ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3511/2024

Ședința publică din data de 20 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28.06.2023, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. de dosar x/2022, reclamanta Autoritatea Vamală Română a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., pârâta B. S.R.L., pârâta C. S.R.L. și pârâta D. S.R.L., plata prejudiciului adus la bugetul de stat pentru activitatea ilicită din dosarele de urmărire penală nr. 581/D/P/2015 și nr. 2960/D/P/2020 aflate pe rolul D.I.I.C.O.T. Structura Centrală, secția de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul de Combatere a Criminalității Economico-Financiare, prejudiciul principal fiind în cuantum de 5.101.265 RON; plata prejudiciului reprezentând accesoriile fiscale calculate conform normelor procesual fiscale în vigoare la data săvârșirii faptelor, fapta fiind săvârșită începând cu data de 1 mai 2010 și până în prezent pentru faptele săvârșite prin intermediul S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. (unde prejudiciul principal a fost stabilit în cuantum de 3.307.980 RON); Obligarea la plata eventualelor cheltuieli de judecată ocazionate cu prezenta cauză.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349 din C. civ.

2.1. Prin încheierea din data de 25.05.2023, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta AUTORITATEA VAMALĂ ROMÂNĂ în contradictoriu cu pârâții A., S.C. B. S.R.L., S.C. D. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă litigii cu profesioniștii.

În motivarea soluției, Tribunalul București, secția a III-a civilă a reținut că acțiunea vizează angajarea răspunderii civile delictuale, săvârșită de pârâtul A. în calitate de administrator a celor trei societăți comerciale, societatea B. S.R.L., societatea C. S.R.L. și societatea D. S.R.L., folosite de pârât în vederea creării unui circuit fictiv de facturare a produselor energetice, prin societăți de tip fantomă.

Mai arată prima instanță sesizată că în aplicarea art. 40 alin. (2) si 3 din Legea 304/2004 și art. 2 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioara al instanțelor judecătorești, Colegiul de Conducere al Tribunalului București a adoptat Hotărârea nr. 3/2015, prin care a stabilit cauzele care intră în categoria litigiilor cu profesioniști, între acestea numărând-se și cererile în materia răspunderii civile delictuale izvorâte din raporturile juridice intre profesioniști, precum si dintre profesioniști și alte persoane fizice sau juridice.

2.2. Prin încheierea din data de 13.11.2023, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția de necompetenței materiale a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, invocată de reclamantă, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta AUTORITATEA VAMALĂ ROMÂNĂ în contradictoriu cu pârâtul A., pârâta B. S.R.L., pârâta C. S.R.L. și pârâta D. S.R.L., în favoarea Curții de Apel București - Secțiile de contencios administrativ și fiscal.

Secția a VI-a Civilă a Tribunalul București a constatat că părțile în litigiu sunt o autoritate publică și persoane fizice și juridice, dar analiza instanței urmează a stabili existența unor creanțe fiscale și debitorii acestora, potrivit legislației fiscale, astfel că nu are relevanță calitatea de profesionist (art. 3 C. civ.),

Făcând trimitere la Decizia nr. 17/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, considerentul 21.11. și de la definiția dată creanțelor fiscale principale prin art. 21 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, tribunalul a apreciat că obiectul și natura litigiului, vizează stabilirea unei obligații fiscale și aplicarea legislației aferente, și a stabilit că Secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale Curții de Apel București sunt competente material să soluționeze cauza.

2.2. Prin sentința civilă nr. 630 din data de 10.04.2024 Curtea de Apel București, secția a-VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta AUTORITATEA VAMALĂ ROMÂNĂ, în contradictoriu cu pârâții A., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea conflictului.

Curtea de Apel București a apreciat că litigiul nu este unul de contencios administrativ și fiscal pentru a intra în competența de soluționare a instanțelor specializate, ci unul civil, de competența tribunalului, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată.

A reținut că la baza pretențiilor formulate nu stă un raport de drept procesual fiscal care să impună verificarea de către instanță a legalității unor măsuri dispuse printr-o decizie emisă de un organ fiscal competent, situație care ar atrage competența de soluționare a în favoarea instanței specializate de contencios administrativ, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Obiectului acțiunii formulate de reclamanta Autoritatea Vamală Română nu se poate încadra în categoria acțiunilor în contencios administrativ de drept comun raportat la calitatea de autoritate publică a reclamantei.

Între reclamanta Autoritatea Vamală Română și persoanele chemate în judecată nu există raport juridic fiscal, în sensul prevăzut de art. 16-17 din Codul de procedură fiscală, pârâții nefiind chemați în judecată pentru obligațiile lor față de bugetul de stat, ci pentru neîndeplinirea obligațiilor pe care le aveau, pârâtul persoană fizică în calitate de administrator față de societățile comerciale folosite în vederea creării unui circuit fictiv de facturare. Neîndeplinirea culpabilă de către administratorul A. a obligațiilor față de societățile care au determinat prejudicierea bugetului de stat reprezintă faptă ilicită, în sensul prevăzut de art. 1349 C. civ., context în care natura juridică a unei astfel de acțiuni este civilă, iar competența de soluționare aparține București, secția Civilă.

În ceea ce privește Decizia nr. 17/2015 pronunțată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii, a constatat că ea nu este incidentă în cauză. În raport de temeiul de drept invocat de reclamantă, respectiv atragerea răspunderii civile delictuale a pârâților prevăzute de art. 1357 din C. civ., reclamanta nu este o persoană vătămată în înțelesul Legii contenciosului administrativ, ci o autoritate publică ce a declanșat litigiul în scopul recuperării prejudiciului produs de către un particular bugetului de stat.

Ca urmare, reținând că litigiul dedus judecății nu intră în materia contenciosului administrativ, ci este un litigiu de drept comun, Curtea de Apel București a reținut că în cauza sunt incidente, în privința competenței materiale de soluționare a cauzei, prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ.,

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Înalta Curte reține că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune ce are ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de 5.101.265 RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului general consolidat, de pârâte, prin activitatea ilicită din dosarele de urmărire penală nr. 581/D/P/2015 și nr. 2960/D/P/2020, aflate pe rolul D.I.I.C.O.T., fiind indicat ca temei juridic, art. 1349 din C. civ.

Având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil și raportat la temeiul de drept invocat de reclamantă, Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecății litigiul are natură civilă, reclamanta solicitând atragerea răspunderii civile delictuale a pârâților pentru presupuse fapte delictuale.

Litigiul nu este unul "între profesioniști" deoarece reclamanta Autoritatea Vamală Română nu este "profesionist" în sensul art. 3 C. civ.

De asemenea, litigiul nu are natura unui contencios administrativ-fiscal deoarece nu a pornit la inițiativa unei persoane care pretinde că este vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ-fiscal sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri în materie fiscală. Curtea de Apel București a motivat corect și în mod detaliat acest aspect confirmat de Înalta Curte. În plus, faptul că în cauză s-a cerut ca prejudiciu să fie calculat potrivit legislației fiscale sau că delictul a presupus încălcarea unor norme fiscale nu are nicio relevanță deoarece competența nu depinde de astfel de criterii. Instanțele de contencios administrativ și fiscal sunt competente să soluționeze litigiile în care o parte acționează în calitate de autoritate publică, în regim de putere publică, prin emiterea de acte administrative sau administrativ-fiscale or, în speță, Autoritatea Vamală Română acționează de pe poziția de egalitate cu pârâții, specifică litigiilor de natură civilă.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta Autoritatea Vamală Română în contradictoriu cu pârâții S.C. D. S.R.L., A., S.C. C. S.R.L. - prin lichidator judiciar CII E., S.C. B. S.R.L., în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2024.