ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4947/2024

Ședința publică din data de 31 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 08.06.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Investiții - C.N.I. S.A., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea notificării nr. x/05.05.2023 emise de pârâtă și implicit rezilierea contractului de prestări servicii nr. x/2022 încheiat între părți, constatând că se impune suspendarea efectelor acestuia până la lămurirea situației determinate de modul de actualizare a expertizei tehnice ce reprezintă unul dintre serviciile contractate de către pârâtă, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5841/15.11.2023, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 51 din 27 mai 2024, Curtea de Apel București, secția a -X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII, ca nefondat.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel a formulat recurs reclamanta A. S.R.L, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În motivarea recursului, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că instanța de apel a susținut că refacerea expertizei ar reprezenta o modificare artificială a contractului, fără a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 221 din Legea nr. 98/2016 și a art. 13.2 din contractul de prestări servicii potrivit cărora contractele de achiziție publică pot fi modificate fără organizarea unei noi proceduri de atribuire în cazul în care modificările nu sunt substanțiale.

Instanța nu a analizat posibilitatea legală și contractuală de a adapta contractul în lumina noilor cerințe tehnice și nu a luat în considerare solicitările recurentei de a suplimenta valoarea contractului în conformitate cu prevederile legale și contractuale.

Cu privire la moltivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține lipsa de motivare a hotărârii sub aspectul probelor arătând că instanța a ignorat în totalitate probele aduse de recurentă reținând doar notificările intimatei cu privire la nerespectarea obligației privind transmiterea documentației de proiectare.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, în principal ca inadmisibil și în subsidiar ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În cauza pendinte, pretențiile solicitate decurg din executarea unui contract administrativ, fiind incidente prevederile Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, modificată prin Legea nr. 75/2023 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor publice, care, la art. 1 alin. (2), stipulează că acest act normativ "se aplică și cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și celor privind executarea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor".

Înalta Curte constată că obiectul cauzei face parte din categoria celor prevăzute la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 care prevede:

"procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția căruia are sediul social/domiciliul reclamantul, prin completuri specializate în achiziții publice, în termen de 45 de zile."

De asemenea, Înalta Curte mai reține că pentru astfel de cauze, legiuitorul a prevăzut expres, în cuprinsul art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, că "Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor și cererilor privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și al celor privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor administrative poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice. Apelul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă și este soluționat de urgență și cu precădere într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței."

Din textele legale invocate, întrucât alte căi de atac nu au fost instituite de legiuitor, rezultă că singura cale de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârii fondului, în această materie, este apelul, în urma soluționării căruia, hotărârea pronunțată de prima instanță devine definitivă.

În acest context, mențiunea din dispozitivul deciziei recurate "cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare" nu conduce la deschiderea căii de atac a recursului, întrucât recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesuală este de natură să încalce principiul legalității căilor de atac prevăzute de art. 457 C. proc. civ.

Deși intimatul-pârât a invocat prevederile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu acesta este argumentul corect ce conduce la inadmisibilitatea căii de atac a recursului, ci împrejurarea că litigiile date în competența instanței de contencios administrativ nu sunt supuse triplului grad de jurisdicție și nu beneficiază de control judiciar în două etape (apel și recurs).

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

În consecință, având în vedere cele anterior reținute, fiind învestită cu judecata unei căii de atac neprevăzute de lege, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul, împrejurare față de care nu se mai impune analiza vreunor alte aspecte invocate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 51/2024 din 27 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 octombrie 2024.