Decizia nr. 2205/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a Civilă la data de 13.10.2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, Institutia Prefectului Municipiului Bucuresti - Comisia Municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța în cauză să se dispună: - anularea Deciziei de validare nr. 6054/03.09.2020 emisă de ANRP și a Hotărârii validate nr. 2397/20.02.2019 emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003; - constatarea calității reclamantului de persoană îndreptățită la primirea de compensații (despăgubiri) bănești pentru toate bunurile imobile deținute pe teritoriul Republicii Moldova, la data refugiului, de către părinții autoarei sale, ce reies din cuprinsul înscrisurilor depuse în dosarul administrativ, precum și pentru recoltele neculese din anul 1940; - în principal, stabilirea compensațiilor bănești ce i se cuvin conform cererii formulate de autoarea sa - B. - în baza Legii nr. 290/2003 și a Legii nr. 164/2013 și obligarea pârâtei ANRP la plata compensațiilor bănești astfel stabilite, în concordanță cu prevederile legale în vigoare; - în subsidiar, obligarea pârâtei ANRP la emiterea unei noi Decizii prin care să invalideze Hotărârea nr. 2397/20.02.2019 emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003 și la stabilirea valorii despăgubirilor bănești pentru bunurile imobile și pentru recoltele arătate la capătul 2 de cerere.

Sentința pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 212 din 18 februarie 2022, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii 9/1998 și a Legii 290/2003. A admis excepția inadmisibilității cererii de anulare a Hotărârii nr. 2397/20.02.2019 emise de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii 9/1998 și a Legii 290/2003. A respins ca inadmisibilă cererea de anulare a Hotărârii nr. 2397/20.02.2019 emise de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii 9/1998 și a Legii 290/2003. A admis în parte acțiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Nationala Pentru Restituirea Proprietatilor, a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la acordarea de despăgubiri în condițiile Legii 164/2014, pentru următoarele bunuri care au aparținut autorilor C. și D., sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, respectiv: teren intravilan în suprafață de 1300 mp și construcțiile situate pe acesta, respectiv: casă de locuit cu S desfășurată de 160 mp și casă de locuit cu S desfășurată de 350 mp; 12 ha și 7357 mp teren arabil și pentru recoltele neculese (5 ha cultivate cu grâu, 2,4097 ha cultivate cu porumb și 1 ha cultivat cu floarea soarelui), a anulat decizia de validare nr. 6054/3.09.2020 emisă de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită în favoarea reclamantului, decizie de acordare de despăgubiri, în condițiile Legii 290/2003 și Legii 164/2014, pentru bunurile pentru care s-a constatat calitatea acestuia de persoană îndreptățită.

Decizia pronunțată în apel Prin decizia nr. 147A din 08 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă Autoritatea Nationala Pentru Restituirea Proprietatilor împotriva sentinței civile nr. 212/18.02.2022, pronunțate de Tribunalul București – secția a IV-a Civilă în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 147A din 08 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București a formulat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ce a fost înregistrat pe rolul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin cererea de recurs formulată, și întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, cu consecința constatării faptului că decizia atacată este în parte netemeinică. Astfel, arată recurenta că instanța de apel a reținut în mod eronat că certificatul nr. x/04.07.2017 eliberat de Primăria orașului Cimișlia emană de la o autoritate competentă, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 164/2014. Susține că este inadmisibil ca primăria să ofere informații redactate în mod absolut identic, ca formă și conținut, cu cele din declarația pe proprie răspundere a solicitantei, și ca astfel de informații să fie apreciate ca venind de la o autoritate competentă. Consideră partea că doar Arhiva Națională din Republica Moldova este singura instituție abilitată să elibereze documente care să facă dovadă întinderii dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care s-a solicitat acordarea de despăgubiri. Conchizând, arată că la calculul despăgubirilor pentru bunurile din actul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1938 nu se pot folosi suprafețele terenului intravilan și ale construcțiilor edificate pe acesta, menționate în certificatul emis de Primăria orașului Cimișlia.

Apărările formulate în cauză La data de 23.11.2023 a fost formulată întâmpinare de către E., în calitate de reprezentant convențional al intimatului A., prin care solicită a se lua act de decesul clientului acestora, cu precizarea că nu a fost dezbătură succesiunea. În apărare, invocă excepția nulității recursului, față de formularea unor critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate în susținerea căii de atac. În subsidiar solicită respingerea recursului ca nefondat. Întâmpinarea a fost comunicată părților la 28 și 29.11.2023, nefiind formulat răspuns la aceasta. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție II.1. Examinând recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în raport cu posibilitatea încadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., verificare care este prioritară, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt. Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanțele de fond, în timp ce instanța de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanța de apel, normele de drept procesual și/sau de drept material situației de fapt deja stabilite. Scopul recursului transcede interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel). În acest context, nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanță de fond, în mod vădit contrar rolului și funcțiilor căii extraordinare de atac a recursului. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În speță, verificând cererea de recurs, deși criticile formulate au fost subsumate de către recurenta-pârâtă pct. 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., totuși se constată că acesta a fost invocat doar formal, din moment ce nu au fost învederate argumente prin care să se demonstreze că decizia recurată a fost pronunțată în urma interpretării și/sau aplicării greșite a normelor de drept material. Dimpotrivă, argumentele invocate în memoriul de recurs privesc exclusiv temeinicia deciziei civile recurate, iar nu nelegalitatea acesteia, din moment ce recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a interpretat greșit probatoriul administrat în cauză, solicitând să se constate în legătură cu certificatul nr. x/04.07.2017 emis de Primăria orașului Cimișlia, că acesta nu are forța probatorie recunoscută de instanța de apel, pe de-o parte întrucât conținutul acestuia reprezintă o preluare a celor din declarația pe proprie răspundere a solicitantei B. iar, pe de altă parte, că emitentul certificatului nu are calitate de autoritate competentă în sensul prevăzut de art. 4 din Legea nr. 164/2014. Or, în ceea ce privește susținerea potrivit căreia instanța de apel ar fi valorificat greșit înscrisul emis de Primăria orașului Cimișlia, distinct de faptul că reprezintă o critică de netemeinicie, care nu poate fi supusă controlului în calea extraordinară de atac a recursului, curtea de apel a răspuns deja acestei apărări, apreciind că dreptul la despăgubiri poate fi constatat, în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 164/2014, pe baza oricărui înscris din care rezultă deținerea bunurilor pentru care se solicită despăgubiri și preluarea acestora în perioada de referință și care este întocmit cu respectarea sferei de competență a autorității emitente. Mai mult, curtea de apel a menționat și faptul că situația deținerii în proprietate a terenurilor în perioada ce interesează în cauză a rezultat din coroborarea mai multor probe. Astfel, a constatat curtea că s-a făcut dovada întinderii dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul litigiului prin actul de vânzare-cumpărare datat 22.09.1038, unde se menționează că autorul C. a cumpărat un imobil situat în centrul comunei Cimișlia, jud. Tighina, compus din loc de casă cu toate construcțiunile și plantațiile aflate pe el, și anume două corpuri de casă și atenase, date care se coroborează cu atestările din certificatul nr. x/04.07.2017, de unde reiese atât suprafața terenului, cât și suprafața și descrierea construcțiilor și plantațiilor aflate pe teren. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia evaluarea suprafețelor construcțiilor ar fi fost greșit stabilită cu luarea în considerare a datelor din certificatul emis de Primăria Cimișlia, prin aceasta se tinde la reinterpretarea probatoriului administrat în cauză, recurenta solicitând, practic, să se stabilească o nouă situație de fapt în dosar, să se realizeze un nou calcul, fără luarea în considerare a înscrisului avut în vedere de instanță. Față de acestea, Înalta Curte, constată că indicarea formală a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu poate avea nicio relevanță, în condițiile în care recurenta, prin modul de formulare al recursului, tinde la reinterpretarea probatoriului, invocând doar critici prin care urmărește, în realitate, ca instanța de recurs să reanalizeze mijloacele de probă administrate și să reevalueze situația de fapt, ce a fost stabilită în mod definitiv de către instanța de apel. O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca în calea de atac a recursului să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel. Ca atare, cum criticile formulate de recurenta-pârâtă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului. Dată fiind prioritatea soluționării excepției nulității recursului, precum și efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de intimat prin întâmpinare, și va anula recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva deciziei civile nr. 147A din 08 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. PENTRU ACESTE MOTIVE,