ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 383/2025

Ședința publică din data de 29 ianuarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 1 aprilie 2021, reclamanta A. și Sisteme S.A., în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală -Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Direcția Regională Vamală Craiova și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a solicitat:

- Anularea în totalitate a Deciziei nr. 222 din 09.10.2020 privind soluționarea contestației emise de DGSC, comunicată în data de 14.10.2020, în ceea ce privește soluția privind suma de 11.700.728 RON, reprezentând taxe vamale în cuantum de 8.484.586 RON, accesorii aferente taxelor vamale în cuantum total de 1.339.453 RON, TVA în cuantum de 1.612.056 RON și accesorii aferente TVA în cuantum total de 264.633 RON;

- Anularea în totalitate a deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. x/30.06.2020, depusă în Anexa nr. 3, precum și anularea în totalitate a Procesului-verbal de control nr. x/30.06.2020 (denumit în continuare pv. control depus în Anexa nr. 4 în baza căruia a fost emisă decizia pentru regularizarea situației, în ceea ce privește obligațiile suplimentare de plată în sumă totală de 11.700.728 RON reprezentând taxe vamale în cuantum de 8.484.586 RON, accesorii aferente taxelor vamale în cuantum total de 1.339.453 RON, TVA în cuantum de 1.612.056 RON și accesorii aferente TVA în cuantum total de 264.633 RON;

- Exonerarea reclamantei de obligațiile fiscale principale și accesorii stabilite suplimentar prin actele menționate la punctele anterioare și având obiect plata sumei totale de 11.70.728 RON;

- Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 125 din 6 aprilie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 125 din 6 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta A. și Sisteme S.A., întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului de către prima instanță în vederea soluționării în fond a acțiunii în anulare formulate. În subsidiar, a solicitat, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea în totalitate a acțiunii formulate, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

3.1. Nelegalitatea sentinței recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susține încălcarea dispozițiilor legale care reglementează administrarea probelor, respectiv art. 259, art. 330 alin. (1), art. 337 și art. 338 C. proc. civ., întrucât prima instanță încuviințează un set de obiective cu privire la care expertul precizează că nu poate răspunde, admite cererea de completare a expertizei cu testările și analizele necesare, însă atunci când expertul desemnat depune același răspuns, procedează la judecarea cauzei, respinge cererea de înlocuire a expertului și nu explică motivele pentru care obiectivele nu mai sunt necesare cauzei.

3.2. Nelegalitatea sentinței recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susține încălcarea disp. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., sentința este lacunară, nu cuprinde o analiză proprie a criticilor invocate de societate cu privire la aspectele de ordin procedural și substanțial, ci reprezintă o preluare a argumentelor din întâmpinările pârâtelor.

Instanța de fond nu răspunde argumentelor reclamantei și nu explică de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat.

3.3. Nelegalitatea sentinței recurate, având în vedere incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la argumentele de ordin substanțial, recurenta-reclamantă consideră că prima instanță a interpretat eronat textul pozițiilor 8544 70 00 și 9001 10 90 din Nomenclatura Combinată (NC), precum și textul Notelor Explicative la Nomenclatura Combinată a Uniunii Europene (Note explicative), în vigoare atât anterior, cât și ulterior datei de 24.05.2019, a încălcat art. 28 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și jurisprudența CJUE în materie și a încălcat art. 114 alin. (1) din Regulamentul nr. 952/2013.

Recurenta-reclamantă susține că cerința esențială pentru clasificarea de la poziția 8544 este existența unor cabluri de fibre optice izolate individual, aspect care rezultă și dintr-un document emis de Organizația Mondială a Vămilor (OMV).

De altfel, această situație a fost tranșată la 13.02.2008, când Comitetul pentru Codul Vamal – TAXUD a ajuns la concluzia că fibrele optice sunt asimilate cablurilor din fibră optică, din punct de vedere vamal.

Mai arată recurenta-reclamantă că Notele Explicative au suferit modificări relevante după data de 24.05.2019, pe care le arată la filele x din cererea de recurs.

Astfel, concluzia instanței de fond este irelevantă dacă, după analizarea prin comparație a cerințelor textelor de la poziția 8544 70 00 și 9001 10 90, se ajunge la final să se constate că sunt întrunite toate cerințele de la o poziție sau alta.

Prima instanță ar fi trebuit să verifice dacă bunul este sau nu conceput în vederea utilizării în telecomunicații; este alcătuit dintr-un miez acoperit de un strat dublu de polistiren acrilat, moale și un înveliș exterior din acrilat tare; este acoperit de un strat de diferite culori pentru identificare (înveliș).

În mod greșit a reținut prima instanță că nu a fost modificat și codul 9001, deoarece prin introducerea sintagmei "structură de fibră optică izolată individual de la poziția 9001" se modifică indirect poziția NC9001, începând cu data de 24.05.2019.

Anterior modificării, textul codului 8544 nu conținea trimiteri la codul 9001 iar diagrama cu descrierea tehnică a produselor nu se modifică, prin urmare, aceleași produse care înainte de 24.05.2019 se încadrau la poziția 8544, în prezent sunt încadrate la poziția 9001.

Instanța de fond era datoare să dea eficiență principiului neretroactivității legii și să constate că atunci când o normă este neclară sau este supusă mai multor interpretări, prevederile neclare se interpretează în favoarea contribuabilului.

Sentința de fond s-a pronunțat cu încălcarea prevederilor art. 28 din TFUE și a jurisprudenței CJUE, Tratatul prevăzând explicit adoptarea "unui tarif vamal comun în relația lor cu țările terțe".

Clasificarea cablurilor din fibră optică la poziția tarifară 8544 este susținută de Informațiile Tarifare Obligatorii (ITO) emise de Olanda în 2005 și 2011 unei companii din grupul A., care a asigurat certitudinea tratamentului vamal pentru aceste produse.

Autoritățile franceze și cele din Statele Unite ale Americii au confirmat încadrarea tarifară la poziția 8544 70 00.

Sunt relevante și concluziile CJUE din cauza C-153/10 Sony Supply Chain Solutions (Europe)BV, potrivit cărora deși o ITO este obligatorie pentru activitățile vamale doar atunci când este invocată de titularul său ori de reprezentantul acestuia, poate fi invocată cu titlu de probă de o altă persoană decât titularul său .

Sentința recurată este pronunțată cu ignorarea principiilor securității juridice, protecției încrederii legitime și certitudinii impunerii, întrucât există acte (decizii și hotărâri) care confirmă clasificarea cablurilor din fibră optică la poziția 8544, astfel că s-a creat așteptarea legitimă la nivelul societății recurente în sensul aplicării acestui tratament vamal.

Recurenta-reclamantă susține că în ceea ce privește accesoriile ce se pot acorda pentru neplata datoriei vamale, prin art. 114 din Regulamentul nr. 952/2013, direct aplicabil și general obligatoriu în toate statele membre UE, s-a stabilit că se pot acorda dobânzi la arierate în condițiile acestei dispoziții, prin urmare nu se poate stabili unilateral de către statele membre acordarea și a altor tipuri de penalități, întrucât competența Uniunii în această materie este exclusivă, iar uniunea vamală presupune adoptarea unui tarif vamal comun.

Prin urmare, în cauză este nelegală stabilirea unor penalități de întârziere în temeiul art. 176 Codul de procedură fiscală, cât timp este incident Regulamentul UE nr. 952/2013.

Cu privire la argumentele de ordin procedural, recurenta-reclamantă invocă încălcarea art. 2 alin. (2) Codul de procedură fiscală, precum și interpretarea eronată a jurisprudenței CJUE potrivit căreia autoritățile au obligația de a comunica toate documentele de natură a influența adoptarea unei decizii.

Astfel, recurenta-reclamantă consideră că soluția primei instanțe este eronată, întrucât punctul său de vedere față de procesul-verbal de control contestat nu a fost analizat, deși Codul de procedură fiscală se aplică și în cazul administrării drepturilor vamale, această omisiune conducând la încălcarea dreptului său la apărare.

S-a mai invocat de recurenta-reclamantă împrejurarea necomunicării Adresei nr. x/05.08.2019 a Direcției Generale a Vămilor, neavând relevanță că aceasta a fost amintită în cuprinsul notificării, cât timp actul reprezintă un element-cheie ce constituie temeiul deciziei administrativ-fiscale.

Necomunicarea adresei reprezintă o vătămare produsă societății prin impunerea nejustificată a sumelor care fac obiectul acțiunii și în vederea realizării apărării contribuabilul trebuie să aibă posibilitatea să i se comunice informațiile și documentele ce se regăsesc în dosar, astfel cum se arată în concluziile avocatului general în cauza C-298/16, Ispas împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Cluj.

Intimata-pârâtă Autoritatea Vamală Română a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Reclamanta A. și Sisteme S.A. a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimată.

Excepția nulității recursului, invocată de intimata Autoritatea Vamală Română, a fost respinsă prin încheierea din 30 mai 2024, la același termen de judecată fiind dispusă și suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1

1

din C. proc. civ., până la pronunțarea, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a hotărârii preliminare în Dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Olt.

Astfel cum rezultă din încheierea de dezbateri din 16 ianuarie 2025, care face corp comun cu prezenta decizie, Înalta Curte a repus cauza pe rol, având în vedere că nu mai subzistă motivul de suspendare.

II. Soluția instanței de recurs

Analiza motivelor de casare

Înalta Curte reține că prima instanță a respectat dispozițiile art. 330 alin. (1), art. 337, art. 338 și art. 259 C. proc. civ., criticile fiind nefondate

Prin încheierea de ședință din data de 01.07.2021, instanța de fond a încuviințat reclamantei proba cu expertiză tehnică în specialitatea fibre optice, cu un număr de șapte obiective, a desemnat expertul și a stabilit onorariul provizoriu, de asemenea pentru reclamantă a admis cererea de numire a unui expert parte.

În data de 17.01.2022 s-a depus la dosar raportul de expertiză tehnică încuviințat, iar prin încheierea de ședință din 31.03.2022 au fost încuviințate obiecțiunile formulate de reclamantă.

Prin obiecțiuni s-a susținut că expertul nu a răspuns la obiectivul nr. 1, întrucât acesta nu are acces la mijloacele tehnice necesare pentru a efectua testele, fiind pensionar, iar răspunsul oferit de expert este bazat pe analiza documentelor și a specificației tehnice a produsului, fără să se facă o analiză de facto veritabilă pentru a clasifica structura reală a bunurilor importate.

Prin răspunsul la obiecțiuni depus la 21.10.2022, expertul desemnat de instanță a arătat că referitor la obiectivul nr. 1, dacă până la data de 24.05.2019, bunurile importate de societate conțin: a) un miez optic de fibră de sticlă, realizat din sticlă dopată, acoperit de o armură optică realizată de asemenea din sticlă dopată utilizând o altă rețetă de dopare, ambele acoperite de un strat dublu din acrilat care conferă o protecție suplimentară semnificativă și b) un strat acoperitor exterior din plastic transparent (înveliș) care permite colorarea și vizualizarea culorii acestui bun (cablu) și învelește stratul interior din miezul optic de fibră de sticlă și armătură optică menționate la pct. a), a) expus următorul răspuns: există fișa tehnică a produsului importat de firma A., pe care o atașează, G.652 B. și firma nu a reclamat abateri de la această specificație; instanța nu a solicitat în mod expres efectuarea testelor de laborator; măsurători și analize au fost făcute și de alți specialiști ale căror rezultate sunt depuse la dosar; în data de 13.10.2021 a avut loc întâlnirea părților la sediul reclamantei și nu au existat obiecțiuni cu privire la structura fibrei importate, astfel că a apreciat că nu se impune efectuarea unor teste suplimentare.

Prin încheierea de ședință, la cererea reclamantei, s-a revenit cu adresă la expert pentru a răspunde la obiectivele 5, 6, 7, iar ulterior răspunsului expertului s-a cerut înlocuirea, deoarece acesta nu are posibilitatea să analizeze tehnic bunurile în cauză.

Prin încheierea de ședință din data de 30.03.2023, după ce au fost ascultate părțile, instanța de fond a respins cererea de înlocuire a expertului, iar apărătorul reclamantei a solicitat acordarea unui termen pentru a se dezbate cauza pe fond, aceasta având loc la 06.04.2023, când s-a pronunțat sentința recurată.

Văzând cronologia și modul de desfășurare a procesului, se observă că normele legale invocate de recurenta-reclamantă au fost respectate întocmai de judecătorul fondului, s-a depus raportul de expertiză, s-a răspuns la cele două obiecțiuni ale reclamantei, iar instanța, față de răspunsul expertului a considerat că este lămurită, nefiind necesară înlocuirea expertului, toate cererile fiind puse în discuția contradictorie a părților, iar faptul că instanța nu a mai insistat în depunerea unui nou răspuns al expertului nu echivalează cu o necercetare asupra fondului cauzei, întrucât la pronunțarea hotărârii au fost analizate toate probele administrate în dosar, conform disp. art. 264 C. proc. civ.

Critica este nefondată, din expunerea motivelor de recurs reiese că recurenta-reclamantă este nemulțumită de faptul că susținerile sale nu au convins instanța de fond să pronunțe o hotărâre în sensul solicitat de aceasta.

Referitor la preluarea în hotărâre a argumentelor prezentate de pârâtă în cadrul întâmpinării, se constată că acestea cuprind dispoziții ale instanței referitoare la legalitatea actelor contestate, citate din acte europene și chiar susțineri ale reclamantei.

În ceea ce privește întinderea hotărârii atacate și răspunsul concentrat al instanței la unele argumente aduse de reclamantă, acestea nu conduc la încălcarea disp. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul răspunzând argumentelor fundamentale care sunt susceptibile să influențeze soluția.

Critici de ordin substanțial

Înalta Curte reține că prin încheierea din data de 30.05.2024, în calea de atac a recursului, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul disp. art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., la cererea recurentei-reclamante, până la pronunțarea de către CJUE a hotărârii preliminare în privința căreia a fost sesizată în Dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Olt.

Judecarea cererii de recurs din cauza de față a fost repusă pe rol ca urmare a pronunțării de către Curtea de la Luxemburg a Hotărârii din 27.06.2024, în cauza C-168/23 A. și Sisteme S.A. împotriva ANAF – DGRFP Craiova – DRV Craiova, Autoritatea Vamală Română și ANAF – DGAMC.

Trimiterea preliminară privește interpretarea subpozițiilor 8544 70 00 și 9001 10 90 din Nomenclatura combinată care figurează în Anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23.07.1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 254/2000 al Consiliului din 31.01.2020, în versiunea care rezultă din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1925 al Comisiei din 12.10.2017.

Pentru litigiul ce a făcut obiectul întrebării preliminare, Curtea a arătat că sunt relevante Notele explicative din 2007, precum și Notele explicative din 2019.

În litigiul aflat pe rolul Tribunalului Olt, în perioada 6.07. – 21.12.2018, A. a importat mărfuri cu privire la care a declarat că se încadrează la subpoziția 8544 70 00 din Notele explicative referitoare la "cabluri din fibre optice" și care au fost supuse unei rate a taxelor la import de 0%.

După publicarea Notelor explicative din 2019, A. a arătat că datorită modificărilor intervenite în Notele explicative din 2007, mărfurile în cauză se încadrează, începând cu 2019, la subpoziția 9001 10 90 și sunt supuse unei rate a taxelor la import de 2,9%.

În urma unui control vamal a posteriori, Direcția Regională Vamală Craiova a considerat că mărfurile în cauză sunt fibre optice și sunt supuse unei taxe la import de 2,9%, inclusiv pentru cele importate anterior Notelor explicative din 2019.

Instanța de trimitere a ridicat problema dacă Notele explicative din 2007 și reclasificarea retroactivă a mărfurilor în cauză la poziția tarifară 9001 10 90 din NC aduc atingere principiilor securității juridice și previzibilității.

De asemenea, instanța de trimitere a ridicat problema dacă principiul aplicării uniforme a clasificării tarifare coroborate cu principiile securității juridice și protecției încrederii legitime îi impune să ia în considerare deciziile altor autorități vamale naționale și deciziile autorităților vamale sau ale instanțelor din alte state membre, care au clasificat sau au confirmat clasificarea mărfurilor în cauză la poziția 8544 din N.C.

La paragrafele 38 și 42 din Hotărârea CJUE, aceasta a arătat că mărfurile în cauză se încadrează la subpoziția 9001 10 90 din NC și nu la subpoziția 8544 70 00, deoarece subpoziția 8544 70 00 din N.C. trebuie interpretată în sensul că nu acoperă un cablu din fibre optice compus din miez optic și armătură optică acoperite de un prim înveliș interior din acrilat moale și un al doilea înveliș al stratului din acrilat dur colorat.

La paragraful 43 din Hotărârea CJUE se arată că, opus afirmațiilor A., Notele explicative din 2019, potrivit cărora fibrele optice izolate individual "nu formează un cablu din fibră optică de la poziția 8544 înainte de a fi plasate într-o învelitoare de protecție" nu fac decât să precizeze conținutul condiției privind existența unei învelitori de protecție, fără a modifica termenii clari din Notele explicative 2007.

De asemenea, Curtea a răspuns și la cea de-a doua problemă, arătând că în temeiul art. 33 alin. (2) din Regulamentul nr. 952/2013 o ITO nu poate fi invocată decât de titularul său ori de reprezentantul acestuia în fața autorității vamale care au emis-o și a autorităților celorlalte state membre (par. 44) și din moment ce ITO au fost emise de alte autorități vamale/decizii ale altor instanțe din state membre și nu au fost adresate A., nu se poate considera că asemenea informații și decizii au furnizat societății asigurări precise, necondiționate și concordante, susceptibile să o determine pe aceasta să nutrească o încredere legitimă cu privire la temeinicia unei asemenea clasificări (par. 45).

Prin urmare, arată CJUE, la paragraful 46, că principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun recuperării de către autoritățile vamale ale unui stat membru a taxelor și a impozitelor datorate de un contribuabil pentru clasificarea tarifară eronată, potrivit acestor autorități, a unei mărfi la o subpoziție din Nomenclatura combinată care figurează în Anexa I la Regulamentul nr. 2658/87, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 254/2000, în versiunea care rezultă din Regulamentul de punere în aplicare nr. 2017/1925, chiar dacă unele decizii referitoare la informațiile tarifare obligatorii emise în privința altor contribuabili de către aceste autorități și de autoritățile vamale din alte state membre, precum și unele hotărâri judecătorești din alte state membre nu au respins o asemenea clasificare tarifară.

CJUE a arătat la par. 30 care este criteriul deciziei pentru clasificarea tarifară a mărfurilor, iar la par. 35 a concluzionat că Notele stabilesc o diferență între "cabluri" și "fibre izolate individual" și că numai cablurile din fibre optice constituite din fibre izolate individual se încadrează la poziția 8544 din această nomenclatură, cu excepția fibrelor optice înseși. În schimb, fibrele optice individuale, precum și fasciculele de fibre optice se încadrează la poziția 9001.

De asemenea, la paragraful 36, Curtea a arătat că pentru subpoziția 8544 70 00 fibrele optice care formează cabluri trebuie să fie izolate individual și să fie plasate într-o izolație de protecție sau în interiorul unei învelitori de protecție pentru a se putea încadra la această poziție.

În sens contrar, dacă mărfurile în cauză sunt fibre optice izolate individual printr-un strat dublu de acoperire, fără a dispune de o învelitoare de protecție, nu se pot încadra la poziția 8544 și trebuie să fie clasificate la poziția 9001 (par. 37).

În speța de față, recurenta-reclamantă susține existența unei modificări directe a textului Notelor explicative cu privire la poziția 8544 și a unei modificări indirecte a poziției 9001, modificare ce a condus la necesitatea schimbării încadrării tarifare a bunurilor, după data de 24.05.2019.

Critica este nefondată, Înaltă Curte reține că hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-168/23, amintită anterior, stabilește că textul modificator aferent subpoziției 8544 70 00 nu a adus nicio modificare în conținutul notei explicative pentru subpoziția 9001 10 90, astfel că mărfurile ce puteau să fie incluse anterior la prima subpoziție și după data de 24.05.2019, primesc aceeași încadrare și invers.

Aceleași susțineri au fost făcute și de către prima instanță, aceasta arătând și că utilizarea produsului în domeniul telecomunicațiilor nu se contestă, esențial este ca produsul, pentru a fi clasificat la poziția 8544, să reprezinte cablu din fibre optice compuse din fibre optice, acoperit individual de un strat dublu de polimer de acrilat situat în interiorul unei învelitori de protecție.

Or, din probele administrate în cauză rezultă că produsul importat este fibră optică acoperită cu un strat de polimer de acrilat, ce nu se află în interiorul unei învelitori de protecție (a fibrei optice izolate individual), prin urmare nu poate fi încadrat la poziția 8544.

Recurenta-reclamantă susține că prima instanță nu a verificat dacă bunul este alcătuit dintr-un miez acoperit de un strat dublu de polimer acrilat compus dintr-un înveliș interior din acrilat moale și un înveliș exterior din acrilat tare, însă față de cele stabilite prin hotărârea CJUE din cauza C-168/23, obligatorie pentru instanțele naționale, subpoziția 8544 70 00 nu acoperă un asemenea produs.

De altfel, aceasta este și situația produselor importate de recurenta-reclamantă, în perioada inspectată, au un miez optic, armătură optică, înveliș interior din acrilat moale și un înveliș al stratului din acrilat dur colorat, lipind învelitoarea de protecție.

Expertiza dispusă de prima instanță a concluzionat în sensul că produsele sunt acoperite de un strat de acrilat moale și unul de acrilat tare și lipește mantaua (învelitoarea de protecție), toate acestea putând fi stabilite prin inspecție vizuală și analiza parametrilor specificației tehnice a produsului.

Expertul parte al societății recurente a ajuns la aceleași concluzii, deși a analizat produsele cu anumite echipamente, arătând existența unei diferențe între Notele explicative din 2007 și cele din 2019, și că până la data de 24.05.2019, bunurile puteau fi încadrate la poziția 8544, aspect ce a fost deja dezlegat atât de prima instanță cât și prin Hotărârea CJUE din cauza C-168/23.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge critica referitoare la interpretarea greșită a pozițiilor 8544 și 9001 din Nomenclatura Combinată și textul Notelor Explicative la Nomenclatura Combinată a Uniunii Europene, în vigoare anterior și ulterior datei de 24.05.2019, neexistând nicio diferență în privința bunurilor importate sau a clasificării acestora.

A mai invocat recurenta-reclamantă încălcarea de către prima instanță a disp. art. 28 din TFUE și jurisprudența CJUE în materie, în sensul că nu s-a avut în vedere că aplicabilitatea codului NC 8544 a fost confirmată pentru bunuri identice din întreaga lume.

Prima instanță a răspuns acestor susțineri la fila x din cuprinsul considerentelor sentinței atacate, identificând disp. art. 33 alin. (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului Vamal al Uniunii Europene, în sensul că deciziile ITO și IOO sunt obligatorii, numai în ceea ce privește clasificarea tarifară sau determinarea originii mărfurilor pentru autoritățile vamale față de titularul deciziei, iar recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că deține o astfel de decizie.

În același sens, hotărârea CJUE din cauza C-168/23, amintind disp. art. 33 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, a reținut că ITO nu poate fi invocată decât de către titularul său ori reprezentantul acestuia, prin urmare, recurenta-reclamantă nu are dreptul să o folosească în beneficiul său, nefiindu-i adresată, critica fiind astfel nefondată.

Cu privire la încălcarea disp. art. 114 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, recurenta-reclamantă consideră că se puteau impune numai penalitățile de întârziere stabilite de acest act normativ, nu și penalitățile de întârziere calculate conform art. 176 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Motivul de recurs va fi respins ca nefondat, Înalta Curte va ține seama de hotărârea CJUE din cauza C-506/23, C. S.R.L., prin care se stabilește că art. 114 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei practici administrative naționale în temeiul căreia poate fi impusă o penalitate de întârziere prevăzută de legislația națională, suplimentar dobânzilor de întârziere prevăzute la acest articol.

Totodată, în cuprinsul hotărârii se analizează traducerea în limba română a art. 114 din Regulament, arătându-se că este vorba în realitate, de o dobândă de întârziere ce urmărește să remedieze consecințele ce decurg din depășirea termenului de plată și să evite ca debitorul datoriei vamale să obțină un avantaj necuvenit din faptul că sumele datorate în temeiul acestei datorii rămân la dispoziția sa dincolo de temeiul stabilit pentru achitarea acesteia.

Penalitățile de întârziere prevăzute la art. 176 din Codul de procedură fiscală reprezintă o sancțiune pecuniară aplicată debitorului care nu a achitat o obligație fiscală la termenul de scadență prevăzut (par. 37 din hotărâre), instanța națională având obligația să verifice proporționalitatea acestei sancțiuni.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recurentei-reclamante i s-a imputat suma de 8.484.586 RON taxe vamale suplimentare și obligații fiscale accesorii în sumă totală de 1.339.453 RON, reprezentând dobânzi în cuantum de 714.139 RON și penalități de întârziere de 625.314 RON.

Înalta Curte, aplicând testul proporționalității sancțiunii de 625.314 RON, reține că aceasta, împreună cu dobânda nu depășesc cuantumul obligației principale ce ar fi trebuit să fie achitată în perioada 2017 – 2019, astfel că nu există niciun impediment pentru ca penalitățile de întârziere să nu fie datorate, ținându-se seama și de faptul că recurenta-reclamantă nu a formulat critici în privința unei eventuale lipse de proporționalitate a sancțiunii.

Critici de ordin procedural

Recurenta-reclamantă consideră că i-a fost încălcat dreptul de a fi ascultată, componentă a dreptului său la apărare, întrucât în cuprinsul procesului-verbal de control au fost ignorate punctele de vedere depuse de societate în raport de procesele-verbale intermediare, critica urmând să fie respinsă, însăși reclamanta arătând că și-a spus punctul de vedere însă organul fiscal nu a ținut seama de aceasta, sens în care nu se poate afirma că au fost încălcate prevederile art. 2 alin. (2), art. 9 alin. (1), art. 130 alin. (5) sau art. 131 alin. (2) Codul de procedură fiscală, susținerile părților fiind analizate cu ocazia acțiunii judecătorești.

Recurenta-reclamantă invocă interpretarea eronată a jurisprudenței CJUE potrivit căreia autoritățile au obligația să comunice toate documentele de natură a influența adoptarea unei decizii, în speță, Adresa nr. x/05.08.2019.

În cauza C-298/16, Ispas împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Cluj, CJUE a stabilit că principiul general al dreptului Uniunii al respectării dreptului la apărare trebuie interpretat în sensul că în cadrul unor proceduri administrative de inspecție și de stabilire a bazei de impunere a TVA, un particular trebuie să aibă posibilitatea să i se comunice, la cerere, informațiile și documentele care se găsesc în dosarul administrativ și care au fost luate în considerare de autoritatea publică la adoptarea deciziei sale, cu excepția cazului în care obiective de interes general justifică restrângerea acordului la respectivele informații și documente.

Din actele dosarului reiese faptul că recurenta-reclamantă nu a formulat cerere de comunicare a Adresei nr. x/05.08.2019, iar conținutul acesteia a fost redat în cuprinsul Notificării și al procesului-verbal de control, de unde rezultă că prin acest înscris Direcția Regională Vamală Craiova și-a exprimat punctul de vedere în sensul că noul text introdus în Notele explicative la Nomenclatura Combinată a Uniunii Europene nr. 2019/C/179/05, nu conține informații conform cărora produsele care se clasificau înainte de 24.05.2019 în cadrul poziției 8544 ar trebui clasificate la poziția 9001.

Conținutul adresei nu este determinant pentru rezolvarea cauzei, din probele administrate rezultând că recurenta-reclamantă, anterior modificării Notei explicative din 24.05.2019, în realitate, a încadrat greșit bunurile la poziția 8544, în loc de 9001, prin urmare pentru ambele perioade bunurile importate trebuiau încadrate la poziția 9001, critica urmând să fie respinsă ca nefondată.

Față de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborate cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. și Sisteme S.A. împotriva sentinței nr. 125 din 6 aprilie 2023 a Curții de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.