ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4200/2024

Ședința publică din data de 1 octombrie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 11 mai 2022, reclamanta A., prin reprezentant, președinte, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și cu B., a solicitat anularea Hotărârii nr. 174/2022 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, soluționarea petiției nr. 1878/2021 în fond și admiterea cererilor, așa cum au fost formulate în petiția respectivă, cu obligarea pârâților la suportarea cheltuielilor de judecată din prezentul dosar.

Prin sentința civilă nr. 21 din 2 martie 2023, Curtea de Ape Târgu Mureș, secția a -II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: Admite în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., și, în consecință: Anulează punctul al doilea al Hotărârii nr. 174 din 16.03.2022, adoptate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2021. Obligă pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să adopte o hotărâre cu privire la restul cererilor cuprinse în sesizarea nr. 1878/10.03.2021 înaintată de reclamanta A. și care a format obiect al dosarului nr. x/2021.

Menține în rest Hotărârea nr. 174 din 16.03.2022, adoptată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Obligă pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, la plata cheltuielilor de judecată de 50 RON în favoarea reclamantei.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate iar, pe fond, să se dispună respingerea acțiunii formulată de către reclamantă și menținerea Hotărârii nr. 174/16.03.2022 emisă în dosarul CNCD nr. x/2021.

În motivarea recursului arată că în susținerea motivului de csare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumentele de fapt și drept menite să ateste aplicarea gresită a normelor de drept material de către instanța de fond vizează aplicarea greșită a prevederilor O.G. nr. 137/2000.

Contrar celor reținute de instanța de fond, din perspectiva jurisprudenței CEDO din cauza Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete și Index.hu ZRT contra Ungariei (2 februarie 2016), s-a decis că responsabilitatea proprietarului unei pagini web pentru comentariile utilizatorilor nu poate fi angajată automat, pentru simplul motiv că setările respectivului site permiteau vizitatorilor să posteze comentarii.

Curtea Europeană a subliniat faptul că un sistem bazat pe un disclaimer privind responsabilitatea utilizatorilor pentru comentariile postate și un sistem de ștergere a comentariilor la simpla solicitare a persoanei vizate pot constitui o alternativă pentru a se realiza un just echilibru între drepturile concurente implicate, în situația în care observațiile utilizatorilor terți nu se manifestă sub forma unor discursuri de incitare la ură și a unor amenințări directe la adresa integrității fizice a persoanelor.

În acest sens, astfel cum s-a menționat și în hotărârea contestată, domnul B. a folosit disclaimer-ul, solicitând comentarii decente, avertizând că cele care nu sunt astfel, vor fi șterse, iar utilizatorii blocați,

Mai mult decât atat, obligația de a controla conținutul paginii de socializare, în condițiile în care s-au impus și reguli cu privire la comentariile pe care terții le pot face cu privire la postări, este împovărătoare, de natura a descuraja exercițiul liberei exprimări, or dreptul la exprimare este un drept fundamental.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de interes a recurentei-pârâte CNCD în promovarea recursuluji solicitând, în principal, respingerea recursului ca lipsit de interes, iar, în subsidiar, solicită respingerea recursului ca inadmisibil.

În motivarea excepției lipsei de interes în promovarea recursului, intimata-reclamantă, susțne că CNCD, ca organ jurisdicțional special, find, practic o primă instanță în cazurile de discriminare, are o singură menire și un singur scop, respectiv acela de a soluționa diferendumurile ce intră în competența sa.

A presupune că CNCD are un interes personal pentru ca o plângere adresată lui să fie soluționată înt-un fel sau altul - și astfel să aibă interesul personal și dreptul de a declara recurs împotriva sentinței curții de apel - este echivalent cu a spune că CNCD nu este echidistant, cea ce ar fi inacceptabil.

Cu privire la fondul recursului declarat de către CNCD, intimata-reclamantă arată că, deși recurenta afirmă că prima instanță a constatat în mod nelegal că Decizia nr. 2612/2020 a Înaltei Curti de Casație și Justiție nu constituie izvor de drept și a obligat, în mod nelegal, CNCD să soluționeze petiția formulată de reclamantă și cu privire la comentariile reclamate de aceasta, sentința recurată este motivată pe o altă hotărâre și anume pe o hotărâre CEDO care nu are nici o legătură cu decizia ÎCCJ.

Susține intimata-reclamantă că trebuie clarificat un aspect esențial, anume că cerința de a solicita ștergerea unor comentarii se poate formula numai în cazul comentariilor a căror veridicitate nu este de la sine înțeleasă, proprietarul paginii respctive neavând posibilitatea de a decide dacă sunt adevărate sau nu.

Referitor la sustinerea recurentei potrivit căreia responsabilitatea de a controla comentariile pe pagina de socializare este împovorătoare, de natură a descuraja exercitiul liberei exprimări care este un drept fundamental, arătă că posibilitea de a avea o pagină de socializare are nu numai avantaje, ci și "dezavantaje", cum ar fi acelea că pagina trebuie moderată, conținutul care încalcă legea trebuie îndepărtată, și, dacă cineva consideră acea obligație prea împovorătoare, are la dispoziție opțiunea de a nu crea/deschide o astfel de pagină.

Pe de altă parte, proprietarii paginilor C. au la îndemănă opțiunea de a interzice comentariile la postările lor, cea ce se poate realiza extrem de usor, din numai patru click-uri.

În aceste conditii este evident, că faptul că pe pagina C. a reclamantei din acest dosar au fost vizibile (respectiv sunt vizibile si acum) multe mesaje discriminative și jignitoare sunt dovezi ai faptului că ea este de rea credință, nu a prevenit apariția lor.

Concluzionând, intimata-reclamantă apreciază că prima instanță nu a aplicat în mod greșit normele de drept materiale și solicită respingerea recursul ca fiind inadmisibil.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Examinând cu prioritate, conform dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., excepția lipsei de interes a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în formularea recursului, invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că excepția este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și cu B., cu o cerere în anularea Hotărârii nr. 174/2022 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și de soluționare a petiției nr. 1878/2021.

Înalta Curte apreciază că se impune a se verifica dacă, în raport cu obiectul cererii și al temeiului de drept invocat, subzistă condiția interesului în promovarea căii de atac.

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acțiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia, iar interesul trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut și actual", conform art. 33 din același cod. Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Interesul constituie una dintre condițiile de exercitare a acțiunii în justiție, necesară nu numai în momentul declanșării procedurii judiciare, ci pe tot parcursul derulării cauzei.

La momentul promovării prezentului recurs, interesul recurentului-pârât CNCD viza reformarea hotărârii atacate, în sensul respingerii în totalitate a cererii formulate de reclamantă, interes ce subzistă și la momentul soluționării recursului, at fiind faptul că, prin sentința recurată s-a dispus anularea parțială a actului administrativ Hotărârea nr. 174/2022 emisă de recurenta Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

2.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este nefondat, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Prin petiția înregistrată cu nr. 1878/2021, reclamanta A. a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la comportamentul neadecvat al pârâului B. care ar avea în mod direct un comportament discriminativ față de comunitatea maghiară din țară, respectiv ar facilita pentru alții exprimarea de mesaje discriminative, degradante și hărțuitoare, toate acestea prin postarea pe pagina de C. a unor texte/articole care nu redau realitatea și conduc la comentarii care încalcă prevederile O.G. nr. 137/2000, fără ca acesta să se achite de obligația de a modera comentariile respective.

Prin Hotărârea nr. 174 din 16.03.2022, a cărei anulare formează obiectul prezentului dosar, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut la pct. 1 că, raportat la textul postat de pârât, Colegiul director consideră că acestea nu depășesc limita libertății de exprimare, iar la pct. 2, raportat la comentariile venite ca urmare a postării părții reclamate, a reținut lipsa solicitării exprese a asociației petente de a șterge comentariile cu posibil caracter discriminatoriu.

Învestită cu o contestație împotriva acestei hotărâri, instanța de fond a admis în parte cererea reclamantei și a anulat în parte Hotărârea CNCD nr. 174 din 16.03.2022 doar în ceea ce privește punctul 2 al dispozitivului acestei hotărâri, obligând pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să adopte o hotărâre cu privire la restul cererilor cuprinse în sesizarea nr. 1878/10.03.2021 înaintată de reclamanta A. și care a format obiect al dosarului nr. x/2021, menținând în rest Hotărârea nr. 174 din 16.03.2022.

Analizând motivele invocate de recurentul-pârât, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Prin petiția sa, A., petenta), acuză pârâtul de discriminare, hărțuire, tratament degradant, propagandă naționalist-șovină, instigare la ură rasială sau națională comise pe bază de apartenență la o comunitate etnică, în legătură cu două postări, pe pagina de C.. Prima anunța ca avocat al poporului român de la D. (anexa la petiție, dosarul instanței), a doua fiind o înregistrare video a unei intervenții de la tribuna Parlamentului prin care a criticat publicarea Monitorului Oficial al României și în limba maghiară, solicitarea Parlamentului de modificare a legii pentru publicarea exclusivă în limba română.

Observând criticile conținute de cererea de chemare în judecată, instanța a reținut că acestea vizează în principal analiza și soluția Consiliului asupra postărilor reclamate, distinct de comentariile la acestea.

Petenta critică lipsa de analiză a CNCD a tuturor încălcărilor reclamate prin petiție nr. 1878/10.03.2021, precum și lipsa aplicării unei sancțiuni întemeiat pe faptul că anterior sesizării Consiliului nu ar fi solicitat de la persoana reclamată ștergerea textelor incriminate.

Situația de fapt reținută de instanța de fond a fost reprezentată de comentariile făcute de urmăritorii paginii de C. ai intimatului-pârât B., politician, membru al Parlamentului României, la două texte postate de acesta, comentarii care, în opinia primei instanțe se înscriu pe o linie ideologică a partidului, apreciind ca acestea se circumscriu libertății de exprimare.

Cu referire la comentariile exprimate de terți la cele două postări ale persoanei reclamate, pe pagina sa de C., Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat în mod corect faptul nu subzista obligația petentei de a fi solcitat ștergerea comentariilor, anterior sesizării acestuia. Invocând concluziile extrase din Decizia nr. 2612/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Consiliul a fost reținut greșit că este necesară această solicitare prealabilă.

Într-adevăr dispozițiile legale interne nu preved condiția prealabilă a sesizării autorului discriminării, anterior învestirii Consiliului cu cercetarea faptelor de discriminare, hotărârea CNCD neputând fi pronunțată în lipsa unei cercetări proprii cu privire la cele sesizate de reclamantă prin petiția nr. 1878/10.03.2021, astfel că în acord cu cele dispuse de instanța de fond, se impunea anularea celui de-al doilea punct al Hotărârii nr. 174 din 16.03.2022, adoptate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2021 cu luarea în considerare a indicațiilor instanței privind efectuarea cercetării și asupra comentariilor generate de cele două postări ale persoanei reclamate și cu privire la solicitările de remediere ale petentei, din cuprinsul petiției înregistrate sub nr. x/10.03.2021, care nu au mai fost analizate.

În ce privește celelalte argumente aduse în susținerea motivului de recurs, Înalta Curte arată că, prin jurisprudența sa, Curtea Europeană a stabilit faptul că un sistem bazat pe un disclaimer privind responsabilitatea utilizatorilor pentru comentariile postate și un sistem de ștergere a comentariilor la simpla solicitare a persoanei vizate pot constitui o alternativă pentru a realiza un just echilibru între drepturile concurente implicate în situația în care observațiile utilizatorilor terți nu se manifestă sub forma unor discursuri de incitare la ură și a unor comentarii directe la adresa integrității fizice a persoanelor. În cauza Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete și ind ex.hu ZRT contra Ungariei s-a stabilit că responsabilitatea proprietarului unei pagini web pentru comentariile utilizatorilor nu poate fi angajată automat pentru simplul fapt că setările respectivului site permiteau vizitatorilor să posteze comentarii.

Cele reținute în cauza Magyar pot fi aplicate și în speța dedusă judecății, întrucât textul postat de recurentul-pârât nu este lipsit de o bază factuală, iar intimata-reclamantă nu a făcut dovada că ar fi solicitat, nici anterior sesizării Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și nici în cursul proceduri administrative, ștergerea respectivelor comentarii.

Din conținutul postării distribuite rezultă doar o atitudine dezaprobatoare față de anumite situații de fapt care nu ar fi în masură să declanșeze o reacție abuzivă sau discriminatorie a terților pentru care autorul postării, să fie răspunzător. Mai mult decât atât, Înalta Curte consideră că obligația de a controla conținutul paginii de socializare este împovărătoare, de natură a descuraja exercițiul liberei exprimări, iar dreptul la libera exprimare este un drept fundamental.

Nu se poate reține că prin decizia de a permite publicarea respectivelor comentarii pe pagina sa de C., intimatu-pârât B. și-ar fi însușit pe cale implicită caracterul acestora, participând personal la săvârșirea unei fapte de discriminare prin adoptarea unei conduite pasive. Dimpotrivă, Înalta Curte reține că recurentul-pârât a manifestat o conduită activă folosind disclaimer-ul, respectiv solicitând comentarii decente și avertizând să cele care nu sunt așa vor fi șterse, iar autorii blocați.

În acord cu cele reținute de prima instanță, se apreciază că sintagmele analizate, deși agresive pe alocuri, nu se încadrează într-un discurs al urii sau al amenințărilor directe pentru integritatea fizică și nu reprezintă o discriminare pe criteriu etnic, care să justifice ingerința statului în libertatea de exprimare și să atragă răspunderea intimatului-pârât.

În consecință, având în vedere efectele pe care le-au avut în mod concret, în sensul că respectivele comentarii nu au fost de natură să incite la ură împotriva etniei maghiare, așa cum încearcă să insinueze recurenta-reclamantă, instanța de control judiciar apreciază că în mod corect, instanța de fond a constatat că hotărârea atacată este legală și temeinică în privința primului ei punct, respectiv al constatării de către CNCD a încadrării în limita libertății de exprimare a textelor postate.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

În temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge excepția lipsei de interes invocată de intimata-reclamantă A. iar pe fondul recursului, va respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței nr. 21 din data de 2 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes invocată de intimata-reclamantă A..

Respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței nr. 21 din data de 2 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 1 octombrie 2024.