ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 540/2021

Ședința publică din data de 2 februarie 2021

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Secuieni a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, anularea Notificării nr. x/27.01.2017, emisă de pârât.

Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 158 din 17 noiembrie 2017, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 158 pronunțată la 17 noiembrie 2017 de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Secuieni, solicitând admiterea căii de atac exercitate așa cum a fost formulată.

Prin Decizia nr. 314 din 23 ianuarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a constatat nulitatea recursului formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Secuieni împotriva sentinței nr. 158 din 17 noiembrie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva deciziei nr. 314 din data de 23 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a formulat contestație în anulare Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Secuieni, invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. .

Printr-o prezentare amplă a istoricului speței, contestatoarea a susținut că la pronunțarea soluției de anulare în recurs nu s-a menționat că au arătat motivele de fapt și de drept care puteau fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Acest aspect nu a fost luat în considerare de instanța de recurs și nici faptul că a susținut că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale incidente, axându-se în principal doar pe dispozițiile art. 204

1

din O.U.G. nr. 36/2006 în detrimentul art. 2 alin. (2) lit. f), art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/2013, cât și a dispoziției Directivei 2014/24/UE a Parlamantului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogarea Directivei 2014/18/C E text cu relevanță pentru SEE, ignorând prevederile din expunerea de motive de la art. 104, 105 și 110.

Contestatorul susține că nu se putea vorbi de nelegalitatea hotărârii instanței de fond și de greșita aplicare a normelor de drept material fără să facă trimitere la situația de fapt.

A solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei atacate și reținerea cauzei spre judecare pe fondul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ., iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare.

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale.

Contestatoarea a invocat art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială.

Potrivit acestor dispoziții legale,

"Art. 503 - (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când:

Analizând hotărârea atacată, prin prisma prevederilor legale care reglementează contestația în anulare specială, se constată că decizia în cauză nu se circumscrie ipotezei prevăzute la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât nu se poate identifica o omisiune a instanței de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate în termen.

Înalta Curte reține că, prin cercetarea motivelor de casare, se înțelege analiza lor astfel cum au fost formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanței de recurs de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat de recurent, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege. Neexaminarea tuturor argumentelor invocate în susținerea unui motiv de casare sau gruparea lor pentru a răspunde la motivul de casare printr-un considerent comun, nu poate fi considerată omisiune de a cerceta respectivul motiv de casare.

Contrar alegațiilor contestatorului, se constată că instanța de recurs a constatat că "susținerile recurentei-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea față de soluția primei instanțe și a reluat situația de fapt și motivele pentru care consideră că a acționat corect în procedura urmată.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege".

Înalta Curte reține că dispozițiile luate de instanța de control judiciar în exercitarea atribuțiilor sale jurisdicționale de a conduce desfășurarea procesului, cum ar fi admiterea sau respingerea unor probe, soluționarea unor excepții procesuale, precum și a cererilor formulate de părți, vizând aplicarea anumitor instituții juridice, se încadrează în activitatea jurisdicțională, iar criticile aduse de contestator în calea extraordinară de atac nu pot fi interpretate ca fiind o omitere de a se răspunde la motivele de recurs, atât timp cât se întemeiază pe o simplă nemulțumire a acestuia în ce privește interpretarea și aplicarea legii pentru pronunțarea soluției în cauză.

Dezlegarea dată de instanța de recurs prin decizia nr. 314 din 23 ianuarie 2020 nu poate fi considerată rezultatul unei omisiuni, ci a unei dezlegări în fapt și în drept asupra conținutului cererii de recurs. Or, se reține că acesta nu este un motiv de contestație în anulare, deoarece se invocă o pretinsă eroare de judecată.

"Omisiunea ", ca motiv al contestației în anulare speciale, se referă la o lipsă a analizei unor circumstanțe procesuale, strict obiective, constând în rămânerea nesoluționată a unor elemente importante, iar nu luarea acestora în considerare pentru a trage o concluzie în urma unui raționament logico-juridic pe care partea interesată îl asociază unei pretinse greșeli de judecată. Or, în prezenta cauză, decizia este motivată strict pe chestiuni de apreciere a conținutului cererilor existente la dosar, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, din care nu rezultă că instanța ar fi omis analiza vreunuia dintre motivele de casare invocate de recurent în termen .

Art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. se referă la " respingerea " recursului, ipoteză distinctă de cea a "anulării ", ambele soluții fiind cuprinse la art. 496 alin. (1) C. proc. civ.. Distincția este evidentă, deoarece în caz de anulare a cererii, în condițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., instanța de recurs nu trebuie să mai analizeze motivele de casare, admiterea excepției nulității având efect peremptoriu.

Contestatorul face referire în contestația în anulare la alin. (8) al art. 488 C. proc. civ., însă prin Decizia contestată s-au analizat toate criticile formulate de recurent în termenul legal de recurs, a căror expunere trebuie să prezinte un grad de consistență juridică aptă a sta la baza unui control de legalitate specific căii extraordinare de atac a recursului, nefiind suficientă invocarea formală a unui motiv de casare sau utilizarea neexplicită sau chiar inexactă a unor termeni sau expresii.

De altfel, din decizia contestată, rezultă că au fost avute în vedere clarificările oferite de recurent, fără a fi fost decelate argumente relevante, care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ceea ce înseamnă că instanța a respectat principiul rolului activ.

Recursul reprezintă o cale de atac nedevolutivă, controlul exercitat fiind doar unul de legalitate, prin prisma motivelor expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la situația de fapt stabilită de prima instanță, fără a se realiza o nouă judecat ă în fond. Numai în cazul casării pentru unul din motivele limitativ prevăzute de lege, în cazul rejudecării după casare, cu reținere sau cu trimitere, sunt admisibile orice probe prevăzute de lege, conform art. 501 alin. (4) C. proc. civ., caz în care poate fi reapreciată situația de fapt.

Trebuie subliniat că unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, conform căruia niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Calea extraordinară de atac nu trebuie să devină un recurs deghizat prin care să se obțină reexaminarea fondului, iar simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra unor chestiuni procesuale nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză.

Prin urmare, în lipsa unei circumstanțe substanțiale și imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat definitiv, prezenta contestație în anulare nu poate fi admisă.

Față de cele anterior arătate, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatoarei sunt nefondate și nu pot fi primite, instanța de control judiciar pronunțând o hotărâre temeinică și legală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 508 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Secuieni împotriva deciziei nr. 314 din data de 23 ianuarie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Secuieni împotriva deciziei nr. 314 din data de 23 ianuarie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2021.