ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3486/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2017, reclamantul Municipiul Piatra Neamț a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția de Constatare și Stabilire Nereguli solicitând anularea Deciziei nr. 13/20.01.2017 emisă de pârât, anularea și suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/2016 emisă de Direcția de Constatare și Stabilire Nereguli din cadrul MDRAP și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 112/2017 pronunțată la 03 august 2017, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare executare act administrativ formulată de reclamantul Municipiul Piatra Neamț în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția de Constatare și Stabilire Nereguli, ca neîntemeiată și a dispus restituirea cauțiunii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Municipiul Piatra Neamț solicitând admiterea recursului, schimbarea în totalitate a sentinței recurate și, în consecință să se dispună suspendarea executării actului administrativ contestat.

În critica sentinței recurate, reclamantul apreciază că instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că reclamantul nu a invocat vreun motiv întemeiat care să justifice suspendarea actului administrativ atacat.

În susținerea acestei opinii, reclamantul a reiterat argumentele prezentate instanței de fond pe care și-a întemeiat cererea de chemare în judecată. Acesta a precizat că Direcția de Constatare și Stabilire Nereguli nu a argumentat constatarea specificată în Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/2016 conform căreia neregulile reținute în sarcina sa au condus la prejudicierea bugetului Uniunii Europene, sau a fondurilor publice.

Reclamantul susține că a prezentat instanței de fond o serie de argumente care răstoarnă prezumția de legalitate a actului administrativ contestat, în speță neexistând un prejudiciu, iar în ceea ce privește procedura de atribuire, din documentația fazei de verificare rezultă că nu au existat respingeri din partea Agenției Naționale a Achizițiilor Publice. Totodată acesta precizează că procedura de licitație deschisă a fost verificată în baza Deciziei de verificare nr. 216105/118216/5224/04.04.2011 de către Ministerul Finanțelor Publice.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției prevenirii pagubei iminente, s-a arătat că prin punerea în executare a actului administrativ contestat există pericolul creării unui prejudiciu imediat, deoarece creanța bugetară rezultată prin aplicarea corecției financiare pentru contractul sancționat este de 147.940 RON și TVA în valoare de 35.505,60 RON.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

Intimatul-pârât, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

Litigiul dedus judecății are ca obiect suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/2016, până la pronunțarea definitivă a instanței, în temeiul art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Din expunerile prezentate mai sus, prima instanță a respins acțiunea reclamantului, apreciind că acesta nu a învederat existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept din actul contestat de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității acestuia și care să poată forma obiectul analizei în acest cadru procesual.

În conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond (...)"

Prin urmare, pentru suspendarea executării unui act administrativ este necesară îndeplinirea cumulativă a condiției existenței cazului bine justificat și a condiției prevenirii unei pagube iminente.

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, noțiunea de "cazuri bine justificate" este definită ca "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".

Așadar, partea care solicită suspendarea executării unui act administrativ are obligația să prezinte instanței argumente din care să rezulte că asupra actului contestat planează o îndoială serioasă în privința legalității sale.

În speță, Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/2016 emisă de Direcția de Constatare și Stabilire Nereguli se bucură de o prezumție relativă de legalitate, astfel că recurentul-reclamant avea obligația să răstoarne această prezumție. Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că nu există aspecte care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită.

Analizând argumentele prezentate de recurentul-reclamant cu privire la existența cazului bine-justificat, Înalta Curte ia în considerare hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017 prin care s-a soluționat acțiunea în anularea actului administrativ contestat.

Astfel, prin Sentința civilă nr. 147 din 19 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017, s-a respins acțiunea prin care reclamantul a solicitat anularea Deciziei MDRAP nr. 13/20.01.2017 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/2016.

Pronunțarea unei hotărâri pe fondul cauzei, prin care s-a respins acțiunea în anulare a actului administrativ, are aptitudinea de a întări prezumția de legalitate a acestui act, în contextul analizei sale în cadrul cererii de suspendare.

Chiar dacă Sentința civilă nr. 147 din 19 octombrie 2017 nu este definitivă, cauza aflându-se în faza procesuală a recursului formulat de reclamant și se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, această sentință are o putere de lucru judecat relativă și constituie un reper în verificarea stării de legalitate a actului administrativ, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și efectuării unei evaluări aprofundate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În speță, nu există o aparență de nelegalitate a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/2016 emisă la 22.11.2016 de Direcția de Constatare și Stabilire Nereguli.

Prin urmare, este neîntemeiată critica recurentului privitoare la faptul că instanța de fond a soluționat cauza prin aplicarea eronată a legii, în contextul în care acesta a prezentat o serie de argumente care să confirme îndeplinirea în cauză a celor două condiții, cazul bine justificat și prevenirea pagubei iminente.

Înalta Curte, având în vedere prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ este necesară îndeplinirea cumulativă a condiției cazului bine justificat și a condiției prevenirii pagubei iminente, iar în cauză prima condiție nu este îndeplinită, o analiză privitoare la îndeplinirea celei de-a doua condiții este de prisos.

În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este neîntemeiat, considerent pentru care recursul urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul Piatra Neamț împotriva Sentinței nr. 112 din 3 august 2017 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2018.

Procesat de GGC - NN