ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.01.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 314/2020

HOTĂRÂRE
23.01.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 314/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Secuieni a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, anularea Notificării nr. x/27.01.2017, emisă de pârât.

Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 158 din 17 noiembrie 2017, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Secuieni, solicitând admiterea căii de atac exercitate așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a reluat pe larg situația de fapt, cu referire la natura contractului de cesiune, susținând că prima instanță nu a avut în vedere că acest contract nu este guvernat de regulile prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006, ci de cele ale dreptului comun în materie, iar scopul prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. f) din Ordonanță a fost realizat, însă aceste aspecte au fost considerate nerelevante de către judecătorul fondului.

Totodată, a apreciat că, într-adevăr, trebuie respectate prevederile O.U.G. nr. 34/2006, însă trebuie analizat și cazul fortuit intervenit, precizând, în concluzie, că, în cauză, au fost respectate obligațiile de executare din contractul inițial.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare și, pe fond, a solicitat respingerea căii de atac exercitate și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurentei-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea față de soluția primei instanțe și a reluat situația de fapt și motivele pentru care consideră că a acționat corect în procedura urmată.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Prin urmare, susținerile recurentei nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Secuieni împotriva sentinței nr. 158 din 17 noiembrie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-02-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 540/2021
Ședința publică din data de 2 februarie 2021 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a
ÎCCJ 2018-05-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2105/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios
ÎCCJ 2021-11-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5425/2021
secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva sentinței nr. 154 din 19 septembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contenc
ÎCCJ 2025-10-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1697/2025
pârâtei P.F.A. A. și a respins în consecință acțiunea promovată în contradictoriu cu această pârâtă; a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune; a respins ca nefondată acțiunea promovată de reclamanta U.A.T.
ÎCCJ 2020-07-30
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4047/2020
Ședința publică din data de 30 iulie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Ape
Sursă