ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 937/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul B.M. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, a se aprecia asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin cererea nr. P 5185/09 din 17 noiembrie 2009 adresată C.N.S.A.S. de către cotidianul „Evenimentul Zilei” se solicita verificarea, sub aspectul constatării calității de colaborator al Securității, în ceea ce îl privește pe pârât.

Prin sentința civilă nr. 7274 din 2 decembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul B.M., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că petentul nu a dovedit faptul că există o identitate între pseudonimul “B.B.” și intimat, dar nici măcar o legătură minimă concretă, bazată pe date certe cu intimatul B.M. Deși din actele și notele examinate rezultă că lumea artiștilor era supravegheată de acest “Bunescu”, Curtea de Apel nu a perceput legătura cu intimatul Buculei, ci doar a tras concluzia că se dorește nejustificat atribuirea pseudonimului “Bunescu/Bunea” în sarcina intimatului Buculei, poate și pe baza unei asemănători fonetice a numelor, dar și prin profesia intimatului, dar fără o bază probatorie, de orice fel.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că prima instanță a respins acțiunea, deși nu a analizat îndeplinirea celor două condiții necesare pentru reținerea calității de colaborator al Securității (denunțarea unor atitudini potrivnice regimului comunist, precum și vizarea încălcării unor drepturi fundamentale). Soluția instanței s-a fundamentat exclusiv pe aprecierea potrivit căreia rapoartele informative, întocmite de ofițerii de legătură ai pârâtului, nu ar fi putut fi luate în considerare.

Recurentul mai susține că definiția legală arată că este colaborator al Securității „persoana care a furnizat informații indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale". Deci legiuitorul a dat o valoare probatorie egală atât notelor olografe provenite de la persoana verificată, cât și relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securității. Formularea indiferent sub ce formă, cât se poate de elocventă în acest sens, arată, în primul rând, faptul că niciuna dintre cele două modalități de evidențiere a informărilor furnizate Securității - informațiile reținute în materialele olografe provenite de la persona verificată sau cele furnizate verbal și reținute în rapoartele lucrătorilor Securității - nu se bucură de un tratament privilegiat.

Formularea legiuitorului arată că cele două tipuri de documente nu trebuie coroborate. Mai mult, dacă s-ar fi dorit coroborarea celor două categorii de probe, legiuitorul ar fi cerut în mod expres acest lucru. Or, așa cum rezultă din actele existente la dosar, intimatul este titularul unui amplu dosar din fondul REȚEA (din care fac parte dosarele foștilor informatori), care prezintă detaliat colaborarea dintre acesta și Securitate. Prin urmare, sunt eronate cele reținute de prima instanță, în sensul că atribuirea informațiilor intimatului s-ar datora „unei asemănări fonetice" a numelor conspirative cu numele real al intimatului. De altfel, nici intimatul-pârât nu a negat faptul că acest dosar se referă la persoana sa.

Caracterul foarte detaliat al informațiilor și mai ales faptul că aceste informații erau folosite de Securitate în urmărirea informativă a oponenților exclud caracterul fictiv al rapoartelor informative. Definiția legală a noțiunii de colaborator al Securității nu cere existența unei pluralități de informații furnizate, fiind de ajuns și un singur denunț, care să îndeplinească cele două condiții, pentru reținerea acestei calități. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Conform art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 lit. a) lucrător al Securității este orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului; Litera b a aceluiași articol definește colaboratorul Securității prin persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor.

Înalta Curte apreciază că potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru ca o persoană să fie considerată ca fiind colaborator al Securității trebuia să furnizeze informații prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că în acest caz nu este îndeplinită prima condiție cerută de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Trebuie precizat că legiuitorul face referire în art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2003 și la relatările verbale consemnate de lucrătorii de Securitate, ca fiind acte probante ale colaborării cu securitatea.

Însă în analiza forței probante a unor astfel de relatări trebuie avut în vedere și modul în care ofițerii de securitate trebuiau să-și îndeplinească obligațiile de serviciu. Din amplele materiale documentare publicate după anul 1989, care au căpătat forța unor documente istorice, cu notorietate, rezultă că ofițerii de securitate aveau un plan de racolări, un plan de informații etc., context în care informația putea să nu aparțină persoanei la care se face referire. În aceste condiții relatările consemnate în rapoartele informative ale ofițerilor nu pot beneficia de o prezumție legală absolută de veridicitate, acestea urmând a fi analizate prin coroborare cu ansamblul probator al cauzei. A considera că în mod cert relatările cuprinse în rapoartele lucrătorilor de Securitate reprezintă adevărul ar însemna că tocmai ceea ce se condamnă, securitatea ca poliție politică, să fie reabilitată printr-o credibilizare absolută.

În cauza de față, probele administrate în susținerea acțiunii pentru a se dovedi calitatea de colaborator al securității, așa cum au fost analizate în precedent demonstrează că pârâtul nu și-a asumat calitatea de colaborator, că nu a furnizat informații prin care să fi denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. Deci probatoriile aflate la dosar demonstrează că pârâtul nu a furnizat informații de natura celor prevăzute în art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat ca petentul nu a dovedit faptul că există o identitate între pseudonimul “B.B.” și intimat, dar nici măcar o legătură minimă concretă, bazată pe date certe cu intimatul B.M.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond în mod corect a acțiunea reclamantului ca fiind neîntemeiată. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 7274 din 2 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 februarie 2013.