Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.10.2024
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4452/2024

HOTĂRÂRE
10.10.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4452/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 10 octombrie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D E C I D E Admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu. Respinge recursul formulat de PFA A. împotriva deciziei nr. 6 din 4 octombrie 2023 a Curții de Apel București – secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, ca inadmisibil. Definitivă. Pronunțată astăzi, 10 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-10-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4947/2024
Ședința publică din data de 31 octombrie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribu
ÎCCJ 2023-02-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 301/2023
Ședința publică din data de 15 februarie 2023 Asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 10.03.2020, reclamanta Compania Națională de Investiții S.A. a c
ÎCCJ 2024-04-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2218/2024
reclamantă Compania Națională de Investiții S.A., împotriva sentinței civile nr. 2589 din data de 05.05.2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiat. 2. Calea d
ÎCCJ 2023-02-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 238/2023
Ședința publică din data de 8 februarie 2023 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 19
ÎCCJ 2022-03-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 537/2022
Ședința publică din data de 8 martie 2022 Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la 28 aprilie 2020, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă