ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1421/2025

Ședința publică din data de 13 martie 2025 din camera de consiliu

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, la data de 30.01.2024, pe rolul Tribunalului București – secția a III-a civilă, reclamantul Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A., B., C., D., E., F., G., H., I. S.R.L., J. S.R.L., K., L. S.R.L., M. S.A. și N. S.R.L., obligarea pârâților la plata sumei de 10.887.619 RON, reprezentând prejudiciul produs bugetului de stat prin faptele ilicite ale pârâților, constând în neplata taxei pe valoare adăugată, nedeclarată de pârâți și datorată statului.

Prin sentința civilă nr. 657 din 21 mai 2024, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal.

A avut în vedere instanța cele reținute în Decizia nr. 17/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii și faptul că litigiul are ca obiect o acțiune vizând pretenții, în care se solicită plata contribuțiilor la bugetul de stat consolidat și la bugetul de asigurări sociale ale statului, pretins datorate de către pârâți, pretenții care sunt guvernate de prevederile speciale și derogatorii ale Codului de procedură fiscală, și nu de prevederile art. 1357 și urm. C. civ.

Astfel, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a, alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul a apreciat că secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel de la domiciliul reclamantului îi aparține competența materială de soluționare a cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 02.07.2024.

Prin sentința nr. 1820 din 12 noiembrie 2024, Curtea a admis excepția necompetenței materiale, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a III-a civilă.

A apreciat instanța că reclamantul Statul Român nu se încadrează în rândul subiecților de drept public ce pot introduce acțiuni în condițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Faptul că acțiunea are ca obiect o creanță fiscală nu este în măsură să conducă la ideea că instanța de contencios administrativ ar fi competentă, întrucât simpla natură fiscală a unei creanțe nu este suficientă pentru atragerea competenței instanțelor specializate.

Referitor la cele reținute prin Decizia nr. 17/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, a considerat instanța că Înalta Curte s-a pronunțat doar cu privire la dispozițiile de drept material aplicabile eventualelor prejudicii din dosarele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală, nu și cu privire la instanța căreia i-ar reveni competența să soluționeze cauza.

Astfel, constatând ivit conflict negativ de competență, Curtea a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte, analizând conflictul negativ de competență intervenit, în raport cu obiectul cauzei și cu dispozițiile legale incidente, reține următoarele.

Cererea de chemare în judecată privește atragerea răspunderii civile delictuale pentru producerea unui prejudiciu adus bugetului de stat de către pârâți (persoane fizice și persoane juridice - societăți comerciale) prin neplata taxei pe valoare adăugată.

Referitor la instanța competentă în materia litigiilor de contencios administrativ și fiscal, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

În accepțiunea art. 2 lit. f) din lege, contenciosul administrativ privește activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Conform lit. c) a aceluiași articol, prin act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, iar, potrivit lit. c)

1

), sunt asimilate actelor administrative, contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice, prin legi speciale putând fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ.

De asemenea, art. 2 alin. (2) asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

În ceea ce privește subiectele de sesizare a instanței de contencios administrativ, art. 1 din Legea nr. 554/2004 face referire la persoanele vătămate într-un drept al lor ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, Avocatul Poporului, Ministerul Public, autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal, Prefectul, Agenția Națională a Funcționarilor Publici și orice subiect de drept public, ultimele trei subiecte numai în condițiile acestei legi sau ale unor legi speciale.

Raportat la toate aceste dispoziții legale rezultă că, în competența specializată a instanțelor de contencios administrativ și fiscal, sunt incluse litigiile care vizează un act administrativ, în noțiunea căruia este cuprins și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. Subiectele de drept public pot introduce acțiuni în contencios administrativ de competența instanțelor specializate numai în condițiile Legii nr. 554/2004 sau a unor legi speciale, iar nu și în condițiile dreptului comun.

În ceea ce privește Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, considerentele acestei hotărâri se referă la aplicabilitatea dispozițiilor de drept material în litigiile vizând soluționarea laturii civile în prejudiciile din dosarele penale ce au ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală (dacă soluționarea laturii civile se face potrivit dispozițiilor C. civ. sau conform prevederilor Codului de procedură fiscală), iar nu la instanța competentă din punct de vedere material.

Cauza de față vizează antrenarea răspunderii civile delictuale de drept comun și este întemeiată pe dispozițiile art. 1357-1359 C. civ., și nu pe dispozițiile speciale ale Legii nr. 554/2004.

Or, competența instanței de contencios administrativ și fiscal este strict delimitată prin dispozițiile speciale menționate anterior, în cadrul cărora nu sunt incluse și acțiunile în angajarea răspunderii civile delictuale, întemeiate pe dispozițiile C. civ., chiar dacă sunt promovate de către un subiect de drept public.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și pe pârâții A., B., C., D., E., F., G., H., I. S.R.L. prin lichidator judiciar O. S.R.L., J. S.R.L. prin administrator P., K. S.R.L. prin lichidator judiciar C.I.I. Q., L. S.R.L. prin lichidator judiciar R. S.R.L., M. S.A., N. S.R.L. prin lichidator judiciar S. în favoarea Tribunalului București – secția a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.