirea în gestiune a acestora. Susține că instanța de fond a motivat soluția de suspendare a procedurii de licitație printr-un argument inaplicabil contextului analizat. Mai arată că Regulamentul privind atribuirea în gestiune a faunei cinegetice, aprobat prin Ordinul nr. 2020/2016 al ministrului mediului, apelor și pădurilor a fost emis cu respectarea strictă a prevederilor Legii nr. 407/2006, în special a art. 8 din aceasta. Critică cele reținute de către instanța de fond cu privire la lipsa de efect a prevederilor art. 8 alin. (1) lit. b), aceasta considerând în mod eronat că Ministerul trebuia să organizeze, în condițiile legii, procedura de atribuire directă, câtă vreme recurentul-pârât a pus în aplicare exact prevederile legale în vigoare ale Legii nr. 407/2006 prin demararea procedurii de atribuire a dreptului de gestionare prin licitație publică conform prevederilor lit. c) a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, ce prevede în mod expres, și fără echivoc, că după parcurgerea etapei de la lit. a) se organizează licitația publică. Subliniază faptul că în baza Regulamentului anterior menționat a desfășurat acțiuni de atribuire a dreptului de gestionare în anii 2017 și 2018 pentru un număr de 38 fonduri cinegetice, respectând aceeași ordine a procedurilor. În ceea ce privește paguba iminentă, consideră că instanța de fond s-a aflat în eroare, dat fiind faptul că în raport cu prevederile art. 18 alin. (2) din contractul cadru de gestionare, aprobat prin Ordinul MADR nr. 219/2008, în situația în care intimata, respectiv gestionarul propus de aceasta, ar avea câștig de cauză în acțiunea pe fond, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru punerea în aplicare a hotărârilor instanțelor de judecată, poate înceta unilateral contractul de gestionare încheiat în urma atribuirii dreptului de gestionare prin licitație publică, urmând a supune fondul cinegetic în cauză procedurii de atribuire în condițiile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006. Precizează că reclamanta nu a dovedit paguba iminentă și că, față de aspectul arătat anterior cu privire la posibilitatea încetării unilaterale a contractului de gestionare, instanța de fond a reținut în mod greșit existența prejudiciului ca urmare a atribuirii pretins nelegale către un alt gestionar pentru o perioadă considerabilă (16 ani). Pe de altă parte, arată că faptul că A. poate propune un gestionar al fondului cinegetic nu reprezintă o garanție că sunt îndeplinite toate condițiile pentru încheierea contractului de gestionare a fondului cinegetic, astfel că în lipsa unui contract de gestionare, reclamanta nu poate invoca vreo pagubă iminentă prin lipsirea de beneficiile gestionării fondului cinegetic. Învederează că Ordinul nr. 2020/2016 a fost emis în aplicarea prevederilor Legii nr. 407/2006, iar instanța trebuia să analizeze și voința legiuitorului cuprinsă în actul subsecvent de la nivelul legislației secundare date în aplicarea legii analizate. 3.2. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și recurenta-intervenientă B., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate cu consecința: admiterii excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes, invocate de intervenientă; respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată, nelegală și nedovedită; admiterii cererilor de intervenție voluntară accesorie în interesul pârâtului, precum și obligarea reclamantei A. la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului invocă încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 407/2006 și a art. 8 din Regulamentul privind atribuirea în gestiune a faunei cinegetice care reglementează procedura de atribuire a dreptului de gestionar, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2020/2016, în ceea ce privește ordinea de atribuire a fondurilor de vânătoare. Astfel, arată că din interpretarea literală a prevederilor art. 8 alin. (1) lit. c) teza finala din Legea nr. 407 2006 rezultă că atribuirea prin licitație publică, din punct de vedere temporal, se derulează întotdeauna după procedura de atribuire directă către gestionarii consacrați, respectiv atribuirea directă către gestionarii propuși de asociațiile de proprietari se realizează după finalizarea procedurii de atribuire prin licitație publică. În susținerea acestor aspecte invocă dispozițiile art. 7 raportat la art. 1 lit. a), precum și art. 11 alin. (1) din Regulament, din interpretarea cărora reiese că voința legiuitorului a fost aceea ca, după procedura atribuirii directe către gestionarii consacrați, să se procedeze la atribuirea prin licitație publică și, doar ulterior, la procedura atribuirii directe către gestionarii propuși de către asociațiile de proprietari. Consideră că instanța a omis de la aplicare dispozițiile lit. c), considerând în mod eronat, că după parcurgerea lit. a) trebuie parcursă etapa prevăzută la lit. b) a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, situație în care ministerul ar încălca în mod flagrant prevederile lit. c) a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006. Precizează că ceea ce se analizează este corecta ordine de atribuire a unui fond cinegetic, și nu calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului. Mai arată că etapele din procedura de atribuire în gestiune a faunei cinegetice, aprobate prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2020/2016, se aplică în mod unitar tuturor fondurilor cinegetice indiferent de motivul care a dus la atribuirea în gestiune a acestora. Susține că Regulamentul privind atribuirea în gestiune a faunei cinegetice, aprobat prin Ordinul nr. 2020/2016, a fost emis cu respectarea Legii nr. 407/2006. În ceea ce privește paguba iminentă, arată că nici această condiție nu este îndeplinită și că instanța de fond s-a aflat în eroare, dat fiind faptul că în raport cu prevederile art. 18 alin. (2) din contractul cadru de gestionare, aprobat prin Ordinul MADR nr. 219/2008, în situația în care intimata, respectiv gestionarul propus de aceasta, ar avea câștig de cauză în acțiunea pe fond, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor poate înceta unilateral contractul de gestionare încheiat în urma atribuirii dreptului de gestionare prin licitație publică. Precizează că reclamanta nu a dovedit paguba iminentă și că, față de aspectul arătat anterior cu privire la posibilitatea încetării unilaterale a contractului de gestionare, instanța de fond a reținut în mod greșit existența prejudiciului ca urmare a atribuirii pretins nelegale către un alt gestionar pentru o perioadă considerabilă (16 ani). Pe de altă parte, arată că faptul că A. poate propune un gestionar al fondului cinegetic nu reprezintă o garanție că sunt îndeplinite toate condițiile pentru încheierea contractului de gestionare a fondului cinegetic, astfel că în lipsa unui contract de gestionare, reclamanta nu poate invoca vreo pagubă iminentă prin lipsirea de beneficiile gestionării fondului cinegetic. Învederează că Ordinul nr. 2020/2016 a fost emis în aplicarea prevederilor Legii nr. 407/2006, iar instanța trebuia să analizeze și voința legiuitorului cuprinsă în actul subsecvent de la nivelul legislației secundare date în aplicarea legii analizate.

Apărările formulate în recurs 4.1. Recurenta-intervenientă B. a formulat întâmpinare, prin care solicită admiterea recursului recurentului-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în condițiile în care hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. 4.2. Recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a formulat întâmpinare, prin care solicită admiterea recursului declarat de recurenta-intervenientă. Consideră că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că instanța de fond a reținut în mod eronat, cu aplicarea greșită a normelor de drept material, ordinea de atribuire a fondurilor cinegetice. 4.3. Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului formulat de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată În esență, arată că sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și pagubei iminente, astfel că instanța de fond în mod corect a procedat la suspendarea procedurii de organizare a licitației publice. Susține că în speță, contractul de gestiune a Fondului cinegetic nr. 5 Bradu a încetat prin reziliere din culpa fostului gestionar, astfel că a încetat și calitatea de gestionar consacrat.

Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 14 noiembrie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 5 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În cauză, reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, suspendarea procedurii de organizare a licitației publice privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice, pentru fondul cinegetic nr. 5, denumit Bradu, județul Sibiu, publicată prin Anunțul înregistrat sub nr. x/30.01.2024, publicat pe site-ul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor la data de 12.02.2024, până la pronunțarea instanței de fond, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea cererii, invocate de intervenienta B.; a admis cererea de chemare în judecată și a dispus suspendarea procedurii de organizare a licitației publice privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice, pentru fondul cinegetic nr. 5, denumit Bradu, jud. Sibiu, publicată prin Anunțul înregistrat sub nr. x/30.01.2024, emis de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, până la pronunțarea instanței de fond în acțiunea în anularea acesteia; a respins cererile de intervenție voluntară accesorie în interesul pârâtului Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor formulate de intervenienții C., D., E. și B. și a obligat pârâtul și intervenienții la plata, în solidar, în favoarea reclamantei a sumei de 4.810 RON cu titlul de cheltuieli de judecată. Împotriva sentinței instanței de fond au formulat recursuri recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și recurenta-intervenientă B., întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În prealabil, Înalta Curte constată că argumentele formulate prin cererile de recurs sunt similare, astfel că instanța de recurs le va analiza în mod global. De asemenea, Înalta Curte constată că prin cererile de recurs nu au fost formulate critici cu privire la modalitatea de soluționare de către instanța de fond a excepțiilor cu care a fost învestită, respectiv cu excepțiile lipsei calității procesuale active, a lipsei de interes a reclamantei în promovarea cererii, acestea intrând în puterea de lucru judecat. Pe fond, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantului (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice. Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată. Înalta Curte împărtășește raționamentul instanței de fond, conform căruia în cauza pendinte sunt îndeplinite cele două condiții. Astfel, în ceea ce privește condiția cazului bine justificat, reține că potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, acesta reprezintă acea împrejurare legată de starea de fapt și de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului a cărui suspendare a executării se solicită. În concret, în susținerea acestei condiții, reclamanta a invocat faptul că în raport cu prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, demersul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor de derulare a procedurii de organizare a licitației publice este nelegal, față de ordinea legală de prioritate în atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice. Potrivit art. 1 din Regulamentul din 18 octombrie 2016 privind atribuirea în gestiune a faunei cinegetice emis de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor: "Atribuirea în gestiune a faunei cinegetice din cuprinsul fondurilor cinegetice, denumită în continuare atribuire, se realizează de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare, denumită în continuare administrator, în condițiile prevăzute la art. 8 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 (...)". De asemenea, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006: "(1) Atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice se realizează de către administrator pe fonduri cinegetice, prin următoarele modalități și în următoarea ordine: a) direct, în cazul gestionarilor consacrați; b) direct, în cazul gestionarilor propuși de asociațiile proprietarilor de terenuri; c) prin licitație publică, pentru fondurile cinegetice neatribuite în condițiile prevăzute la lit. a)." În cauză, intimata-reclamantă a invocat că, pe de o parte, calitatea gestionarului consacrat a încetat, prin reziliere din culpa fostului gestionar, nefiind astfel aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 407/2006, iar pe de altă parte că, în această ipoteză, sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006, și nu cele ale lit. c) din același articol, astfel cum a apreciat recurentul-pârât. În aceste condiții, Înalta Curte constată că cel puțin la nivel de aparență, demersul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor apare ca fiind nelegal, în condițiile în care voința legiuitorului a fost exprimată în mod explicit că ordinea de prioritate la atribuirea terenurilor este cea consemnată în lege, respectiv gestionarii consacrați, apoi gestionarii propuși de asociațiile proprietarilor de terenuri, și numai în ultimă instanță prin licitație directă. Astfel fiind, în interpretarea dată textului legal în discuție de către recurentul-pârât, prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006 ar deveni inaplicabile, or, legea nu poate fi interpretată decât în sensul în care prevederile legale trebuie să producă efecte, și nu pentru a deveni lipsite de aplicabilitate. În concluzie, reținând că în speță, cel puțin la nivel aparent, atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice nu s-a realizat cu respectarea ordinii de prioritate stabilite de către legiuitor la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut instanța de fond că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, relevându-se o îndoială serioasă în privința legalității actului a cărui suspendare a executării se solicită În ceea ce privește cerința pagubei iminente, Înalta Curte constată că și aceasta este îndeplinită, având în vedere că în ipoteza finalizării procedurii declanșate prin anunțul privind organizarea licitației publice, consecința ar fi atribuirea, aparent nelegală, a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 5, denumit Bradu, către un alt gestionar și pentru o perioadă îndelungată de timp, împrejurare cu caracter prejudiciabil pentru intimata-reclamantă, iar pe de altă parte, astfel cum a reținut în mod corect instanța de fond, reclamanta se află în situația de a pierde un drept garantat de lege, anume de a propune atribuirea în direct a dreptului de gestionare a faunei cinegetice, pentru o perioadă considerabilă de timp (16 ani), condiționat de verificarea condițiilor legale, ceea ce va face obiectul analizei pe fond a cauzei. Dincolo de aceste aspect, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă a formulat și o cerere de suspendare a executării, întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, înregistrată odată cu acțiunea în anulare, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2024 al Curții de Apel Alba-Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal. În dosarul de mai sus, prin încheierea din 17 iunie 2024, Curtea de Apel Alba-Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea reclamantei și a dispus suspendarea procedurii de organizare a licitației publice privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice, pentru fondul cinegetic nr. 5, denumit Bradu, jud. Sibiu, publicată prin Anunțul înregistrat sub nr. x/30.01.2024, emis de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, până la soluționarea definitivă a cauzei. Soluția a rămas definitivă prin decizia nr. 6060 din 12.12.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-au respins recursurile declarate de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și de recurenta-intervenientă B. împotriva încheierii de ședință din data de 17 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2024, ca nefondate. Prin urmare, aspectele invocate de către recurenți prin cererile de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și de recurenta-intervenientă B. împotriva sentinței nr. 141 din 23 mai 2024, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. PENTRU ACESTE MOTIVE,