ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6736/2013

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 24 februarie 2011, reclamantul Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul B.A., a solicitat instanței să aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Cererea nr. P 5185/09 din 17 noiembrie 2009, adresată C.N.S.A.S.

de către cotidianul „Evenimentul Zilei", s-a solicitat verificarea, în ceea ce îl privește pe domnul B.A., cererea fiind legală, având în vedere calitatea de realizator de programe la Radio România Regional, membru fondator al Asociației Interculturale „Ducu Bertzi" și, respectiv, membru fondator și vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Liber Profesioniști din România și având în vedere prevederile art. 3 lit. p) și y) din O.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Reclamantul a susținut că pârâtul a fost recrutat de către Securitatea Municipiului București, în calitate de gazdă a casei de întâlniri, la data de 28 aprilie 1988, cu numele conspirativ „V.", „în vederea desfășurării în bune condiții a muncii cu rețeaua informativă, cât și pentru conspirarea întâlnirilor", astfel cum rezultă din cuprinsul Notei de Constatare nr. DI/I/2102 din 3 septembrie 2010. Reclamantul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se reține colaborarea pârâtului cu Securitatea prin facilitarea culegerii de informații, prima dintre aceste condiții constând în înlesnirea activității de culegere de informații de la rețeaua informativă prin punerea la dispoziția organelor de securitate a locuinței sau a altui spațiu deținut.

Referitor la această condiție, reclamantul a susținut că pentru reținerea calității de gazdă a unei case de întâlniri nu trebuie ca sursele să furnizeze informații care să se refere la atitudini sau activități îndreptate împotriva regimului. A mai arătat că și cea de-a doua condiție, care se referă la punerea la dispoziția Securității a locuinței, în mod voluntar, este îndeplinită, având în vedere semnarea Angajamentului, dar și consemnările ofițerilor potrivit cărora pârâtul a acceptat să ajute, punând la dispoziție cheia de la locuință.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând faptul că din anul 1985 a început să lucreze la Fabrica de Componente Nuclearo-Electrice - C.N.E, a cărei activitate principală viza producerea de echipamente pentru centralele nucleare, motiv pentru care tot ceea ce ținea de organizarea, funcționarea și producția acestei fabrici constituia secret de stat, conform Decretului nr. 67/1980 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România. A precizat că ofițerul de securitate care răspundea de fabrică i-a pus în vedere faptul că, dată fiind activitatea desfășurată în fabrică, legăturile personale cu cetățeni străini sunt strict interzise, iar orice contact cu un cetățean străin trebuie raportat, față de dispozițiile art. 13 din Legea nr. 23/1971.

Pârâtul a susținut că era înconjurat de un cerc de prieteni din care făceau parte și cetățeni străini, având în vedere activitatea sa artistică și că era urmărit de Securitate din anul 1981. Fabrica la care lucra i-a atribuit o locuință de serviciu(garsonieră) pe Calea Victoriei și, întrucât ofițerii Securității căutau o locație care să servească drept loc de întâlnire a rețelei lor informative, la sfârșitul lunii aprilie 1988, a fost chemat la Securitate unde i s-a comunicat că a fost depistat având relații stricte cu persoane străine, ceea ce îl face suspect de săvârșirea unor grave infracțiuni contra siguranței statului.

Pârâtul a susținut că a fost notificat să predea cheia locuinței ofițerului care se ocupa de fabrică, în caz contrar urmând să piardă locul de muncă, locuința și să fie pus sub acuzare pentru săvârșirea de infracțiuni contra siguranței statului date fiind relațiile apropiate cu cetățenii străini, relații pe care nu le-a declarat organelor de securitate. Astfel, la data de 28 aprilie 1988, după ce i-a fost reamintită gravitatea situației în care se afla, a scris, sub supraveghere, o declarație intitulată „Angajament”, la dictarea ofițerului de securitate.

Pârâtul a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se reține calitatea de colaborator al Securității, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu, întrucât garsoniera nu era un spațiu asupra căruia să aibă un drept de dispoziție, fiind proprietatea statului, repartizată ca locuință de serviciu, iar punerea la dispoziția Securității nu a fost un act voluntar, fiind forțat să predea cheia sub amenințarea că va fi pus sub acuzare pentru că are relații personale cu cetățeni străini pe care nu le-a declarat și că le furnizează informații care ar fi secret de stat.

Nici cea de-a treia condiție nu este îndeplinită, neexistând nicio dovadă că prin utilizarea garsonierei s-ar fi cules informații de natura celor sus menționate, fiind necesară îndeplinirea acestei condiții de vreme ce scopul legii - calificarea unei persoane ca fiind colaborator al Securității, urmată de sancționarea acesteia prin interzicerea unor drepturi civile și sociale, vizează tocmai deconspirarea persoanelor care au denunțat activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, cu consecința îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. A fost invocată practica CNSAS care, identificând dosare de rețea în care persoanele recrutate de Securitate au semnat angajamente și au furnizat note și informări, a emis adeverințe prin care a constatat că elementele furnizate de aceștia nu se circumscriu dispozițiile art. 2 lit. a) și b) din O.U.G.

nr. 24/2008. S-a mai apreciat că acțiunea încalcă dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și practica CEDO, această Convenție făcând parte din dreptul intern, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituție, iar jurisprudența instanței europene fiind direct aplicabilă în sistemul românesc de drept, sens în care au fost invocate dispozițiile art. 7 din Convenție care garantează oricărui cetățean român dreptul de a nu fi condamnat pentru acte care nu constituiau, la data comiterii lor, fapte incriminate de dreptul intern sau internațional, precum și Hotărârea CEDO din 24 iulie 2008 în cauza Konovov c. Letonia. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 646 din data de 31 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul B.A.

și a constatat existența calității de colaborator al Securității, în privința pârâtului. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în fapt, că dosarul având cota CNSAS R 303711 îl are ca titular pe pârât, care a fost recrutat la data de 28 aprilie 1988 de Securitatea Municipiului București, în calitate de gazdă a unei case de întâlniri având numele conspirativ „V.”, în dosar aflându-se Angajamentul întocmit și semnat olograf de către pârât la data de 28 aprilie 1988, în care se menționează că se angajează să sprijine organele de securitate, prin punerea la dispoziție a garsonierei în care domiciliază, colaborare pe care o va desfășura în mod conspirat și în secret. Modul cum a decurs recrutarea pârâtului în calitate de gazdă este menționat în Raportul din 29 aprilie 1988, întocmit și semnat olograf de căpitanul T.C., care precizează că în ziua de 28 aprilie 1988 s-a trecut la recrutarea în calitate de gazdă a numitului B.A.

Curtea a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile reglementate de art. 2 lit. b) teza IV din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de colaborator al Securității. Potrivit acestor dispoziții, colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea. Cu privire la prima condiție, prima instanță a constatat că aceasta este îndeplinită, chiar dacă locuința pusă de pârât la dispoziția securității nu era proprietatea sa, întrucât prevederile legale ce definesc noțiunea de colaborator al Securității, în această formă, nu fac nici o referire la modalitatea juridică în care persoana deținea spațiul respectiv, nereglementând condiția ca spațiul să fie proprietatea persoanei care îl pune la dispoziția securității.

De asemenea, a constatat că este îndeplinită și cea de-a doua condiție privind caracterul voluntar al punerii spațiului la dispoziția Securității, din înscrisurile depuse la dosar rezultând că pârâtul a fost contactat de ofițerul de Securitate, i s-a propus colaborarea prin punerea la dispoziția Securității a locuinței și a fost de acord, semnând un angajament în acest sens. Faptul că pârâtul a fost de acord cu propunerea ofițerului de Securitate, acceptând să pună locuința sa la dispoziția Securității conferă acestea un caracter voluntar, fiind satisfăcută cerința instituită de dispozițiile legale menționate.

Instanța de fond a apreciat că este lipsită de suport probator susținerea pârâtului referitoare la faptul că angajamentul a fost scris sub șantaj și amenințarea că va fi pus sub acuzare pentru că are relații personale cu cetățeni străini, relații pe care nu le-a declarat organelor de securitate, urmând a fi anchetat prin mijloace specifice aparatului de securitate comunist, întrucât din probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada exercitării de către organele de securitate a unei amenințări asupra pârâtului în scopul obținerii colaborării cu Securitatea.

Totodată, a reținut că nu poate fi avută în vedere nici susținerea acestuia în sensul că, pentru a se reține calitatea de colaborator al Securității, e necesar ca prin informațiile culese în urma punerii voluntare la dispoziția Securității a locuinței sau a unui alt spațiu deținut să se denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, întrucât din dispozițiile art. 2 lit. b) teza IV din O.U.G. nr. 24/2008 rezultă că legiuitorul nu a condiționat calitatea de colaborator al Securității în forma gazdei casei de întâlniri, de existența unor întâlniri între lucrătorii Securității și informatori în casa de întâlniri a cărei gazdă este persoana cu privire la care se solicită constatarea existenței calității de colaborator.

Opinia pârâtului conform căreia în speță este necesară îndeplinirea a trei condiții pentru a se reține calitatea sa de colaborator al Securității se bazează pe o interpretare eronată a dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, adăugând în mod neîntemeiat la cele două condiții reglementate de teza IV a acestui articol, una dintre condițiile prevăzute în mod expres doar pentru prima categorie de colaboratori la care se referă teza I din articolul menționat. Curtea a reținut că scopul O.U.G. nr. 24/2008 este acela de deconspirare a persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarelor întocmite de Securitate, prin consemnarea publică - publicarea în M. Of.

și punerea la dispoziția mijloacelor de informare în masă de către CNSAS a celor care ocupă demnitățile sau funcțiile enumerate de art. 3, precum și a celor care își manifestă intenția de a candida pentru alegerea ori numirea în aceste demnități sau funcții, fără să promoveze răspunderea juridică a acestora. Legiuitorul a recunoscut interesul opiniei publice de a fi informată cu privire la persoanele care au avut calitatea de lucrător sau colaborator al Securități, dar nu a reglementat sancțiuni pentru aceste persoane.

Prima instanță a apreciat ca fiind neîntemeiată susținerea pârâtului referitoare la faptul că prin promovarea acțiunii în constatare se încalcă dispozițiile art. 7 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care stabilesc că nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârșită, nu constituia o infracțiune, potrivit dreptului național și internațional, având în vedere că ordonanța nu instituie răspunderea penală a acestor persoane și nu constituie temei pentru sancționarea penală a acestora.

Privitor la adeverințele eliberate de CNSAS cu privire la persoane care au semnat angajamente cu Securitatea și au furnizat informații, dar cărora nu le-a fost atribuită calitatea de colaborator al Securității, Curtea a constatat că din conținutul acestor adeverințe rezultă că ele se referă la persoane care ar fi putut fi încadrate în prima categorie de colaboratori, dacă se constata îndeplinirea celor două condiții reglementate de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008. Or, prezenta acțiune se referă la cea de-a doua categorie de colaboratori, pentru care sunt reglementate alte condiții pentru reținerea acestei calități, neavând nicio relevanță faptul că CNSAS a apreciat în cazul acelor persoane că nu li se poate atribui calitatea de colaboratori ai Securității.

Recursul Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul B.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. - În motivarea cererii de recurs pârâtul-recurent a arătat în esență următoarele: - Arată recurentul că în realitate acesta era urmărit de Securitate încă din anul 1981 când făcea parte din grupul Song și apoi întrucât lucra într-o fabrică de componente nucleare care intra sub incidența Secretului de Stat, trebuia să raporteze orice întâlnire sau relație cu străinii, lucru pe care însă nu l-a făcut niciodată. - În ceea ce privește garsoniera pe care ar fi pus-o voluntar la dispoziția organelor de Securitate, se arată de către recurent că aceasta era proprietatea fabricii, fiind folosită de recurent ca locuință temporară de serviciu iar la momentul la care a încetat contractul său cu fabrica, a fost anulată și repartiția pentru garsonieră.

A arătat recurentul că nu a predat niciodată nimănui cheia garsonierei, nu există nicio dovadă a unor întâlniri care să fi avut loc în garsonieră, iar din vara anului 1988 viitoarea sa soție s-a mutat împreună cu recurentul, lucru constatat și de organele Securității. De asemenea s-a mai arătat de către recurent că a fost urmărit de Securitate, s-au făcut numeroase presiuni asupra sa existând zeci de rapoarte despre acesta, că nu a predat niciodată cheia garsonierei în care locuia doar temporar. Recurentul arată că a fost chemat în luna aprilie 1998 la Securitate unde i s-a comunicat că a fost depistat având relații strânse cu persoane străine ceea ce îl făcea suspect de săvârșirea de infracțiuni grave contra siguranței statului, fiind în acest context notificat să predea cheia locuinței de serviciu, fiind insinuată furnizarea de informații secrete de stat de la Fabrica de componente nucleare.

A arătat recurentul că în data de 28 aprilie 1988 după ce i-a fost reamintită gravitatea situației, a scris sub supraveghere o declarație sub dictare de către ofițerul de securitate, declarație intitulată „Angajament” și pe care ofițerul de securitate a scris că „l-a convins” prin mijloace specifice. - Consideră recurentul că instanța de fond în mod eronat a făcut aplicarea art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pornind de la o premisă greșită în sensul că nu a înlesnit activitatea de culegere de informații de la alte persoane, garsoniera din Calea Victoriei nu era un spațiu asupra căruia să aibă vreun drept de dispoziție, fiind proprietatea fabricii și a statului comunist, iar condiția caracterului voluntar al punerii spațiului la dispoziția Securității nu este de asemenea îndeplinită în cauză.

- Instanța de fond în mod eronat a reținut că întrebat fiind recurentul despre relațiile sale cu cetățenii străini, acesta nu a informat serviciul de protecție al întreprinderii însă „nu s-a făcut dovada exercitării de către agentul de securitate a unei amenințări asupra pârâtului”. - Cu privire la condiția îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, s-a arătat de către recurent că instanța de fond în mod greșit a constatat că nu are relevanță obținerea unor informații de natură să suprime drepturi și libertăți fundamentale, fiind vorba de o categorie distinctă de colaboratori în ipoteza recurentului. - În fine, a mai arătat recurentul că are relevanță declarația notarială a soției reprezentantului diplomatic al Indoneziei din acea perioadă d-na H-C-A-R în care se arată că știa că declarația dată de recurent i-a fost smulsă sub amenințări.

S-a arătat că, constatarea calității de colaborator în sarcina sa are conotații deosebite, nu va mai putea exercita profesia sa de realizator de programe, acest lucru echivalând cu o condamnare a sa pentru o acțiune pe care nu o putea controla într-un regim totalitar, invocând în acest sens, prevederile art. 7 din CEDO și poziția Curții de la Strasbourg în cauza Kononov c.Letonia. În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Procedura în fața instanței de recurs Recurentul a depus la dosar în dovedirea acțiunii și cererii de recurs, înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. La termenul din 1 octombrie 2013, recurentul-pârât prin apărător a invocat ca motiv de ordine publică în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., excepția nulității Notei de constatare întocmită și folosită de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității pentru dovedirea calității de colaborator al Securității, având în vedere că s-au emis 4 note de constatare cu conținut diferit. Dezbaterile privind această excepție au avut loc la data de 1 octombrie 2013, instanța de recurs urmând a se pronunța în prezenta decizie și asupra acesteia. Prin concluziile scrise depuse Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității - a arătat că excepția invocată nu este de ordine publică fiind inadmisibilă în fața instanței de recurs, fiind un nou motiv de recurs. S-a depus de către ambele părți practică judiciară. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Referitor la excepția nulității „Notei de constatare” invocată de recurent prin apărător la momentul rămânerii în pronunțare, se constatată că aceasta reprezintă în fapt un motiv nou de recurs care nu se încadrează în motivele de ordine publică prevăzut de art. 306 alin. (2) C. proc. civ., analizarea acestui motiv de recurs va fi deci înlăturată în raport cu momentul invocării lui (art. 301 C. proc. civ.) fiind decelate doar elemente care eventual se pot constitui ca și completări ale motivelor de recurs promovate deja prin cererea de față. În conformitate cu prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 „colaborator al Securității - persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar.

Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor.” - Se reține că instanța de fond a apreciat în mod corect că în privința situației prevăzute de teza a IV-a art. 2 lit. b) în sensul că trebuiau îndeplinite în speță cele două condiții prevăzute de lege în mod specific și anume înlesnirea culegerii de informații de la alte persoane prin punerea la dispoziția securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea și această punere la dispoziție a spațiului să fie făcută voluntar.

Prin urmare cele 3 condiții despre care vorbește recurentul, respectiv condiția îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale este în mod eronat proiectată, această din urmă condiție neexistând în ipoteza reglementată de legiuitor. Însă în mod greșit instanța de fond a apreciat că cele două condiții prevăzute de legiuitor în teza IV art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 sunt îndeplinite. Înalta Curte apreciază că în legătură cu presiunile la care recurentul - pârât susține că a fost supus atunci când a semnat angajamentul din 28 aprilie 1988 prin care punea la dispoziția organelor Securității spațiul pe care îl deținea, (gazda V.) nu sunt probe concludente.

În raportul întocmit de Șeful Compartimentului de investigații din 27 aprilie 1988 se arată că recurentul „nu a fost semnalat cu vizite cetățeni străini și nici să facă unele comentarii de natură politică, în Raportul privind modul cum a decurs recrutarea numitului BA - se menționează discuții … pe marginea unor aspecte generale din întreprindere apoi … spre necesitatea ca organele de Securitate să cunoască abaterile sau încălcările unor legi”. Există de asemenea depuse de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în dovedirea acțiunii sale numeroase note date de alte persoane despre recurent și analize rapoarte ale ofițerilor de securitate care doreau să îl propună pe recurent - să fie prelucrat pentru probleme specifice contraspionajului - toate acestea neavând relevanță în aprecierea îndeplinirii condiției prevăzute de art. 2 lit. b) teza IV în sarcina recurentului.

În acest gen de cauze, adevărul obiectiv nu ar putea fi stabilit într-o sală de judecată ci din perspectiva istoriei (art. 3 C. civ.). Având în vedere jurisprudența în această materie, Înalta Curte apreciază că nu are importanță nici faptul că spațiul pus la dispoziție nu era proprietatea recurentului fiind determinantă împrejurarea că în apartamentul recurentului de la acea dată „nu a putut fi stabilită identitatea colaboratorilor menționați … care urmau a fi introduși în casa de întâlniri „V.” iar în dosarele studiate și menționate … nu a fost identificat nici un material informativ preluat de la rețeaua informativă în casa de întâlniri „V.”. Acest lucru este menționat în Nota de constatare nr. DI/I/2102 din 3 februarie 2010 - emisă de reclamantul-intimat Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în conformitate cu revederile art. 3 lit. p) și y) din O.U.G.

nr. 24/2008. Se constată deci, conform unei jurisprudențe consacrate a Înaltei Curți de Casație și Justiție - că nu este suficientă simpla punere la dispoziția Securității a spațiului în mod voluntar pentru stabilirea calității de colaborator al Securității, fiind necesară ca această permisiune să aibă ca scop înlesnirea activității de culegere de informații de la alte persoane de către lucrătorii Securității (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5665/2010, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2881/2011).

Cum nu există nici o dovadă în acest sens, mai mult decât atât chiar în Nota de constatare depusă de către reclamantul-intimat Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității - în dovedirea acțiunii se arată că nu există nici un material informativ de la Casa de întâlniri „V.”, se reține că această condiție nu este îndeplinită, organele de Securitate nedesfășurând activități specifice, recurentul deci nu a înlesnit culegerea de informații. Prin urmare nu sunt îndeplinite condițiile art. 2 lit. b) teza IV din O.U.G. nr. 24/2008 în sarcina recurentului. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de cele arătate mai sus, constatând că instanța de fond în mod eronat a apreciat îndeplinirea condițiilor mai sus arătate în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. raportat la art. 312 alin. (2) C. proc. civ., se va admite recursul, se va modifica sentința recurată în sensul că se va respinge acțiunea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.A. împotriva Sentinței nr. 646 din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea formulată de către reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM