Decizia nr. 4294/2018 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 7 iulie 2011, sub dosarul nr. x/2011, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului), Agenția Națională pentru Locuințe, Consiliul Local al Sectorului 1 București prin Primar, Sectorul 1 București prin Primar, Consiliul Județean Ilfov prin Președintele Consiliului județean, Județul Ilfov prin președintele Consiliului județean, Orașul Voluntari prin Primar, Consiliul Local Voluntari prin Primar, Municipiul București prin Primar General, Consiliul General al Municipiului București prin Primar general, C. S.A. (fostă C. SA), D. S.A. (fostă E.), F. S.R.L., S.C. G., S.C. H. S.A. și S.C. I. S.R.L. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtelor, în solidar, pentru neexecutarea utilităților la imobilul reclamanților din cartierul J., la plata către reclamanți: - a despăgubirilor pentru fiecare lună din cele 21 de luni anterioare notificărilor la conciliere trimise prin executor judecătoresc S.C. P.E.J. K. și recepționate de entități, în luna martie 2011, având în vedere prejudiciul rezultat din imposibilitatea de folosință a imobilului cauzat de nerealizarea utilităților în Ansamblul J.. Cuantumul acestor pretenții a fost estimat la suma de 73.500 euro - 3.500 euro/lună (nivelul mediu al unei chirii privind un imobil dintr-un cartier similar învecinat) X 21 luni de lipsire de beneficiul bunului, adică echivalentul a 308.700 RON. - a despăgubirilor pentru prejudiciul ulterior datei notificării la conciliere având în vedere fiecare lună până la predarea locuinței la cheie, cu toate utilitățile necesare. Acest cuantum va fi stabilit la momentul efectivei predări prin înmulțirea lunilor care vor trece de la prezenta notificare până la predare și suma de 3.500 euro/lună, adică echivalentul a 14.700 RON/lună. - a unei despăgubiri pentru investițiile ce au fost realizate cu asigurarea diferitelor utilități în ansamblul de locuințe (îmbunătățirea drumurilor, rețele electrice, apă etc.), cu scopul ameliorării lipsurilor datorate neexecutării obligațiilor de către Entități, sumă ce va fi stabilită ulterior printr-o expertiză tehnică efectuată cu acest scop. Această despăgubire a fost estimată la suma de 2.000 de euro, adică echivalentul a 8.400 RON. - a cheltuielilor de judecată. 1.1. Reclamanții și-au precizat acțiunea introductivă la data de 5 martie 2012 sub aspectul temeiului de drept, arătând că solicită atragerea răspunderii pârâților în principal pe tărâmul răspunderii civile delictuale și numai în subsidiar, în situația în care s-ar respinge cererea întemeiată pe răspunderea delictuală, solicită atragerea răspunderii pârâților pe temei contractual, cele două forme de răspundere fiind alternative și nu cumulative. 1.

Pârâții Consiliul Local al Sectorului 1 București prin Primar și Sectorul 1 București prin Primar au formulat cerere de chemare în garanție a Consiliului General al Municipiului București solicitând ca, în ipoteza în care s-ar admite cererea de chemare în judecată împotriva lor, să fie obligat chematul în garanție la plata respectivelor despăgubiri. 1.3 Prin încheierea din 13 septembrie 2013, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis excepția nulității tuturor actelor de procedură efectuate în cauză până la acel moment, dispunându-se trimiterea cauzei spre repartizare aleatorie. 1.

Prin încheierea din 30 octombrie 2013, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a constatat că anularea vizează doar actele procesuale ale instanței, nu și cele ale părților. 1.

La data de 30 octombrie 2013, reclamanții au depus la dosar cerere completatoare prin care au solicitat, în subsidiar, numai dacă vor fi respinse primele capete de cerere ale acțiunii introductive, să fie obligate pârâtele la plata, în solidar, a daunelor-interese din 31 mai 2009 și până în prezent, în cuantum total de 93.935 euro, reprezentând echivalentul a 140,9 euro/zi de întârziere, în situația în care instanța ar reține răspunderea civilă contractuală a pârâtelor. 1.

La această cerere completatoare reclamanții au formulat o precizare, arătând că în petitul acesteia s-a strecurat o eroare materială: ceea ce se solicită prin capătul de cerere subsidiar întemeiat pe răspunderea civilă contractuală este obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a daunelor-interese pentru perioada 31 mai 2009-13 mai 2012, în cuantum de 151.890,2 euro, reprezentând echivalentul a 140,9 euro/zi de întârziere. 1.

Față de precizarea cererii de chemare în judecată depusă de reclamanți la data de 7 noiembrie 2013, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a luat act de renunțarea reclamanților la judecată în contradictoriu cu pârâtele G. S.A. și I. S.R.L., prin încheierea de ședință din 19 martie 2014. 2. Prin încheierea de ședință din 23 aprilie 2014, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtelor Consiliul Județean Ilfov, Consiliul Local Voluntari, Consiliul General al Municipiului București, Consiliul Local Sector 1, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului Sectorul 1 și a unit cu fondul excepția prescripției dreptului material la acțiune. În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtelor față de care excepția a fost pusă în discuție, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului), Județul Ilfov, Orașul Voluntari, Municipiul București, C. S.A., E. S.A., F. S.A., numai în ceea ce privește capătul de cerere subsidiar având ca obiect angajarea răspunderii civile contractuale, respingând față de aceste pârâte excepția lipsei calității lor procesuale pasive pe capătul de cerere având ca obiect angajarea răspunderii civile delictuale, iar față de pârâtele Agenția Națională pentru Locuințe și H. S.A. s-a admis excepția lipsei calității lor procesuale pasive pe capătul de cerere având ca obiect angajarea răspunderii civile delictuale, respingând față de aceste pârâte excepția lipsei calității lor procesuale pasive pe capătul de cerere având ca obiect angajarea răspunderii civile contractuale. 3. Prin sentința civilă nr. 1096 din 22 februarie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, a admis acțiunea precizată formulată împotriva pârâților Agenția Națională pentru Locuințe, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Orașul Voluntari, Municipiul București, C. S.A., S.C. E. S.A., S.C. F. S.R.L., Sectorul 1 și Județul Ilfov și a dispus obligarea acestora la plata către reclamanți, în solidar, a sumei de 60.760 Euro reprezentând despăgubiri, conform expertizei, pentru perioada 31.05.2009-30.07.2014, precum și la sumele de 795 Euro/lună începând cu luna august 2014 - la zi și 795 Euro/lună de la momentul pronunțării și până la predarea conformă a locuinței (la cheie). Totodată, s-a luat act de renunțarea reclamanților la judecata față de pârâtele I. S.R.L. și G. S.A. S-a respins cererea de chemare în garanție și s-a respins ca nefondată acțiunea față de pârâta H. S.A.. S-a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și a fost obligată aceeași pârâtă la cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500 RON reprezentând taxe judiciare de timbru și onorariu expert judiciar. A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor avocațiale și a cheltuielilor reprezentând convocare la conciliere, ca neîntemeiată. În argumentarea acestei hotărâri s-a reținut că termenul de prescripție a fost întrerupt în momentul emiterii convocării la conciliere, conform art. 720 1 C. proc. civ., motiv pentru care prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune. Pe fondul cauzei, s-a reținut că se impune admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizată, prin prisma răspunderii civile delictuale, invocată ca temei principal al pretențiilor reclamanților, întrucât sunt întrunite elementele constitutive referitoare la prejudiciu, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile. Astfel, s-a apreciat că prejudiciul rezidă în imposibilitatea folosirii imobilului pentru care reclamantul a încheiat contractul, lipsa de folosință fiind imputabilă pârâtelor și că reclamantul nu poate beneficia de dreptul consemnat în contractul părților, respectiv beneficiul locațiunii deși și-a executat, întocmai, obligațiile asumate. S-a mai reținut că legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu este dată tocmai de neîndeplinirea obligațiilor pârâtelor, care au acționat cu vinovăție, fiind evident că nealocarea fondurilor pentru continuarea și finalizarea proiectului J., ansamblul rezidențial nu se putea definitiva și, ca atare, apartamentul nu putea fi predat reclamantului. Privitor la obligarea în solidar și a antreprenorului general, instanța a reținut îndeplinirea și față de acesta, a tuturor elementelor răspunderii civile delictuale, prin contract, acesta asumându-și obligația de a realiza lucrări constând în construcții de locuințe (art. 19, 20, 21 și următoarele contract). Fapta ilicită constă în neîndeplinirea clauzelor din contractul de antrepriză, prejudiciul este reprezentat de lipsa folosinței, iar legătura de cauzalitate, de atitudinea pasivă a acestei pârâte care nu a înțeles să-și îndeplinească obligațiile contractuale, vinovăția rezultând, de asemenea, din coroborarea prevederilor contractuale cu atitudinea pârâtei. Toate aceste pârâte trebuiau să colaboreze, conform legislației specifice fiecăreia și contractelor încheiate, în baza Convenției 1909, la realizarea ansamblului de locuințe J., în cadrul căruia se află și apartamentul reclamantului, proiectul bucurându-se de credibilitate maximă, tocmai prin girarea sa de către autorități sau instituții ale statului. S-a mai reținut că răspunderea pârâtei L. S.R.L. este angajată prin cesionarea drepturilor și obligațiilor rezultate din contractul încheiat de antreprenorul general M. S.R.L., către această din urmă pârâtă (L.). Referitor la cererea de chemare în garanție, avându-se în vedere admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Sectorului 1 București și Consiliului General al Municipiului București, aceasta a rămas lipsită de obiect și a fost respinsă ca atare. Cu privire la pârâta S.C. L. S.R.L., reclamantul nu a formulat niciun fel de concluzii neprecizând nici în concluziile orale sau scrise finale care ar fi temeiul răspunderii acesteia. Totodată, s-a constatat că aceasta a cedat toate drepturile și obligațiile rezultate din contractul de antrepriză generală către S.C. N. S.R.L., societate ce a intrat în insolvență, în prezent radiată, motiv pentru care, prin acțiunea introductivă s-a arătat că vor fi chemate în judecată doar Constructorii 1 și 2 (M. și L.). S-a mai constatat că pârâții Sectorul 1 București și Consiliul Local Sector 1 nu pot fi reținuți ca autori ai faptei ilicite, în raport de Hotărârea nr. 145/2006 a Consiliului General al Municipiului București, care, la art. 2, a specificat faptul că "finanțarea investiției se va face din alocații la bugetul Consiliului General al Municipiului București, … în condițiile asigurării fondurilor necesare investiției". Privitor la situația pârâtei Sector 1, s-a constatat că potrivit Legii nr. 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare, aceasta reprezintă o subdiviziune administrativ-teritorială și că obligațiile acestei pârâte legate de ansamblul J. au fost preluate de către Municipiul București, în anul 2006, nefiind culpa acesteia în finalizarea ansamblului. Referitor la cele două societăți intitulate de reclamant "Constructor 1 și 2", singurele care sunt încă solvabile, s-a reținut că datorită neinstalării utilităților în zonă (culpă ce nu le poate fi imputată acestora) au fost în imposibilitate să-și execute prevederile contractuale, astfel încât răspunderea acestor pârâte nu poate fi analizată nici pe tărâm delictual, nici contractual. Totodată, s-a respins ca rămasă fără obiect și cererea de chemare în garanție formulată de acestea, fiind reținută culpa procesuală și răspunderea directă a Consiliului General al Municipiului București. Convenția x din 6 mai 2004 încheiată între părți, validează obligațiile asumate de fiecare, în mod individual, conform art. 2 lit. a)-h), fiind determinate, astfel, concret, obiectivele fiecăreia dintre părțile implicate pentru finalizarea proiectului J. 4. Prin decizia civilă nr. 1358/A din 26 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de pârâtele F. S.R.L. și E. S.A. (actual D.) împotriva încheierii de ședință din 23 aprilie 2014 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă. Au fost admise apelurile formulate de pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Agenția Națională pentru Locuințe, Județul Ilfov, Orașul Voluntari prin Primar, Municipiul București prin Primar General, S.C. C. S.A. (fostă C. SA) și de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1096 din 22 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă. A fost anulată în parte sentința atacată și trimisă cauza aceleiași instanțe spre rejudecare. Au fost păstrate dispozițiile referitoare la renunțarea la judecată față de pârâtele I. S.R.L. și G. S.A., precum și dispozițiile referitoare la respingerea cererii de chemare în garanție. A fost respinsă cererea apelantei-pârâte Agenția Națională pentru Locuințe de suspendare a executării sentinței atacate ca rămasă fără obiect. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că împotriva încheierii din 23 aprilie 2014 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă nu a fost legal învestită de către pârâtul Orașul Voluntari prin Primar întrucât prin cererea de apel a fost indicată doar sentința tribunalului, fără indicarea încheierii interlocutorii din 23 aprilie 2014, iar criticile împotriva acestei încheieri au fost făcute abia în cuprinsul motivelor de apel depuse la data de 9 mai 2017, după împlinirea termenului de exercitare a apelului. În ceea ce privește apelul declarat de pârâtele F. S.R.L. și D. S.A. (fostă S.C. E. SA) împotriva încheierii de ședință din 23 aprilie 2014 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă s-a constatat că în mod corect a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, întrucât există identitate între reclamanți și titularii drepturilor afirmate în raportul juridic litigios dedus judecății, existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituind o chestiune de fond. Referitor la criticile formulate cu privire la soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a apelantelor-pârâte F. S.R.L. și D. S.A. (fostă S.C. E. SA) pe capătul de cerere având ca obiect angajarea răspunderii civile delictuale, instanța de apel a constatat că sunt nefondate, întrucât aspectele referitoare la lipsa din obiectul de activitate al D. S.A. a activității de distribuție a gazelor naturale sau cele referitoare la lipsa în sarcina F. S.R.L. a unei obligații legale automate de trasabilitate a conductelor reprezintă chestiuni de fond, ce țin de verificarea îndeplinirii condițiilor angajării răspunderii delictuale. Atât timp cât reclamanții au susținut producerea unui prejudiciu în patrimoniul lor prin săvârșirea unei fapte ilicite de către apelantele-pârâte F. S.R.L. și D. S.A. (fostă S.C. E. SA), acestea fiind indicate ca și subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății, calitatea procesuală pasivă este justificată. În ceea ce privește apelurile declarate de pârâți împotriva sentinței primei instanțe s-a apreciat de către instanța de apel că se impune admiterea acestora și anularea în parte a sentinței apelate întrucât nici soluția pronunțată asupra excepției prescripției, nici soluția pronunțată pe fondul raportului juridic litigios dedus judecății, nu sunt motivate. Astfel, s-a constatat că excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost respinsă fără a se arăta când a început să curgă termenul de prescripție și când se împlinea el pentru a se vedea dacă cererea completatoare formulată de reclamanți la data de 30 octombrie 2013, față de care s-a invocat această excepție, a fost sau nu introdusă în termenul de prescripție. Prima instanță s-a limitat doar la a arăta că termenul de prescripție a fost întrerupt în momentul emiterii convocării la conciliere, conform art. 720 1 C. proc. civ., însă acest text de lege nu reglementează niciun caz de întrerupere a prescripției, ci instituția avută în vedere de legiuitor. Privitor la fondul litigiului s-a constatat că prima instanță nu a arătat care sunt considerentele care au condus la constatarea îndeplinirii condițiilor angajării acestei răspunderi pentru fiecare pârâtă și în solidar. Tribunalul a reținut, în sarcina pârâtelor a căror răspundere civilă delictuală a fost angajată, o neîndeplinire a obligațiilor lor, însă nu a înțeles a arăta despre ce obligații este vorba, limitându-se la menționarea nerespectării de către acestea a cerințelor legislației specifice fiecăreia. Nici legislația specifică fiecărei pârâte, legislație ce se presupune că ar fi fost avută în vedere de instanța de fond, nu a fost indicată, iar menționarea că această legislație ar fi fost analizată anterior în contextul calității procesuale pasive reprezintă o afirmație ce nu corespunde realității, căci prin încheierea din 23 aprilie 2014, în care a fost analizată calitatea procesuală pasivă, nu s-a efectuat nicio analiză în legătură cu obligațiile pârâtelor. Totodată, instanța de apel a constatat că există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că în dispozitivul sentinței atacate se prevede că a fost respinsă acțiunea față de pârâta S.C. H. S.A., singurul constructor-pârât ce a rămas în cauză, iar în cuprinsul considerentelor se face vorbire de obligarea în solidar și a antreprenorului general și îndeplinirea față de acesta a tuturor elementelor răspunderii civile delictuale. O altă contradicție între considerente și dispozitiv există și în ceea ce îl privește pe pârâtul Sectorul 1 București, în sensul că în cuprinsul considerentelor se menționează că acest pârât nu poate fi reținut ca autor al faptei ilicite și nici vreo culpă a sa, pentru ca în dispozitiv acesta să fie obligat la plata despăgubirilor către reclamanți. Totodată, partea din hotărâre ce se dorește a reprezenta considerentele soluției pronunțate cuprinde și o serie de considerente străine de pricină, în sensul că se face vorbire de angajarea răspunderii unor societăți ce nu sunt părți în cauză - L. S.R.L. și M. S.R.L. și de împrejurarea că, urmare a netemeiniciei pretențiilor reclamantului față de aceste două pârâte, se reține culpa procesuală și răspunderea directă a Consiliului General al Municipiului București, pârât față de care, în speță, s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință, conform încheierii din 23 aprilie 2014 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă. Prin urmare, instanța de apel a admis toate apelurile formulate de pârâte deoarece constatarea necercetării fondului cauzei conduce la anularea întregii soluții date fără o cercetare reală a raportului juridic dedus judecății, raport juridic în care s-a invocat și s-a reținut o solidaritate a pârâtelor a căror răspundere delictuală a fost angajată. De asemenea, instanța de apel a admis și apelul formulat de reclamanți având în vedere că acesta privea soluția dată cererii accesorii referitoare la cheltuielile de judecată. Or, soluționarea acesteia depinde de soluția ce se va da cererii principale. Astfel, a fost anulată în parte sentința atacată și păstrate dispozițiile referitoare la renunțarea la judecată față de pârâtele I. S.R.L. și G. S.A., precum și dispozițiile referitoare la respingerea cererii de chemare în garanție, față de prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. și de împrejurarea că aceste dispoziții nu au fost atacate pe calea apelurilor exercitate. Nu au fost păstrate dispozițiile referitoare la respingerea ca nefondată a acțiunii față de pârâta H. S.A., având în vedere că această soluție a fost criticată prin apelul formulat de pârâtul Județul Ilfov, considerentele expuse anterior referitoare la nemotivarea soluției și, implicit, la necercetarea fondului, fiind valabile și față de această pârâtă. 5. Împotriva deciziei civile nr. 1358/A din 26 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a declarat recurs pârâta S.C. H. S.A., în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în ceea ce privește soluția de pronunțată față de pârâtă și menținerea soluției de respingere a acțiunii față de pârâta H. S.A., dispusă prin sentința primei instanțe. În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. s-a argumentat că instanța de apel nu a arătat în ce constă contradicția dintre considerente și dispozitiv și nici dovezile pe care se sprijină susținerile pârâtului - apelant - Județul Ilfov. Hotărârea primei instanțe este motivată și în ceea ce o privește pe recurenta-pârâtă S.C. H. S.A., mai mult se poate constata că nu există contradicție între considerente și dispozitiv, esența fiind aceea că în lipsa utilităților, ce nu poate fi imputat constructorilor, aceștia nu-și pot executa obligațiile contractuale. Această motivare este în raport cu situația de fapt dedusă judecății coroborat cu probatoriul administrat. Așadar, soluția pronunțată în ceea ce o privește pe pârâta S.C. H. S.A. este legală, iar instanța de apel deși a apreciat că hotărârea primei instanțe este nemotivată, tocmai aceasta este cea care nu motivează decizia cu privire la pârâta S.C. H. S.A. Totodată, instanța de apel nu a arătat într-o manieră convingătoare raționamentul juridic atunci când nu a păstrat dispozițiile referitoare la respingerea acțiunii față de pârâta S.C. H. S.A. și când a înlăturat susținerile părților cu privire la recurenta-pârâtă. De altfel, instanța de apel nu a dat eficiență probatoriului administrat, care face pe deplin dovada că, în lipsa utilităților în amplasament, antreprenorul general este în imposibilitate de a preda la scadență o locuință la cheie, în sensul art. 2 din Legea nr. 114/1996. Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. s-a susținut că instanța de apel a interpretat greșit actele juridice deduse judecății, a schimbat natura și sensul lămurit și vădit neîndoielnic al clauzei cuprinse la art. 2 din Convenția x din 6 mai 2004, convenție ce a fost încheiată în baza dispozițiilor art. 2 1 alin. (4) și (5) din Legea nr. 152/1998. În mod greșit instanța de apel nu a păstrat dispozițiile referitoare la respingerea ca nefondată a acțiunii față de pârâta S.C. H. S.A., nefiind făcută dovada că în lipsa rețelelor de utilității în amplasament, antreprenorul își poate executa propriile obligații contractuale. Instanța de apel nu a avut în vedere obligațiile pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe pe care i le conferă Legea nr. 152/1998, în baza căreia au fost încheiate toate convențiile pentru realizarea programului guvernamental Ansamblul de locuințe J., și pe care nu a făcut dovada că le-ar fi executat. Instanța de apel nu a avut în vedere faptul că, contractul de construire a fost încheiat de reclamanți cu antreprenorul S.C. G. S.A., iar pârâta S.C. H. S.A. a primit în cesiune contractul odată cu cel de antrepriză generală nr. x din 6 aprilie 2014 și restul actelor. Totodată, nu s-a avut în vedere faptul că reclamanții au primit locuința la data de 12 august 2011 pe baza unui proces-verbal de predare-primire construcție și că locuiesc efectiv în imobil de la data de 13 mai 2012, și nici corespondența purtată cu privire la imposibilitatea efectuării recepției la terminarea lucrărilor în lipsa utilităților în amplasament. În argumentarea celui de al treilea motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă S.C. H. S.A. a susținut că hotărârea este lipsită de temei legal și că a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 969 coroborat cu art. 970, 977, 981, 982 C. civ. și a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 2 1 alin. (4) și (5) și art. 4 1 din Legea nr. 152/1998, art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., art. 2 din Legea nr. 114/1996, art. 2 din Convenția x din 6 mai 2004, contractele de mandat, de antrepriză generală și de construire. 6. Prin întâmpinările depuse la dosar, intimații-pârâți Municipiul București prin Primar General, F. S.R.L. și D. S.A., Agenția Națională pentru Locuințe, Orașul Voluntari prin Primar, Județul Ilfov au solicitat respingerea recursului pârâtei S.C. H. S.A. ca nefondat. 7. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să îl respingă pentru următoarele considerente: Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta-pârâtă S.C. H. S.A. susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină întrucât sentința primei instanțe, cu privire la soluția de respingere a acțiunii față de pârâta S.C. H. S.A., este motivată, neexistând contradicție între considerente și dispozitiv. Criticile sunt nefondate. Ipoteza supusă analizei de către recurenta-pârâtă S.C. H. S.A., în sensul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, are în vedere situația în care motivarea lipsește cu desăvârșire sau există o motivare, dar ea este insuficientă, nu răspunde tuturor cererilor sau, după caz, criticilor aduse hotărârii de primă instanță. Contrar susținerilor recurentei-pârâte S.C. H. S.A., instanța de apel a motivat temeinic hotărârea recurată, prin care s-a constatat că se impune casarea în parte a sentinței primei instanțe, în sensul că a expus pe larg în ce constă lipsa nemotivării hotărârii apelate cu privire la soluția de respingere a acțiunii reclamanților A. și B. față de pârâta S.C. H. S.A., ca urmare a existenței contradicției dintre considerente și dispozitivul sentinței dată în primă instanță. Astfel, instanța de apel a reținut, sub acest aspect, faptul că deși în dispozitivul sentinței apelate se prevede că instanța a respins ca nefondată acțiunea față de pârâta H. S.A., în cuprinsul considerentelor se reține obligarea în solidar și a antreprenorului general, precum și îndeplinirea față de acesta a tuturor elementelor răspunderii civile delictuale, în contextul în care antreprenorul general este chiar constructorul-pârât, respectiv S.C. H. S.A., singurul rămas în cauză. Practic, în cuprinsul considerentelor prima instanță a reținut culpa antreprenorului, respectiv a constructorului, S.C. H. S.A., însă a respins acțiunea în răspundere civilă delictuală față de acesta ca nefondată. Mai mult, din perspectiva constructorului imobilului aflat în discuție prima instanță a făcut vorbire de existența unei răspunderi a unor constructori care nu sunt părți în prezenta cauză, respectiv L. S.R.L. și M. S.R.L., instanța de apel reținând în mod corect, sub acest aspect, că sentința apelată cuprinde motive străine de pricină. Prin urmare, lipsa unei motivări complete, clare, necontradictorii, care să susțină și să justifice soluția pronunțată, care să respecte dreptul părților la un proces echitabil, a condus instanța de apel la constatarea unei necercetări a fondului de către prima instanță, motiv pentru care sentința a fost anulată în parte, iar cauza trimisă aceleiași instanțe spre rejudecare în privința excepției prescripției dreptului material la acțiune și a raportului juridic litigios dedus judecății. Se mai observă că recurenta-pârâtă reproșează instanței de apel faptul că a înlăturat susținerile părților referitoare la S.C. H. S.A. fără o motivare în acest sens și că nu a dat eficiență probatoriului administrat. În realitate, recurenta-pârâtă S.C. H. S.A. tinde la menținerea soluției dată în primă instanță de respingere a acțiunii reclamanților A. și B. față de aceasta, în argumentarea căreia invocă lipsa culpei. Or, aceste critici nu pot face obiectul recursului întrucât instanța de apel nu a intrat în analiza fondului și nici nu putea să facă o astfel de analiză câtă vreme sentința primei instanțe a fost anulată în parte, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare pentru lipsa motivării. Dreptul la un proces echitabil impune motivarea hotărârilor judecătorești întrucât aceasta este esențială în administrarea adecvată a justiției, în condițiile în care considerentele hotărârii reflectă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. În lipsa unei analize și a unui raționament logico-juridic care să reflecte soluția pronunțată de prima instanță, instanța de apel a casat în parte sentința apelată, cu trimitere spre rejudecare, pentru ca, în respectarea dreptului la apărare și al dublului grad de jurisdicție, prima instanță să analizeze efectiv cauza și să pronunțe o hotărâre temeinică și legală. În ceea ce privește criticile subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. se constată că acestea nu pot face obiectul analizei întrucât vizează fondul litigiului, care nu a fost analizat, instanța de apel examinând hotărârea primei instanțe doar din perspectiva încălcării prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. H. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1358/A din 26 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. În baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta-pârâtă S.C. H. S.A. va fi obligată să achite intimaților-reclamanți A. și B. suma de 10.938,84 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, potrivit chitanțelor nr. x din 2 noiembrie 2017 în sumă de 5471,74 RON și nr. x din 3 noiembrie 2017 în sumă de 5467,10 RON.