ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1297/2025

Ședința publică din data de 6 martie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24.03.2022, sub nr. x/2022, astfel cum a fost precizată, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA PENTRU INTEREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII, ATRAGERE DE INVESTIȚII ȘI PROMOVAREA EXPORTULUI BUCUREȘTI și MINISTERUL ECONOMIEI, a solicitat recunoașterea de către pârâta Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului București a dreptului societății de beneficiar al schemei de ajutor prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr. 224/2020 în cuantum de 507.780,80 RON, reprezentând 20% din diferența între cifra de afaceri din anul 2019 și cea din anul 2020, realizată din activitățile aferente codurilor CAEN 5621 și 5629 pentru punctul de lucru din Bd. x, Corp A, București si obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de acceptare in principiu suplimentară a cererii de finanțare nr. x/11.07.2021 pentru suma suplimentară de 507.780,80 RON. Deopotrivă, s-a solicitat obligarea pârâților Ministerul Antreprenoriatului și Turismului și Ministerul Economiei, în calitate de furnizori ai schemei de ajutor de stat, conform O.U.G. nr. 224/2020, la perfectarea contractului de finanțare sau a unui act adițional la Contractul de finanțare nr. x/02.12.2021 pentru acordarea sumei suplimentare de 507.780.80 RON de care beneficiază suplimentar reclamanta pentru activitățile derulate în anul 2019 - 2020 la punctul de lucru din Bd. x, Corp A, București, alternativ cu obligarea în solidar a pârâților Ministerul Antreprenoriatului si Turismului si Ministerul Economiei, în calitate de furnizori ai schemei de ajutor de stat conform O.U.G. nr. 224/2020, la plata sumei suplimentare în cuantum de 507.780.80 RON, cu titlu de ajutor de stat de care beneficiază reclamanta pentru activitățile derulate în anul 2019 - 2020 la punctul de lucru din Bd. x, Corp A, București în temeiul contractului de finanțare nr. x/02.12.2021.

Prin sentința nr. 292 din 23 februarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei, a respins acțiunea precizată formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA PENTRU INTEREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII, ATRAGERE DE INVESTIȚII ȘI PROMOVAREA EXPORTULUI BUCUREȘTI și MINISTERUL ANTREPRENORIATULUI ȘI TURISMULUI, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 292 din 23 februarie 2023 a Curții de Apel București a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că s-au reținut în considerente unele argumente străine de natura cauzei.

În privința motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că au fost aplicate greșit normele de drept material. Astfel, soluția pronunțată cu privire la excepția lipsei calității procesual-pasive a pârâtului Ministerul Economiei încalcă, în opinia recurentei, prevederile art. 9 C. proc. civ. privind disponibilitatea părților prin raportare la dispozițiile O.U.G. nr. 224/2020 și O.U.G. nr. 121/2021 (reorganizarea - divizarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului).

O.U.G nr. 224/2020 prin care s-a aprobat acordarea ajutorului de stat precum și Procedura de implementare a schemei de ajutor de stat prevăd faptul că Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului este administratorul schemei de ajutor de stat, acesta implementează Procedura și prin bugetul ministerului sunt alocate fondurile necesare, astfel încât atât Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, cât și Ministerul Economiei sunt ambele autorități publice centrale, rezultate din reorganizarea MEAT și succesoare legale în drepturi și obligații ale ministerului reorganizat de la bugetul căruia trebuie plătite orice sume cu titlu de ajutor de stat, motiv pentru care s-a si solicitat extinderea cadrului procesual pasiv.

Instanța de fond și-a fundamentat decizia privind admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive pe dispozițiile H.G. nr. 1326/2021, arătând că Ministerul Economiei nu are în atribuții plata ajutoarelor de stat conform O.U.G. nr. 224/2020, însă calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei reiese din însuși actul normativ de reorganizare a Ministerului Economiei. Antreprenoriatului si Turismului (MEAT), respectiv O.U.G. nr. 121/2021, care, la art. 22, nu dispune asupra preluării de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a obligațiilor trecute, prezente sau viitoare născute din aplicarea și implementarea schemei de ajutor de stat conform O.U.G. nr. 224/2020, ci prevede preluarea patrimoniului corespunzător activității și personalului din domeniul antreprenoriatului și IMM-urilor, ceea ce nu este din punct de vedere legal același lucru.

În lipsa unei prevederi exprese privind aceste drepturi și obligații născute din implementarea O.U.G. nr. 224/2020, ambele autorități rămân responsabile în solidar sau pot fi chemate în judecată în solidar în cadrul oricărui litigiu având ca obiect pretenții născute din acordarea schemei de stat pentru care furnizor a fost MEAT, iar plățile s-au făcut din bugetul MEAT, în cazul admiterii acțiunii.

A mai invocat reclamanta-recurentă încălcarea de către instanța de fond a principiului priorității dreptului comunitar, precum si încălcarea voinței legiuitorului, în spiritul legii, prin reglementarea la nivelul unor acte administrative cu caracter subsidiar a unor condiții restrictive pentru acordarea ajutorului de stat (existența unor autorizații de funcționare emise de autoritățile publice locale).

Cu privire la acest aspect, s-a susținut că, în scopul acordării ajutorului în zona HoReCa, aliniat în România la recomandările și măsurile adoptate la nivel european, dispozițiile O.U.G. nr. 224/2020 transpun în plan național principiile și recomandările Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat, ajutor de stat care este permis din perspectiva art. 107 din TFUE numai dacă sunt îndeplinite derogările acordate de către Comisie, care se regăsesc în Comunicările Comisiei Europene - Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de Covid-19, publicate în JOUE nr. C91 1/20.03.2020, cu completările și modificările ulterioare.

Conform acestui cadru comunitar, Comisia a pus la dispoziția statelor membre finanțarea necesară pentru acordarea anumitor facilități, inclusiv sub forma unor ajutoare de stat întreprinderilor aflate în dificultate datorită pandemiei, cu precădere a sectoarelor afectate de restricții în mod direct, prin încetarea de facto și de jure a activității.

Prin urmare, contrar a ceea ce a reținut instanța de fond, în viziunea recurentei-reclamante, impunerea unor criterii/cerințe la nivelul legislației naționale de natură a crea discriminare si tratament juridic diferit în cadrul aceleiași categorii de întreprinderi afectate de pandemie, este de natură a conduce la încălcarea art. 107 alin. (1) din TFUE, întrucât derogarea de la acest articol nu s-a acordat statelor membre decât cu condiția ca ajutorul de stat să aibă ca scop repararea prejudiciului în mod egal și fără discriminare către toate întreprinderile afectate, care l-ar și solicita și ar putea dovedi afectarea semnificativă a afacerii/activității derulate.

Astfel, prin faptul că instanța de fond apreciază ca fiind legal ca de ajutorul de stat să poată beneficia întreprinderi cu același obiect de activitate pentru care, din motive ce nu țin de activitatea sau natura activității, unele autorități locale nu impun obținerea unei autorizații de funcționare (ex: Primăria Sectorului 2 București - HCL S2 nr. 124/2019, HCL S2 nr. 340/2019 si HCL S2 nr. 08/2020) în detrimentul unora care, datorită poziționării sediului/punctului de lucru funcționează în raza teritorială a unor autorități locale care impun existența unei atari autorizații (ex: Primăria Sector 1 -HCL S1 nr. 421/2017), se aduce o atingere gravă art. 107 alin. (1) TFUE care prevede regula în materia ajutoarelor de stat. Derogarea dată de către Comisia Europeană în temeiul art. 107 alin. (3) lit. b) din TFUE este de strictă interpretare și aplicare și are ca beneficiari toate întreprinderile aflate în dificultate, neputând fi în niciun caz aplicată cu consecințe în ceea ce privește concurența de piață.

Raportat la derogarea acordată de către Comisie, la nivelul legislației naționale s-au stabilit în mod clar domeniile afectate de pandemie care puteau beneficia de ajutor de stat, precum și categoria de întreprinderi beneficiare/eligibile ale ajutorului de stat, în acord cu cadrul comunitar care a permis sprijinul în acest domeniu al companiilor din aceste sectoare afectate de pandemia COVIP 19, relevante fiind dispozițiile articolul 1, alin. (1), (2) și (3) din O.U.G. nr. 224/2020 astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 10/2021.

Or, ignorând argumentele expuse pe fondul cauzei privind modalitatea de interpretare și aplicare a O.U.G. nr. 224/2020 privind acordarea ajutorului de stat, în sensul dat de voința legiuitorului și efectul juridic urmărit prin însuși cadrul legal, considerentele instanței de fond care livrează o interpretare textuală și restrictivă a art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 224/2020, sunt contrare dispozițiilor comunitare și naționale, întrucât validează, în interpretarea reclamantei-recurente, o atingere gravă adusă concurenței.

Existența sau inexistența unei autorizații de funcționare emisă de o autoritate locală nu a împiedicat desfășurarea activității de către reclamantă în anul 2019, an în care a decis deschiderea punctului de lucru și nu a împiedicat societatea subscrisa să plătească la bugetul statului TVA, impozit pe profit sau contribuții datorate pentru salariilor angajaților și nici să fie, datorită acestor activități avută în vedere la stabilirea gradului de afectare a sectorului de alimentație publică atunci când statul a obținut derogarea pentru acordarea ajutorului de stat, așa că, în egală măsură nu poate reprezintă nici pentru statul român un criteriu de excludere de la acordarea ajutorului financiar cuvenit, decât cu încălcarea gravă a art. 107 TFUE și a derogării limitative și în condiții de egalitate acordate de la aplicarea acestuia de către Comisia Europeană, motivat de pandemia COVID.

Mai mult decât atât, a arătat reclamanta-recurentă, contrar celor reținute pe fondul cauzei, a furnizat toate autorizațiile de funcționare care îi permiteau legala funcționare ca unitate/structură de alimentație publică, respectiv certificatul constatator privind autorizarea activităților la punctul de lucru în cauză, emis de către ONRC pentru codurile CAEN 5621 și CAEN 5629 și autorizația de funcționare din punct de vedere sanitar-veterinar, emisă de către ANSVA, prin direcția județeană, autorizații obligatoriu a fi deținute de unitățile de alimentație publică, singurele care puteau fi solicitate în acord cu art. 107 alin. (1) TFUE și cu Comunicarea Comisiei privind Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19, astfel încât să fie respectat principiul tratamentului egal și să nu fie afectată concurența.

Cerința existenței autorizației de funcționare emisă de către autoritatea publică locală este un criteriu ce nu se regăsește în textul actului normativ, ci numai în cuprinsul Procedurii de implementare (Art. 3.4.), text reținut și de instanța fondului, însă un act administrativ cu caracter normativ nu poate adăuga/impune cerințe de eligibilitate suplimentare față de lege și cu atât mai puțin față de o normă comunitară.

Conținutul și scopul emiterii unei Proceduri de implementare era, după cum se menționează expres în art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 224/2020, modificată prin O.U.G. nr. 10/2021, de stabilire a modalității și datei de lansare a apelului de proiecte, procedurii de înscriere, verificare, contractare, plată si monitorizare și nicidecum de stabilire a unor criterii de eligibilitate suplimentare contrare scopului însuși al ajutorului de stat reglementat prin lege ordinară, astfel încât în mod greșit a apreciat instanța fondului asupra faptului că această cerință ar reprezenta o condiție de eligibilitate, singurele condiții de eligibilitate fiind cele prevăzute de lege, lege pentru promulgarea căreia era necesar și avizul Consiliului Concurenței pentru depunerea notificării către Comisia Europeană.

A menționat recurenta-reclamantă că, deși instanța de fond a reținut faptul că cerința existenței autorizației emise de Primăria locală apare la nivelul legii organice, aceasta prevede și se referă la desfășurarea activității conform unor autorizații de funcționare, după cum reiese din textul art. 3 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 224/2020: "Activitățile sunt eligibile dacă sunt defășurate în baza unor licențe de turism, certificate de clasificare, autorizații de funcționare sau atestate de ghid de turim valabile". Or, din perspectiva unei structuri de alimentație publică, autorizația de funcționare fără de care nu se poate desfășura activitatea este autorizația emisă de către ANSVA – AUTORITATEA CENTRALĂ, competentă cu implementarea măsurilor de siguranță publică în acest domeniu, astfel încât reclamanta-recurentă îndeplinea toate condițiile prevăzute de lege pentru funcționarea sa legală ca unitate de alimentație publică, conform Ordinului ANSVA nr. 111/2008, instanța ignorând acest cadru legal și raportându-se la hotărârile autorității locale ca acte care ar reglementa legalitatea funcționării.

Deopotrivă, reclamanta-recurentă A. S.R.L. a solicitat instanței sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 519-520 C. proc. civ., cu următoarea chestiune de drept asupra căreia să se pronunțe: "În interpretarea și aplicarea art. 3 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, cerința de eligibilitate a existenței unor autorizații de funcționare deținute de către beneficiarii ajutorului de stat acordat conform actului normativ, se referă doar la autorizațiile obligatorii la nivel național, pe fiecare categorie de beneficiari, sau pot fi impuse cerințe de autorizare locală fără a se aduce atingere art. 107 alin. (1) din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene? În condițiile în care cerința existenței unei autorizări locale este diferită de la o localitate la alta pe teritoriul României, poate să se constituie aceasta ca o cerință de eligibilitate pentru acordarea ajutorului de stat, în cadrul unei proceduri derogatorii aprobate în temeiul art. 107 alin. (3) pct. b din TFUE, astfel cum a fost stabilită de către Comisia Europeană?"

A arătat reclamanta-recurentă că sunt îndeplinite cerințele art. 519 C. proc. civ. privind sesizarea completului specializat, chestiunea de drept fiind una nouă, asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a mai statuat și fiind esențială pentru soluționarea cauzei pendinte, argumentele în susținerea cererii de sesizare fiind antamate inclusiv prin motivele de recurs.

Intimatul-pârât Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), reorganizat în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 59/2023 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

A arătat intimatul-pârât, cu prioritate, că prin Ordonanța de urgență nr. 59/2023 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale, Ministerul Economiei s-a reorganizat prin fuziune prin absorbție cu Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, care s-a desființat. Ca urmare a reorganizării prin fuziune prin absorbție, Ministerul Economiei și-a schimbat denumirea în Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

În privința cererii de recurs, s-a susținut că instanța de fond în mod corect a reținut prevederile art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 224/2020 și pct. 3.4 din Ordinul nr. 991/2021 al Ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului, care arată că, pentru a putea solicita acordarea ajutorului de stat pentru activitatea desfășurată de reclamantă la punctul de lucru din B-dul x corp A sector 1, aceasta trebuia să îndeplinească mai multe condiții, respectiv să fi desfășurat activitățile aferente codurilor CAEN 5621, 5629, să fi fost înregistrată fiscal cu acel punct de lucru si să fi deținut autorizație de funcționare pentru activitatea desfășurată la respectivul punct de lucru. Această ultimă condiție de eligibilitate nu era îndeplinită de reclamantă nici pentru anul 2019 și nici ulterior.

Procedura de implementare a schemei de ajutor de stat prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COV1D-19 a stabilit la punctul 3.4: "Granturile se acordă pe bază de contract de finanțare încheiat cu următoarele categorii de beneficiari: întreprinderi care desfășoară activități autorizate de agenții de turism conform codurilor CAEN Rev 2 7911, 7912, 7990, întreprinderi care desfășoară activități autorizate de structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare conform codurilor CAEN Rev 2,- 5510, 5520, 5530, 5590, întreprinderi care desfășoară activități autorizate de structuri/unități de alimentație, conform codurilor CAEN Rev 2 5610, 5621, 5629, 5630, întreprinderi care desfășoară activități autorizate de organizare de evenimente conform codului CAEN Rev 2 8230, precum și întreprinderi care desfășoară activități autorizate de ghid de turism conform codului CAEN Rev 2 7990, întreprinderi care sunt înregistrate în scopuri fiscale pe teritoriul României. Activitățile sunt eligibile dacă sunt desfășurate în baza unor licențe de turism emise de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului pentru agențiile de turism, certificate de clasificare emise de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului pentru structurile de cazare, autorizații de funcționare emise de către autoritățile publice locale sau certificate de clasificare emise de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului pentru structurile/unitățile de alimentație publică, autorizațiile emise de către direcțiile sanitar-veterinare pentru unitățile de alimentație publică mobile, certificate constatatoare eliberate de Oficiul Național al Registrului Comerțului pentru organizatorii de evenimente sau atestate de ghid de turism emise de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului. Dacă o întreprindere deține mai multe puncte de lucru (structuri de cazare/structuri de alimentație/agenții de turism) se vor verifica/încărca certificatele de clasificare/autorizațiile/licențele pentru fiecare punct de lucru. Codul/codurile CAEN Rev 2 pentru care aplicantul solicită finanțare trebuie să fi fost autorizat/autorizate pe perioada aferentă bazei de calcul în cadrul prezentei scheme, iar în acest sens aplicația informatică va verifica automat istoricul privind autorizarea codurilor CAEN. In situația în care informațiile nu sunt concludente vor fi solicitate clarificări."

Deși societatea reclamantă cunoștea/avea deja un răspuns negativ de la Primăria Sectorului 1 și cunoștea și motivarea refuzului de a elibera autorizația de funcționare pentru acest punct de lucru (solicitarea de a se depune acte în completarea cererii), a încercat, a susținut intimatul-pârât, inducerea în eroare și a prezentat în dosarul de obținere a finanțării, taxa achitată pentru emiterea autorizației de funcționare.

Prin urmare, indiferent de motivele pentru care societatea reclamantă nu deține autorizația de funcționare, în aplicarea prevederilor din procedură care arată ca activitatea trebuie să fie autorizată, în mod corect a fost admisă, doar în parte, cererea de finanțare, respectiv fără a se lua în calcul punctul de lucru din Bulevardul x.

A mai precizat intimatul-pârât, că prin recursul declarat, recurenta critică Ordinul nr. 991/2021, arătând că acesta adaugă la lege, cerința autorizației neregăsindu-se în textul actului normativ

Or, cererea de chemare în judecată a reclamantei-recurente nu a avut ca obiect anularea totală sau parțială a Ordinului nr. 991/2021, ceea ce face ca instanța de judecată să nu poată face aprecieri în legătură cu legalitatea acestuia și, atât timp cât ordinul sau o anumită prevedere nu a fost anulată, acestea produc efecte juridice.

La rândul său, intimata-pârâtă Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului București a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond.

A arătat intimata-pârâtă, în esență, că în cadrul evaluării, reclamantei-recurente, i-au fost solicitate clarificări în sensul necesității depunerii autorizațiilor de funcționare emise de către autoritățile publice pe anul 2020, pentru cele două puncte de lucru, autorizației de funcționare pe anul 2019 pentru punctul de lucru situat în Bulevardul x, or, așa cum și reclamanta-recurentă menționează în cererea de recurs, aceste autorizații au putut fi prezentate pentru că nu le deține.

Pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), reorganizat în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 59/2023 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice, a formulat recurs incident, criticând soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S-a arătat de către recurentul-pârât că, pentru ca Ministerul Antreprenoriatului și Turismului să poată sta în prezenta cauză în calitate de pârât, este necesar ca între reclamantă și acesta din urmă să existe anumite raporturi juridice izvorâte din convenții sau lege.

Or, în conformitate cu pct. 6 din Anexa la Ordinul nr. 991/2021 privind procedura de implementare a schemei de ajutor de stat prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, "Verificarea documentelor depuse on-line se va face din punct de vedere administrativ și al eligibilității, solicitările vor fi verificate în funcție de apartenența la AIMMAIPE a sediului social al întreprinderii solicitante.

Totodată, în conformitate cu pct. 6.1 alin. (5) "Dacă în urma analizei documentației înscrise integral se constată neconcordante sau că informațiile declarate de solicitant nu sunt complete/corecte/reale, solicitantul va primi decizie de respingere", iar conform punctului 6.3 "Solicitantul se poate adresa AIMMAIPE de care aparține, prin intermediul aplicației electronice, formulând o contestație, în termen de 5 zile lucrătoare de la data transmiterii actului administrativ pentru neîndeplinirea condițiilor din punct de vedere administrativ și al eligibilității, veridicității și conformității celor înscrise în formularul de înscriere on-line cu documentele justificative depuse."

A subliniat recurentul-pârât faptul că "Pentru soluționarea contestațiilor, se va constitui o Comisie de contestație din cadrul AIMMAIPE, formată din 2 membri, care nu au participat la procesul de verificare al documentației pentru care s-a depus contestație ", așa cum este prevăzut la pct. 6.5 din procedură.

Așadar, conform Ordonanței de Urgență nr. 224/2020 și Procedurii de implementare a schemei de ajutor de stat prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 224/2020, verificarea documentelor atât din punct de vedere administrativ, cât și din punct de vedere al eligibilității aparține AIMMAIPE de care aparține solicitantul și, mai mult decât atât, soluționarea contestațiilor se face tot de AIMMAIPE printr-o comisie constituită la nivelul acesteia. Prin urmare, actele administrative ce fac obiectul prezentei cereri de chemare în judecată reprezintă acte administrative emise la nivelul acestei instituții (AIMMAIPE), instituție care are ca atribuții analizarea cererii de finanțare, admiterea sau respingerea acesteia, dar și soluționarea contestațiilor formulate de solicitanții nemulțumiți. În consecință, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului nu are calitate procesual pasivă în prezenta cauză, în mod greșit instanța de fond reținând contrariul.

De asemenea, s-a arătat faptul că AIMMAIPE (AIMMT la acest moment), deși se află în subordinea Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, avea personalitate juridică la data emiterii actelor contestate, conform art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 43/2017 privind înființarea, organizarea și funcționarea agențiilor pentru întreprinderi mici și mijlocii, atragere de investiții și promovare a exportului.

Cu titlu prioritar, Înalta Curte se va apleca asupra cererii formulate de recurenta-reclamantă A. S.R.L., întemeiate pe dispozițiile art. 519 C. proc. civ., de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu următoarea problemă de drept: "În interpretarea și aplicarea art. 3 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, cerința de eligibilitate a existenței unor autorizații de funcționare deținute de către beneficiarii ajutorului de stat acordat conform actului normativ, se referă doar la autorizațiile obligatorii la nivel național, pe fiecare categorie de beneficiari sau pot fi impuse cerințe de autorizare locală fără a se aduce atingere art. 107 alin. (1) din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene? În condițiile în care cerința existenței unei autorizări locale este diferită de la o localitate la alta pe teritoriul României, poate să se constituie aceasta ca o cerință de eligibilitate pentru acordarea ajutorului de stat, în cadrul unei proceduri derogatorii, aprobate în temeiul art. 107 alin. (3) pct. b din TFUE, astfel cum au fost stabilite de către Comisia Europeană?"

Analizând condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, condiții reglementate de art. 519 C. proc. civ., care trebuie întrunite cumulativ, instanța constată că nu este îndeplinită condiția vizând legătura dintre soluția ce urmează a fi pronunțată pe fond și lămurirea chestiunii de drept astfel cum a fost ea formulată de către reclamanta-recurentă.

Astfel, reclamanta-recurentă A. S.R.L. solicită sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la interpretarea și aplicarea art. 3 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, însă criticile sale din recurs vizează de fapt încălcarea prin Ordinul nr. 991/2021 al MEAT a dispozițiilor legale sus-indicate, susținând recurenta-reclamantă că ordinul a adăugat la lege, în condițiile în care cerința autorizației eliberată de autoritățile publice locale nu se regăsește în textul actului normativ cu forță superioară. Deopotrivă, reclamanta-recurentă contestă cele statuate de instanța de fond cu privire la incidența condițiilor de autorizare reglementate de Ordinul nr. 991/2021 al MEAT, care, în opinia sa, ar contraveni și legislației naționale primare, și legislației europene în materia ajutorului de stat.

În aceste condiții, pentru motivele ante-referite, văzând limitele investirii instanței, verificarea legalității Ordinului nr. 991/2021 al MEAT nefăcând obiectul judecății, Înalta Curte apreciază că se impune respingerea cererii de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni ca inadmisibilă.

În ceea ce privește recursul principal declarat în cauză, fundamentat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține, prioritar, că nu pot fi identificate critici concrete în cererea de recurs, care să poată fi subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizând nemotivarea sentinței instanței de fond, motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, acest motiv de recurs fiind doar formal invocat de recurenta-reclamantă.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor invocate în cererea de recurs ce se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu luarea în considerare a apărărilor formulate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul principal formulat de A. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins.

Motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare sau aplicare greșită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege aplicabile substanțial speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Criticile recurentei-reclamante A. S.R.L. vizează, pe de o parte, greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei, iar pe de altă parte, greșita interpretare și aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material cuprinse în O.U.G. nr. 224/2020 și în O.U.G. nr. 10/2021, în condițiile în care Procedura de implementare stabilește un criteriu suplimentar de eligibilitate care nu este prevăzut în actul normativ, respectiv extinde noțiunea de autorizație de funcționare la cea de autorizație de funcționare emisă de către autoritatea publică locală, fiind astfel încălcate principiul priorității dreptului comunitar, dar și voința legiuitorului primar, prin reglementarea la nivelul unor acte administrative cu caracter subsidiar a unor condiții restrictive pentru acordarea ajutorului de stat.

Înalta Curte constată, într-un prim pas, că în mod corect a fost admisă de către instanța de fond excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei, în condițiile în care acesta fusese chemat în judecată în calitate de furnizor al schemei de ajutor de stat, iar art. 1 alin. (3) lit. h) din O.U.G. nr. 224/2020 modificată și completată, în forma în vigoare la data depunerii cererii de finanțare de către reclamantă, stipula expres că furnizorul ajutorului de stat este "entitatea deținută de stat sau care administrează resurse ale statului, care acordă întreprinderilor facilități de natura ajutorului de stat. În cazul de față, furnizorul de ajutor de stat este Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului". Ulterior, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 121/2021, a intervenit reorganizarea prin divizare parțială a Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului fiind cel ce a preluat de la MEAT activitățile, posturile și personalul aferent și patrimoniul corespunzător din domeniul antreprenoriatului, IMM-urilor, investițiilor străine, mediului de afaceri, turismului și comerțului exterior. începând cu data intrării în vigoare a respectivei ordonanțe de urgență. A susținut recurenta-reclamantă că reiese calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei din însuși actul normativ de reorganizare a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului (MEAT), respectiv O.U.G. nr. 121/2021, care, la art. 22, nu dispune asupra preluării de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a obligațiilor trecute, prezente sau viitoare născute din aplicarea și implementarea schemei de ajutor de stat conform O.U.G. nr. 224/2020, ci prevede doar preluarea patrimoniului corespunzător activității și personalului din domeniul antreprenoriatului și IMM-urilor. Înalta Curte apreciază ca fiind eronată această interpretare a recurentei-reclamante, art. 2 alin. (1) din O.U.G.. nr. 121/2021 făcând în mod expres referire la activitățile din domeniul antreprenoriatului și IMM-urilor, nu doar la patrimoniu.

Pășind apoi la analiza criticilor recurentei-reclamante ce antamează o pretinsă greșită aplicare și interpretare a normelor de drept material incidente speței, Înalta Curte apreciază, de asemenea, că sunt nefondate.

Astfel, în mod corect a interpretat și analizat dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 224/2020 și în Ordinul nr. 991/2021 al MEAT referitoare la procedura de acordare a granturilor pentru întreprinderile care desfășoară activități autorizate de unități de alimentație publică conform anumitor coduri CAEN, norme

O.U.G. nr. 224/2020, așa cum rezultă din art. 1 alin. (1) al acesteia, "stabilește cadrul legal cu privire la instituirea unei scheme de ajutor de stat privind acordarea de finanțare din fonduri publice naționale și/sau din fonduri externe pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19."

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 224/2020 "ajutorul se acordă beneficiarilor sub forma unor granturi în cuantum de 20% din baza de calcul, rezultată din desfășurarea activităților aferente codurilor CAEN prevăzute la art. 3 alin. (2), în anul 2020 comparativ cu anul 2019, dar nu mai mult de echivalentul în RON al sumei de 800.000 euro la nivel de întreprindere".

Beneficiarii schemei de ajutor public de stat sunt, printre alții, structurile de alimentație, care desfășoară activități conform codurilor CAEN 5610, 5621, 5629, 5630, conform art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 224/2020, teza finală a acestui text de lege prevăzând în mod expres că "Activitățile sunt eligibile dacă sunt desfășurate în baza unor licențe de turism, certificate de clasificare, autorizații de funcționare sau atestate de ghid de turism valabile".

În detalierea acestei condiții de eligibilitate, Ordinul nr. 991/2021 al MEAT, emis pentru aprobarea Procedurii de aplicare a acestei scheme de ajutor public de stat, prevede la pct. 3.4, reținut de prima instanță ca relevant pentru dezlegarea pricinii, că "Activitățile sunt eligibile dacă sunt desfășurate în baza unor...autorizații de funcționare emise de către autoritățile publice locale...pentru structurile/unitățile de alimentație publică, ... Dacă o întreprindere deține mai multe puncte de lucru (structuri de cazare/structuri de alimentație/agenții de turism) se vor verifica/încărca certificatele de clasificare/autorizațiile/licențele pentru fiecare punct de lucru."

Recurenta-reclamantă A. S.R.L., raportându-se la teza finală a pct. 3.4 din Ordinul MEAT nr. 991/2021, avută în vedere și de prima instanță, susține, în primul rând, că cerința deținerii unei autorizații valabile pentru perioada aferentă bazei de calcul a schemei de ajutor se referă doar la codul CAEN, fără să poată fi extinsă și la autorizațiile de funcționare emise de către autoritățile publice locale. Prin urmare, consideră recurenta că în mod nelegal a fost respinsă cererea sa de acordare a ajutorului financiar pentru neprezentarea autorizațiilor de funcționare pentru anii 2019 și 2020 pentru punctul de lucru din Bulevardul x, corp A, București, o astfel de cerință de eligibilitate nefiind impusă de lege, încalcând și principiul priorității dreptului european, prin adăugarea unei cerințe pentru acordarea ajutorului de stat, în cadrul unei proceduri derogatorii aprobate în temeiul art. 107 alin. (3) pct. b din TFUE de către Comisia Europeană.

De asemenea, reclamanta-recurentă afirmă că Ordinul MEAT nr. 991/2021 emis pentru aprobarea Procedurii de aplicare a acestei scheme de ajutor public de stat este nelegal, pct. 3.4 adăugând nepermis la actul normativ cu forță superioară, O.U.G. nr. 224/2020.

Într-adevăr, constată Înalta Curte, motivul pentru care s-a respins cererea recurentei de acordare a ajutorului de stat este reprezentat de nedepunerea autorizației de funcționare eliberate de autoritățile administrației publice locale din Sectorul 1 București pentru anii 2019 și 2020 pentru activitățile CAEN 5621 și 5629 desfășurate la punctul de lucru din Bulevardul x, corp A, iar nu de neautorizarea codurilor CAEN 5621 și 5629 pentru aceeași perioadă.

Cu toate că procedura de implementare a schemei de ajutor financiar nu stabilește în mod explicit că autorizațiile de funcționare emise de către autoritățile publice locale trebuie să fie depuse pentru întreaga perioadă aferentă bazei de calcul a schemei, o astfel de cerință este impusă de însuși scopul reglementării acestui tip de ajutor financiar. Astfel, având în vedere că la luarea aceste măsuri executivul a avut în vedere, după cum rezultă din art. 1 alin. (1) din ordonanță, faptul că activitatea întreprinderilor din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente a fost afectată de pandemia COVID-19, pentru obținerea ajutorului financiar, este esențial a se verifica dacă activitatea corespunzătoare codurilor CAEN autorizate a fost sau ar fi putut fi în mod legal desfășurată pe întreaga perioadă aferentă bazei de calcul a schemei de ajutor, respectiv dacă potențialii beneficiari, cum este și cazul reclamantei-recurente A. S.R.L., dețineau autorizație de funcționare pentru acel/acele coduri CAEN, pentru acea perioadă, pentru punctul/punctele de lucru unde și-au desfășurat activitatea.

Prin urmare, reclamanta-recurentă avea obligația să depună pentru obținerea ajutorului financiar autorizațiile de funcționare pentru perioada aferentă bazei de calcul a schemei de ajutor, pentru punctul de lucru din Bulevardul x, iar nu doar să aibă un cod CAEN autorizat, această cerință fiind una clară și previzibilă. De altfel, recurenta-reclamantă nu afirmă că ar fi deținut autorizații de funcționare valabile pentru punctul de lucru din Bulevardul x, eliberate de autoritățile publice locale, lipsa deținerii acestor autorizații fiind un fapt necontestat.

Critica principală a reclamantei-recurente este însă aceea conform căreia Ordinul Ministrului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului nr. 991/2021 din 14 iunie 2021 nu poate modifica și completa actul normativ cu forță juridică superioară reprezentat de O.U.G. nr. 224/2020.

Or, Curtea reține că, în cazul unui conflict între un act administrativ normativ inferior și un act normativ superior ca forță juridică, instanța nu poate să lipsească de efecte actul administrativ normativ inferior. Potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin art. 54 pct. 1 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., actele administrative cu caracter normativ nu pot forma nici obiect al excepției de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ doar pe calea acțiunii în anulare.

Cum reclamanta-recurentă A. S.R.L. nu a dedus judecății o cerere de anulare a dispozițiilor pct. 3.4. din Ordinul nr. 991/2021 al MEAT emis pentru aprobarea procedurii de aplicare a acestei scheme de ajutor public de stat, o analiză a susținerilor acesteia privind reglementarea prin acest act administrativ cu caracter normativ a unei cerințe de eligibilitate neimpusă de lege, care ar încălca, în viziunea sa, principiul ierarhiei normelor juridice, nu putea fi efectuată de prima instanță, date fiind limitele investirii sale.

În calea de atac a recursului, criticile reclamantei-recurente au antamat și o pretinsă încălcare, prin reglementarea din pct. 3.4 al Ordinul nr. 991/2021 al MEAT, a principiul priorității dreptului european, prin adăugarea unei noi cerințe pentru acordarea ajutorului de stat, în cadrul unei proceduri derogatorii, aprobate în temeiul art. 107 alin. (3) pct. b din TFUE, de către Comisia Europeană, raționamentul sus-dezvoltat fiind însă pe deplin aplicabil, instanțele judecătorești neputând lipsi de efecte juridice acte administrative cu caracter normativ în situația în care părțile nu au exercitat acțiunea în anularea actului, iar actul nu a fost anulat prin hotărâre judecătorească definitivă.

Conclusiv, Înalta Curte arată că sentința instanței de fond a fost dată cu o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 2 alin. (1), art. 3 alin. (1) și (2), art. 6 din O.U.G. nr. 224/2020 și pct. 3.4 din Ordinul MEAT nr. 991/2021 pentru aprobarea Procedurii de implementare a schemei de ajutor de stat prevăzute de O.U.G. nr. 224/2020, criticile reclamantei-recurente A. S.R.L. nefiind fondate.

În privința recursului incident formulat de recurentul-pârât Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) în temeiul art. 491 alin. (1) raportat la art. 472 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este, la rândul lui, nefondat, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Antreprenoriatului și Turismului fiind în mod corect stabilită de către prima instanță prin raportare la pretențiile deduse judecății de către reclamanta A. S.R.L. și în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (3) lit. h) din O.U.G. nr. 224/2020 și pct. 4.1 din Ordinul MEAT nr. 991/2021, ministerul fiind furnizorul de ajutor de stat, cel ce administrează, gestionează și derulează prin intermediul AIMMAIPE schema ajutor de stat instituită prin O.U.G. nr. 224/2020 și asigură managementul financiar și/sau tehnic al fondurilor alocate

Având în vedere toate considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinței prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate atât recursul formulat de reclamanta-recurentă A. S.R.L., potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cât și recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, în temeiul art. 491 alin. (1) raportat la art. 472 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu întrebare preliminară, ca inadmisibilă.

Respinge recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 292 din 23 februarie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului împotriva aceleași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 06 martie 2025.