ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5267/2023

Circumstanțele cauzei Prin încheierea de ședință din data de 21 octombrie 2021, pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosarul civil nr. x/2021, a fost disjuns petitul nr. 1 din acțiunea introductivă formulată de reclamantele A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții S.C. D. S.R.L., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGRFP Brașov, prin AJFP Alba, E. S.R.L, vizând constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x emis în favoarea S.C. D. -actualmente transmis în proprietatea S.C. D. S.R.L. - în ceea ce privește suprafața de 3.302 mp, formându-se dosarul nr. x/2021, în care a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cîmpeni, cauza fiind declinată în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 84 din data de 11 aprilie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia a admis excepția tardivității, invocată prin întâmpinare de D. S.R.L., și în consecință, și a anulat acțiunea.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 84 din data 11 aprilie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia au declarat recurs reclamantele A., B. și C., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac exercitate, recurentele – reclamante au arătat că instanta de fond în mod greșit a apreciat că în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile Legii 554/2004 câtă vreme actul a cărui nulitate parțială au solicitat-o a fost emis în anul 1995 sub incidența H.G. nr. 451/1994, deci mult anterior dispozițiilor legale reținute de către instanță ca având incidență în cauză. În acest sens arată că instanța de fond a nesocotit în mod flagrant dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție privitor la neretroactivitatea legii civile precum și cele ale art. 6 C. civ. întrucât o situație juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data producerii ei, regulă cristalizată în adagiul tempus regit act-um. Apoi, trebuie reținut si aspectul că, actul administrativ individual, cum este cazul certificatului de atestare a dreptului de proprietate, se comunică numai beneficiarului său și, din acel moment, al comunicării către beneficiar, se produc efectele juridice legate de caracterul său obligatoriu executoriu ex officio. Cu toate acestea, situația terților este diferită, după cum reține chiar instanța de fond, astfel că, momentul în care terții iau cunoștintă de existenta unui act administrativ vătămător este legat de elemente extrinseci, de acte sau fapte survenite ulterior, cărora judecătorul are a le da semnificația cuvenită, în raport cu circumstanțele cauzei și păstrând un just echilibru între interesele părților în litigiu. Evident că situația juridică rezultată din emiterea actului administrativ unilateral -Certificatul de atestarea a dreptului de proprietatea seria x nr. x/1995 - nu a putut fi cunoscută de reclamante decât ca urmare a demersurilor întreprinse și indicate în mod exhuastiv la prin cererea de recurs. Ba mai mult, în ceea ce privește efectele emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra dreptului de proprietate al reclamantelor dobândit prin moștenire, respectiv asupra suprafetei de 3.302 mp de sub cadastrale x, CF vechi x nu au putut fi cunoscute decât ulterior soluționării dosarului nr. x/2013 prin decizia civila nr. 450/A/2016 a Tribunalului Alba având în vedere faptul că, ulterior intabulării realizate de către D. S.A, cărțile funciare vechi au fost sistate ca urmare a unor comasări și dezmembrări succesive, fiind evident că a necesitat mai mult decât "un minim efort" pentru a stabili cu exactitate vătămarea produsă de emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Deopotrivă important este și faptul că, față de particularitățile speței, apreciază că nu se poate în mod judicios ca înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate să le fie opozabilă de vreme ce, așa cum au precizat anterior, suprafața de 3.302 mp nu a trecut niciodată în proprietatea statului astfel încât, ab initio, să poată fi transferată în proprietatea societății D.. Ca atare, este nelegal și netemeinic se susține, chiar la acest moment, că prin îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, actul de atestare a proprietății - Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x - pentru suprafața de 3.302 mp, a devenit opozabil erga omnes și implicit reclamantelor.

Apărările formulate în cauză Intimații – pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor și D. S.R.L. au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând cererea de recurs de față, prin prisma criticilor formulate, raportat la normele legale incidente, Înalta Curte reține că nu este fondat recursul de față, în considerarea celor în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x 3 nr. x/29.08.1995 a fost emis în favoarea D. societate cu capital de stat, pentru o suprafață de 113.418 mp. Prin încheierea de întabulare nr. 7865/06.09.2007, societatea D. a fost înscrisă în Cartea funciară în temeiul Certificatului de atestare a dreptului de proprietate menționat anterior, inclusiv asupra imobilului înscris în CF x nr. top. x în suprafață reală de 3302 mp. Recurentele – reclamante au susținut că nu sunt incidente în cauză prevederile Legii nr. 554/2004, deoarece certificatul de atestare a dreptului de proprietate este emis anterior intrării în vigoare a acestei legi. Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile invocate de recurentele – reclamante, Reguli privind aplicarea în timp a normelor procedurale de soluționare a litigiilor se regăsesc în dispozițiile C. proc. civ., care constituie drept comun și pentru litigiile de contencios administrativ, în măsura compatibilității lor cu specificul acestor din urmă litigii. Art. 24 din acest act normativ reglementează "procedura aplicabilă proceselor noi" și prevede că "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestora în vigoare". Prin art. 25 al Codului se reglementează "legea aplicabilă proceselor în curs", textul prevăzând că "(1) Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche, rămân supuse acelei legi." Norme privind aplicarea în timp a dispozițiilor sale se regăsesc în art. 27 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora "Cauzele aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării". În cauză, se pune problema stabilirii regulilor procedurale aplicabile în cazul în care actul administrativ, tipic sau asimilat, a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, iar litigiul s-a născut ulterior acestui moment. Într-o atare situație, Înalta Curte constată că litigiul se va soluționa, sub imperiul Legii nr. 554/2004, însă legalitatea actului va fi stabilită în raport cu prevederile legale în vigoare la data în care actul a fost emis, regăsindu-se aici principiul tempus regit actum, conform căruia un act juridic este guvernat de legea în vigoare la data nașterii sale. În ceea ce privește natura juridică a actului atacat, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în baza Hotărârii de Guvern nr. 834/1991 de către o atutoritate publica centrală(Ministerul Industriilor), Înalta Curte constată că acesta este un act administrativ unilateral cu caracter individual, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, păstrându-și natura juridică de act administrativ și după transcrierea lui în cartea funciară, legalitatea sa putând fi pusă în discuție în baza art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ cu modificările și completările ulterioare. Este adevărat că, în conformitate cu art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, din momentul întabulării, înscrierii în cartea funciară, titlul de proprietate al intimatului-pârât devine opozabil erga omnes. Nu mai puțin însă, în raport și de considerațiunile cuprinse în Decizia Curții Constituționale nr. 797/27 septembrie 2007 și cum de altfel a statuat și Înalta Curte în jurisprudența sa majoritară în materie, actul administrativ unilateral, cu caracter individual, cum este și certificatul de atestare a dreptului de proprietate în cauză, este adus la cunoștință numai destinatarului, prin comunicare, și ca atare nu este opozabil terților. Astfel, terții se află în imposibilitatea obiectivă de a cunoaște despre existența și conținutul actului administrativ adresat unui alt subiect de drept. Instanța de control judiciar constată că, în cauză, momentul de la care a fost calculat termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 nu a fost reprezentat de înscrierea în cartea funciară, ci de promovarea de către recurentele - reclamante a acțiunii înregistrată sub dosar nr. x/2014 la Judecătoria Cîmpeni, în anul 2014. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că în cauză se impune aplicarea prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată. Potrivit normei legale citate, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data luării la cunoștință, în ipoteza incidentă în cauză. Din această perspectivă, Înalta Curte, analizând criticile recurentelor, raportat la toate dovezile existente la dosar, reține că acestea nu sunt întemeiate, în condițiile în care a rezultat că acetea au luat cunoștință de existența titlului de proprietate al pârâtei D. încă din anul 2014, când au promovat o primă acțiune și au solicitat, între altele, anularea încheierii de întabulare nr. 7865/2007 –prin care S.C. D. și-a înscris în CF nr. x Cîmpeni dreptul de proprietate conferit de Certificatul de atestare seria x nr. x emis la data de 29.08.1995, și au invocat excepția de nelegalitate parțială a acestui act administrativ. Așa fiind, în raport de temeiul legal sus arătat, sesizarea instanței de contencios administrativ s-a făcut cu mult peste împlinirea termenului de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată, astfel că, în mod corect, acțiunea reclamantelor a fost respinsă ca tardiv formulată. Pentru aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.