ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5489/2022

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 17 decembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor solicitând instanței să dispună, în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea procedurii de organizare a licitației publice privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice pe fondul cinegetic nr. 15 Căldari, județul Vrancea publicată prin anunțurile x/01.11.2021, x și DMRC x/13.12.2021 și care, are ca dată de desfășurare 21.12.2021, până la soluționarea în fond a cauzei.

Prin sentința nr. 238/F-CONT din 21 decembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., reprezentată legal prin Președinte B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și a dispus suspendarea procedurii de organizare a licitației publice privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice pe fondul cinegetic nr. 15 Căldari, județul Vrancea, publicată prin anunțurile x/01.11.2021, DMRC x și DMRC x/13.12.2021 și care are dată de desfășurare 21.12.2021, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-pârât a susținut nelegalitatea hotărârii de fond, sub aspectul neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, considerând că în mod eronat a reținut instanța de fond că s-a demonstrat în speță existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Pornind de la considerațiile de ordin teoretic expuse și trimiterile la jurisprudența instanței supreme în materie, recurentul-pârât a susținut că reclamanta nu a dovedit existența cazului bine justificat și paguba iminentă și că instanța a reținut în mod eronat, faptul că este îndeplinită condiția cazului bine justificat motivat de faptul că reclamanta a dovedit că deține în proprietate un procent mai mare de 50 % din terenurile fondului de vânătoare, astfel, încadrând situația reclamantei sub incidența art. 1 lit. b) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2020/2016, cu modificările și completările ulterioare, privind atribuirea în gestiune a faunei cinegetice.

În ce privește paguba iminentă a solicitat instanței să ia în considerare faptul că dacă raționamentul ar fi cum a reținut instanța de fond, respectiv încadrarea acesteia la art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006, lit. c) din acest articol nu ar mai fi aplicată niciodată. Or, participarea la licitație acordă asociațiilor șanse egale și obiective la atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul fondului cinegetic nr. 15 Căldări.

Față de aceste aspecte, a apreciat recurentul că argumentele prezentate de intimata-reclamantă și reținute de instanța de fond, nu sunt de natură să constate producerea unui prejudiciu viitor, sigur și previzibil, astfel încât instanța să dispună suspendarea.

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pârâtului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

În esență a susținut că în mod vădit organizarea licitației încalcă ordinea de preferință reglementată de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, creându-se astfel o îndoială serioasă cu privire la legalitatea demersului juridic organizat de recurent.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 9 mai 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 2 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor este nefondat, pentru următoarele considerente:

Obiectul cererii introductive de instanță îl constituie suspendarea procedurii de organizare a licitației publice privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice, pentru fondul cinegetic nr. 15 Căldari, județul Vrancea, publicată prin anunțurile x/01.11.2021, x și DMRC x/13.12.2021 și care are ca dată de desfășurare 21.12.2021, până la soluționarea în fond a cauzei, suspendare solicitată în condițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Criticile recurentului-pârât privind aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, sunt nefondate.

Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea acestuia, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Aceste condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată și trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

În raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de reclamantă, îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reținută.

Criticile aduse hotărârii, grefate în principal pe inexistența unui caz bine justificat, motivat de susținerea că actul administrativ atacat a fost emis cu respectarea prevederilor legale în vigoare, nu este de natură a impune o altă concluzie în prezenta cauză, în care nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Înalta Curte apreciază că prima instanță a realizat o corectă interpretare a probatoriilor administrate în cadrul acestei proceduri sumare reținând existența unei îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, întrucât, demersul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor de derulare a procedurii de organizare a licitației publice nu este în concordanță cu prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic.

Înalta Curte reține că potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006:

"(1) Atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice se realizează de către administrator pe fonduri cinegetice, prin următoarele modalități și în următoarea ordine:

a) direct, în cazul gestionarilor consacrați;

b) direct, în cazul gestionarilor propuși de asociațiile proprietarilor de terenuri;

c) prin licitație publică, pentru fondurile cinegetice neatribuite în condițiile prevăzute la lit. a);"

De asemenea, conform art. 1 din Regulamentul din 18 octombrie 2016 privind atribuirea în gestiune a faunei cinegetice emis de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor:

"Atribuirea în gestiune a faunei cinegetice din cuprinsul fondurilor cinegetice, denumită în continuare atribuire, se realizează de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare, denumită în continuare administrator, în condițiile prevăzute la art. 8 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru:

a) gestionarii consacrați, astfel cum sunt definiți la art. 1 lit. q) din Legea nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare;

b) gestionarii licențiați propuși de către asociațiile proprietarilor de terenuri, legal constituite în scopul propunerii gestionarului faunei cinegetice, care au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafața fiecărui fond cinegetic supus atribuirii;

c) gestionarii licențiați care adjudecă prin licitație publică dreptul de gestionare a faunei cinegetice;

d) Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", în cazul fondului cinegetic Scroviștea din județul Ilfov."

În speță, calitatea gestionarului consacrat a încetat ca urmare a rezilierii contractului nr. x/28.06.2011 de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul fondului cinegetic nr. 15, denumit Căldari, din județul Vrancea, nefiind astfel aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 407/2006.

În condițiile în care prin Hotărârea nr. 5/15.12.2021 a Adunării Generale a Asociației Obștilor Vrâncene, asociație care deține în proprietate, prin intermediul membrilor săi, o suprafață de 9.335,2 ha reprezentând 60,4% din fondul de vânătoare Căldari, a fost propusă reclamanta A. în vederea atribuirii directe a gestiunii faunei cinegetice din Fondul Cinegetic 15 Căldari, devin aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006, iar cel puțin la nivel de aparență, se constată că demersul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor apare ca fiind nelegal.

Înalta Curte reține că prima instanță în mod just a stabilit că și cerința pagubei iminente este întrunită în situația concretă a intimatei-reclamante, prejudiciul determinat de actul atacat fiind unul material, viitor și previzibil, atribuirea nelegală a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 15 Căldari către un alt gestionar pentru o perioadă considerabilă de timp, respectiv 16 ani, fiind prejudiciabilă pentru A..

De asemenea, din perspectiva prevederilor Recomandării nr. (89) 8/1983 a Consiliului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, astfel de măsuri de protecție provizorie pot fi acordate atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube și când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia.

În aceste condiții, se constată că susținerile recurentului-pârât nu își regăsesc un fundament în cele relevate din înscrisurile depuse la dosar, motiv pentru care nu sunt apte să determine instanța de control judiciar a aprecia că, în speță, nu ar fi îndeplinită condiția cazului bine justificat, fiind identificate împrejurări vădite de fapt și/sau de drept de natură să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva sentinței nr. 238/F-CONT din 21 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2022.