ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 149/2013

Deliberând asupra recursului, din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 7616 din

3 iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 27969/3/2008, Tribunalul București, secția

a Vl-a comercială, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive

invocată de pârâta SC R.E.S.R. SA București și a respins ca neîntemeiată

cererea formulată de Municipiul București în contradictoriu cu pârâtele SC U.

SA Râmnicu-Vâlcea, SC S. SA București și SC R.E.S.R. SA București.

În motivarea soluției pronunțate,

tribunalul a reținut: că obiectul cererii principale îl constituie pretențiile

formulate de SC S.E. SRL prin lichidator judiciar privind obligarea Municipiului

București la plata sumei de 2.154.122,69 RON creanță principală și 3.712.728,03

RON penalități de întârziere, reprezentând contravaloarea tarifului de

depozitare a deșeurilor urbane în perioada 01 septembrie 2001-31 ianuarie 2002,

pretenții constate ca întemeiate prin sentința nr. 7376 din 13 iunie 2008 a

Tribunalului București; că prin această hotărâre a fost obligat pârâtul Municipiului

București la plata sumelor arătate și s-a dispus disjungerea cererilor de

chemare în garanție formulate de Municipiului București împotriva SC S. SA, SC

U. SA și SC R.E.S.R. SA; că după rămânerea irevocabilă a sentinței arătate, a

fost repusă pe rol cauza privind soluționarea cererilor de chemare în garanție,

ocazie cu care, Municipiul București și-a precizat, la data de 18 martie 2011,

cererile inițiale în sensul obligării în solidar a pârâtelor/chemete în

garanție la plata sumei de 2.154.122,69 RON creanță principală și 3.712.728,03 RON

penalități de întârziere, așa cum a fost obligat la rândul său, prin sentința

nr. 7376 din 13 iunie 2008, motivat de faptul că, în perioada iulie-august

2001, SC S. SA și SC U. SA au depozitat deșeuri urbane la groapa ecologică

Vidra, pentru aceasta încasând bani de la populație fără însă a plăti prețul

depozitării, așa cum se angajaseră prin contractele încheiate cu Municipiul București.

Având în vedere că cererea de chemare în

garanție, potrivit art. 60 C. proc. civ., trebuie să aibă același obiect cu cel

al cererii principale și constatând că în cauză cererea formulată vizează alte pretenții

decât cele ce au făcut obiectul cererii principale, întrucât cea din urmă avea ca

obiect pretenții rezultate din depozitarea deșeurilor pe perioada septembrie 2001

- ianuarie 2002, iar cererea de chemare în garanție se referă la pretinse depozitări

făcute de două dintre chematele în garanție, respectiv SC S. SA și SC U. SA, în

perioada iulie-august 2001, a decis că cererea de chemare în garanție este neîntemeiată.

II.

împotriva sentinței comerciale nr. 7616

din 3 iunie 2011 pronunțate de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, a

declarat apel reclamantul Municipiul București, calea ordinară de atac fiind soluționată

de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă prin decizia civilă nr. 85 din

24 februarie 2012, în sensul respingerii ca nefondat a apelului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de prim control judiciar a reținut că prima instanță a făcut o corectă aplicare

a dispozițiilor art. 60 C. proc. civ. în raport de situația de fapt menționată de

însuși Municipiul București în cererea precizatoare depusă la data de 18 martie

2011, precum și de faptul că acesta a formulat în memoriul de apel doar critici

care nu au vizat considerentele reținute de prima instanță și care i-au format acesteia

convingerea în sensul pronunțării soluției, limitându-se să arate că tribunalul

ar fi ignorat contractele de achiziție publică privind serviciul de salubrizare

încheiate între Municipiul București și cele trei chemate în garanție.

III. împotriva deciziei civile nr. 85 din

24 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă,

în termen legal, a declarat recurs reclamantul Municipiul București indicând în

memoriul depus la dosar motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art.

304 punctele 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea

deciziei atacate în sensul admiterii apelului cu consecința schimbării hotărârii

primei instanțe în sensul admiterii cererii de chemare în garanție formulate împotriva

SC S. SA București, SC U. SA Râmnicu-Vâlcea și SC R.E.S.R. SA București, respectiv

obligarea acestora la plata sumei de 2.154.122,69 RON creanță principală și 3.712.728,03

RON penalități de întârziere, așa cum, la rândul său a fost obligat prin sentința

nr. 7376 din 13 iunie 2008 a Tribunalului București.

La data de 15 ianuarie 2013, intimata-pârâtă

SC U. SA Râmnicu-Vâlcea a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat

excepția inadmisibilității recursului, arătând ca reclamantul a dezvoltat exclusiv

critici vizând netemeinicia deciziei atacate.

La data de 21 ianuarie 2013 și intimata-pârâtă

SC S. SA București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările

dosarului din perspectiva dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit

cărora instanța se va pronunța prioritar asupra excepțiilor de fond sau de procedură

care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, va admite

excepția invocată de pârâți, recalificată ca privind nulitatea recursului pentru

nemotivare, în baza art. 306 alin. (1) raportat la art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., în considerarea următoarelor argumente:

Deși, în cuprinsul declarației' de recurs,

reclamantul a indicat încadrarea criticilor formulate în motivele de nelegalitate

prevăzute de dispozițiile art. 304 punctele 8 și 9 C. proc. civ., susținând la modul

general că instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat

natura ori înțelesul lămurit și vădit neindoilenic al acestuia, precum și că hotărârea

atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii aceasta, a dezvoltat referitor la decizia recurată exclusiv critici vizând

elemente de temeinicie a soluției, privind stabilirea situației de fapt și administrarea

probatcriilor, respectiv pretinsa ignorare a contractelor de achiziție publică privind

serviciul de salubrizare încheiate cu cele trei chemate în garanție, fără să formuleze

nicio critică care să poată fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute

expres și limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc. civ..

Dispozițiile art. 303 alin. (1) C.

proc. civ. prevăd că, recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau în

termenul de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate, dacă legea nu dispune

altfel, iar alin. (2) al aceluiași text legal statuează că: "Termenul pentru

depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul

s-a făcut mai înainte".

Potrivit art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor

menționate la alin. (2), respectiv: „motivele de ordine publică pot fi invocate

și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere

părților. Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului

dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute

de art. 304".

Dispozițiile art. 302

1

alin. (1) C. proc. civ., sancționează recursul cu nulitatea pentru nerespectarea

condițiilor prevăzute pentru cererea de recurs, între acestea, la lit. c) a aceleiași

norme, fiind reținute expres: " motivele de nelegalitate pe care se întemeiază

recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un

memoriu separat".

Astfel, Înalta Curte constată că, în speță,

deși reclamantul, în memoriul de recurs a formulat o serie de critici referitoare

la hotărârea atacată și a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., nu a structurat și nu a dezvoltat

aceste critici subsumat textelor legale

indicate, limitându-se să reitereze aspecte vizând fondul cauzei, fără a preciza

relevanța acestora față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin.

(1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.

Așa fiind, cum casarea sau modificarea

deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute expres și limitativ de

art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. iar, conform alin. (1) al art. 302

1

C.

proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele

de nelegalitate pe care se sprijină și dezvoltarea lor, Înalta Curte, constatând

că recurentul-reclamant nu s-a conformat acestor dispoziții legale și având în vedere,

deopotrivă, inexistența în cauză a motivelor de ordine publică care să atragă incidența

prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în baza dispozițiilor art. 137

alin. (1) C. proc. civ., luând în examinare cu prioritate excepția nulității recursului,

urmează să facă aplicarea prevederilor art. 306 alin. (1) raportat la art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și să constate nulitatea recursului declarat de

reclamantul Municipiul București împotriva deciziei civile nr. 85 din 24 februarie

2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat

de reclamantul Municipiul București împotriva deciziei civile nr. 85 din 24 februarie

2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

22 ianuarie 2013.