ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6736/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6736/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de

24 februarie 2011, reclamantul Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor

Securității, în contradictoriu cu pârâtul B.A., a solicitat instanței să

aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește

pe pârât.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin Cererea nr. P 5185/09 din 17 noiembrie

2009, adresată C.N.S.A.S. de către cotidianul „Evenimentul Zilei", s-a

solicitat verificarea, în ceea ce îl privește pe domnul B.A., cererea fiind

legală, având în vedere calitatea de realizator de programe la Radio România

Regional, membru fondator al Asociației Interculturale „Ducu Bertzi" și,

respectiv, membru fondator și vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Liber

Profesioniști din România și având în vedere prevederile art. 3 lit. p) și y)

din O.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Reclamantul a

susținut că pârâtul a fost recrutat de către Securitatea Municipiului

București, în calitate de gazdă a casei de întâlniri, la data de 28 aprilie

1988, cu numele conspirativ „V.", „în vederea desfășurării în bune

condiții a muncii cu rețeaua informativă, cât și pentru conspirarea

întâlnirilor", astfel cum rezultă din cuprinsul Notei de Constatare nr.

DI/I/2102 din 3 septembrie 2010.

Reclamantul a

apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 pentru a se reține colaborarea pârâtului cu Securitatea prin

facilitarea culegerii de informații, prima dintre aceste condiții constând în

înlesnirea activității de culegere de informații de la rețeaua informativă prin

punerea la dispoziția organelor de securitate a locuinței sau a altui spațiu

deținut.

Referitor la această

condiție, reclamantul a susținut că pentru reținerea calității de gazdă a unei

case de întâlniri nu trebuie ca sursele să furnizeze informații care să se

refere la atitudini sau activități îndreptate împotriva regimului.

A mai arătat că și

cea de-a doua condiție, care se referă la punerea la dispoziția Securității a

locuinței, în mod voluntar, este îndeplinită, având în vedere semnarea

Angajamentului, dar și consemnările ofițerilor potrivit cărora pârâtul a

acceptat să ajute, punând la dispoziție cheia de la locuință.

Prin întâmpinare,

pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând faptul că din anul 1985 a

început să lucreze la Fabrica de Componente Nuclearo-Electrice - C.N.E, a cărei

activitate principală viza producerea de echipamente pentru centralele

nucleare, motiv pentru care tot ceea ce ținea de organizarea, funcționarea și

producția acestei fabrici constituia secret de stat, conform Decretului nr.

67/1980 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România.

A precizat că

ofițerul de securitate care răspundea de fabrică i-a pus în vedere faptul că,

dată fiind activitatea desfășurată în fabrică, legăturile personale cu cetățeni

străini sunt strict interzise, iar orice contact cu un cetățean străin trebuie

raportat, față de dispozițiile art. 13 din Legea nr. 23/1971.

Pârâtul a susținut că

era înconjurat de un cerc de prieteni din care făceau parte și cetățeni străini,

având în vedere activitatea sa artistică și că era urmărit de Securitate din

anul 1981.

Fabrica la care lucra

i-a atribuit o locuință de serviciu(garsonieră) pe Calea Victoriei și, întrucât

ofițerii Securității căutau o locație care să servească drept loc de întâlnire

a rețelei lor informative, la sfârșitul lunii aprilie 1988, a fost chemat la

Securitate unde i s-a comunicat că a fost depistat având relații stricte cu

persoane străine, ceea ce îl face suspect de săvârșirea unor grave infracțiuni contra

siguranței statului.

Pârâtul a susținut că

a fost notificat să predea cheia locuinței ofițerului care se ocupa de fabrică,

în caz contrar urmând să piardă locul de muncă, locuința și să fie pus sub

acuzare pentru săvârșirea de infracțiuni contra siguranței statului date fiind

relațiile apropiate cu cetățenii străini, relații pe care nu le-a declarat

organelor de securitate.

Astfel, la data de 28

aprilie 1988, după ce i-a fost reamintită gravitatea situației în care se afla,

a scris, sub supraveghere, o declarație intitulată „Angajament”, la dictarea

ofițerului de securitate.

Pârâtul a apreciat că

nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se reține calitatea de colaborator al

Securității, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a

altui spațiu, întrucât garsoniera nu era un spațiu asupra căruia să aibă un

drept de dispoziție, fiind proprietatea statului, repartizată ca locuință de

serviciu, iar punerea la dispoziția Securității nu a fost un act voluntar,

fiind forțat să predea cheia sub amenințarea că va fi pus sub acuzare pentru că

are relații personale cu cetățeni străini pe care nu le-a declarat și că le

furnizează informații care ar fi secret de stat.

Nici cea de-a treia

condiție nu este îndeplinită, neexistând nicio dovadă că prin utilizarea

garsonierei s-ar fi cules informații de natura celor sus menționate, fiind

necesară îndeplinirea acestei condiții de vreme ce scopul legii - calificarea

unei persoane ca fiind colaborator al Securității, urmată de sancționarea

acesteia prin interzicerea unor drepturi civile și sociale, vizează tocmai

deconspirarea persoanelor care au denunțat activități și atitudini potrivnice

regimului totalitar comunist, cu consecința îngrădirii drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

A fost invocată

practica CNSAS care, identificând dosare de rețea în care persoanele recrutate

de Securitate au semnat angajamente și au furnizat note și informări, a emis

adeverințe prin care a constatat că elementele furnizate de aceștia nu se

circumscriu dispozițiile art. 2 lit. a) și b) din O.U.G. nr. 24/2008.

S-a mai apreciat că

acțiunea încalcă dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și

practica CEDO, această Convenție făcând parte din dreptul intern, potrivit art.

11 și art. 20 din Constituție, iar jurisprudența instanței europene fiind

direct aplicabilă în sistemul românesc de drept, sens în care au fost invocate

dispozițiile art. 7 din Convenție care garantează oricărui cetățean român

dreptul de a nu fi condamnat pentru acte care nu constituiau, la data comiterii

lor, fapte incriminate de dreptul intern sau internațional, precum și Hotărârea

CEDO din 24 iulie 2008 în cauza Konovov c. Letonia.

Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința nr. 646

din data de 31 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu

pârâtul B.A. și a constatat existența calității de colaborator al Securității,

în privința pârâtului.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în fapt, că dosarul având cota

CNSAS R 303711 îl are ca titular pe pârât, care a fost recrutat la data de 28

aprilie 1988 de Securitatea Municipiului București, în calitate de gazdă a unei

case de întâlniri având numele conspirativ „V.”, în dosar aflându-se

Angajamentul întocmit și semnat olograf de către pârât la data de 28 aprilie

1988, în care se menționează că se angajează să sprijine organele de

securitate, prin punerea la dispoziție a garsonierei în care domiciliază,

colaborare pe care o va desfășura în mod conspirat și în secret.

Modul cum a decurs

recrutarea pârâtului în calitate de gazdă este menționat în Raportul din 29

aprilie 1988, întocmit și semnat olograf de căpitanul T.C., care precizează că

în ziua de 28 aprilie 1988 s-a trecut la recrutarea în calitate de gazdă a

numitului B.A.

Curtea a apreciat că

în cauză sunt îndeplinite condițiile reglementate de art. 2 lit. b) teza IV din

O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de colaborator al

Securității.

Potrivit acestor

dispoziții, colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit

culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la

dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea.

Cu privire la prima

condiție, prima instanță a constatat că aceasta este îndeplinită, chiar dacă

locuința pusă de pârât la dispoziția securității nu era proprietatea sa,

întrucât prevederile legale ce definesc noțiunea de colaborator al Securității,

în această formă, nu fac nici o referire la modalitatea juridică în care

persoana deținea spațiul respectiv, nereglementând condiția ca spațiul să fie

proprietatea persoanei care îl pune la dispoziția securității.

De asemenea, a

constatat că este îndeplinită și cea de-a doua condiție privind caracterul

voluntar al punerii spațiului la dispoziția Securității, din înscrisurile

depuse la dosar rezultând că pârâtul a fost contactat de ofițerul de

Securitate, i s-a propus colaborarea prin punerea la dispoziția Securității a

locuinței și a fost de acord, semnând un angajament în acest sens.

Faptul că pârâtul a

fost de acord cu propunerea ofițerului de Securitate, acceptând să pună

locuința sa la dispoziția Securității conferă acestea un caracter voluntar,

fiind satisfăcută cerința instituită de dispozițiile legale menționate.

Instanța de fond a

apreciat că este lipsită de suport probator susținerea pârâtului referitoare la

faptul că angajamentul a fost scris sub șantaj și amenințarea că va fi pus sub

acuzare pentru că are relații personale cu cetățeni străini, relații pe care nu

le-a declarat organelor de securitate, urmând a fi anchetat prin mijloace

specifice aparatului de securitate comunist, întrucât din probele administrate

în cauză nu s-a făcut dovada exercitării de către organele de securitate a unei

amenințări asupra pârâtului în scopul obținerii colaborării cu Securitatea.

Totodată, a reținut

că nu poate fi avută în vedere nici susținerea acestuia în sensul că, pentru a

se reține calitatea de colaborator al Securității, e necesar ca prin

informațiile culese în urma punerii voluntare la dispoziția Securității a

locuinței sau a unui alt spațiu deținut să se denunțe activități sau atitudini

potrivnice regimului totalitar comunist care au vizat îngrădirea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului, întrucât din dispozițiile art. 2 lit. b)

teza IV din O.U.G. nr. 24/2008 rezultă că legiuitorul nu a condiționat

calitatea de colaborator al Securității în forma gazdei casei de întâlniri, de

existența unor întâlniri între lucrătorii Securității și informatori în casa de

întâlniri a cărei gazdă este persoana cu privire la care se solicită

constatarea existenței calității de colaborator.

Opinia pârâtului

conform căreia în speță este necesară îndeplinirea a trei condiții pentru a se

reține calitatea sa de colaborator al Securității se bazează pe o interpretare

eronată a dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, adăugând în mod

neîntemeiat la cele două condiții reglementate de teza IV a acestui articol,

una dintre condițiile prevăzute în mod expres doar pentru prima categorie de

colaboratori la care se referă teza I din articolul menționat.

Curtea a reținut că

scopul O.U.G. nr. 24/2008 este acela de deconspirare a persoanelor care au

contribuit la instrumentarea dosarelor întocmite de Securitate, prin

consemnarea publică - publicarea în M. Of. și punerea la dispoziția mijloacelor

de informare în masă de către CNSAS a celor care ocupă demnitățile sau

funcțiile enumerate de art. 3, precum și a celor care își manifestă intenția de

a candida pentru alegerea ori numirea în aceste demnități sau funcții, fără să

promoveze răspunderea juridică a acestora.

Legiuitorul a

recunoscut interesul opiniei publice de a fi informată cu privire la persoanele

care au avut calitatea de lucrător sau colaborator al Securități, dar nu a

reglementat sancțiuni pentru aceste persoane.

Prima instanță a

apreciat ca fiind neîntemeiată susținerea pârâtului referitoare la faptul că

prin promovarea acțiunii în constatare se încalcă dispozițiile art. 7 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale

care stabilesc că nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune

care, în momentul în care a fost săvârșită, nu constituia o infracțiune,

potrivit dreptului național și internațional, având în vedere că ordonanța nu

instituie răspunderea penală a acestor persoane și nu constituie temei pentru

sancționarea penală a acestora.

Privitor la

adeverințele eliberate de CNSAS cu privire la persoane care au semnat

angajamente cu Securitatea și au furnizat informații, dar cărora nu le-a fost

atribuită calitatea de colaborator al Securității, Curtea a constatat că din

conținutul acestor adeverințe rezultă că ele se referă la persoane care ar fi

putut fi încadrate în prima categorie de colaboratori, dacă se constata

îndeplinirea celor două condiții reglementate de art. 2 lit. b) teza I din

O.U.G. nr. 24/2008. Or, prezenta acțiune se referă la cea de-a doua categorie

de colaboratori, pentru care sunt reglementate alte condiții pentru reținerea

acestei calități, neavând nicio relevanță faptul că CNSAS a apreciat în cazul

acelor persoane că nu li se poate atribui calitatea de colaboratori ai

Securității.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul B.A., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

- În motivarea

cererii de recurs pârâtul-recurent a arătat în esență următoarele:

- Arată recurentul că

în realitate acesta era urmărit de Securitate încă din anul 1981 când făcea parte

din grupul Song și apoi întrucât lucra într-o fabrică de componente nucleare

care intra sub incidența Secretului de Stat, trebuia să raporteze orice

întâlnire sau relație cu străinii, lucru pe care însă nu l-a făcut niciodată.

- În ceea ce privește

garsoniera pe care ar fi pus-o voluntar la dispoziția organelor de Securitate,

se arată de către recurent că aceasta era proprietatea fabricii, fiind folosită

de recurent ca locuință temporară de serviciu iar la momentul la care a încetat

contractul său cu fabrica, a fost anulată și repartiția pentru garsonieră.

A arătat recurentul

că nu a predat niciodată nimănui cheia garsonierei, nu există nicio dovadă a

unor întâlniri care să fi avut loc în garsonieră, iar din vara anului 1988

viitoarea sa soție s-a mutat împreună cu recurentul, lucru constatat și de

organele Securității.

De asemenea s-a mai

arătat de către recurent că a fost urmărit de Securitate, s-au făcut numeroase

presiuni asupra sa existând zeci de rapoarte despre acesta, că nu a predat

niciodată cheia garsonierei în care locuia doar temporar.

Recurentul arată că a

fost chemat în luna aprilie 1998 la Securitate unde i s-a comunicat că a fost

depistat având relații strânse cu persoane străine ceea ce îl făcea suspect de

săvârșirea de infracțiuni grave contra siguranței statului, fiind în acest

context notificat să predea cheia locuinței de serviciu, fiind insinuată

furnizarea de informații secrete de stat de la Fabrica de componente nucleare.

A arătat recurentul

că în data de 28 aprilie 1988 după ce i-a fost reamintită gravitatea situației,

a scris sub supraveghere o declarație sub dictare de către ofițerul de

securitate, declarație intitulată „Angajament” și pe care ofițerul de

securitate a scris că „l-a convins” prin mijloace specifice.

- Consideră recurentul

că instanța de fond în mod eronat a făcut aplicarea art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 pornind de la o premisă greșită în sensul că nu a înlesnit

activitatea de culegere de informații de la alte persoane, garsoniera din Calea

Victoriei nu era un spațiu asupra căruia să aibă vreun drept de dispoziție,

fiind proprietatea fabricii și a statului comunist, iar condiția caracterului

voluntar al punerii spațiului la dispoziția Securității nu este de asemenea

îndeplinită în cauză.

- Instanța de fond în

mod eronat a reținut că întrebat fiind recurentul despre relațiile sale cu

cetățenii străini, acesta nu a informat serviciul de protecție al

întreprinderii însă „nu s-a făcut dovada exercitării de către agentul de

securitate a unei amenințări asupra pârâtului”.

- Cu privire la

condiția îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, s-a

arătat de către recurent că instanța de fond în mod greșit a constatat că nu

are relevanță obținerea unor informații de natură să suprime drepturi și

libertăți fundamentale, fiind vorba de o categorie distinctă de colaboratori în

ipoteza recurentului.

- În fine, a mai

arătat recurentul că are relevanță declarația notarială a soției

reprezentantului diplomatic al Indoneziei din acea perioadă d-na H-C-A-R în care

se arată că știa că declarația dată de recurent i-a fost smulsă sub amenințări.

S-a arătat că,

constatarea calității de colaborator în sarcina sa are conotații deosebite, nu

va mai putea exercita profesia sa de realizator de programe, acest lucru

echivalând cu o condamnare a sa pentru o acțiune pe care nu o putea controla

într-un regim totalitar, invocând în acest sens, prevederile art. 7 din CEDO și

poziția Curții de la Strasbourg în cauza Kononov c.Letonia.

În drept, cererea de

recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Procedura în fața

instanței de recurs

Recurentul a depus la

dosar în dovedirea acțiunii și cererii de recurs, înscrisuri în conformitate cu

prevederile art. 305 C. proc. civ.

La termenul din 1

octombrie 2013, recurentul-pârât prin apărător a invocat ca motiv de ordine

publică în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.,

excepția nulității Notei de constatare întocmită și folosită de Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității pentru dovedirea calității de

colaborator al Securității, având în vedere că s-au emis 4 note de constatare

cu conținut diferit.

Dezbaterile privind

această excepție au avut loc la data de 1 octombrie 2013, instanța de recurs

urmând a se pronunța în prezenta decizie și asupra acesteia.

Prin concluziile

scrise depuse Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității - a

arătat că excepția invocată nu este de ordine publică fiind inadmisibilă în

fața instanței de recurs, fiind un nou motiv de recurs.

S-a depus de către

ambele părți practică judiciară.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Analizând cererea de

recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în

conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că aceasta este întemeiată, în cauză fiind aplicabile prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Referitor la excepția

nulității „Notei de constatare” invocată de recurent prin apărător la momentul

rămânerii în pronunțare, se constatată că aceasta reprezintă în fapt un motiv

nou de recurs care nu se încadrează în motivele de ordine publică prevăzut de

art. 306 alin. (2) C. proc. civ., analizarea acestui motiv de recurs va fi deci

înlăturată în raport cu momentul invocării lui (art. 301 C. proc. civ.) fiind

decelate doar elemente care eventual se pot constitui ca și completări ale

motivelor de recurs promovate deja prin cererea de față.

În conformitate cu

prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 „colaborator al Securității -

persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și

rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin

care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar

comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații,

procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei

și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive

politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și

condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei

definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt

considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu

Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta

definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al

Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte

persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a

altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de

rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor.”

- Se reține că instanța

de fond a apreciat în mod corect că în privința situației prevăzute de teza a

IV-a art. 2 lit. b) în sensul că trebuiau îndeplinite în speță cele două

condiții prevăzute de lege în mod specific și anume înlesnirea culegerii de

informații de la alte persoane prin punerea la dispoziția securității a

locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea și această punere la dispoziție

a spațiului să fie făcută voluntar.

Prin urmare cele 3

condiții despre care vorbește recurentul, respectiv condiția îngrădirii drepturilor

și libertăților fundamentale este în mod eronat proiectată, această din urmă

condiție neexistând în ipoteza reglementată de legiuitor.

Însă în mod greșit

instanța de fond a apreciat că cele două condiții prevăzute de legiuitor în

teza IV art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 sunt îndeplinite.

Înalta Curte

apreciază că în legătură cu presiunile la care recurentul - pârât susține că a

fost supus atunci când a semnat angajamentul din 28 aprilie 1988 prin care

punea la dispoziția organelor Securității spațiul pe care îl deținea, (gazda

V.) nu sunt probe concludente.

În raportul întocmit

de Șeful Compartimentului de investigații din 27 aprilie 1988 se arată că

recurentul „nu a fost semnalat cu vizite cetățeni străini și nici să facă unele

comentarii de natură politică, în Raportul privind modul cum a decurs

recrutarea numitului BA - se menționează discuții … pe marginea unor aspecte

generale din întreprindere apoi … spre necesitatea ca organele de Securitate să

cunoască abaterile sau încălcările unor legi”.

Există de asemenea

depuse de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în

dovedirea acțiunii sale numeroase note date de alte persoane despre recurent și

analize rapoarte ale ofițerilor de securitate care doreau să îl propună pe recurent

- să fie prelucrat pentru probleme specifice contraspionajului - toate acestea

neavând relevanță în aprecierea îndeplinirii condiției prevăzute de art. 2 lit.

b) teza IV în sarcina recurentului. În acest gen de cauze, adevărul obiectiv nu

ar putea fi stabilit într-o sală de judecată ci din perspectiva istoriei (art.

3 C. civ.).

Având în vedere

jurisprudența în această materie, Înalta Curte apreciază că nu are importanță

nici faptul că spațiul pus la dispoziție nu era proprietatea recurentului fiind

determinantă împrejurarea că în apartamentul recurentului de la acea dată „nu a

putut fi stabilită identitatea colaboratorilor menționați … care urmau a fi

introduși în casa de întâlniri „V.” iar în dosarele studiate și menționate … nu

a fost identificat nici un material informativ preluat de la rețeaua

informativă în casa de întâlniri „V.”. Acest lucru este menționat în Nota de

constatare nr. DI/I/2102 din 3 februarie 2010 - emisă de reclamantul-intimat

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în conformitate cu

revederile art. 3 lit. p) și y) din O.U.G. nr. 24/2008.

Se constată deci,

conform unei jurisprudențe consacrate a Înaltei Curți de Casație și Justiție -

că nu este suficientă simpla punere la dispoziția Securității a spațiului în mod

voluntar pentru stabilirea calității de colaborator al Securității, fiind

necesară ca această permisiune să aibă ca scop înlesnirea activității de

culegere de informații de la alte persoane de către lucrătorii Securității

(Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5665/2010, Decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție nr. 2881/2011).

Cum nu există nici o

dovadă în acest sens, mai mult decât atât chiar în Nota de constatare depusă de

către reclamantul-intimat Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității - în dovedirea acțiunii se arată că nu există nici un material

informativ de la Casa de întâlniri „V.”, se reține că această condiție nu este

îndeplinită, organele de Securitate nedesfășurând activități specifice,

recurentul deci nu a înlesnit culegerea de informații.

Prin urmare nu sunt

îndeplinite condițiile art. 2 lit. b) teza IV din O.U.G. nr. 24/2008 în sarcina

recurentului.

Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

Față de cele arătate

mai sus, constatând că instanța de fond în mod eronat a apreciat îndeplinirea

condițiilor mai sus arătate în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. raportat la art. 312 alin. (2) C. proc. civ., se va admite recursul,

se va modifica sentința recurată în sensul că se va respinge acțiunea

Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de B.A. împotriva Sentinței nr. 646 din 31 ianuarie 2012 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

recurată, în sensul că respinge acțiunea formulată de către reclamantul

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 octombrie 2013.

Procesat de GGC - LM