ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3970/2024

Ședința publică din data de 19 septembrie 2024

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 mai 2019, pe rolul Curții de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019*, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Vămilor, obligarea pârâtei la plata sumei de 80.154 RON, cu titlu de despăgubiri, calculate conform art. 124 din Ordonanța nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și Hotărârii nr. 1050/2004 privind Normele de aplicare a Codului de procedură fiscală.

Prin sentința civilă nr. 304/CA/2022 – P.I. din 20 decembrie 2022 a Curții de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea reclamantei A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Vamală Română, reprezentată prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, fiind obligată pârâta să achite reclamantei suma de 80.154 RON, reprezentând dobânzi fiscale și suma de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea atacată cu contestație în anulare

Prin Decizia nr. 5582 din data de 23 noiembrie 2023 instanța de recurs a anulat ca netimbrat recursul formulat de pârâta Autoritatea Vamală Română împotriva sentinței nr. 304/CA/2022 – P.I. din 20 decembrie 2022 a Curții de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de recurs a formulat contestație în anulare Autoritatea Vamală Română (succesoare a Direcției Generale a Vămilor), întemeiat pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și urm. din C. proc. civ., prin care a solicitat anularea deciziei nr. 5582/23.11.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2019.

În motivarea contestației, Autoritatea Vamală Română a susținut că Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a apreciat greșit că recursul promovat de contestatoare este netimbrat, întrucât prin adresa nr. x/16.05.2023 (transmisă atât prin email, cât și prin factorul poștal) a adus la cunoștință instanței de recurs faptul că taxa de timbru a fost achitată de către Ministerul Finanțelor potrivit adresei nr. x/08.05.2023.

Arată că taxele judiciare de timbru, pentru subordonatele Ministerului Finanțelor, trebuie să fie achitate potrivit procedurii stabilite prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 411/2023 pentru aprobarea Ediției II, Revizia 5 a procedurii operaționale PO-29.16 și că această procedură necesită ca serviciul de specialitate care instrumentează dosarul cauzei să transmită un referat motivat cu privire la necesitatea efectuării plății către Direcția Generală Juridică a Ministerului Finanțelor, aceasta din urmă comunicând dacă este sau nu este aprobat acest demers. Dacă răspunsul este unul favorabil, este adus la cunoștință serviciului care a solicitat efectuarea plății, iar achitarea efectivă a cuantumului taxelor judiciare de timbru este realizată de Direcția Generală Economică a Ministerului Finanțelor.

Taxa de timbru, potrivit ordinului de plată, a fost achitată încă din data de 22.05.2023, astfel că aspectele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție sunt nefondate, cu atât mai mult cu cât adresa Ministerului Finanțelor nr. 316837/08.05.2023 este elocventă și precizează că a fost aprobată plata, Președintele Autorității Vamale având, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 268/2021 calitate de ordonator terțiar de credite.

Arată că a formulat și o cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, apreciind că sunt incidente prevederile art. 29-30 din O.U.G. nr. 80/2013 coroborate cu art. 343 din Codul de procedură fiscală, însă, prin încheierea din 05.04.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost respinsă.

Prin urmare, a fost demarată procedura prevăzută de Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 411/2023 și care a fost aprobată potrivit adresei nr. x/08.05.2023, astfel că taxa judiciară de timbru a fost achitată de ministerul de resort.

Contestația este întemeiată potrivit art. 503 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., apreciind că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale constaând în faptului că cererea Autorității Vamale Române a fost timbrată, iar instanța de recurs a ignorat adresa nr. x/16.05.2023 prin care am adus la cunoștință decizia Ministerului Finanțelor de a achita această obligație judiciară.

Consideră că dacă Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi avut, într-adevăr, o îndoială legitimă asupra înscrisului emis de Ministerul Finanțelor putea efectua verificări suplimentare față de emitentul actului administrativ, acesta certificând realitatea în sensul că plata taxei judiciare de timbru a fost aprobată pentru dosarul nr. x/2019. Or, în cauză decizia instanței supreme a fost de ignorare a acestor înscrisuri depuse.

În cauză, Ministerul Finanțelor a comunicat că a avizat favorabil plata taxei de timbru, iar potrivit Cap. 4 subcapitolul 4.26 a Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 2085/2020, Direcția Generală Economică este cea care achită efectiv această taxă.

Prin urmare, apreciază că instanța de recurs, prin ignorarea adreselor menționate, a pronunțat o hotărâre care nu corespunde realității faptice, încălcând dreptul contestatoarei la un proces echitabil și care încalcă principiul egalității de arme, astfel că în loc să solicite clarificări privitoare la achitarea efectivă din partea Ministerului Finanțelor a preferat să ignore adresele și să pronunțe o hotărâre întemeiată pe lipsa unui înscris, care a fost realizat încă de la momentul 22.05.2023.

Susține contestatoarea că a fost citată pentru data de 23.11.2023 fără însă să precizeze în cuprinsul să ne precizeze în cuprinsul acestitației că urmează să fie discutată excepția netimbrării, nefiind pusă în discuția părților.

1.4. Apărările intimatei

Intimata A. S.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației în anulare și păstrarea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.

În motivare, arată că nu precizează contestatoarea, în mod expres, care este aspectul asupra căruia instanța a fost în eroare. Dacă presupusa eroare invocată de contestatoare vizează plata efectivă a unei taxe de timbru sau dovada plății taxei de timbru respective.

Anularea recursului a avut la bază neîndeplinirea de către recurentă a obligației de a face dovada plății taxei de timbru până la termenul de judecată din 23.11.2023.

Consideră că este irelevant dacă recurenta a achitat sau nu taxa de timbru, atâta timp cât nu a respectat cerința atașării dovezii achitării taxei de timbru și nici nu a depus până la termenul de judecată din 23.11.2023 o astfel de dovadă, astfel că eroarea materială ar trebui să poarte asupra acestui aspect (al depunerii dovezii plății taxei de timbru. Faptul că aceasta ar fi depus anterior termenului de judecată un document care atestă o corespondență internă între reprezentanții contestatoarei și ai Ministerului de Finanțe, este irelevant sub aspectul celor reținute de instanța de recurs cu atât mai mult cu cât ea nu confirmă plata taxei de timbru, așa cum încearcă să susțină contestatoarea, ci doar consemnează îndeplinirea unor proceduri interne în vederea plății taxei.

Nici celelalte critici aduse hotărârii sunt, de asemenea, neîntemeiate. Instanța nu avea obligația să precizeze faptul că "se va discuta excepția netimbrării", deoarece, pe de o parte, obligația timbrării este una ce decurge direct din lege și părțile o cunosc, iar pe de altă parte, excepția netimbrării se invocă doar în situația în care timbrarea nu s-a facut pâna la termenul acordat (în speță până la data de 23.11.2023).

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând contestația în anulare prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 504 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ.., respectiv împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs, potrivit art. 503 alin. (2) C. proc. civ., doar pentru ipotezele expres determinate de lege.

În conformitate cu dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când (..) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

În speță, prin decizia civilă nr. 5582 din 23 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, a fost anulat recursul declarat de pârâta Autoritatea Vamală Română, ca netimbrat.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în conformitate cu prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., reprezintă eroare materială susceptibilă să ducă la retractarea hotărârii, greșeala involuntară, de ordin formal, procedural care a influențat, de o manieră determinantă, pronunțarea soluției dată recursului promovat de părâtă, astfel încât este incidentă dispoziția mai-sus amintită, care condiționează admisibilitatea contestației în anulare de faptul ca soluția instanței să fie rezultatul acelei greșeli materiale.

Greșelile materiale se apreciază în raport cu datele existente la dosarul cauzei la momentul pronunțării, deoarece numai în aceste condiții se poate stabili dacă soluția dată în recurs este sau nu rezultatul unei greșeli materiale.

Într-un asemenea context de reglementare, aspectele învederate de către contestatoare în motivarea contestației în anulare pot fi considerate ca valorând greșeală materială, soluția instanței de recurs cu privire la anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de pârâta Autoritatea Vamală Română fiind rezultatul unei erori materiale, în condițiile în care, pe de o parte, la dosar exista adresa nr. x/16.05.2023 prin care am adus la cunoștință decizia Ministerului Finanțelor de a achita această obligație judiciară, motiv pentru care, în exercitarea rolului activ, instanța avea posibilitatea solicitării de informații suplimentare, eventual prin acordarea unui nou termen pentru depunerea dovezii achitării taxei judiciare de timbru iar, pe de altă parte, această taxă a fost achitată cu Ordinul de plată din data de 22.05.2023.

Se constată, astfel că eroarea materială, invocată de contestatoare ca fiind săvârșită de instanța, se circumscrie prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., de natură să justifice contestația în anulare pendinte.

III. Soluția instanței și temeiul juridic al acesteia

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 508 alin. (3) din C. proc. civ., va admite, contestația în anulare formulată de contestatoarea Autoritatea Vamală Română (succesoare a Direcției Generale a Vămilor) împotriva deciziei nr. 5582 din data de 23 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal. Va anula decizia contestată. Va fixa termen pentru soluționarea recursului la data de 3 aprilie 2025, cu citarea părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în anulare formulată de Autoritatea Vamală Română (succesoare a Direcției Generale a Vămilor) împotriva deciziei nr. 5582 din data de 23 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal.

Anulează decizia contestată.

Acordă termen pentru soluționarea recursului la data de 3 aprilie 2025, cu citarea părților.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 19 septembrie 2024.