ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2105/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Secuieni a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, suspendarea executării notificării nr. x/27.01.2017 prin care i s-a pus în vedere reclamantei să restituie suma de 1.547.061,73 RON, potrivit art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea acestui act administrativ.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 50 din data de 24 martie 2017, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Secuieni și, în consecință, a dispus suspendarea executării actului administrativ "Notificare" emis de pârât la data de 27.01.2017 sub nr. 7339, până la pronunțarea instanței de fond.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (fost MDRAP), solicitând casarea sentinței recurate și respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii, recurentul a susținut că, în motivarea cazului bine justificat, instanța de fond a reținut elemente care, în realitate, vizează fondul cauzei.

De asemenea, instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile O.U.G. nr. 28/2013, întrucât obligativitatea beneficiarilor de a depune la instituția recurentă documentele necesare în vederea obținerii finanțării pentru obiective de investiții a survenit prin modificările aduse actului normativ, respectiv august 2015, adică după data încheierii contractului de finanțare.

La data încheierii contractului de finanțare nr. x/15.05.2015 recurentul nu avea cunoștință de cesiunea contractului de lucrări nr. x/14.08.2014 și a efectuat plăți, constatând abia ulterior faptul că acestea au fost utilizate pentru acoperirea unor cheltuieli efectuate în baza unui contract cesionat.

MDRAPFE poate deconta doar lucrări efectuate cu respectarea prevederilor legale și numai în limitele prevăzute de contractele de finanțare, iar în caz contrar suportarea cheltuielilor efectuate se va face de către beneficiari.

Recurentul a mai argumentat că intimata nu a dovedit în mod convingător îndeplinirea condiției pagubei iminente. Sistarea alimentării conturilor intimatei nu poate afecta îndeplinirea nevoilor sociale ale autorității locale.

1.4. Apărările intimatului

Legal citată, intimata Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Secuieni a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea Sentinței civile nr. 50/2017.

Intimata a argumentat că întemeiat a reținut instanța de fond faptul că a oferit indicii suficiente de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității notificării, indicii care rezultă din cronologia încheierii contractului de achiziție publică, a contractului de cesiune de lucrări, precum și a contractului de finanțare, precum și din modalitatea de derulare a contractului nr. x/15.05.2015.

A mai arătat că prima instanță a avut în vedere situațiile privind bugetul intimatei pe anul 2016 și estimarea bugetului pe anii 2017 - 2019, fiind evident că plata sumei declarate de către recurentă ca fiind neeligibilă este de natră să perturbe grav activitatea intimatei.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 3 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 27 februarie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, a admis în principiu recursul formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (fost MADRP), în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., și a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

2.2. Cu privire la fondul recursului. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentului-pârât, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

2.2.1. Examinând cu prioritate excepția lipsei de interes a recursului, dezbătută în ședința publică din data de 22 mai 2018, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în condițiile în care, prin acțiunea introductivă de instanță, intimata-reclamantă a solicitat suspendarea executării Notificării în baza art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea acesteia, astfel încât subzistă interesul pârâtului în desființarea soluției de suspendare a executării Notificării nr. x/2017 în calea de atac declarată .

2.2.2. Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat.

Acest motiv se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În speța de față, instanța de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele stabilite de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.

Judecătorul fondului s-a limitat la verificarea acelor împrejurări vădite care au avut capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

2.2.3. Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recursul este de asemenea, nefondat.

Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

În speță, intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu cererea de suspendare a executării Notificării emise de pârât la data de 27.01.2017 sub nr. 7339, prin care s-a stabilit în sarcina sa obligația restituirii sumei de 1.547.061,73 RON acordată în cadrul contractului de finanțare nr. x/15.05.2015, reținându-se că sumele acordare au fost utilizate cu nerespectarea prevederilor contractuale și a O.U.G. nr. 34/2006 și încheierea contractului de concesiune nr. x/2014 contravine principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) și dispozițiilor art. 204

1

; din O.U.G. nr. 34/2006 ceea ce face ca sumele cheltuite și decontate să fie neeligibile.

Prima instanță a admis cererea reclamantei, după efectuarea unei analize sumare care a revelat indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ și a concluzionat ca verosimilă iminența producerii unei pagube, și aceasta este și concluzia instanței de control judiciar.

Fără a mai relua situația de fapt și procedând în limitele impuse de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, că, în speță, argumentele privind faptul că i se impută intimatei-reclamante nerespectarea contractului de finanțare prin existența unui contract de cesiune intervenit anterior, în condițiile în care cesiunea nu era interzisă prin contractul de lucrări, iar recurentul a achitat sumele de bani solicitate la decontare de către reclamantă pe tot parcursul derulării contractului și al realizării obiectivului de investiții, semnând fără obiecțiuni recepția finală a lucrării, reprezintă împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare se solicită, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte achiesează și la considerentul instanței de fond privind faptul că, raportat la cuantumul sumei a cărei restituire se solicită, este evident că executarea acesteia este de natură să perturbe grav activitatea intimatei.

Pentru aceste motive, constatându-se că nu subzistă motive de casare a hotărârii instanței de fond, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva Sentinței civile nr. 50 din 24 martie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2018.

Procesat de GGC - GV