ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 937/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității în contradictoriu cu pârâtul B.M. a solicitat ca prin hotărârea ce

se va pronunța, în baza indiciilor rezultate din documentele existente la

dosar, a se aprecia asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce

îl privește pe pârât.

În

motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin cererea nr. P 5185/09 din 17

noiembrie 2009 adresată C.N.S.A.S. de către cotidianul „Evenimentul Zilei” se

solicita verificarea, sub aspectul constatării calității de colaborator al

Securității, în ceea ce îl privește pe pârât.

Prin

sentința civilă nr. 7274 din 2 decembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de

reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în

contradictoriu cu pârâtul B.M., ca neîntemeiată.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că petentul nu a dovedit

faptul că există o identitate între pseudonimul “B.B.” și intimat, dar nici

măcar o legătură minimă concretă, bazată pe date certe cu intimatul B.M.

Deși

din actele și notele examinate rezultă că lumea artiștilor era supravegheată de

acest “Bunescu”, Curtea de Apel nu a perceput legătura cu intimatul Buculei, ci

doar a tras concluzia că se dorește nejustificat atribuirea pseudonimului

“Bunescu/Bunea” în sarcina intimatului Buculei, poate și pe baza unei

asemănători fonetice a numelor, dar și prin profesia intimatului, dar fără o

bază probatorie, de orice fel.

Împotriva

hotărârii instanței de fond reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În

motivarea recursului se arată că prima instanță a respins acțiunea, deși nu a

analizat îndeplinirea celor două condiții necesare pentru reținerea calității

de colaborator al Securității (denunțarea unor atitudini potrivnice regimului

comunist, precum și vizarea încălcării unor drepturi fundamentale).

Soluția

instanței s-a fundamentat exclusiv pe aprecierea potrivit căreia rapoartele

informative, întocmite de ofițerii de legătură ai pârâtului, nu ar fi putut fi

luate în considerare.

Recurentul

mai susține că definiția legală arată că este colaborator al Securității

„persoana care a furnizat informații indiferent sub ce formă, precum note și

rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin

care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar

comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale".

Deci

legiuitorul a dat o valoare probatorie egală atât notelor olografe provenite de

la persoana verificată, cât și relatărilor verbale consemnate de lucrătorii

Securității.

Formularea

indiferent sub ce formă, cât se poate de elocventă în acest sens, arată, în

primul rând, faptul că niciuna dintre cele două modalități de evidențiere a

informărilor furnizate Securității - informațiile reținute în materialele

olografe provenite de la persona verificată sau cele furnizate verbal și

reținute în rapoartele lucrătorilor Securității - nu se bucură de un tratament

privilegiat.

Formularea

legiuitorului arată că cele două tipuri de documente nu trebuie coroborate. Mai

mult, dacă s-ar fi dorit coroborarea celor două categorii de probe, legiuitorul

ar fi cerut în mod expres acest lucru.

Or,

așa cum rezultă din actele existente la dosar, intimatul este titularul unui

amplu dosar din fondul REȚEA (din care fac parte dosarele foștilor

informatori), care prezintă detaliat colaborarea dintre acesta și Securitate.

Prin urmare, sunt eronate cele reținute de prima instanță, în sensul că

atribuirea informațiilor intimatului s-ar datora „unei asemănări fonetice"

a numelor conspirative cu numele real al intimatului. De altfel, nici

intimatul-pârât nu a negat faptul că acest dosar se referă la persoana sa.

Caracterul

foarte detaliat al informațiilor și mai ales faptul că aceste informații erau

folosite de Securitate în urmărirea informativă a oponenților exclud caracterul

fictiv al rapoartelor informative.

Definiția

legală a noțiunii de colaborator al

Securității nu cere existența

unei pluralități de informații furnizate, fiind de ajuns și un singur denunț, care

să îndeplinească cele două condiții, pentru reținerea acestei calități.

Examinând

cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru

a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

Conform

art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 lit. a) lucrător al Securității este orice

persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al

Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în

perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a

îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului;

Litera b a aceluiași articol definește colaboratorul Securității prin persoana

care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte

scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se

denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist

și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Persoana

care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de

interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în

stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind

cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este

considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele

și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a

propriului dosar.

Persoanele

care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute

în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte

probe.

Colaborator

al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la

alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau

a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de

rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor.

Înalta

Curte apreciază că potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008

pentru ca o persoană să fie considerată ca fiind colaborator al Securității trebuia

să furnizeze informații prin care se denunțau activitățile sau atitudinile

potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului.

Prin

urmare, instanța de control judiciar constată că în acest caz nu este îndeplinită

prima condiție cerută de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Trebuie

precizat că legiuitorul face referire în art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2003 și la relatările verbale consemnate de lucrătorii de Securitate, ca

fiind acte probante ale colaborării cu securitatea.

Însă

în analiza forței probante a unor astfel de relatări trebuie avut în vedere și

modul în care ofițerii de securitate trebuiau să-și îndeplinească obligațiile

de serviciu.

Din

amplele materiale documentare publicate după anul 1989, care au căpătat forța

unor documente istorice, cu notorietate, rezultă că ofițerii de securitate

aveau un plan de racolări, un plan de informații etc., context în care informația

putea să nu aparțină persoanei la care se face referire.

În

aceste condiții relatările consemnate în rapoartele informative ale ofițerilor

nu pot beneficia de o prezumție legală absolută de veridicitate, acestea urmând

a fi analizate prin coroborare cu ansamblul probator al cauzei.

A

considera că în mod cert relatările cuprinse în rapoartele lucrătorilor de

Securitate reprezintă adevărul ar însemna că tocmai ceea ce se condamnă,

securitatea ca poliție politică, să fie reabilitată printr-o credibilizare

absolută.

În

cauza de față, probele administrate în susținerea acțiunii pentru a se dovedi

calitatea de colaborator al securității, așa cum au fost analizate în precedent

demonstrează că pârâtul nu și-a asumat calitatea de colaborator, că nu a

furnizat informații prin care să fi denunțat activități sau atitudini potrivnice

regimului totalitar comunist.

Deci

probatoriile aflate la dosar demonstrează că pârâtul nu a furnizat informații

de natura celor prevăzute în art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Înalta

Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat ca petentul nu a

dovedit faptul că există o identitate între pseudonimul “B.B.” și intimat, dar

nici măcar o legătură minimă concretă, bazată pe date certe cu intimatul B.M.

Prin

urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate

și nu pot fi primite, iar instanța de fond în mod corect a acțiunea reclamantului

ca fiind neîntemeiată.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva

sentinței civile nr. 7274 din 2 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 februarie 2013.