ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 195/2024

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2024

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la 8 septembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Regională Vamală București, la plata sumei de 30.000 RON, reprezentând daune materiale și 150.000 RON, constând în daune morale, precum și a cheltuielilor de judecată.

La 22 decembrie 2022, reclamantul a formulat cerere modificatoare, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și B. S.R.L., precum și în contradictoriu cu pârâta indicată în cererea inițială, Autoritatea Vamală Română, prin Direcția Regională Vamală București, solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei de 30.000 RON, reprezentând daune materiale și 150.000 RON, constând în daune morale.

Prin întâmpinare, pârâta B. S.R.L. a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești, arătând că sediul său se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 București.

Prin sentința civilă nr. 2619 din 25 aprilie 2023, Judecătoria Pitești a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâta B. S.R.L. și a declinat competența de soluționare a cauzei privindu-i pe reclamantul A. și pe pârâții Autoritatea Vamală Română, prin Direcția Regională Vamală București, Agenția Națională de Administrare Fiscală și B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Pitești a reținut că, față de obiectul cauzei deduse judecății - pretinsa obligație a pârâtelor de despăgubire, în temeiul răspunderii civile delictuale – care este o acțiune personală, patrimonială, competența teritorială este alternativă, oricare dintre instanțele prevăzute la art. 107 alin. (1) sau art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. fiind deopotrivă competente.

De asemenea, instanța a constatat, în raport de dispozițiile art. 116 C. proc. civ., că alegerea competenței se poate face exclusiv de către reclamant, instanța nefiind îndreptățită, față de prevederile art. 130 alin. (3) din același act normativ, să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale de ordine privată.

Cu toate acestea, în ipoteza în care reclamantul introduce cererea de chemare în judecată la o instanță necompetentă din punct de vedere teritorial, a apreciat că pârâtul poate invoca excepția necompetenței teritoriale în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Judecătoria Pitești a considerat că nu este competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza, nefiind incidentă niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 107 alin. (1) sau art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., având în vedere că pârâții au sediul în circumscripția teritorială a Judecătoriilor Sectoarelor 5 și 6 București, iar pretinsa faptă ilicită s-a săvârșit în raza de circumscripție teritorială a Judecătoriei Cornetu, în aceeași circumscripție fiind și locul unde s-a produs prejudiciul.

Instanța nu a primit susținerea reclamantului, în sensul că prejudiciul s-a produs pe raza competenței teritoriale a Judecătoriei Pitești, întrucât există o suprapunere a locului săvârșirii pretinsei fapte ilicite cu cel al producerii prejudiciului, care, în cauză, a fost unul imediat și a constat în vătămarea corporală a reclamantului, locul producerii prejudiciului neputând fi confundat cu locul unde s-a aflat victima pe durata necesară recuperării acesteia în urma prejudiciului suferit.

Judecătoria Pitești a reținut că excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești a fost invocată de pârâta B. S.R.L. prin întâmpinare, cu respectarea dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., instanța procedând la verificarea competenței sale la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și au putut pune concluzii, conform art. 131 alin. (1) din cod.

În ceea ce privește instanța la care se va dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei, a arătat că va face aplicarea regulii generale instituite de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., urmând a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, instanță în circumscripția căreia se află sediul pârâtei care a invocat excepția necompetenței teritoriale de ordine privată, având în vedere că celelalte pârâte nu au invocat această excepție, iar reclamantul nu și-a exprimat o altă opțiune, conform art. 116 din cod.

Prin sentința civilă nr. 5843 din 29 septembrie 2023, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței teritoriale invocate de reclamant și a declinat competența de soluționare a cauzei privindu-i pe reclamantul A. și pe pârâții Autoritatea Vamală Română, prin Direcția Vamală București, Agenția Națională de Administrare Fiscală și B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Pitești. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență, iar, în temeiul art. 134 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei.

Judecătoria Sectorului 6 București a reținut că reclamantul a înțeles să își fundamenteze pretențiile deduse judecății pe răspunderea civilă delictuală, fiind relevante dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., care stabilesc o competență alternativă în materie, respectiv în favoarea instanței în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Raportând situația de fapt descrisă în cererea de chemare în judecată la norma menționată, instanța a constatat că pretinsa faptă ilicită s-a săvârșit în localitatea Ciorogârla, Șos. x, jud. Ilfov, acesta fiind locul în care s-a susținut că s-ar fi produs accidentul cauzat de alunecarea reclamantului pe gheață. Cu toate acestea, instanța a apreciat că, în materia răspunderii civile delictuale, competența instanței poate fi stabilită și prin raportare la locul producerii prejudiciului.

Prejudiciul este reprezentat de rezultatul dăunător, de natură patrimonială sau morală, consecință a încălcării sau vătămării drepturilor și intereselor legitime ale unei persoane. Acesta se poate produce imediat, simultan cu săvârșirea faptei, dar poate avea și o natură progresivă, în special în privința prejudiciului moral, care, prin natura sa, este non-determinabil la momentul producerii faptului cauzal. În acest sens, instanța a subliniat că reclamantul a pretins că, din cauza unei perioade îndelungate de recuperare fizică, a suferit restrângeri ale vieții sociale și de familie, astfel de suferințe morale neputând constitui, în mod cert, un prejudiciu care să se fi produs la locul accidentului.

Acordând o altfel de interpretare normei supuse analizei, instanța a arătat că s-ar ajunge întotdeauna la confundarea locului producerii faptei cu locul producerii prejudiciului. Or, nu a contestat că, în cazul producerii unei vătămări fizice, o parte a prejudiciului se produce instantaneu, respectiv prejudiciul cauzat de suferința fizică imediată și vătămarea integrității fizice, care poate fi cuantificată la acel moment în costurile necesare reînsănătoșirii, însă acest aspect nu echivalează cu epuizarea producerii prejudiciului.

Având în vedere că, potrivit susținerilor reclamantului, prejudiciul reprezentat de suferințele fizice s-a extins pe o perioadă îndelungată de timp, acesta suferind restricționări ale mobilității fizice și ale vieții sociale și de familie, Judecătoria Sectorului 6 București a arătat că nu se poate pune semnul echivalenței între nașterea cauzei producătoare de prejudiciu și producerea efectivă a prejudiciului, întrucât s-a pretins că acesta s-a întins pe o perioadă extinsă de timp, consecințele fiind resimțite în special în locul în care acesta își desfășoară viața socială și de familie.

Instanța a apreciat că nu se pune problema stabilirii unei simple echivalențe între locul în care se afla victima pe parcursul recuperării și locul producerii prejudiciului, întrucât reclamantul a indicat drept loc al producerii acestuia domiciliul său, unde își desfășoară, în mod constant, viața socială și de familie.

Prin natura lui, prejudiciul moral reprezentat de restrângerile suferite pe latura socială și a legăturilor de familie se produce în locul în care persoana care se pretinde a fi prejudiciată își desfășoară, în mod obișnuit, aceste activități. Or, cel puțin o parte a pretinsului prejudiciu invocat de către reclamant, a fost apreciat că s-a produs la locul în care acesta domiciliază și își desfășoară viața de familie și viața socială, în general, acesta susținând că a suferit un prejudiciu moral concretizat în restrângerile resimțite pe aceste paliere ca urmare a accidentării.

Judecătoria Sectorului 6 București a constatat, potrivit copiei actului de identitate emis de SPCLEP Pitești, că domiciliul reclamantului A. este în satul Oarja, comuna Oarja, str. x, jud. Argeș, localitate aflată, conform Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 102/10 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 625/25 iunie 2021, în circumscripția Judecătoriei Pitești, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 116 C. proc. civ., reclamantul și-a exercitat dreptul de alegere a uneia dintre instanțele competente, în conformitate cu dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., procedând la sesizarea acestei judecătorii, în circumscripția căreia s-ar fi produs cel puțin prejudiciul moral.

Judecătoria Sectorului 6 București a reținut că pârâta B. S.R.L. nu a fost indicată de către reclamant în cererea de chemare în judecată, acesta formulând cererea modificatoare prin care a introdus-o în cauză pe această pârâtă ulterior formulării întâmpinării de către pârâta inițială, Autoritatea Vamală Română – prin Direcția Vamală București. Or, conform dispozițiilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120, competența de soluționare a cauzei neputând fi stabilită prin raportare la sediul unui pârât neindicat în cererea introductivă de instanță.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei deduse judecății este reprezentat de solicitarea reclamantului A., în temeiul art. 1349 și 1357 C. civ., privind obligarea pârâților Autoritatea Vamală Română, prin Direcția Regională Vamală București, Agenția Națională de Administrare Fiscală și B. S.R.L. la plata sumelor de 30.000 RON, respectiv de 150.000 RON, reprezentând daune materiale și morale, pentru prejudiciul suferit ca urmare a alunecării sale pe gheață în incinta imobilului unității angajatoare, pârâta Autoritatea Vamală Română, prin Direcția Regională Vamală București.

Cu privire la pretinsa faptă ilicită, reclamantul a arătat, în motivarea cererii de chemare în judecată, că aceasta constă în omisiunea luării măsurilor necesare în vederea îndepărtării zăpezii și a gheții acumulate în curtea instituției, fapta fiind de natură civilă delictuală, comisă prin inacțiune.

Referitor la prejudiciu, reclamantul a susținut că acesta este reprezentat de vătămarea integrității sale corporale, aspect ce a determinat efectuarea unor investigații medicale complexe, a unui program de recuperare și a unei intervenții chirurgicale, alterarea condiției fizice cauzându-i o restrângere a vieții familiale și sociale.

În raport de susținerile reclamantului, precum și de pretențiile formulate prin acțiunea civilă dedusă judecății, reiese că finalitatea urmărită prin promovarea acesteia constă în acoperirea prejudiciului creat prin pretinsa faptă ilicită a pârâtelor, în raport de care urmează a se stabili și competența teritorială.

Înalta Curte reține că, în materia competenței teritoriale, regula generală este cea prevăzută la art. 107 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Dispozițiile art. 113 alin. (1) C. proc. civ. prevăd, la pct. 9, că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. reglementează competența teritorială în materia răspunderii civile delictuale, aceste dispoziții legale aplicându-se în mod alternativ cu cele ale art. 107 din același act normativ, în funcție de opțiunea reclamantului, exprimată prin introducerea cererii de chemare în judecată la una dintre instanțele competente, conform art. 116 din cod.

În cauză, potrivit situației de fapt expuse în cererea de chemare în judecată, fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, precum și prejudiciul reclamat s-au produs în curtea interioară administrată de pârâta Autoritatea Vamală Română, prin Direcția Vamală București, respectiv în localitatea Ciorogârla, Șos. x, jud. Ilfov, cu referire la incidentul invocat cauzator de prejudiciu fiind încheiat și un proces-verbal de cercetare privind producerea unui accident de muncă.

În speță, societatea B. S.R.L., în privința căreia reclamatul a solicitat introducerea sa în cauză, în calitate de pârâtă, prin cererea formulată în termen la 22 decembrie 2022 (cu referire la cadrul procesual dedus judecății), a invocat, cu respectarea dispozițiilor legale, prin întâmpinare, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești, motivat de faptul că sediul său se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 București (în București, str. x, sector 6), iar nu a primei instanțe învestite, respectiv a Judecătoriei Pitești.

În raport de cele de mai sus, aplicând dispozițiile art. 107 C. proc. civ., respectiv, art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., care stabilesc criteriile legale de determinare a instanței competente, respectiv că acțiunea poate fi introdusă fie la instanța de la domiciliul pârâtului, fie la instanța de la locul săvârșirii faptei ilicite, și constatând că reclamantul nu a procedat în acest sens în alegerea instanței competente, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.