ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 647/2017

Decizia nr. 647/2017

Asupra recursurilor de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 5 octombrie 2011 reclamanta SC A. SA, a chemat în judecată pe pârâtele Primăria Generală a Municipiului București, prin Primar General și B., solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei de 225.769.243 lei, reprezentând datorii restante preluate de la B. de către Primăria Municipiului București (PMB) prin Protocolul încheiat în data de 18 decembrie 2008 și aprobat prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 424/2008, datorii restante și neachitate la scadență conform Graficului de eșalonare anexa la Protocol și plata cheltuielilor de judecată.

La data de 9 aprilie 2012 reclamanta SC A. SA, a depus precizări la acțiune, în sensul majorării valorii obiectului cererii de chemare în judecată de la 225.769.243 lei la suma de 258.969.243 lei, reprezentând datorii restante, preluate de la B. prin Protocolul încheiat în data de 18 decembrie 2008 și aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 424/2008.

La data de 12 aprilie 2012 pârâtul Municipiul București a formulat, în temeiul art. 115 și urm. C. proc. civ., întâmpinare și cerere de chemare în garanție, prin intermediul căreia a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată promovată de A., în principal, ca efect al uneia dintre excepțiile invocate, iar în subsidiar, ca fiind neîntemeiată, iar în situația admiterii cererii de chemare în judecată, admiterea cererii de chemare în garanție a B., obligând chemata în garanție la plata tuturor sumelor la care ar fi obligată PMB.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin Sentința civilă nr. 2346 din 11 mai 2015 a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâtul Municipiul București, ca neîntemeiată; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B., ca neîntemeiată; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București; a respins cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtul Municipiul București în contradictoriu cu chemata în garanție B., ca rămasă fără obiect; a admis cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta SC A. în contradictoriu cu pârâta B. și a obligat pârâta B. la plata către reclamantă a sumei de 258.969.243 lei reprezentând contravaloare datorii restante și 2.668.411,21 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă de timbru 2.593.803,43 lei și timbru judiciar de 5 lei; onorariu expert 4150 lei și onorariu avocat 70.452,78 lei).

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 7 aprilie 2005, reclamanta SC A. SA, în calitate de vânzător, a încheiat cu pârâta B. SA, în calitate de cumpărător, contractul nr. 1 de vânzare-cumpărare a energiei termice din sisteme de alimentare centralizată.

Potrivit art. 2 alin. (1) din contract, obiectul acestuia îl constituie vânzarea de către vânzător și achiziția de către cumpărător a energiei termice, sub formă de apă fierbinte, din sistemul de alimentare centralizată cu energie termică din Municipiul București și a agentului termic nereturnat și reglementarea raporturilor dintre vânzător și cumpărător privind vânzarea/cumpărarea energiei termice, facturarea, plata și condițiile de livrare ale acesteia. Prețul contractului este prevăzut la art. 5.

La data de 5 octombrie 2007, reclamanta SC A. SA, în calitate de vânzător, a încheiat cu pârâta B. SA, în calitate de cumpărător, contractul nr. 1 de vânzare-cumpărare a energiei termice din sisteme de alimentare centralizată.

Potrivit art. 2 alin. (1) din contract, obiectul acestuia îl constituie vânzarea de către vânzător și achiziția de către cumpărător a energiei termice, sub formă de apă fierbinte, în sistemul de alimentare centralizată cu energie termică din Municipiul București și a agentului termic nereturnat și reglementarea raporturilor dintre vânzător și cumpărător privind vânzarea/cumpărarea energiei termice, a agentului termic nereturnat, facturarea, plata și condițiile de livrare ale acesteia. Prețul contractului este prevăzut la art. 5.

La data de 18 decembrie 2008, reclamanta a încheiat cu pârâtele un Protocol, prin care s-au convenit următoarele: pârâta B. SA va respecta graficul de eșalonare a plăților pentru acoperirea datoriei restante către reclamanta A. S.A; s-a mai convenit ca Municipiul București să asigure alocațiile bugetare necesare către B. în cuantumul și termenele tranșelor cuprinse în graficul de eșalonare; B. se obliga să vireze aceste sume în contul A. în termen de maximum 5 zile de la data virării lor de către Municipiul București.

Relativ la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Municipiul București, prima instanță a reținut că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune în cauza dedusă judecății este termenul de drept comun, de 3 ani, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) teza I din Decretul nr. 167/1958, aplicabil speței potrivit art. 5 din Legea nr. 71/2011.

Cu privire la data de la care începe să curgă termenul de prescripție, prima instanță a reținut că incidente în cauză sunt prevederile art. 8 alin. (1) din același act normativ, potrivit cărora prescripția dreptului la acțiunea în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

În speță, prima instanță a apreciat că termenul de prescripție al dreptului material a început să curgă începând cu anul 2009 până în 2011, la datele indicate în graficul de eșalonare plăți, care reprezintă Anexa 1 la Protocolul încheiat în data de 18 decembrie 2008, așa cum prevăd dispozițiile art. 1887 C. civ. din anul 1864, aplicabil speței, potrivit art. 5 din Legea nr. 71/2011.

Cum prezenta cerere de chemare în judecată a fost introdusă la data de 05 octombrie 2011, reiese că aceasta a fost exercitată în cadrul termenului de prescripție prevăzut de lege, fiind - deci - promovată în termenul legal de prescripție.

Relativ la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B., invocată de aceasta, prima instanță a reținut că prin cererea de chemare în judecată, așa cum a fost modificată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata unei sume de bani ce ar rezulta din două contracte de vânzare-cumpărare energie termică și din Protocolul încheiat în data de 08 decembrie 2008.

Prima instanță a reținut că reclamanta a încheiat contractele nr. 1/2005 și nr. 1/2007 cu pârâta B. SA, pârâtul Municipiul București nefiind parte în acest contract.

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana chemată în judecată (pârâtul) și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).

În prezenta cauză are calitatea de debitor, conform contractelor depus la dosarul cauzei, pârâta B. SA.

Prima instanță nu a avut în vedere Protocolul din data de 08 decembrie 2008, întrucât din acest înscris nu rezultă că pârâtul Municipiul București și-a asumat plata vreunei sume de bani către reclamanta A. SA, ci numai faptul că va asigura alocațiile bugetare necesare către pârâta B. SA.

De asemenea, prima instanță nu a avut în vedere Hotărârea C.G.M.B. nr. 424 din 22 decembrie 2008, întrucât prin acest act administrativ nu se putea schimba debitorul dintr-un contract sinalagmatic fără consimțământul expres al celuilalt cocontractant, în speță reclamanta.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, invocată de acesta, prima instanță a reținut că nu sunt incidente dispozițiile relative la instituția delegației, întrucât Protocolul din data de 08 decembrie 2008 nu reprezintă o convenție prin care pârâta B. SA să fi adus reclamantei A. SA angajamentul unui al doilea debitor, respectiv al pârâtului Municipiul București, alături de ea. Pârâtul Municipiul București s-a obligat doar să asigure alocațiile bugetare necesare către pârâta B. SA, iar nu să plătească reclamantei A. SA vreo sumă de bani.

Cu privire la cererea de chemare în garanție, formulată de către pârâtul Municipiul București, prima instanță a reținut că, potrivit art. 60 alin. (1) C. proc. civ. din anul 1865, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire, însă acest pârât nu a căzut în pretenții.

Cu privire la fondul cererii de chemare în judecată, prima instanță a reținut că pentru a se angaja răspunderea civilă contractuală este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor elemente: existența unei fapte ilicite, prin care se încalcă o anumită obligație, aducându-se prin aceasta atingere unui drept subiectiv; săvârșirea cu vinovăție a acestei fapte, ca element subiectiv al răspunderii; existența unui prejudiciu patrimonial; raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Un cocontractant poate solicita angajarea răspunderii civile contractuale a celuilalt cocontractant numai în cazul în care acesta nu și-a îndeplinit culpabil una dintre obligațiile asumate prin contract.

De asemenea, s-a avut în vedere că în materia răspunderii civile contractuale, creditorul trebuie să dovedească existența contractului, faptul că și-a îndeplinit propria obligație și faptul că obligația corelativă a dreptului său nu a fost executată.

În cauza dedusă judecății, prima instanță a reținut că pârâta și-a asumat prin ambele contracte [art. 18 lit. a)] obligația de a achita integral și la termen facturile emise de către vânzător (respectiv de către reclamanta A. SA), precum și eventualele penalități, corecții sau regularizări ale acestora.

Având în vedere faptul că obligația de a plăti o sumă de bani este o obligație de a da, creditorului acestei obligații (în speță, reclamanta), în vederea obținerii executării acesteia prin intermediul unei acțiuni în justiție, nu-i revine decât sarcina de a proba existența contractului și executarea propriilor obligații, urmată de afirmarea neexecutării obligației debitoarei (în speță, pârâta B. SA), acesteia din urma revenindu-i sarcina de a dovedi prin chitanțe de plată faptul că între cele două entități nu mai există nicio obligație valabilă, aceasta fiind stinsă anterior prin plată.

În speța de față, reclamanta, prin înscrisurile depuse la dosar, a făcut dovada existenței unor contracte valabile, pentru perioada pentru care solicită plata contravalorii energiei termice și executarea propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către pârâta B. SA

Ca atare, reiese că acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi, potrivit art. 1169 C. civ. din anul 1864 că, în speță, a executat propriile obligații, or, pârâta B. SA nu a furnizat nicio probă în acest sens.

În privința cuantificării prejudiciului suferit, prima instanță a reținut că acesta rezultă din contractele arătate anterior și din Protocolul încheiat în data de 08 decembrie 2008, depuse la dosarul cauzei.

Din raportul de expertiză contabilă, efectuat de către expertul contabil C., rezultă că sumele pe care pârâta B. SA nu le-a achitat și le datorează sunt de 258.969.243 de lei.

Prima instanță a constatat existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtei și prejudiciul suferit de reclamantă, aceasta fiind prezumată de lege, așa cum rezultă din prevederile art. 1082 C. civ. din anul 1864, potrivit cărora debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată.

În privința vinovăției, s-a reținut că aceasta este prezumată de lege, așa cum rezultă din coroborarea prevederilor art. 1073, 1075, 1082 și 1083 C. civ. din anul 1864.

În aceste condiții, s-a apreciat că raportul juridic obligațional între părțile litigante este dovedit cu privire la suma de 258.969.243 de lei, în sarcina pârâtei B. SA fiind întrunite elementele răspunderii contractuale, câtă vreme aceasta nu și-a respectat obligația de plată a sumei menționate anterior.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel toate părțile din cauză.

De asemenea, apelanta B. a formulat și cerere de suspendare a executării Sentinței civile nr. 2346 din 11 mai 2015, care a fost admisă prin încheierea de ședință din data de 16 februarie 2016, dispunându-se suspendarea executării până la soluționarea cererii de apel.

Apelanta reclamantă A. SA a arătat că formulează apel împotriva capătului de dispozitiv prin care s-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a paratului Municipiului București și s-a respins cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată, formulată în contradictoriu cu acesta, și a solicitat admiterea apelului și modificarea Sentinței civile nr. 2346 din 11 mai 2015, să se respingă excepția lipsei calității procesual pasive a Municipiului București, să se admită cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantă în contradictoriu cu Municipiul București, și să se dispună obligarea Municipiului București la plata sumei de 258.969.243 lei reprezentând contravaloare datorii restante (conform Protocolului din 18 decembrie 2008), precum și obligarea Municipiului București, în solidar cu B. București, la plata către reclamantă a sumei de 2.668.411,21 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (efectuate de către A. cu ocazia soluționării dosarului de către instanța de fond).

Prin apelul său, pârâta B. București a arătat că apreciază Sentința civilă nr. 2346 din 11 mai 2015 ca netemeinică cu referire la excepția lipsei calității procesuale pasive a B. București.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 282 și următoarele C. proc. civ.

Prin apelul său, pârâtul Municipiul București, prin Primar General, a solicitat admiterea acestuia, schimbarea hotărârii primei instanțe și respingerea cererii de chemare în judecată, admițând excepția prescripției dreptului material la acțiune.

La data de 21 ianuarie 2016 apelanta reclamantă A. SA, a formulat întâmpinări atât la apelul formulat de Municipiul București cât și la apelul formulat de B. București.

În întâmpinarea la apelul formulat de B. București, apelanta reclamantă A. a arătat, referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a B. București, că prima instanță, în mod corect, a respins acesta excepție.

La data de 22 ianuarie 2016 pârâtul Municipiul București, prin Primar General, a formulat întâmpinare, solicitând ca prin hotărârea care se va pronunța să respingă, ca neîntemeiate, cererile de apel formulate de B. București și de A. SA.

În motivare, s-a invocat imposibilitatea legală a Municipiului București de a aloca către B. alte sume de bani cu excepția subvențiilor stabilite prin lege.

La data de 26 ianuarie 2016 pârâta B. București a formulat întâmpinare, solicitând instanței să admită, în parte, apelul formulat de SC A. SA cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a Municipiului București și obligării acestuia la plata sumei de 258.969.243 lei reprezentând datorii restante preluate de la B. București de către Municipiul București prin Protocolul încheiat în data de 18 decembrie 2008 și aprobat prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 424/2008.

Prin Decizia civilă nr. 408 din 3 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a Civilă, au fost respinge apelurile formulate de reclamanta SC A. SA, de pârâta Municipiul București prin Primar General, și de pârâta chemată în garanție B., împotriva Sentinței civile nr. 2346 din 11 mai 2015, pronunțată de Secția a VI-a civilă a Tribunalului București în Dosarul nr. 64899/3/2011, ca nefondate.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Instanța de apel a apreciat că susținerile în sensul că, prin semnarea Protocolului, urmat de aprobarea sa prin HCGMB, pârâta Municipiul București ar fi preluat datoria restantă a B., astfel că are exclusiv calitate procesuală pasivă (în opinia B.) sau că este vorba de o obligație comună asumată de către ambele pârâte asumată prin Protocol (idee susținută de către apelanta A.), nu sunt întemeiate.

S-a reținut că din analiza acestui Protocol, reiese, în esență, că în ceea ce privește datoria restantă către Sucursala A. de la data de 20 noiembrie 2008, B. s-a obligat a respecta Graficul de eșalonare cuprins în Anexa 1, Municipiul București urmând să asigure alocațiile bugetare necesare către B., în cuantumul și conform termenelor din Grafic, B. având obligația să vireze aceste sume către A. în maxim 5 zile de la data la care îi erau virate de către Municipiul București.

Datoria restantă a B. către A. provenea din neachitarea facturilor emise de către A. în urma livrării către B. de energie termică în baza contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1/2005 și 1/2007 încheiate între aceste două părți.

Pentru a determina efectele Protocolului, instanța de apel a făcut aplicarea regulilor de interpretare prevăzute de art. 977 și 982 C. civ. 1864 (act juridic în vigoare la data de 18 decembrie 2008), dispoziții legale care fac referire la voința reală a părților și la interpretarea sistematică a clauzelor contractului.

S-a reținut, în acest sens că, potrivit art. 982 C. civ. 1864, "toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg", consacrându-se astfel regula că prevederile unui act juridic trebuie interpretate în mod coordonat, neputând fi desprinse din contextul căruia îi aparțin.

Or, procedând în acest sens, instanța de apel a constatat că prin încheierea Protocolului s-a urmărit crearea unui mecanism care să funcționeze în modul următor: datoria B. către A. este eșalonată conform Graficului din Anexa 1, Municipiul București asigură alocațiile bugetare necesare către B. în cuantumul și conform termenelor din Grafic, iar în termen de 5 zile de la data la care îi sunt virați banii de către Municipiul București, B. procedează, la rândul său, la virarea sumelor către A..

Voința reală a părților, și care, față de prevederile legale sus-menționate, are prioritate, nu a fost nici un moment în sensul că Municipiul București își asumă obligația de plată a tranșelor din Grafic către apelanta reclamantă, pentru a se putea considera că are calitate procesuală pasivă în cauză, astfel cum se pretinde de către de către A. și B., ci doar de a asigura alocațiile bugetare către B..

Această concluzie se desprinde nu numai din prevederile art. 1 alin. (2) din Protocol, ci și din cele ale art. 5, unde se arată clar că "Municipiul București va asigura alocațiile bugetare către B. în sumele și termenele prevăzute în Anexa 1 la Protocol", părțile nefăcând referire la vreo obligație de plată a Municipiului București către A.

De asemenea, la art. 4 se arată că B. (iar nu Municipiul București) va plăti către A. sumele primite de la Municipiul București, iar la art. 2 că B. rămâne în continuare ținut de plata penalităților de întârziere pentru datoria restantă, până la data plății. Or, B. nu ar fi putut fi ținut de plata accesoriului (penalitățile), în condițiile în care nu ar fi datorat și principalul (debitul restant).

Faptul că la art. 1 alin. (2) Protocol s-a menționat că "Municipiul București preia datoria B. către A. urmând să asigure alocațiile bugetare necesare către B. în cuantumul și conform termenelor din Grafic" nu este de natură a conduce la concluzia că Municipiul București a preluat, în mod expres, calitatea de debitor pentru suma de 743.400.000 lei.

S-au avut în vedere și prevederile art. 977 C. civ. 1864, potrivit cărora "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor", text de lege care, alături de altele, consacră principiul de interpretare potrivit căruia se acordă prioritate voinței reale a părților.

Faptul că voința reală a părților a fost aceasta este confirmat de conduita părților de după încheierea Protocolului.

Astfel cum rezultă din susținerile concordante ale acestora, din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză și din înscrisurile depuse la dosar (spre ex. chiar extrasele de cont atașate cererii de chemare în judecată) reiese că plățile parțiale din datoria totală restantă de 743.400.000 lei care a fost eșalonată, au fost achitate, către A., de B., debitorul obligației de plată în baza contractelor 1/2005 și 1/2007, iar nu de către Municipiul București, acesta doar virând sume către B.

Faptul că prin HCGMB nr. 424 din 22 decembrie 2008 s-a aprobat Protocolul nu a putut avea ca efect nașterea în sarcina Municipiului București a obligației de plată, nicăieri în cuprinsul acestui act normativ nefăcându-se o referire la o asemenea obligație, Protocolul fiind aprobat fără vreo mențiune suplimentară.

Nu s-au reținut nici susținerile A. potrivit cărora în cauză este aplicabilă instituția delegației imperfecte și, ca efect al acesteia, apelanta reclamantă are doi debitori obligați solidar, respectiv cele două apelante pârâte.

Delegația este acea convenție prin care un debitor aduce creditorului său angajamentul unui al doilea debitor, alături de el (delegația imperfectă) sau în locul lui (delegația perfectă).

Potrivit art. 1132 C. civ. 1864, la care a făcut referire și apelanta A., delegația prin care un debitor dă creditorului un alt debitor ce se obligă către dânsul, nu operează novațiunea, dacă creditorul n-a declarat expres, că descarcă pe debitorul ce a făcut delegația - fiind vorba aici de delegația imperfectă.

Instanța de apel a apreciat că în cauză nu suntem în prezența acestui mod de transformare a obligațiilor, deoarece Municipiul București nu și-a asumat obligația de plată a datoriei restante către A., astfel că nu se poate vorbi despre aducerea unui nou debitor, pentru existența delegației fiind necesar ca delegatul să își manifeste acordul de plată.

De asemenea, au fost înlăturate, ca nefondate, și cele susținute de apelanta pârâtă B. potrivit cărora, urmare a semnării Protocolului din data de 18 decembrie 2008, ar fi avut loc o novație cu schimbare de debitor, conform art. 1128 pct. 2 C. civ. 1864.

S-a avut în vedere că, specific novației prin schimbare de debitor este faptul că un terț se angajează față de creditor să plătească datoria, or, în cauză, nu suntem în prezența unei asemenea situații.

Municipiul București nu și-a asumat obligația de plată către apelanta reclamantă, ci doar pe cea de a asigura B. alocațiile bugetare, urmând ca B. să efectueze plăți cu respectarea graficului de eșalonare.

În ceea ce privește apărările formulate de apelanta pârâtă B. pe fondul cauzei, instanța de apel le-a apreciat ca neîntemeiate, considerând că, în mod corect, prima instanță a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile contractuale.

Între reclamanta A. (în calitate de vânzătoare) și pârâta B. (în calitate de cumpărătoare) s-au încheiat contractele de vânzare-cumpărare energie termică 1/2005 și 1/2007, prin care cumpărătoarei B. îi revenea obligația de plată a energiei termice achiziționate.

Ca urmare a neachitării facturilor emise de vânzătoare în termenul scadent (facturi menționate în Anexa la Protocol), și față de prevederile acestuia, apelantei pârâte B. îi revenea obligația de a efectua plățile conform graficului de eșalonare.

Or, în condițiile în care această obligație nu a fost îndeplinită integral, față de prevederile art. 969 - 970 și ale art. 1073 C. civ. 1864 soluția primei instanțe de obligare a B. la plata debitului de 258.969.243 lei apare ca legală și temeinică.

Faptul că Municipiul București ar fi sau nu în culpă pentru nealocarea la timp a tuturor sumelor previzionate și stabilite prin protocol nu este relevant, în condițiile în care obligația de plată revenea B., iar această obligație era pură și simplă, nefiind afectată de vreo condiție.

Cât privește criticile formulate de apelanta pârâtă Municipiul București referitoare la soluția primei instanțe de respingere a excepției prescripției, instanța de apel a apreciat că acestea nu sunt întemeiate.

În condițiile în care această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă într-o acțiune prin care se solicită obligarea sa la plata sumei de 258.969.243 lei, deoarece nu și-a asumat o asemenea obligație contractuală, reiese că nu poate fi vorba despre o prescripție începută și împlinită în ce o privește.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC A. SA - prin administrator judiciar provizoriu "D. SPRL" București, pârâtul Municipiul București - prin Primarul General și pârâta B. București - prin administrator judiciar provizoriu "E. SPRL" București.

I. În recursul său reclamanta-recurentă A. SA a adus următoarele critici deciziei recurate:

Instanța de apel a procedat în mod greșit în interpretarea actului juridic intitulat Protocol, nereținând care a fost cauza (scopul) încheierii acestui act juridic.

Voința reală a tuturor părților semnatare ale Protocolului a fost crearea unui mecanism prin care să se deblocheze situația existentă între B. și A., respectiv eșalonarea datoriilor restante în valoare de 743.400.000 lei și asigurarea finanțării plății acestor tranșe eșalonate, prin preluarea de către Municipiul București a acestor datorii.

În opinia recurentei-reclamante actul intitulat Protocol trebuie privit ca un act juridic distinct, el nu trebuie confundat cu contractele încheiate de A. cu B.

Dacă s-ar primi interpretarea făcută de instanța de apel ar însemna lipsirea de efecte juridice a întregului Protocol, deoarece acesta ar fi lipsit de cauza (scopul) pentru care a fost încheiat.

S-a mai susținut că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, cu referire doar la contractele încheiate între A. și B. în anul 2005 și anul 2007, fără să țină seama de faptul că reclamanta și-a întemeiat cererea pe actul juridic intitulat Protocol, ca act juridic distinct.

Acest Protocol a fost încheiat în scopul de a produce efecte juridice, iar potrivit art. 969 C. civ. - 1864, această convenție are putere de lege între părți, o parte semnatară neputându-se răzgândi, în scopul de a nu respecta convenția.

Scopul încheierii acestui contract a fost plata datoriei restante a B. către A., în valoare de 743.400.000 lei, fiind efectuate plăți parțiale, restul de plată constituind-o suma de 258.969.243 lei, sumă ce face obiectul prezentului dosar.

În opinia recurentei-reclamante instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 1 din Protocolul încheiat în anul 2008, arătând că Municipiul București s-a obligat să preia datoria restantă a B. către A. și să o plătească.

S-a mai invocat faptul că respectivul Protocol a fost aprobat prin HCGMB nr. 424 din 22 decembrie 2008, aceasta însemnând că trebuie ca acestui act juridic să i se recunoască efectele pe deplin, în sensul că trebuie aplicată regula delegației imperfecte, deoarece în cauză debitorul B. a obținut și a adus creditorului său, A., consimțământul unei alte persoane, care este Municipiul București, care s-a obligat alături de debitor pentru acoperirea plății acestuia, debitorul inițial rămânând obligat alături de noul debitor.

Recurenta-reclamantă a mai învederat și faptul că toate părțile semnatare ale Protocolului și-au însușit Graficul de eșalonare, anexă la actul juridic intitulat Protocol, astfel încât Municipiul București trebuia obligat la plata sumelor restante, chiar dacă părțile au creat un mecanism de circulație al banilor de la finanțator (Municipiul București), prin contul B., către A.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. - 1864.

II. În recursul său recurenta-pârâtă B. București a adus următoarele critici deciziei recurate:

Prin decizia pronunțată de instanța de apel a fost lipsit de efecte un act juridic (Protocolul din data de 18 decembrie 2008), intrat în circuitul civil și care a produs efecte între părțile semnatare.

În opinia acestei recurente, prin actul intitulat Protocol, Municipiul București a hotărât preluarea datoriei pe care B. o avea către A. București la data de 30 noiembrie 2008 în sumă de 743.400.000 lei, prin această convenție fiind înlocuite raporturile juridice dintre B. și A. izvorâte din contractele de vânzare-cumpărare a energiei termice nr. 1/2005 și nr. 1/2007, acestea fiind modificate, născându-se o nouă obligație în sarcina Municipiului București.

Prin decizia recurată, instanța de apel a făcut o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății, intitulat Protocol, act al cărui înțeles a fost schimbat printr-o aplicare greșită a legii.

Astfel, s-a susținut că și în situația în care s-ar considera că părțile ar fi folosit în mod impropriu termenul "preia" și că mecanismul asupra căruia părțile au căzut de acord ar fi fost altul, din faptele ulterioare manifestate de către acestea a rezultat faptul că plata sumelor stabilite prin Protocol a fost asigurată în totalitate de Municipiul București, care a și plătit o mare parte a datoriei, doar ulterior anului 2011 acesta refuzând, în mod nejustificat, să respecte actul intitulat Protocol.

S-a subliniat de către recurenta-pârâtă B. că instanța de apel a pronunțat decizia recurată în contra probelor administrate în cauză, pârâtul Municipiul București fiind cel care trebuie să plătească și datoria restantă în sumă de 258.969.243 lei.

Susținerile instanței de apel cu privire la faptul că Municipiul București s-a obligat doar la a asigura alocațiile bugetare către B. și nu la obligația de plată a datoriei și că prin HCGMB nr. 424/2008 nu se face o minimă referire la o asemenea obligație, Protocolul fiind aprobat fără vreo mențiune suplimentară, sunt lipsite de temei legal și au fost făcute prin interpretarea greșită a prevederilor art. 982 și art. 977 C. civ. 1864.

O atare interpretare ar lipsi de finalitate, respectiv de efecte, actul juridic intitulat Protocol.

Recurenta-pârâtă B. a susținut că prin protocolul încheiat la data de 18 decembrie 2008, datoria sa către A. a fost preluată de către Municipiul București cu acordul expres al reclamantei A., respectivul Protocol fiind un veritabil contract încheiat între A., B. și Municipiul București iar clauzele cuprinse în acesta trebuie interpretate în sensul de a produce efecte și nu în acela în care nu pot produce efecte, mai ales că aceste clauze au fost aplicate în perioada 2009 - ianuarie 2011.

În opinia recurentei-pârâte B., convenția intitulată Protocol, reprezintă o adevărată novație, Municipiul București preluând în mod expres calitatea de debitor a B. București pentru suma de 743.400.000 lei din care a și achitat suma de 484.430.757 lei.

Ca atare, în mod greșit s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, când, în realitate acesta este singurul care are calitate procesuală pasivă, deoarece a preluat întreaga datorie a B. București prin Protocolul încheiat la data de 18 decembrie 2008.

S-a opinat, că prin HCGMB nr. 424/2008, s-a confirmat ceea ce se stabilise prin Protocolul semnat de Primarul Municipiului București și anume faptul că Municipiul București a preluat datoria anterioară a B. iar pentru anul 2009 în bugetul Municipiului București se vor include sumele necesare plății eșalonate a datoriei B. către A.

III. Prin recursul său recurentul-pârât Municipiul București a adus următoarele critici deciziei recurate:

Sub acest aspect, soluția instanței de apel nu este motivată, această instanță neanalizând motivele pentru care Municipiul București a susținut că excepția prescripției dreptului material la acțiune trebuia admisă.

Instanța de apel trebuia să dea eficiență împrejurărilor că prin Protocolul încheiat la data de 18 decembrie 2008 nu s-au stabilit relații obligaționale între A. și Municipiul București, nu numai în ce privește calitatea procesuală pasivă ci și în ce privește admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, prioritar cu privire la această din urmă excepție.

La data de 17 noiembrie 2016, recurenta-pârâtă B. a depus o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de Municipiul București și admiterea, în parte, a recursului formulat de A., în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București.

La data de 16 noiembrie 2016, recurenta-reclamantă A. a depus la dosarul cauzei două întâmpinări prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtul Municipiul București, precum și respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a B. București.

La data de 21 noiembrie 2016, recurentul-pârât Municipiul București a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de către recurenta-reclamantă A. și de recurenta-pârâtă B.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

I. În ce privește recursul declarat de reclamanta SC A. SA - prin administrator judiciar provizoriu "D. SPRL" București.

Criticile formulate de către această recurentă nu pot fi reținute, instanța de apel făcând o corectă interpretare a actului juridic dedus judecății, cu referire la Protocolul încheiat la data de 18 decembrie 2008, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

Așa după cum a reținut și instanța de apel, datoria restantă a B. către A. a provenit din neachitarea facturilor emise de către A. în urma livrării, către B., de energie termică, în baza contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1/2005 și nr. 1/2007, încheiate doar între aceste două părți.

Din analiza Protocolului încheiat la data de 20 noiembrie 2008, rezultă că B. s-a obligat să respecte Graficul de eșalonare a plăților cuprins în Anexa 1 la Protocol, în timp ce Municipiul București s-a obligat să asigure alocațiile bugetare necesare B., pentru ca aceasta să vireze către A. respectivele sume, în maximum 5 zile de la data la care sumele erau virate de către Municipiul București.

Sigur că voința reală a părților semnatare ale Protocolului a fost crearea unui mecanism prin care să se deblocheze situația existentă între B. și A., numai că prin acest mecanism instituit prin Protocolul din 18 decembrie 2008, nu s-a încheiat un contract direct între A. și Municipiul București, acesta din urmă obligându-se doar să asigure alocațiile bugetare, către B., pentru plata datoriilor restante, aceasta din urmă având obligația să plătească către A. sumele restante datorate potrivit contractelor încheiate în anii 2005 și respectiv 2007.

Prin urmare, în mod corect, a reținut instanța de apel că pârâtul Municipiul București nu are calitate procesuală pasivă relativ la cererea de chemare în judecată formulată de A., neexistând relație contractuală directă între aceste două părți, nici în baza contractelor încheiate în anii 2005 și 2007, și nici în baza Protocolului din 2008, așa după cum susține recurenta-reclamantă.

Contrar celor susținute de către recurenta-reclamantă, în cazul Protocolului încheiat la data de 18 decembrie 2008, cât și în cazul HCGMB nr. 424 din 22 decembrie 2008, nu sunt aplicabile regulile privind delegația imperfectă, reglementată de art. 1132 C. civ. - 1864, deoarece, pe de o parte, debitorul B. nu a adus creditorului său, A., un alt debitor, respectiv Municipiul București, care să se oblige către creditor, iar pe de altă parte, nici creditorul A. nu a declarat expres că descarcă de datorie pe debitorul B., ce ar fi făcut delegația.

În realitate, Municipiul București s-a obligat doar către B., în limita dispozițiilor legale, de a asigura alocațiile bugetare necesare plății datoriilor restante ale B. către A.

Această situație rezultă din analiza coroborată a dispozițiilor art. 1 alin. (2), art. 4 și art. 5 din Protocol și chiar din dispozițiile art. 2 din Protocol, din care se desprinde faptul că B. rămâne în continuare ținut de plata penalităților de întârziere pentru datoria restantă, aceasta însemnând că B. este ținut, în primul rând, de plata datoriei principale.

Așa după cum a reținut și instanța de apel, sintagma "preia", din conținutul art. 1 alin. (2) din Protocol, trebuie interpretată prin coroborare cu celelalte dispoziții contractuale, concluzia fiind aceea că Municipiul București s-a obligat doar să asigure alocațiile bugetare necesare B. pentru plata, de către aceasta, a datoriilor restante către A., nenăscându-se o obligație directă între A. și Municipiul București.

II. În ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă B. București - prin administrator judiciar provizoriu "E. SPRL" București.

Criticile formulate de această recurentă-pârâtă nu pot fi reținute.

Așa după cum s-a arătat mai sus, prin Protocolul încheiat la data de 18 decembrie 2008, Municipiul București nu a preluat de la B. datoria pe care aceasta o avea către A., ci doar s-a obligat să asigure, către B., alocațiile bugetare necesare plății datoriilor restante pe care B. le avea către A..

Critica privind greșita interpretare a probelor administrate în cauză, de către instanța de apel, nu poate fi reținută, deoarece în calea de atac, extraordinară, a recursului, nu mai poate fi analizată temeinicia deciziei recurate, ci doar legalitatea acesteia, prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. - 1864 fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

De asemenea, nu poate fi reținută susținerea recurentei-pârâte B. în sensul că, prin convenția intitulată Protocol, a avut loc o novație prin schimbare de debitor, în cauză neputând fi aplicate dispozițiile art. 1128 pct. 2 C. civ. - 1864, deoarece, prin convenția intitulată Protocol, nu a avut loc o substituire a debitorului B. cu un nou debitor, Municipiul București, cu acordul creditorului A., în realitate Municipiul București s-a obligat, ca pe viitor, să asigure alocațiile bugetare necesare, către B., pentru ca aceasta să-și plătească datoriile restante către A.

Această concluzie este valabilă cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 1830 C. civ. - 1864, novațiunea nu se prezumă, voința de a o face trebuind să rezulte în mod evident dintr-un act, iar potrivit art. 1831 din același act normativ, deși nu este nevoie de acceptul primului debitor, este nevoie de acceptul creditorului, fapt ce nu poate fi constatat în cazul Protocolului din 18 decembrie 2008.

Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de apel că pârâta B. este cea care are calitate procesuală pasivă, iar nu Municipiul București.

În speță nu are relevanță faptul că Municipiul București ar fi avut sau nu o culpă pentru nebugetarea la timp a sumelor stabilite prin Protocol, cât timp cererea de chemare în judecată a fost formulată de către A., iar obligația de plată îi revenea B., fără nicio condiție.

III. În ce privește recursul declarat de pârâtul Municipiul București - prin Primarul General.

Criticile formulate de acest recurent-pârât nu pot fi primite.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. 1864, Înalta Curte va respinge toate recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC A. SA - prin administrator judiciar provizoriu "D. SPRL" București, de pârâtul Municipiul București - prin Primarul General și de pârâta B. București - prin administrator judiciar provizoriu "E. SPRL" București împotriva Deciziei civile nr. 408 din 3 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 6 aprilie 2017.

Procesat de GGC - GV