ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4555/2022

Ședința publică din data de 12 octombrie 2022

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A., în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov AJFP Alba (1) și cu Agenția Națională de Administrare Fiscală -Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Serviciul Soluționare Contestații (2) anularea în totalitate a Deciziei de soluționare a contestației nr. 473/23.09.2019 emisă de către pârâta nr. 2, a Deciziei F-AB 55/31.03.2016, și a RIF-ului nr. F-AB 43/31.03.2016, acte emise de către pârâta nr. 1.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin încheierea din data de 08.09.2020, Curtea de apel a respins cererea de suspendare a judecării cauzei de față până la finalizarea urmăririi penale.

De asemenea, prin încheierea din data de 07.07.2020 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantei, formulată de Cabinet De Insolvență "B." .

Prin sentința civilă nr. 989 din 20 octombrie 2020, curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov- Agenția Județeană a Finanțelor Publice Alba și Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca- Serviciul Soluționare Contestații 2, a anulat Decizia nr. 473/23.09.2019 emisă de ANAF-DGRFP Cluj-Napoca-Serviciul de soluționare contestații, Decizia nr. F-AB 55/31.03.2016 și RIF x/31.03.2016.

Împotriva încheierii din 8 septembrie 2020 și a sentinței nr. 989 din 20 . 10. 2020 pronunțată de Curtea de Apel București a promovat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Împotriva sentinței nr. 989 din 20. 10.2020 pronunțată de Curtea de Apel București recursul promovat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Ambele recurente au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Recursul pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba

În esență, prin argumentele prezentate în susținerea motivelor de nelegalitate, în contextul unui scurt istoric procesual, recurenta-pârâtă a prezentat susținerile sale cu referire la motivele de recurs dezvoltate, raportat la considerentele hotărârii atacate, făcând trimitere la normele de drept prevăzute 425 C. proc. civ., în ceea ce privește, soluționarea cererii de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea cauzei penale susținând că instanța de fond a motivat confuz, contradictoriu și insuficient respingerea acestei cererii.

Precizează recurenta, că instanța de fond, dacă ar fi analizat detaliat actele de sesizare penală invocate în apărarea formulată, putea concluziona hotărâtor în sensul că acțiunea penală are întâietate față de acțiunea civilă deoarece cauza materială a celor două acțiuni este unică.

Cât privește faptul că organul fiscal a fost obligat de către instanța de judecată să soluționeze contestația pe cale administrativă potrivit legislației fiscale, nu are nici o relevanță în ceea ce privește necesitatea suspendării judecății cauzei în baza art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Arată recurenta că viciile motivării unei hotărâri pot fi variate, însă, în cele din urmă, alcătuiesc trei mari categorii: lipsa motivării, motivare contradictorie și insuficientă, ori o motivare străină de natura cauzei, fiind astfel întrunite condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 297 alin. (8) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (care nu are aplicabilitate în speță); art. 134 A alin. (7)din Legea nr. 571, privind Codul fiscal" în situația în care acesta prevede că prestările de servicii care determină decontări sau plăți succesive, cum sunt serviciile de construcți- montaj, sunt considerate efectuate la data care sunt emise situații de lucrări, rapoarte de lucru, și în anumite cazuri în funcție de prevederile contractuale, la data acceptării acestora de către beneficiari; art. 17, art. 19 alin. (1) și art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu completările și modificările ulterioare, în ceea ce privește impozitul pe profiți, art. 134 alin. (1) - (3), art. 134

A

1 alin (1) și alin. (7), (13)4

A

2 alin. (1), art. 137 alin. (2) lit. a), art. 140 alin. (1), art. 145 alin. (1) și alin. (2) lit. a), art. 146 alin. (1) lit. a), art. 155 alin. (19), art. 156 alin. (1) și (2) și art. 157 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu completările și modificările ulterioare (în vigoare până în data de 31.12.2015; art. 11 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările ulterioare, (în vigoare până la data de 31 decembrie 2015), coroborate cu prevederile art. 6 alin. (1) și (2), art. 11 și art. 14 din Legea contabilității nr. 82/1991 republicată, cu completările și modificările ulterioare, art. 6, art. 7, art. 113, art. 118 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în ceea ce privește modul de analizare a situației de fapt.

În continuare recurenta a arătat că în perioada 01.01.2011-31.12.2013, A. a efectuat lucrări de construcții și reabilitare pentru o serie de unități administrativ teritoriale, pe care Ie-a subcontractat societății Recupera S.R.L..

Din analiza situației de fapt existentă, a contractelor încheiate de S.C. A. cu S.C. Recupera S.R.L., se constată că: -termenul de execuție al lucrărilor a fost foarte scurt, având în vedere complexitatea acestora, lucrările de manoperă au o valoare mare raportat la faptul că S.C. Recupera S.R.L. nu deține personal calificat și nu a înregistrat, în perioada verificată, consum de materiale.

A mai susținut recurenta că din notele explicative luate reprezentanților instituțiilor publice beneficiare a rezultat că S.C. Recupera S.R.L. nu a avut nicio contribuție în efectuarea lucrărilor asumate de A.. Furnizorii S.C. Recupera S.R.L. au un comportament fiscal inadecvat, sunt societăți declarate inactive, care nu desfășoară activitate la sediul social, radiate, fără angajați, fiind firme "de tip fantomă".

Recurenta a învederat că, deși termenul de execuție stabilit prin contract a fost de 21 de luni, lucrările au fost executate în doar 2 luni, conform facturii care figurează emisă de S.C. Recupero S.R.L. în luna martie 2013.

De asemenea, din analiza listei cuprinzând cantitățile de lucrări a rezultat că din valoarea totală de a lucrărilor de 1.798.387 RON, manopera este în valoare de 1.785.353 RON, cheltuielile cu serviciile prestate de utilaje au fost în valoare de 4.920 RON, iar cheltuielile de transport în valoare de 8.114 RON.

Având în vedere aceste aspecte, organele de inspecție fiscală au considerat că nu este posibil ca în cursul unei perioade atât de scurte, să se poată executa lucrări de manoperă cu o valoare atât de mare, fără personal calificat în acest sens și fără existența unor consumuri de materiale

S-a susținut că, din analiza situațiilor de lucrări executate de S.C. Recupero S.R.L., organele de control au constatat că valoarea materialelor necesare lucrărilor executate este una semnificativă, respectiv 1.170.951 RON, iar în balanța de verificare anexată situațiilor financiare anuale depuse pentru anul fiscal 2013 au fost înregistrate achiziții de materii prime, materiale auxiliare și alte materiale consumabile în sumă de doar 41.462 RON.

Din analiza situațiilor de lucrări organele de control au constatat că în primele opt luni ale anului 2013, Recupero S.R.L. a efectuat lucrări de construcții pentru A. în valoare de 10.468.383 RON, în condițiile în care Recupero S.R.L. nu a avut în acest interval de timp personal calificat să execute asemenea lucrări si nici echipamente tehnice, utilaje sau mijloace de transport destinate realizării unor astfel de lucrări.

Recurenta a mai susținut că S.C. A. a efectuat lucrările de modernizare suplimentare aferente contractului nr. x/23.06.2010, încheiat cu Primăria Municipiului Blaj și, drept consecință, avea obligația înregistrării în evidența contabilă și fiscală a contravalorii facturii nr. x/01.12.2011 în sumă de 290.678.62 RON și TVA colectată aferentă, în sumă de 69.762.87 RON.

Concluzia celor expuse este aceea că organele de inspecție fiscală au stabilit impozit pe profit suplimentar în sumă totală de 4.862.686 RON, pentru care au calculat dobânzi/majorări de întârziere în sumă de 1.876.936 RON și penalități de întârziere în sumă de 761.792 RON, și TVA su­plimentară în sumă de 7.294.030 RON, pentru care au calculat dobânzi/ma­jorări de întârziere în sumă de 2.193.987 RON și penalități de întârziere în sumă de 1.749.993 RON

Prin recursul său, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., a susținut în esență, că în cazul în care contribuabilii nu achită la termenele legale de plată obligațiile bugetare datorate, sunt obligați la plata către bugetul general consolidat al statului a unor dobânzi calculate în funcție de numărul zilelor de întârziere la plată, pentru fiecare zi de întârziere după data scadenței legale, accesorii care sunt stabilite de către organul fiscal competent.

În cazul de față, stabilirea de obligații fiscale suplimentare ca urmare a efectuării inspecției fiscale la S.C. A. a atras, ca măsură accesorie, obligația de a plăti obligațiile fiscale accesorii în mod corespunzător, de la termenele scadente stabilite până la stingerea integrală a sumelor datorate.

1.4. Apărările formulate în cauză

Legal citață, intimat-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității celor două recursuri promovate in cauză, precum și excepția nulității recursului formulat de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca.

Pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză

Analizând recursul promovat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Analizând cu prioritate excepția tarvidității formulării cererii de recurs, invocată prin întâmpinare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este tardiv formulat.

Verificând respectarea termenului de declarare a căii de atac, în raport cu obiectul cererii deduse judecății, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.

Din examinarea actelor dosarului, se constată că, în cauză, este aplicabil termenul de recurs prevăzut de art. 485 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.., coroborat cu art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care prevăd un termen de 15 zile de la comunicare.

Cum sentința ce face obiect al recursului a fost comunicată pârâtei la data de 3 decembrie 2020, iar memoriul de recurs, cu dezvoltarea motivelor aferente, a fost depus la data de 8 ianuarie 2021, rezultă că acesta a fost exercitat fără respectarea termenului procedural.

Având în vedere data comunicării hotărârii recurate, rezultă că ultima zi de declarare a recursului, calculată potrivit dispozițiilor art. 181-183 C. proc. civ., era data de 21 decembrie 2021.

Totodată, instanța de control judiciar constată și lipsa, din dosarul cauzei, a oricărui alt material probator care să facă dovada vreunui alt mod de comunicare sau depunere a recursului, anterior datei sus indicate.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul a fost declarat în afara termenului de 15 zile prevăzut de lege, astfel că îil va respinge, ca tardiv formulat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat de pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba

Soluția instanței de fond este împărtășită și de instanța de control judiciar.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Recurenta-pârâtă pretinde că hotărârea primei instanțe ar fi nemotivată în ceea ce privește respingerea cererii de suspendare, formulată în temeiul art. 413 pct. 2 C. proc. civ., întrucât există un dosar penal pe rol și declinată competența la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Această susținere nu poate fi reținută în condițiile în care, așa cum reiese din încheierea recurată instanța, pe de o parte, deliberând asupra cererii de suspendare solicitată de DGRFP Brașov -AJFP Alba prin întâmpinare a constatat că este vorba despre același dosar penal pentru care organul fiscal a suspendat soluționarea contestației fiscale, și a fost obligat de instanță să soluționeze pe fond contestația.

Totodată, se reține că suspendarea facultativă este lăsată la aprecierea instanței de judecată, cazurile de suspendare facultativă fiind cele prevăzute de art. 413 din C. proc. civ., în afara acestor cazuri existând și alte dispoziții legale, cuprinse fie în același cod, fie în alte acte normative speciale.

Una din situațiile de suspendare facultativă este cea prevăzută la art. 413 alin. (1) pct. 2 din noul C. proc. civ., în cazul în care s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel. Acest caz de suspendare are în vedere existența unui dosar penal, a cărui soluționare ar putea avea o influență hotărâtoare asupra rezolvării cauzei, problema de a cărei rezolvare depinde soluția din proces trebuind să facă obiectul unei cercetări penale pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale.

Pe de altă parte, verificând conținutul încheierii atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Mai este de relevat că, prin Decizia nr. 3123/2016 pronunțată de Curtea de Apel București (ds. nr. x/2016), rămasă definitivă, prin care s-a anulat în parte Decizia nr. 149/21.06.2016, respectiv punctul 1 din dispoziție prin care s-a decis suspendarea soluționării contestației ca urmare a cercetărilor penale efectuate în cauză, motiv pentru care instanța de fond a constatat că este o nouă cerere de suspendare formulată pe aceleași considerente nu poate fi pusă în discuție fără încălcarea puterii de lucru judecat.

Criticile părții, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente.

Deoarece din dezvoltarea motivelor de recurs se observă că recurenta este nemulțumită și de modalitatea în care instanța de fond a analizat și interpretat probatoriile administrate în cauză, Înalta Curte apreciază că se impune a se aminti faptul că modul în care instanța de fond a interpretat probele administrate și a stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare.

Așa fiind, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele,(declarațiile date de către primari, administratori și angajații celor două societăți, declarații date în cursul urmăririi penale, și care confirmă realitatea lucrărilor executate de subscrisa cu S.C. Recupero S.R.L.) ci, doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată, putând, eventual, să dea o altă dezlegare raportului juridic litigios în urma aplicării altor dispoziții legale la împrejurări de fapt deja stabilite.

În atare situație, criticile referitoare la greșita stabilire a situației de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate în cauză nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală deoarece vizează temeinicia soluției pronunțate și nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate.

Este de necontestat faptul că în perioada supusă inspecției fiscale, reclamanta avea în derulare o serie de contracte de execuție lucrări cu diverși beneficiari, în mare parte primării, majoritatea lucrărilor fiind contractate înainte de 2013 având termene de finalizare care s-au derulat pe mai mulți ani calendaristici.

Reclamantei i s-a imputat o conduită presupus ilicită a unui partener furnizor de prestări servicii, S.C. Recupero S.R.L., în contractele derulate cu Primăria Aiud, Blaj și Zlatna, aceste lucrări fiind subcontractate de reclamantă către Recupero în perioada 01.01.2011-31.12.2013.

Au fost avute astfel în vedere, printre altele, un termen de execuție foarte scurt în raport de complexitatea lucrărilor, lucrări ce includeau manoperă mare, în condițiile în care RECUPERO nu deținea personal calificat și nu a înregistrat consum de materiale, relațiile furnizate de autoritățile publice, potrivit cărora Recupero nu a avut nicio contribuție la efectuarea lucrărilor asumate de reclamantă, precum și că furnizorii reclamantei, dar și ai Recupero sunt cu un comportament fiscal neadecvat.

Mai este de relevat că în perioada 01.04.2010-01.11.2014 societatea Recupero a figurat înregistrată în evidențele fiscale ca fiind plătitoare de TVA. Pentru nedepunerea situațiilor financiare periodice, la data de 31.10.2014 organul fiscal a înscris pe Recupero în Registrul contribuabililor inactivi. De la această dată, această societate a pierdut dreptul de a colecta și deduce TVA.

Perioada supusă inspecției fiscale este, potrivit documentelor aflate la dosar, 01.01.2011-31.12.2013, rganele fiscale realizând o analiză detaliată a contractelor derulate de reclamantă cu mai multe primării, pentru care lucrările au fost subcontractate către firma Recupero, concluzionând o serie de aspecte care țin în mod strict de această societate.

Astfel, cu privire la Contractul de lucrări nr. x/20.06.2012 încheiat cu Primăria Aiud, s-a constatat că "nu este posibil ca în cursul unei perioade atât de scurte să se poată efectua lucrări de manoperă de o asemenea valoare, fără personal calificat în acest sens și fără existența unor consumuri de materiale", referirea făcându-se la societatea Recupero, aspecte reiterate prin criticile expuse în memoriul de recurs.

Instanța de fond, în mod corect, a reținut că Primăria orașului Zlatna, prin reprezentanții săi, au confirmat realitatea lucrărilor executate conform situațiilor de lucrări și a facturilor acceptate la plată. Chiar dacă organele fiscale au reținut că utilajele societății Recupero S.R.L. nu pot executa simultan lucrări pe toate șantierele, iar forța de muncă este insuficientă pentru aceste lucrări, este mai mult decât evident că lucrările contractate cu UAT Zlatna au fost efectuate, iar modalitatea în care Recupero s-a achitat de această sarcină nu poate fi imputată reclamantei, pentru că aceasta nu este un comitent iar Recupero un prepus.

În cazul de față, pe de o parte, chiar anumiți primari au declarat că S.C. Recupero S.R.L. au declarat ca "nu au cunoștința ca o altă societate în afară de subscrisa să fie executat lucrări pe șantier dar ca acest lucru nu este imposibil, mai ales in situația in care aceasta societatea nu presta servicii în regim de subantrepriză și pe calc de consecință nu exista obligativitatea declarării acesteia la autoritatea contractantă"

Pe de altă parte, susținerile recurentei cu privire la S.C. Recupero S.R.L. nu pot fi reținute, în condițiile în care intimata -reclamantă este cea care a fost sancționată iar aceasta nu poate răspunde pentru fapta altuia.

S-a invocat de către recurenta-pârâtă că lucrările cuprinse în factura nr. x/01.12.2011 "au fost admise la recepție, așa cum rezultă din procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/22.12.2011". De asemenea, că reclamanta a anulat factura nr. x și a acționat în instanță Primăria Municipiului Blaj pentru a o obliga pe aceasta să accepte lucrările executate de reclamantă și pentru plata acestora iar plata lucrărilor executate nu se putea realiza decât după obligarea Primăriei Blaj de a accepta lucrările executate de A. și raportat la prevederile Codul de procedură fiscală nu puteau fi avute în vedere decât lucrările acceptate și recepționate.

Or, din statuate prin sentința civile nr. 22/com/2014, reiese că Primăria Blaj este obligată să accepte și să plătească doar o parte din lucrările suplimentare din factura nr. x și nu toată suma conform art. 134 A1 din Legea 571/2003, privind Codul fiscal, (7) care prevede ca: "Prestările de servicii care determină decontări sau plăți succesive, cum sunt serviciile de construcții-montaj, consultanță, cercetare, expertiză și alte servicii similare, sunt considerate efectuate la data la care sunt emise situații de lucrări, rapoarte de lucru, alte documente similare pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate sau, după caz, în funcție de prevederile contractuale, la data acceptării acestora de către beneficiari".

Ca atare, nu sunt îndeplinite condițiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei, conform art. 134

1

și 134

2

din același act normativ, in situația in care primăria Blaj nu a acceptat lucrările executate de reclamantă și implicit nici situațiile de lucrări pentru aceste lucrări suplimentare, faptul generator nu ia naștere. Contrar opiniei pârâtelor, Curtea nu poate reține incidența în speța de față a cauzei Halifax, pentru că elementele cauzei de față nu se circumscriu exact acelei cauze, pentru că organul fiscal nu a demonstrat că am fi în prezența unui "artificiu care are drept scop esențial doar obținerea unui avantaj fiscal, operațiunea neavând conținut economic".

Nu în ultimul rând, în aplicarea celor mneționate anterior, recurenta-pârâtă

a susținut că speța se circumscrie jurisprudenței europene ilustrată prin cauza C-225/02 Halifax & alții, CEJ precizând că atunci când o persoană impozabilă sau un grup de persoane impozabile relaționează unele cu altele într-o serie de tranzacții care dau naștere unei situații artificiale cu scopul de a crea condițiile necesare pentru a deduce TVA, acele tranzacții nu ar trebui luate în considerare; orice artificiu care are drept scop esențial doar obținerea unui avantaj fiscal, operațiunea neavând conținut economic, va fi ignorat și situația normală care ar fi existat în absența acestui artificiu va fi restabilită".

Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect că nu poate reține incidența în speța de față a cauzei Halifax, pentru că elementele cauzei de față nu se circumscriu exact acelei cauze, pentru că organul fiscal nu a demonstrat că am fi în prezența unui "artificiu care are drept scop esențial doar obținerea unui avantaj fiscal, operațiunea neavând conținut economic, în sensul că facturile în cauză nu pot constitui documente justificative legale care să dovedească proveniența legală a bunurilor/serviciilor achiziționate.

În ceea ce privește argumentele recurentei cum ca nu au fost luate declarațiile muncitorilor intimatei din șantier pentru a putea verifica realitatea lucrărilor executate împreuna cu S.C. Recupero S.R.L., nu pot fi reținute întrucât chiar la punctul de lucru organul fiscal a efectuat controlul, putându-se verifica acest aspect.

Practic, pârâtele au refuzat dreptul de deducere din perspectiva faptului că nu s-a putut verifica realitatea operațiunilor efectuate, având în vedere faptul că partenerii de afaceri ai reclamantei erau declarați inactivi iar operațiunile prestate de Recupero în realitate nu erau prestate de aceasta, deoarece nu deținea personal suficient și calificat și nu avea bază materială tehnică aptă să efectueze serviciile subcontractate de la reclamantă.

Însă, recurentele- pârâte nu au dovedit, fără putință de tăgadă caracterul fictiv al tranzacțiilor societății reclamante, operațiunile analizate fiind executate și prin urmare, nu puteau face apel la dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal care prevăd că la stabilirea sumei unui impozit, a unei taxe sau unei contribuții sociale obligatorii, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic, ajustând efectele fiscale ale acesteia, sau pot reîncadra forma unei tranzacții/activități pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției/activității . . . . . . . . . .

Așa cum s-a mai precizat în perioada în care reclamanta a derulat relații comerciale, această societate era activă din perspectiva taxei pe valoare adăugată, iar că ulterior a fost declarată inactivă și a intrat în procedura falimentului-prin sentința nr. 3003 din 18.03.2015 pronunțată de Tribunalul București- nu este un fapt imputabil reclamantei și, pe cale de consecință, nu poate produce efecte fiscale asupra bazei de impozitare.

Organele fiscale au realizat o analiză detaliată a contractelor derulate de reclamantă cu mai multe primării, pentru care lucrările au fost subcontractate către firma Recupero, concluzionând o serie de aspecte care țin în mod strict de această societate.

Din această perspectivă, în cazul de față, se constată că lucrările contractate de reclamantă au fost executate, iar organele fiscale nu au probat implicarea reclamantei într-o eventuală cunoaștere a unei alte situații de fapt care să fi pus partenerul contractual al reclamantei în imposibilitatea efectivă de prestare a lucrărilor contractate.

Însă, unul din cele mai importante aspecte stabilite prin decizie este acela că dreptul de deducere a TVA nu trebuie condiționat de prezentarea unor documente suplimentare față de factura fiscală.

Mai mult decât atât, așa cum s-a menționat anterior, în privința contractului încheiat cu primăria Blaj din punct de vedere fiscal lucrările au fost acceptate la plată și executate, astfel că organul fiscal nu a aut in vedere decât lucrările executate de reclamantă, fără a ține cont de cele efectuate de Recupero, ulterior subcontractării realizate de reclamantă, în condițiile în care reclamanta a efectuat plăți pentru lucrările prestate de Recupero, plăți ce au provenit de fiecare data din creditări obținute de la bănci de asociatul societății reclamante, C..

În concluzie, așa cum bine a punctat și instanța fondului, recurentele-pârâte au stabilit obligații suplimentare de plată în sarcina reclamantei deoarece cheltuielile aferente serviciilor care figurează a fi prestate de Recupero, sunt nedeductibile fiscal.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu sunt incidente vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte, în majoritate, va respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba împotriva încheierii din 8 septembrie 2020 și sentinței civile nr. 989 din 20 octombrie 2020 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

De asemenea, având în vedere că excepția tardivității recursului formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 989 din 20 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă, pe cale de consecință, va respinge recursul, ca tardiv formulat.

În raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale 451 alin. (1) din același cod, vor fi obligate recurentele-pârâte la plata sumei de 10. 000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu chitanțele depuse la dosarul de recurs, în favoarea intimatei - reclamante A.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția tardivității recursului invocată de intimata A.

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 989 din 20 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind tardiv.

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba împotriva încheierii din 8 septembrie 2020 și sentinței civile nr. 989 din 20 octombrie 2020 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentele-pârâte la plata sumei de 10. 000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata -reclamantă A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2022.