ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4278/2024

Ședința publică din data de 3 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 iulie 2021 sub nr. x/2021, pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Baroul București în contradictoriu cu pârâta A. a formulat contestație împotriva Deciziei disciplinare nr. 16 din 09.04.2021 pronunțată de către Comisia Centrală de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România în dosarul nr. x/2020, prin care a solicitat admiterea contestației formulate, anularea Deciziei disciplinare nr. 16 din 09.04.2021 pronunțată de către Comisia Centrală de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România în dosarul nr. x/2020, cu consecința menținerii ca fiind legală și temeinică a Deciziei disciplinare nr. 16 din 14 noiembrie 2019 pronunțată de către Comisia de Disciplină a Baroului București în dosarul nr. x/2019 în ceea ce privește sancțiunea disciplinară a excluderii din profesia de avocat a intimatei A.; obligarea intimatei A. la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat.

În ședința publică din data de 09.02.2022 Curtea a pus în discuție necesitatea chemării în judecată și a Uniunii Naționale a Barourilor din România – Comisia Centrală de Disciplină, în calitate de pârâtă.

Prin încheierea pronunțată la 16 februarie 2022, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 78 C. proc. civ. și art. 161 din Legea nr. 554/2004 a dispus introducerea în cauză în calitate de parte pârâtă a U.N.B.R. – Comisia Centrală de Disciplină – emitentul actului contestat în litigiu.

Prin sentința civilă nr. 795 pronunțată la 20 aprilie 2022, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul BAROUL BUCUREȘTI în contradictoriu cu pârâții: A. și UNIUNEA NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA – COMISIA CENTRALĂ DE DISCIPLINĂ, ca neîntemeiată.

Împotriva București împotriva încheierii din 16 februarie 2022 și a sentinței civile nr. 795 din 20 aprilie 2022, ambele pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Baroul București, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate, anularea Deciziei disciplinare nr. 16 din 09.04.2021 pronunțată de către Comisia Centrală de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România cu consecinta menținerii ca fiind legală și temeinică a Deciziei disciplinare nr. 16 din 14 noiembrie 2019 pronunțată de către Comisia de Disciplină a Baroului București în dosarul nr. x/2019 în ceea ce privește sancțiunea disciplinară a excluderii din profesia de avocat a intimatei A.. De asemenea, solicită să obligarea intimatei A. la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 RON și onorariul de avocat în cuantum de 500 RON aferent primei instanțe și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariul de avocat aferent fazei de judecată a recursului.

După prezentareaa situației de fapt, a formei aplicabile a cadrului legal și a istoricului legislativ recent, respectiv a actului administrativ contestat, se învederează următoarele:

- apreciază că instanța de fond nu oferă o motivare concretă asupra aspectelor de nelegalitate cu care a fost sesizată și nu analizează efectiv criticile formulate de către reclamantă prin contestația formulată (motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).

- În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. legiuitorul are în vedere situația în care hotărârea judecătorească recurată este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept analizate pe fondul cauzei, iar în funcție de specificul cauzei acestea pot fi de drept substanțial sau de drept procesual.

Subliniază faptul că a declarat recurs împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțată într-o cale de atac specială prevăzută de art. 87 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, (forma în vigoare potrivit art. 287 alin. (3) și (4) din Statutul profesiei de avocat)

prin care se solicită instanței de judecată efectuarea unui control de legalitate în ceea ce privește o hotărâre disciplinară pronunțată într-o procedura administrativ-jurisdicțională (Legea nr. 51/1995 și Statutul profesiei de avocat).

În esentă, instanța de fond a fost sesizată cu verificarea legalității interpretării și aplicării pe fondul cauzei de către Comisia Centrală de Disciplină din cadrul U.N.B.R. a dispozițiilor art. 164 alin. (1) lit. c) și art. 178 C. proc. civ.. Din considerentele sentinței civile atacate rezultă faptul că judecătorul fondului a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a acestor dispoziții legale.

Susține că pretinsa nulitate poate fi invocată doar de către partea interesată potrivit art. 178 alin. (2) C. proc. civ., iar NU din oficiu de către Comisia Centrală de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România. Mai mult decât atât, apreciază că a intervenit decăderea în ceea ce privește posibilitatea invocării de către partea interesată, intimata A. a pretinsei nulități raportat la art. 178 alin. (3) lit. a) C. proc. civ., aceasta putând fi invocată cel mai târziu la primul termen în fața Comisiei de Disciplină a Baroului București

Instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit art. 164 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. considerând că această normă ocrotește un interes public.

Apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art. 164 alin. (4) C. proc. civ. în sensul că mențiunile din cuprinsul confirmării de primire nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals. Simpla-invocare de către intimată a faptului că nu ar fi primit plicul respectiv și simpla contestare a semnăturii de pe confirmarea de primire sunt lipsite de eficiență juridică raportat la prevederile art. 164 alin. (4) C. proc. civ. care prevăd faptul că mențiunile privitoare la faptele constatate personal de către cel care l-a întocmit nu pot fi combătute decât prin procedura înscriserii în fals. Pe confirmarea de primire este consemnată olograf și data primirii plicului și anume 13.09.2017, mențiune olografă care nu este contestată în niciun fel de către intimată.

În susținerea motivelor de recurs, arătă faptul că instanța disciplinară este sesizată prin acțiunea disciplinară semnată de către Decanul Baroului Bucuresti, iar nu prin Hotărârea Consiliului Baroului București nr. 9459/15.01.2019. Mai mult, prin contestația formulată de către intimata A. împotriva Deciziei disciplinare nr. 16 din 14 noiembrie 2019 pronunțată de către Comisia de Disciplină a Baroului București în dosarul nr. x/2019 nu au fost formulate critici cu privire la acest aspect reținut de către Comisia Centrală de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România, motiv pentru care apreciază că decizia disciplinară contestată încalcă principiul disponibilității și limitele rolului activ potrivit art. 9 și respectiv art. 22 alin. (6) C. proc. civ. raportat la art. 87 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată nr. 3 și art. 287 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat.

Nu în ultimul rând, pct. 8 din Decizia disciplinară nr. 16/2021 în dosarul nr. x/2020 la nu a fost pus în discuția părților în cadrul ședinței din 19.02.2021 când au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei, fiind încălcate principiul contradictorialitătii și dreptul la apărare prevăzute de art. 14 și respectiv art. 13 C. proc. civ. raportat la art. 87 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată nr. 3 (forma în vigoare potrivit art. 287 alin. (3) și (4) din Statutul profesiei de avocat) și art. 287 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat. Instanta de fond nu a analizat și nu sa pronuntat cu privire la această critică invocată prin contestație.

Chiar dacă s-ar considera ca fiind legale și temeinice considerentele deciziei disciplinare de la pct. 8, apreciază ca fiind pe deplin justificată sancțiunea disciplinară a excluderii din profesie aplicată de către Comisia de Disciplină a Baroului București prin Decizia disciplinară nr. 16 din 14 noiembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019 raportat la abaterile disciplinare săvârșite de către intimata A. și prevăzute de art. 53 și 54 din Statutul profesiei de avocat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În speță, recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de anulare a Deciziei disciplinare nr. 16 din 09.04.2021 pronunțată de către Comisia Centrală de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România în dosarul nr. x/2020.

Prima instanță a respins acțiunea reținând că, în mod corect Comisia Centrală de Disciplină a apreciat ca fiind întemeiată contestația avocatului cercetat A., câtă vreme Baroul București nu a făcut dovada comunicării actului de punere în executare a sancțiunii interdicției exercitării profesiei dispuse prin Hotărârea Consiliului Baroului București nr. 6336/29.08.2017, în condițiile prevăzute de lege, iar datele de identificare menționate în cuprinsul recipisei transmiterii privind pe cel care a primit actul nu corespund cu cele ale pârâtei A., numele fiind greșit menționat și eroarea în ce privește numele destinatarului nu este o simplă eroare materială, ci determină consecințe juridice în ceea ce privește procedura de comunicare a actului.

Recurentul-reclamant a criticat soluția primei instanțe, clamând prin cererea de recurs formulată faptul că în mod eronat s-a reținut că procedura de comunicare către intimata-pârâtă nu a fost legal îndeplinită, cu atât mai mult cu cât mențiunile din cuprinsul confirmării de primire nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals; instanța disciplinară a fost sesizată prin acțiunea disciplinară semnată de către Decan Baroului Bucuresti, iar nu prin Hotărârea Consiliului Baroului București nr. 9459/15.01.2019, acesta neavând calitate procesuală în cauză; pct. 8 nu a fost pus în discuția părților în cadrul ședinței din 19.02.2021 când au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei, fiind încălcate așadar principiul contradictorialitătii și dreptul la apărare.

Înalta Curte constată că instanța de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecății, ținând seama de conținutul deciziei atacate și a contestației formulate, respectiv a introdus în cauză, în calitate de pârât, emitentul actului atacat, a verificat legalitatea deciziei contestate și a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., indicat de recurentul-reclamant, vizează nelegalitatea soluției instanței de fond, având în vedere că, la pronunțarea sentinței instanța nu a avut în vedere apărările depuse prin raportate la contestația formulată, textele de lege incidente fiind interpretate în mod subiectiv.

Argumentele recurentului sub acest aspect nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menționată. Sentința atacată îndeplinește exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar judecătorul fondului a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.

Instanța de control judiciar constată că sentința recurată conține o analiză detaliată a dispozițiilor legale aplicabile, a situației de fapt și a actelor administrative contestate și judecătorul fondului, în mod corect, a apreciat că solicitarea reclamantului de anulare a deciziei nr. 16/2021 nu este admisibilă. Astfel prin decizia atacată a fost anulată decizia nr. 16/14.11.2019 întrucât prin emiterea ei au fost încălcate dispozițiile art. 164 din C. proc. civ. prin menționarea numelui greșit al destinatarului, iar ca efect al constatării nulității actului procedural nu s-a dovedit că hotărârea anterioară (6336/2017) a fost înmânată avocatului cercetat și nu s-a probat că acesta cunoștea că era suspendat.

Înalta Curte observă că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări și interpretări greșite a normelor de drept material și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă A. (avocat și membră a Baroului București) a fost sancționată de mai multe ori pentru diverse abateri disciplinare. Prin hotărârea nr. 6336/2017 i s-a interzis să practice avocatura timp de trei luni. Hotărârea a fost comunicată printr-o scrisoare pe care numele destinatarului a fost scris eronat și semnătura de primire indescifrabilă, nu indică calitatea primitorului. Comisia de Disciplină a Baroului București a decis excluderea acestui avocat din profesie prin decizia nr. 16/2019. Prin decizia nr. 16/2021 Comisia Centrală de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Baroului a admis contestația, a respins acțiunea disciplinară a Baroului București reținând "nulitatea absolută a dovezilor de comunicare către intimata A. a Hotărârii Consiliului Baroului București nr. 6336/29.08.2017 prin care s-a pus în aplicare sancțiunea suspendării dreptului de exercita profesia de avocat pe o perioadă de 3 (trei) luni stabilită prin Decizia disciplinară nr. 11 din 26.05.2017 a Comisiei Centrale de Disciplină pronunțată în dosarul nr. x/2016 corespondent al dosarului disciplinar nr. x/2016 al Comisiei de Disciplină a Baroului București".

În acord cu judecătorul fondului se reține că, în mod legal și temeinic, prima instanță constatând că se contestă un act emis de Comisia Centrală de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România și față de dispozițiile art. 78 C. proc. civ. și art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 a dispus introducerea în cauză în calitate de parte pârâtă a acestei instituții, criticile sumare aduse de către recurent sub acest aspect fiind nefondate.

Încheierea pronunțată pe aspectul introducerii în cauză a titularului actului contestat este legală, întrucât din analiza dispozițiilor art. 16

1

din Legea 554/2004 și art. 78 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că sfera de aplicare a acestora privește procesele ce reclamă o coparticipare procesuală obligatorie izvorâtă din raportul juridic de drept substantial dedus judecății. Astfel, dacă cadrul procesual din punctul de vedere al părților este incomplet, instanța are obligația de a pune în discuție necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dispozițiile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, precum și cele ale art. 78 alin. (2) C. proc. civ. au fost edictate pentru situația în care cererea de chemare în judecată a fost formulată doar împotriva unei părți a raportului juridic de drept substanțial dedus judecății, care are calitate procesuală pasivă, însă alături de aceasta mai trebuie să stea în judecată și celelate părți ale raportului juridic de drept substanțial.

Nu se poate reține ca motiv de nelegalitate în recurs, o încălcare a normelor procesuale cuprinse în art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., sub aspectul îndeplinirii obligației judecătorului fondului de a pune în discuția părților și introducerii în cauză a persoanei emitente a actului atacat.

Este nefondată și critica recurentului-reclamant vizând faptul că instanța de fond menținând decizia atacată a interpretat și aplicat greșit norma incidentă, respectiv dispozițiile art. 164 alin. (1) lit. c) și 178 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că recurentul-pârât este în eroare când susține că "pretinsa nulitate poate fi invocată doar de către partea interesată potrivit art. 178 alin. (2) C. proc. civ.." și că, avocatul cercetat a invocat tardiv excepția nulității.

Înalta Curte precizează că prima instanță a constatat în mod legal că pârâta Comisia Centrală de Disciplină a admis corect contestația avocatului A., deoarece Baroul București nu a făcut dovada legală a comunicării Hotărârii Consiliului Baroului București nr. 6336/29.08.2017 privind interdicția exercitării profesiei și astfel, aceasta era în termenul de contestare a deciziei. Mai mult, actele din dosar și, în particular, dovada de la fila x nu susțin legalitatea comunicării, deoarece datele de identificare nu corespund cu cele ale avocatului cercetat pârât și primirea nu a fost confirmată de către destinatar. Această neregularitate atrage nulitatea comunicării în temeiul art. 164 din C. proc. civ.. Potrivit aacestui articol din C. proc. civ., actele de procedură trebuie să îndeplinească anumite cerințe sub sancțiunea nulității. Printre acestea se numără detalii precum data, numele și funcția agentului, numele și adresa destinatarului, calitatea primitorului și semnăturile necesare.

În caz de nerespectare, cum este cazul comunicării Hotărârii Consiliului Baroului București nr. 6336/29.08.2017 către avocata A., unde au existat erori în menționarea numelui și lipsa confirmării primirii, actul procedural este nul. De asemenea, mențiunile din procesul-verbal care nu pot fi combătute decât prin înscrierea în fals nu sunt aplicabile, deoarece nu rezultă fapte constatate personal de cel care a întocmit dovada de comunicare.

Prima instanță a reținut corect că eroarea privind numele destinatarului nu este o eroare materială simplă, ci una cu consecințe juridice, și a declarat nulitatea comunicării.

De asemenea, argumentele reclamantului referitoare la clasificarea nulităților nu pot fi acceptate. Din interpretarea articolelor 174-179 din C. proc. civ., rezultă clar că nerespectarea cerințelor de la art. 164 alin. (1) lit. a), c), d), e) și f) atrage nulitatea absolută, care protejează un interes public. Aceasta poate fi invocată de orice parte sau de instanță din oficiu și are ca efect desființarea actului nul.

În acest context, în mod legal a reținut judecătorul fondului că intimata-pârâtă Comisia Centrală de Disciplină a apreciat corect că, din cauza nulității dovezii de comunicare, avocatul A. nu a primit Hotărârea Consiliului Baroului București nr. 6336/29.08.2017 și, prin urmare, nu s-a demonstrat că aceasta avea cunoștință de suspendarea sa din profesie la data de 20.07.2017. Astfel, în conformitate cu art. 179 alin. (3) C. proc. civ., nulitatea dovezii de comunicare atrage desființarea actelor subsecvente, inclusiv Hotărârea Consiliului Baroului București nr. 9459/15.01.2019, acțiunea disciplinară nr. 2491/S/08.03.2019 și Decizia disciplinară nr. 16 din 14 noiembrie 2019.

Criticile din recurs în sensul că decizia disciplinară contestată încalcă principiul disponibilității și limitele rolului activ potrivit art. 9 și respectiv art. 22 alin. (6) C. proc. civ. raportat la art. 87 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată nr. 3 și art. 287 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, nu au fundament real.

Art. 9 și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. reglementează rolul judecătorului și principiul disponibilității în procesul civil. Principiul disponibilității presupune că părțile au controlul asupra obiectului și desfășurării procesului. Rolul activ al judecătorului este limitat la asigurarea desfășurării corecte a procesului și respectării drepturilor părților, fără a interveni în aspectele substanțiale ale cauzei.

Art. 87 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat specifică atribuțiile și limitele Comisiei de Disciplină în cadrul procedurilor disciplinare împotriva avocaților, iar art. 287 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat articol stabilește normele și procedurile de aplicare a sancțiunilor disciplinare în cadrul profesiei de avocat.

În conformitate cu prevederile anterior menționate, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare. Sub acest aspect, rolul activ al judecătorului nu trebuie să afecteze dreptul de disponibilitate al părții, ci trebuie să se armonizeze cu inițiativa părților, în scopul stabilirii adevărului. În cauza dedusă judecății, din modul de argumentare a soluției pronunțate, instanța de fond a dat eficiență principiului disponibilității, respectând limitele învestirii impuse prin cererea de chemare în judecată, considerând că obiectul acțiunii a fost acela de anulare a deciziei 16/2021. Înalta Curte reține că, judecătorul fondului a exercitat un rol activ, verificând argumentele și actele pe care reclamantul le-a adus în susținerea cererii sale, în baza cărora a calificat în mod corect cererea de chemare în judecată, introdcând în cauză emitentul actului și stabilind limitele judecății.

Instanța de recurs constată că judecătorul fondului prin sentința pronunțată a respectat principiul disponibilității și rolul activ. Astfel, în mod corect s-a reținut că sancțiunea disciplinară a excluderii din profesie aplicată prin Decizia disciplinară nr. 16 din 14 noiembrie 2019, pentru abaterea săvârșită de pârâta A. conform art. 42 din Legea nr. 51/1995, nu a fost validă. Faptele constând în neprezentarea avocatului în fața Consiliului excedeau limitele sesizării și Hotărârii Consiliului Baroului București nr. 9459/15.01.2019.

Totodată, se poate obserrva că recurentul-reclamantul nu poate susține validitatea Deciziei disciplinare nr. 16 din 14 noiembrie 2019 în raport cu sancțiunea aplicată pârâtei A. prin raportare la art. 42 din Legea nr. 51/1995, având în vedere că aceasta nu avea cunoștință de convocarea sa. Intimata-pârâta a formulat critici în plângerea sa, legate de abaterea disciplinară constând în refuzul de a participa la ședințele Consiliului Baroului București, context în care nu se poate reține faptul că intimata-pârâtă Comisia Centrală de Disciplină ar fi a încălcat principiul disponibilității.

În ceea ce privește susținerea că pct. 8 din Decizia disciplinară nr. 16 din 09.04.2021 pronunțată de către Comisia Centrală de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România în dosarul nr. x/2020 nu a fost pus în discuția părților în cadrul ședinței din 19.02.2021 când au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei, fiind încălcate așadar principiul contradictorialitătii și dreptul la apărare prevăzute de art. 14 și respectiv art. 13 C. proc. civ. raportat la art. 87 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată nr. 3 (forma în vigoare potrivit art. 287 alin. (3) și (4) din Statutul profesiei de avocat) și art. 287 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat și că instanta de fond nu a analizat și nu sa pronuntat cu privire la această critică invocată prin contestație.

Înalta Curte verificând încheierile de ședință din dosarul cauzei, constată că nu există o încheiere pronunțată la data de 19 feburarie 2021, din dosar rezultând că au fost acordate mai multe termene, la data de 23 martie 2022 s-a acordat cuvântul părților pe fondul cauzei, toate fiind reprezentate sau prezente personal. De altfel, se poate observa cu ușurință din cuprinsul dosarului de fond că partea recurentă a fost prezentă al fiecare termen de judecată, prin reprezentul său.

Prin urmare, aceste critici vor fi respinse ca nefondate, deoarece nepunerea în discuția contradictorie a părților a împrejurărilor reținute în cuprinsul deciziei 16/2021 nu echivalează cu încălcarea principiului contradictorialității sau a principiului rolului activ al judecătorului, părțile putând susține în concluziile orale toate aspectele considerate a fi relevante în admisibilitatea solicitărilor lor.

Instanța de judecată nu este obligată să răspundă individual și explicit fiecărei critici sau argumente formulate de către reclamant în cadrul acțiunii sale și pârâți prin apărările lor. În schimb, instanța trebuie să se concentreze pe esența cauzei și să analizeze argumentele esențiale și pertinente care au un impact direct asupra soluționării litigiului. Aceasta trebuie să ofere o motivare clară și completă a hotărârii sale, dar nu este necesar să răspundă detaliat fiecărui punct ridicat de părți, mai ales dacă acestea nu au relevanță juridică semnificativă sau nu influențează în mod determinant soluția finală a cauzei.

Judecătorul fondului a asigurat o justiție eficientă și echitabilă, concentrându-se pe aspectele esențiale ale cazului, fără a se pierde în detalii care ar putea dilua claritatea și coerența deciziei finale, reținând în mod legal că "nulitatea dovezii de comunicare atrage, în conformitate cu prevederile art. 179 alin. (3) C. proc. civ., desființarea actelor subsecvente, reprezentate de Hotărârea Consiliului Baroului București nr. 9459/15.01.2019, acțiunea disciplinară nr. 2491/S/08.03.2019 și Decizia disciplinară nr. 16 din 14 noiembrie 2019 pronunțată de către Comisia de Disciplină a Baroului București" și că nu a existat o sesizare a instanței disciplinare cu privire la faptele avocatului cercetat constând în neprezentarea în fața Consiliului, "sesizarea fiind limitată doar la abaterile disciplinare prevăzute de art. 53 și 54 din Statutul profesiei de avocat, reținute în Decizia disciplinară nr. 16 din 14 noiembrie 2019".

Pentru considerentele expuse, constatând că soluția primei instanțe reflectă o corectă aplicare și interpretare a normelor legale, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Baroul București împotriva încheierii din 16 februarie 2022 și a sentinței civile nr. 795 din 20 aprilie 2022, ambele pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 3 octombrie 2024.