ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5269/2023

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 19.07.2021 reclamantele A. și B. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și intervenienta Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni au solicitat instanței să dispună: Anularea în parte a Anexei 4.c) la Hotărârea de Guvern nr. 1460/2006, Anexei 3 la Hotărârea de Guvern nr. 1705/2006 și Anexei 1 la Hotărârea de Guvern nr. 131/05.03.2019, cu privire la suprafețele de teren situate în Comuna Filipești, Județul Bacău: - Tarlaua 51, parcela x, în suprafață de 43,3 ha - arabil; - Tarlaua 51, parcela x, în suprafață de 5,6 ha - pășune; - Tarlaua 51, parcela x, în suprafață de 1,1 ha - pășune înregistrate la Ministerul Finanțelor cu nr. x

Soluția instanței Prin sentința civilă nr. 609 din data de 29.03.2022, Curtea de Apel București – secția a VIII –a contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității. A admis excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâta Guvernul României și a respins acțiunea, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. Totodată, a admis cererea de intervenție principală în interes propriu formulată de Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare Agricolă Secuieni.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 609 din data de 29.03.2022 a Curții de Apel București – secția a VIII –a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamantele A. și B., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 4 și 6 C. proc. civ. În motivarea căii de atac exercitate, recurentele – reclamante au arătat că sentința pronunțată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, instanța de fond respingând cererea de chemare in judecata ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesual activă, doar prin preluarea susținerilor pârâtului Guvernul României, deși cea care trebuia să se pronunțe asupra situației de fapt și de drept era instanța, iar nemotivarea hotărârii echivalează cu o necercetarea fondului pricinii atrage casarea hotărârii recurate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 4 Cod procedură, recurentele – reclamante au invocat dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., susținând că instanța comite exces de putere când nu se pronunță asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Dreptul la un proces echitabil include printre altele și dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică susținerile părților trebuie în mod corect examinate de către instanța sesizată. Aceasta implică în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real si consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale pârților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt. În cauză, ceea ce trebuia să verifice instanța de fond este faptul ca anterior emiterii H.G. nr. 1705/2006, H.G. nr. 1460/2006 si H.G. nr. 131/05.03.2019, autoarei lor i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor arătate în petit, iar prin hotărârile de guvern contestate aceste terenuri sunt inventariate in domeniul public al statului, fără însă a putea fi identificat un titlu de proprietate al Statului Român, în vreuna din modalitățile de dobândire prevăzute de art. 7 din Legea nr. 213/1998. Așa cum susține și Statul Roman prin întâmpinarea formulată la fond, terenurile proprietatea statului trec în administrarea stațiunilor nou înființate, cu excepția terenurilor agricole preluate de la foștii proprietari și solicitate de persoanele îndreptățite la reconstituire, retrocedările urmând a se face în conformitate cu legile fondului funciar. Prin urmare, ceea ce trebuie să analizeze instanța învestită cu prezenta acțiune în anulare este dacă la momentul adoptării hotărârilor de guvern contestate s-a depășit sfera de reglementare și au fost incluse în lista bunurilor cuprinse în inventar terenuri retrocedate. Recurentele – reclamante au susținut că hotărârile de guvern contestate le încalcă dreptul de proprietate și interesul legitim, precum și principiul securității raporturilor juridice.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinările formulate, intimații Guvernul României, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentele-reclamante, prin raportare la actele și lucrările dosarului precum și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele – reclamante au invocat faptul că sentința recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază. Criticile formulate nu sunt fondate. Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Niciuna din cele trei ipoteze nu se verifică în cauză. Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă. În cauză, sentința recurată cuprinde considerente în care instanța arată motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale active, reținând că cererea reclamantelor se întemeiază în mod esențial pe un argument nedemonstrat, anume acela că sunt proprietare ale terenurilor în discuție și că, din însăși susținerile reclamantelor rezultă fără tăgadă că, invocarea dreptului de proprietate ale terenurilor în discuție nu corespunde realității, în condițiile în care menționează faptul că autoarea lor, C., le-a înstrăinat. Invocând motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentele- reclamante susțin că instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu exces de putere întrucât nu a procedat la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților. Înalta Curte constată că argumentele invocate de recurentele-reclamante din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. nu pot fi primite întrucât acest motiv de casare privește nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, respectiv săvârșirea, de către instanța de judecată, a unor acte aflate în sfera de competență a organelor puterii executive sau legislative, situație care nu se regăsește în speță. În realitate, recurentele – reclamante sunt nemulțumite de soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale active, considerând că instanța de fond trebuia sa analizeze dacă la inventarierea Prin bunurilor din domeniul public al statului date în administrarea Stațiunii de Cercetare – Dezvoltare Agricolă Secuieni au fost incluse și terenuri retrocedate, inventariere ce a fost aprobată prin hotărârile de Guvern contestate. Conform art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența calității procesuale active trebuie analizată începând cu data sesizării instanței de contencios administrativ, pentru că din acel moment și pe tot parcursul procesului trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ condițiile de exercițiu ale acțiunii. În cauză, instanța de fond a reținut în mod întemeiat că recurentele –reclamante nu au calitatea de persoană vătămată, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 și nu justifică un interes legitim în promovarea acțiunii, respectiv nu își justifică propria calitate procesuală activă, deoarece nu fac dovada preexistenței unui drept de proprietate asupra vreunui imobil teren dintre cele menționate în Hotărârile Guvernului nr. 1460/2006, nr. 1705/2006 și nr. 131/2019. Din moment ce autoarea recurentelor-reclamante a vândut, anterior sesizării instanței, dreptul de proprietate asupra terenurilor inventariate prin hotărârile de Guvern contestate, în mod evident, la data promovării acțiunii, recurentele – reclamante nu erau titularele unui drept subiectiv sau interes legitim, pretins vătămat prin actele contestate. Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentelor – reclamante referitoare la faptul că instanța de fond trebuia sa analizeze lista bunurilor inventariate prin actele contestate. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.