ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4869/2024

Ședința publică din data de 30 octombrie 2024

Asupra cererii de recurs de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 25 iulie 2023 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, reclamanta Geopol Internațional S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului a solicitat instanței să anuleze Decizia nr. 418, emisă la data de 28.06.2023 prin care postul A. a fost sancționat cu o amendă în cuantum de 20.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 1811 din data de 14 noiembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Geopol Internațional S.R.L., a anulat decizia CNA nr. 418/28.06.2023 și a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 RON reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva sentinței civile nr. 1811 din data de 14 noiembrie 20233, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Consiliul Național al Audiovizualului, indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate, iar în urma rejudecării, respingerea cererii de chemare în judecată.

Arată recurenta-pârâtă că prin Decizia nr. 418/28.06.2023 intimata reclamantă a fost sancționată cu amendă în cuantum de 20.000 de RON pentru încălcarea prevederilor art. 40 alin. (1) și (2) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual (Codul audiovizualului).

Citând prevederile legale menționate, se susține în motivarea recursului că decizia de sancționare contestată a fost motivată, în fapt și în drept, după analizarea raportului de monitorizare și vizionarea unor selecții din înregistrarea emisiunii Culisele statului paralel din 25 aprilie 2023, membrii Consiliului constatând că aceasta a fost difuzată cu încălcarea prevederilor legale privind obligația radiodifuzorului de asigurare a respectării dreptului la imagine a persoanei.

Atât prin titlurile afișate pe ecran, sub formă de BREAKING NEWS, precum: SE STRÂNGE LANȚUL, CORUPȚIA URIAȘA DIN JURUL LUI B./COMPANIA AEROPORTUŔI, PĂGUBITA CHIAR DE GUVERNUL ROMÂNIEI/LEGĂTURI DUBIOASE LA COMPANIA AEROPORTURI, INTERESE ASCUNSE/CONTROVERSA TERENURILOR SUBEVALUATE, PIERDERI DE MILIOANE/VAL DE SCANDALURI ÎN CURTEA MINISTRULUI B. CE DOCUMENTEA SEMNAT MINISTRUL, PIERDERI DE MILIOANE LA AEROPORT", cât și în conținutul emisiunii, au fost enunțate acuzații la adresa ministrului B., de natură a-i prejudicia imaginea și demnitatea ocrotite de prevederile legale invocate.

În susținerea acuzațiilor factuale aduse ministrului B. nu au fost prezentate probe concludente și nici nu s-a prezentat punctul de vedere al acestuia, care, ar fi putut lămuri aspectele legate de faptele imputate și ar fi permis publicului să aprecieze cu privire la relevanța și justețea acuzațiilor aduse. De asemenea, în emisiune nu s-a precizat dacă acesta ar fi refuzat să prezinte un punct de vedere sau că nu a putut fi contactat prin încercări repetate, o astfel de abordare contravenind dispozițiilor art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului., care reglementează în sarcina radiodifuzorului obligația legală de a respecta dreptul oricărei persoane la imagine, atât prin demonstrarea acuzațiilor, cât și prin prezentarea punctului de vedere al celui vizat.

Totodată, Consiliul a constatat că radiodifuzorul nu a respectat principiul audiatur et altera pars, prevăzut expres la art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului, deoarece radiodifuzorul nu și-a îndeplinit obligația legală instituită în sarcina sa prin norma invocată, respectiv nu a precizat dacă persoana căreia i-au fost aduse acuzațiile ar fi refuzat să prezinte un punct de vedere sau că nu ar fi putut fi contactată prin încercări repetate.

Libertatea de exprimare este un drept fundamental al omului, însă acest drept nu este absolut. În acest sens, în privința libertății de exprimare, atât Curtea Constituțională a României, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat că între exercițiul dreptului la liberă exprimare, pe de o parte, și protecția intereselor sociale și ale drepturilor individuale ce apartin altor persoane, pe de altă parte, trebuie să existe un echilibru, în caz contrar, abuzul în exercitarea libertății de exprimare implică necesitatea răspunderii juridice.

Sancțiunea aplicată a respectat criteriile legale de individualizare prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului și nu a avut un caracter descurajator, astfel cum a reținut instanța de fond, reclamanta fiind sancționată cu amenzi în cuantum total de 170.000 RON în anii 2022 și 2023.

În motivarea sentinței pronunțate, instanța de fond a constatat, în mod netemeinic, că decizia care face obiectul prezentei cauze este nelegală, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina intimatei- reclamante.

Decizia contestată conține o analiză punctuală a afirmațiilor făcute în emisiune, fiind reținute acuzațiile făcute la adresa ministrului B. în cadrul emisiunii.

Contrar analizei judecătorului fondului din care rezultă că subiectul emisiunii difuzate de postul de televiziune deținut de intimata-reclamantă, a fost de interes public, iar subiectul emisiunii a vizat activitatea Guvernului, în ansamblul său, și nu doar a unei persoane, ministrul B., recurenta-pârâtă subliniază că că doar numele acestui ministru a fost precizat în cadrul emisiunii, iar sancțiunea a fost aplicată pentru nerespectarea principiului prevăzut expres la art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4 Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate prin întâmpinare și de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prealabil, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului pentru neîncadrare în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., invocată de intimata-reclamantă Geopol International S.R.L. apreciind că, în mod formal, criticile recurentului se circumscriu cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamanta Geopol Internațional S.R.L. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Decizia CNA nr. 418/28.06.2023, prin care pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului a dispus sancționarea reclamantei Geopol Internațional S.R.L. cu amendă de 20.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 40 alin. (1) și (2) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

În sarcina reclamantei s-a reținut că în cadrul emisiunii Culisele statului paralel, ediția din 25 aprilie 2023, au fost formulate acuzații factuale la adresa ministrului B., în condițiile în care, pe de o parte, în susținerea acuzațiilor nu au fost prezentate probe concludente și nici nu s-a prezentat punctul de vedere al acestuia, care ar fi putut lămuri aspectele legate de faptele imputate și ar fi permis publicului să aprecieze cu privire la relevanța și justețea acuzațiilor aduse. De asemenea, în emisiune nu s-a precizat dacă acesta ar fi refuzat să prezinte un punct de vedere sau că nu a putut fi contactat prin încercări repetate. Totodată, Consiliul a constatat că radiodifuzorul nu a respectat principiul audiatur et altera pars, neprecizând dacă persoana căreia i-au fost aduse acuzațiile ar fi refuzat să prezinte un punct de vedere sau că nu ar fi putut fi contactată prin încercări repetate.

Potrivit art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului, "În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzații unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susținute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate și invitate să intervină pentru a-și exprima punctul de vedere. În situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt."

Conform art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului, "În cazul în care acuzațiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiții nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiași program în cadrul căruia s-au făcut acuzațiile. În situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt."

Prima instanță a admis cererea dedusă judecății, invalidând constatările autorității pârâte referitoare la încălcarea principiului audiatur et altera pars, prevăzut de art. 40 din Codul audiovizualului, reținând că subiectul emisiunii nu a fost activitatea ministrului B., ci a Guvernului, în ansamblul său, ca subiect de interes general, iar reclamanta nu a vizat încălcarea dreptului la imagine a d-lui B.. Menționând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în contextul abordării unor chestiuni de interes general pentru public, în condițiile în care, în cauză, nu reiese că reclamanta nu ar fi acționat cu bună-credință sau că ar fi urmărit vătămarea dreptului la imagine a d-lui B., drept protejat de art. 40 din Codul audiovizualului, judecătorul fondului conchide că o amendă precum aceea aplicată reclamantei (de 20.000 de RON) ar avea caracter descurajator în prezentarea pe viitor a unor subiecte de interes general, similar celui care a făcut obiectul emisiunii din data de 25.04.2023, iar menținerea unei astfel de sancțiuni ar încălca art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.

Fiind învestită cu soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă Consiliul Național al Audiovizualului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că setul de critici vizează interpretarea greșită a dispozițiilor art. 40 alin. (1) și (2) din Decizia nr. 220/2011.

În acest context, instanța de control judiciar constată că, în cadrul emisiunii difuzate la 25 aprilie 2023 și analizată de autoritatea recurentă, a fost nominalizat ministrul B., fiind redate vizate aspecte din activitatea acestuia și despre care au fost făcute mai multe afirmații cu conotații negative care pot determina o afectare a imaginii publice a persoanei vizate.

Nu reiese din raportul de monitorizare și nici chiar intimata-reclamantă nu contestă că doar ministrul B. a fost nominalizat în emisiune, astfel că nu se poate susține indubitabil că ar fi avut loc o analiză a activității întregului executiv. Elocvent în acest sens este extrasul din actul administrativ contestat redat în cuprinsul întâmpinării și din care reiese că moderatoarea emisiunii a menționat de trei ori numele d-lui B. în respectivul context.

Prin urmare, în această ipoteză, în raport de tema de interes public abordată, dar și de afirmațiile evocate formulate la adresa domnului B., devine operabil principiul prevăzut de art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului.

În cauză, nu era necesar să se probeze că reclamanta în mod intenționat a vizat încălcarea dreptului la imagine a persoanei nominalizate pentru a fi sancționată; simplul fapt că nu a fost respectat dreptul persoanei respective de a-și prezenta propriul punct de vedere asupra chestiunilor dezbătute în emisiune și nici nu s-a menționat, nici chiar în fața instanței de control judiciar, că persoana vizată nu a putut fi contactată sau ca a refuzat să-și exprime punctul de vedere creează premisa suficientă pentru incidența normei juridice în temeiul căreia autoritatea recurentă a aplicat sancțiunea contestată.

Prin urmare, intimata-reclamantă nu a fost sancționată pentru expunerea subiectului respectiv, în sine, ci pentru modalitatea defectuoasă în care l-a prezentat, încălcând principiul edictat de normele juridice evocate anterior, aspect care a avut ca efect încălcarea obligației de respectare a dreptului la imagine al persoanei, constatările primei instanțe nefiind corecte în această privință.

Revenea intimatei-reclamante obligația legala de a crea cadrul de inițiere și dezvoltare a unor dezbateri pe teme de interes public/general printr-un demers jurnalistic efectuat cu bună-credință, caracterizat prin obiectivitate și echilibru și de a respecta îndeplinirea întocmai a acestor exigențe legale, astfel încât radiodifuzorul să-și atingă scopul asigurării publicului a dreptului de a cunoaște obiectiv și corect întreaga dimensiune a dezbaterilor televizate.

Libertatea de exprimare, ca principiu fundamental al statului de drept, presupune respectarea normelor de drept interne și internaționale care garantează tuturor persoanelor dreptul de a se manifesta potrivit propriilor opțiuni. Aceste opțiuni nu pot leza, însă, drepturile altor membri ai colectivității, așa cum este și dreptul la propria imagine.

Din această perspectivă, art. 30 alin. (6) din Constituția României statuează că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

În privința libertății de exprimare, atât Curtea Constituțională a României, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat că între exercițiul dreptului la liberă exprimare, pe de o parte, și protecția intereselor sociale și ale drepturilor individuale ce aparțin altor persoane, pe de altă parte, trebuie să existe un echilibru, în caz contrar, abuzul în exercitarea libertății de exprimare implică necesitatea răspunderii juridice.

Înalta Curte reține că libertatea de exprimare garantată de art. 10 paragraful 1 din Convenție nu este una absolută și nu se poate vorbi despre îngrădirea acesteia, având în vedere că exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru (...) protecția reputației sau a drepturilor altora (...).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un jurnalist, care exercită libertatea sa de exprimare, își asumă "îndatoriri și responsabilități a căror întindere depinde de situația concretă în discuție. Așadar, Curtea a decis că numai prin respectarea îndatoririlor și responsabilităților ce-i revin, presa își îndeplinește funcția sa esențială într-o societate democratică, fără a depăși anumite limite, având misiunea de a comunica numai informații de interes public, în sensul dat acestei noțiuni în jurisprudența Curții [Hotărârea Tammer c. Estoniei, 06 februarie 2001]. Hotărârile C.E.D.O. acordă importanță scopului demersului jurnalistic, verificând dacă acesta a urmărit să informeze opinia publică asupra unor chestiuni de interes public, îndeplinindu-și astfel datoria de a răspândi informații asupra unor subiecte de interes general (cauzele Radio France și alții contra Franței, Colombani și alții contra Franței, Cumpănă și Mazăre contra României, McVicar contra Marii Britanii). Așadar, jurisprudența C.E.D.O. nu consacră faptul că libertatea de exprimare are un caracter absolut, iar politicienii sau alte persoane publice sunt excluse de la protecția acordată tuturor persoanelor sub aspectul imaginii și demnității lor, de prevederile legale interne și europene.

În privința sancțiunii aplicate prin decizia atacată, Înalta Curte reține că, potrivit art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în prezenta lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an. Aplicând regulile enunțate la situația concretă și pentru asigurarea unui echilibru între abordarea unor chestiuni de interes pentru viața comunității și modalitatea de prezentare a acestora în conformitate cu exigențele legale, precum și pentru a da eficiență a art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, Înalta Curte apreciază că o amendă într-un cuantum de 5.000 RON este justificată în speță.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința civilă nr. 1811 din data de 14 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, va anulează în parte decizia CNA nr. 418/28.06.2023 în sensul reducerii cuantumului amenzii de la 20.000 RON la 5.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, ca neîntemeiată.

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului împotriva sentinței civile nr. 1811 din data de 14 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Geopol Internațional S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului.

Anulează în parte decizia CNA nr. 418/28.06.2023 în sensul reducerii cuantumului amenzii de la 20.000 RON la 5.000 RON.

Menține în rest sentința atacată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.