ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4825/2024

Ședința publică din data de 25 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 393 din 10 martie 2023, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că prin extrapolarea nepermisă a motivării din considerentele sentinței, a schimbat statutul juridic al relației consensuale a celui vizat/urmărit informativ/instalate -existente cu A., ca ofițer de contraspionaj și de informații, la momentul istoric analizat de instanță.

Cadrul legal al activității informativ-operative a fostului DSS din structura MAI la nivelul momentului analizat de instanța de fond, se regăsește în Constituția R.S. România din 1965, C. pen. din 1968, legea nr. 24/1968- înființarea si funcționare DSS parte din MAI, decretul Consiliului de Stat nr. 121/1978 organizare și funcționare M.A.I., Instrucțiunile 00190/1978 ale D.S.S. organizare și funcționare, privind munca informativă a organelor de securitate.

De asemenea recurentul aduce ca argumente, care la fond nu au fost nici analizate și nici avute în vedere, dispozițiile art. 53 din actuala Constituție a României, și art. 395 din noul C. pen. pentru când instanțele de judecată, în cazuri speciale pot fi luate măsuri restrictive de drepturi și libertăți, pentru rațiuni ce țin de siguranța națională și ordinea publică.

Cel mai important argument ce se cuvine a fi analizat de instanța de control judiciar, se referă la înțelegerea/convenția consensuală civilă agreată și încheiată de arhitectul M.A. ca obiectiv urmărit și dirijat în secret de conducerea Serviciului 10 din U.M.025.

În opinia recurentului, legalitatea ocupației sale ca ofițer de informații, ca prezumție absolută era evidentă și rămâne și azi pentru că toată activitatea cât a activat în cadrul M.I.-D.S.S.-UM 0625 București, a urmărit să-și îndeplinească cu totală detașare și bună credință, cu profesionalism, ordinele și obligațiile din fișa postului de ofițer de contraspionaj, onest, fără patimă politică, fără abuzuri, obiectiv, cu vigilență și dăruire profesională, credincios unui jurământ militar.

Recurentul arată că a fost animat de sentimente de devotament profesional, privind activitatea de prevenire văzută din perspectiva ofițerului tânăr absolvent și fără experiență practică, recrutat și instruit/școlarizat, să prevină infracțiunile contra Securității statului român, ca interes național și nu pentru a servi un regim totalitar comunist, cum se reține în considerentele sentinței.

De asemenea, recurentul mai susține că informațiile dobândite teoretic în scoală l-au ajutat să rezolve cazurile încredințate - privind prevenirea unor posibile acte de contraspionaj italian - și racolare, a unor persoane pretabile la acțiuni de trădare prin furnizare de informații, ostil-dușmănoase, violente, de natură a leza siguranța națională și nicidecum din motive politice sau de natură a leza drepturile omului.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

5.1. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

5.2. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material")

Din actele și lucrările dosarului rezultă că pârâtul A. a fost verificat la solicitarea adresată C.N.S.A.S. de către doamna B. (pentru tatăl său, C.), sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului la care petentul a avut acces în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări.

Înalta Curte reține că instanța de fond temeinic și legal reținut îndeplinirea ambelor condiții necesare pentru reținerea calității de lucrător al Securității.

Prima condiție, respectiv ca persoana verificată să fi avut, în perioada 1945-1989, calitatea de ofițer sau subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, este asigurată în cauza de față deoarece, așa cum, de altfel, recunoaște și pârâtul, a avut gradul de locotenent major în cadrul Direcției a III-a, Serviciul 10 (1980-1981).

Și condiția ca să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului este îndeplinită având în vedere înscrisurile existente în dosarul nr. x/1942, analizate potrivit art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Din conținutul înscrisurilor analizate, a rezultat că recurentul-pârât a participat la urmărirea titularului de dosar nr. x/1942, fost condamnat la 3 ani de detenție întrucât, împreună cu alte persoane, a constituit o grupare subversivă intitulată "Hexagon" (1962) și urmărit în perioada 1980-1981 deoarece a apărut ca legătură a diplomatului italian "D." (nume conspirativ de urmărire, n.n.).

Înalta Curte constată că susținerile recurentului-pârât despre o presupusă convenție consensuală civilă încheiată cu persoana urmărită sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, având în vedere și celelalte apărări ale sale privitoare la trădarea prin transmitere de informații secrete, precum și înscrisurile scrise și semnate de acesta, care fac trimitere la trecutul persoanei urmărite, de fost condamnat, de opozant al regimului comunist.

Înalta Curte mai are în vedere faptul că în perioada comunistă, măsura avertizării, alături și de alte măsuri, au fost aplicate de organele de represiune ale statului, cetățenilor săi cu scopul de a-i împiedica să se manifeste împotriva regimului comunist.

Astfel, după obținerea aprobării conducerii, persoanei respective i se punea în vedere, de regulă, în fața colectivului, a persoanelor din conducerea unității respective sau a familiei, să adopte o conduită conform regulilor și normelor de conviețuire socială.

De asemenea, i se lua și un angajament prin care respectivul, se angaja să respecte legile statului și să nu aducă atingere intereselor acestuia.

Pentru a se cunoaște dacă măsura avertizării și a atins obiectivul, se recurgea la ajutorul surselor care erau dirijate pe lângă cel avertizat cu scopul de a stabili dacă acesta a renunțat la manifestările ostile sau, dimpotrivă, își păstrează atitudinea și convingerile politice.

De asemenea, Înalta Curte mai reține că ofițerii luau hotărâri cu privire la folosirea informațiilor primite în procesul de urmărire informativă, generând noi ingerințe ale Securității în viața privată a celui urmărit.

Încălcarea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu sprijinul recurentului, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, obținând informații privitoare la opiniile, intențiile, preocupările și viața sa de zi cu zi, iar acestea ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim.

În momentul în care informațiile referitoare la preocupările și opiniile unei persoane erau preluate de Securitate și deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, se producea încălcarea dreptului la viată privată.

Nu prezintă relevantă dacă informațiile au fost obținute prin presiuni sau prin mijloace mai puțin violente.

Odată ce informații care ar fi trebuit să rămână în sfera privată deveneau obiectul de lucru al autorităților pentru motive lipsite de legătură cu siguranța națională, este dovedită ingerința în viața personală a celui urmărit de către Securitate.

Astfel fiind, Înalta Curte reține că instanța de fond în mod corect a arătat că, prin participarea la instrumentarea dosarului deschis de Securitate nr. x, recurentul-pârât a îngrădit drepturi fundamentale, în special dreptul la viață privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturile Omului.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinței civile nr. 393 din 10 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.