ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1061/2015

Decizie nr. 1061/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Obiectul cererii;

Prin cererea înregistrată la 25 noiembrie 2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2010, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței să constate calitatea pârâtei de colaborator al Securității.

În motivare, reclamantul a arătat că prin cererile din 05 iunie 2009, din 07 februarie 2008 și din 10 octombrie 2008, adresate A. de către C. și domnii D. și E., se solicita verificarea, în ceea ce o privește pe pârâtă, în calitate de procuror la Parchetul de e lângă Judecătoria Tulcea. Conform prevederilor art. 3 lit. 1) din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, cererile formulate sunt legale.

Așa cum rezultă din cuprinsul Notei de Constatare din 24 august 2009, precum și din înscrisurile atașate, pârâta a fost recrutată de către Inspectoratul Județean Suceava, în calitate de gazdă a casei de întâlniri, la data de 19 noiembrie 1989, sub numele conspirativ "x", în vederea conspirării legăturii cu rețeaua informativă.

Prin sentința civilă nr. 4412 din 24 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea formulată de reclamantul A. și s-a constatat calitatea pârâtei de colaborator al Securității.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești în termen legal a formulat recurs pârâta B., criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.

Prin Decizia civilă nr. 2952 din 13 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul formulat de recurenta pârâtă B. și s-a dispus casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27 iulie 2012 sub nr. x/2/2010*.

La data de 5 octombrie 2012, pârâta B. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, raportat la prevederile art. 1 alin. (3) din Titlul I, art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11) și art. 24 din Titlul II din Constituția României.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta B. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că în anul 2006 reclamantul a hotărât că pârâta nu a fost colaborator al poliției comuniste și în acest sens a emis o decizie (adeverință) la care în prezenta acțiune nu face referire și nu indică elementele noi care nu au fost avute în vedere la întocmirea deciziei inițiale astfel cum prevede art. 36 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare al A.

Prin încheierea din 20 iunie 2013, Curtea a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale a României și a dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate invocată de pârâtă cu referire la art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008.

A respins cererea de suspendare a cauzei ca nefondată și a acordat termen pentru continuarea judecății la data de 16 septembrie 2013, cu citarea părților.

Soluția instanței de fond;

Prin sentința nr. 4028 din 16 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă ca nefondată și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., ca nefondată.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, instanța de fond a apreciat ca fiind nefondată, deoarece prima Decizie emisă de A. nr. 447 din 3 octombrie 2006 din care rezultă că pârâta nu figura în evidențele fostelor organe de Securitate, iar A. nu a primit în custodie nici un dosar cu privire la aceasta, nu fac inadmisibilă emiterea unei noi decizii de către A. ca urmare a cererilor de verificare ulterioare solicitate de C., cât și de cererile petenților D. și E.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că, la data de 19 octombrie 2010, Colegiul A. a sesizat instanța cu acțiunea în constatare de față în care s-a emis Nota de Constatare din 24 august 2009, în care s-a reținut că pârâta B. a fost recrutată de către Inspectoratul Județean al Securității Suceava în calitate de gazdă a casei de întâlniri la data de 19 noiembrie 1989 în vederea conspirării legăturii cu rețeaua informativă.

Prima instanță a apreciat că nu poate avea în vedere argumentul invocat de A. referitor la art. 2 lit. b) teza finală din Ordonanță, situație în care s-ar afla pârâta pentru constatarea calității de colaborator al Securității în sensul că este suficientă pentru constatarea acestei calități prin punerea la dispoziția organelor de securitate a locuinței sau un alt spațiu deținut indiferent sub ce titlu. Astfel, nu poate fi reținută ipoteza invocată de reclamant potrivit căreia s-ar institui o categorie de colaboratori ai organelor de securitate separat de condițiile impuse de art. 2 lit. b) din același act normativ.

În Raportul întocmit de maior F., astfel cum rezultă din Nota de constatare, este consemnat de către acesta faptul că „numărul surselor de informare pe profil de contra-spionaj din orașul Rădăuți a crescut în ultima perioadă”, astfel încât nu poate fi reținut în sarcina pârâtei că ar fi încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului prin împrejurarea că garsoniera deținută de către pârâtă ar fi fost folosită de organele de securitate în scopuri conspirative.

Din înscrisurile ce însoțesc Nota de constatare nu rezultă cu certitudine că pârâta ar fi pus la dispoziție locuința deținută în mod efectiv F., ofițerul de securitate care s-a ocupat de documentele dosarului de rețea fiind unchiul pârâtei în sensul că acesta este soțul surorii mamei acesteia, pârâta fiind găzduită de familia ofițerului care era și șeful securității în oraș.

Totodată, din înscrisurile dosarului rezultă că același ofițer a întreprins demersuri în vederea obținerii repartizării unei garsoniere în blocul Întreprinderii de Prelucrare a Lemnului Rădăuți, astfel cum rezultă din înscrisurile Dosarului nr. x.

Sunt de evidențiat și împrejurările legate de angajarea pârâtei și obținerea acelei garsoniere prin intervențiile familiei ofițerului de Securitate care era unchiul acesteia, ceea ce pun semn de întrebare referitor la modul în care a fost determinată pârâta să completeze un înscris care să justifice intervenția organelor de securitate și folosirea garsonierei în scop conspirativ.

De asemenea,s-a reținut că există inadvertențe în ceea ce privește locația în care se afla garsoniera, respectiv dacă era la nr. 4, astfel cum rezultă din raportul cu propunere de recrutare de la filele 17-18 din dosarul de fond, sau este vorba de garsonieră, astfel cum rezultă din schițele imobilului.

Totodată, nu s-a făcut dovada privind un program de întâlniri și dacă exista intenția de folosire a imobilului de către organele de Securitate și dacă întâlnirile organelor de securitate au avut loc efectiv în garsoniera deținută de către pârâtă.

Pe de altă parte, A. nu a făcut dovada unor elemente noi care să fi fost avute în vedere la întocmirea Notei de Constatare ce formează obiectul acțiunii în constatare prin raportare la Decizia nr. 447 din 3 octombrie 2006 emisă de A. potrivit căreia pârâta nu a fost agent sau colaborator al fostei Securități.

Recursul;

Împotriva acestei sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamantul A. a formulat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304¹ C. proc. civ.

Recurentul a formulat următoarele critici la adresa sentinței atacate:

Instanța de fond a interpretat greșit noțiunea de colaborator al Securității în varianta prevăzută de art. 2 lit. b) ultima teză din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, respectiv: „Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, (…)”.

În această a doua ipoteză - a punerii voluntare la dispoziția Securității a unui anumit spațiu - legiuitorul nu a mai considerat necesară întrunirea altor condiții pentru reținerea calității de colaborator al Securității.

A precizat că intimata și-a dat acordul pentru folosirea respectivului spațiu, fapt dovedit prin scrierea și semnarea angajamentului, datat la 19 noiembrie 1989.

De asemenea, a susținut că realitatea recrutării și caracterul voluntar al colaborării rezultă în mod vădit din angajamentul semnat. Mai mult, existența unui interes din partea intimatei, în sensul colaborării cu Securitatea nu face decât să sublinieze, o dată în plus, caracterul real și voluntar al colaborării.

A solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate și admiterea acțiunii cu consecința reținerii existenței calității de colaborator al Securității în ceea ce o privește pe intimata - pârâtă B.

Procedura în fața instanței de recurs;

Prin întâmpinare, intimata - pârâtă B.

a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului;

Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimata - pârâtă, apreciază că aceasta nu poate fi reținută, având în vedere dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, iar potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Rezultă că pentru a fi validă din punct de vedere juridic, cererea de recurs trebuie să cuprindă acele argumente de natură juridică pentru care recurentul înțelege a critica hotărârea atacată.

Nu trebuie omise nici dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., invocate de recurent, ceea ce conferă instanței dreptul de a examina cauza sub toate aspectele, ceea ce înseamnă - temeinicia și legalitatea - fără a fi limitată la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Ca urmare, având în vedere dispozițiile art. 302

1

lit. c) raportat la art. 306 alin. (3) și 304

1

C. proc. civ., excepția nulității recursului nu poate fi reținută.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ.,precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce urmează.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. s-a întemeiat pe dispozițiile art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008, potrivit cărora colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității coordonau activitatea informatorilor.

În sensul legii sus menționate, pentru reținerea calității de colaborator al Securității este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume, persoana respectivă să fi înlesnit culegerea de informații de la alte persoane prin punerea la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu și, respectiv, punerea la dispoziție a spațiului să fi fost făcută voluntar.

În cazul particular analizat în prezentul dosar, se reține că intimata-pârâtă, cel puțin formal, a pus în mod voluntar la dispoziția Securității garsoniera în care domicilia.

Însă, simpla punere voluntară la dispoziția fostei Securități a locuinței/altui spațiu nu este de natură a conduce de plano la stabilirea calității de colaborator al Securității, fiind imperios necesară dovedirea condiției referitoare la înlesnirea culegerii de informații de la terțe persoane.

La dosar nu a fost depusă, însă,nicio dovadă în sensul că prin punerea la dispoziție a spațiului, intimata a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane. Chiar în Nota de constatare din 24 august 2009s-a consemnat că „în dosar nu există documente care să ateste folosirea casei de întâlniri de către organele de securitate.”

Semnarea angajamentului fără ca spațiul respectiv să fie folosite în scopul culegerii de informații, reprezintă însă dovada că nu este întrunită o condiție esențială impusă de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calității de colaborator în persoana intimatului-pârât.

În situația colaboratorului care a furnizat informații, simpla semnare a unui angajament, în lipsa dovezii existenței unor înscrisuri prin care să se denunțe activități/ atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, nu este suficientă pentru constatarea îndeplinirii condițiilor impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Și în situația persoanei care a pus voluntar la dispoziția Securității locuința sau un alt spațiu pe care îl deținea, este obligatoriu a se demonstra că au fost culese informații în urma înlesnirii primite din partea acesteia, în speță, a intimatului-pârât.

Nu are relevanță împrejurarea conform căreia gazdei nu i se permitea să asiste la întâlnirile ce aveau să urmeze, deoarece dovada culegerii de informații prin intermediul spațiului pus la dispoziție aparține reclamantului și nu pârâtului.

Prin urmare, se reține că instanța de fond a aplicat și interpretat în mod corect dispozițiile legale incidente, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 224/2004, modificată și completată să se dispună respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 4028 din 16 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 martie 2015.