ÎCCJ, decizie (scj.ro #230250)

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, sub nr. x/90/2017, reclamanții A., B., prin reprezentantul legal A., și C., au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Sănătății, Consiliul Județean Vâlcea, Spitalul D., E., F., G., H., I. și au solicitat ca obligarea acestora în solidar la plata următoarelor sume: pentru reclamanta A., 1.000.000 euro, reprezentând daune materiale, morale și daune interese; pentru reclamantul B., prin reprezentantul legal A., 5.000.000 euro reprezentând daune materiale, morale și daune interese; pentru reclamantul C., împreună cu soția, 700.000 euro reprezentând daune materiale, morale și daune interese. De asemenea, s-a solicitat instituirea sechestrului asigurător, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Pârâtul E. a formulat cerere de chemare în garanție a următoarelor persoane juridice: Spitalul D., Societatea de Asigurare-Reasigurare J. S.A., reprezentată prin lichidator X. SPRL și Fondul de Garantare a Asiguraților. Pârâtul a precizat că solicită chemarea în garanție a Societății de Asigurare-Reasigurare J. S.A. în temeiul Poliței de asigurare malpraxis nr. MP080119052/19.12.2008, a Fondului de Garantare a Asiguraților în temeiul Legii nr. 213/2015 și a Spitalului D. în temeiul art. 655 din Legea nr. 95/2006.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 2136 din 22.11.2022, Tribunalul Vâlcea a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Spitalul D. și a chematului în garanție Fondul de Garantare a Asiguraților; a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Sănătății și Consiliul Județean Vâlcea și a respins cererea principală formulată de reclamanții A., B. și C. împotriva acestora, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Tribunalul a admis în parte cererea principală formulată împotriva pârâților E. și Spitalul D., care au fost obligați, în solidar, la plata următoarelor sume reprezentând daune morale: 20.000 euro către reclamanta A., 30.000 euro către reclamantul B., 10.000 euro către reclamantul C. Tribunalul a respins cererea de instituire a sechestrului asigurător, formulată în contradictoriu cu pârâții E. și Spitalul D. A respins cererea principală formulată împotriva pârâților F., G., H. și I., ca neîntemeiată. A admis în parte cererea de chemare în garanție și a obligat chemații în garanție Societatea de Asigurare-Reasigurare J. S.A., prin lichidator judiciar X. SPRL, și Fondul de Garantare a Asiguraților, în solidar, la plata sumei de 60.000 euro către pârâtul E. Tribunalul a respins cererea de chemare în garanție a Spitalului D., ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia civilă nr. 3549 din 08.06.2023, Curtea de Apel Pitești, Secția I civilă, a admis apelurile formulate de reclamanții A., B. reprezentat de A., C., împotriva sentinței civile nr. 2136/2022 pronunțate de Tribunalul Vâlcea, de pârâtul E., împotriva aceleiași sentințe civile și încheierii de ședință din 09.10.2018, de chemații în garanție Societatea de Asigurare-Reasigurare J. S.A., prin lichidator X. SPRL, împotriva aceleiași sentințe civile și a încheierii interlocutorii din data de 13.11.2018, și de Fondul de Garantare a Asiguraților, împotriva aceleiași sentințe civile și încheierii de ședință din 09.10.2018, în contradictoriu cu Spitalul D. și intimații-pârâți Ministerul Sănătății, Consiliul Județean Vâlcea, F., G., H. și I. Curtea a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul E.; a respins cererea de chemare în garanție a apelanților Societatea de Asigurare – Reasigurare J. S.A., prin lichidator judiciar, și Fondul de Garantare a Asiguraților, ca rămasă fără obiect; a obligat pârâtul Spitalul D. la plata următoarelor sume cu titlu de daune morale: 40.000 euro către reclamanta A., 100.000 euro către reclamantul B. și 20.000 euro către reclamantul C.; a menținut în rest sentința.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei civile nr. 3549/2023, pronunțate de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă, au declarat recurs principal reclamanții A., B., prin reprezentantul legal A., și C. și pârâtul Spitalul D. și recurs incident chematul în garanție Fondul de Garantare a Asiguraților și pârâtul E. 4.1. Recursul formulat de reclamanți. Recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului și, reținând cauza spre rejudecare, să se admită cererea de chemare în judecată așa cum a fost formulată. În motivarea recursului, recurenții-reclamanți au învederat că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Consiliul Județean Vâlcea, recurenții-reclamanți au solicitat să se constate că acesta are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât Spitalul D. se află în subordinea sa. Recurenții reclamanți au susținut că pot avea calitate procesuală pasivă și persoanele fizice sau juridice care, în temeiul legii sau a unor prevederi contractuale, sunt ținute să răspundă pentru prejudiciul creat de autorii faptelor ilicite, fie direct către persoana prejudiciată, fie către autorul faptei ilicite, în regres. Recurenții-reclamanți au expus prevederile art. 1385 C.civ. și art. 1532 C.civ. și considerații teoretice referitoare la noțiunea de prejudiciu. Recurenții-reclamanți au expus pe larg situația de fapt și au arătat că, din probatoriul administrat, rezultă vinovăția constând în neglijența și imprudența cu care pârâții au acționat la naștere, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu. Recurenții reclamanți au descris prejudiciul produs reclamantului B., arătând că acesta este încadrat în grad de handicap, neputând folosi mâna stângă, mult mai mică decât mâna dreaptă, și prezintă multe boli asociate paraliziei totale de plex brahial stâng, fractură de humerus drept, ischemia membrului inferior stâng, cataractă. Pentru o aparență de normalitate, reclamantul minor are nevoie de montarea unei mâini bionice, a cărei valoare depășește 100.000 USD, iar termenul de garanție pentru o asemenea mână este de doar 3 ani. Recurenții reclamanți au arătat că, după naștere, viața întregii familii s-a schimbat, au fost nevoiți să se mute în București, între două spitale, pentru a fi mai aproape de specialiștii în domeniile medicale aferente bolilor de care suferă și pentru a beneficia de terapiile paleative. Având în vedere starea sa de sănătate și faptul că minorul avea în permanență nevoie de prezența sa, recurenta reclamantă a fost nevoită să își părăsească activitatea, aceea de tehnician dentar, veniturile sale fiind astfel mult diminuate. În mod evident, reclamantul B. a fost lipsit de o copilărie normală și de mic a învățat lecția izolării, a marginalizării, a neputinței. Și ca adult suferința va fi la fel de mare, pentru că traumatismele suferite la naștere sunt ireversibile. Nici reclamanta A., cu scleroză multiplă și depresie, nu se mai poate reîntoarce la viața dinaintea nașterii. Recurenții-reclamanți au apreciat că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1385 și art. 1532 C.civ., în sensul că suma stabilită nu acoperă întinderea prejudiciului, producându-se o infirmitate permanentă, copilul și familia fiind supuși izolării, posibilitățile unei vieți normale fiind excluse pentru fiecare dintre ei. Au susținut că daunele morale acordate minorului trebuie să compenseze nu numai durerile fizice, dar și suferințele psihice în legătură cu perceperea stimulilor dureroși. De altfel, omul percepe nu numai o durere fizică, ci și una psihică ca urmare a conștientizării desfigurării sale fizice, a perceperii compasiunii sau dezgustului celor din jur, dar și ca urmare a diminuării posibilităților de afirmare și manifestare în colectivitate. La serbarea de Crăciun, minorul a fost singurul elev din clasă care nu a primit un rol în piesa regizată la nivelul clasei. Umilința și durerea au fost și sunt fără margini, pentru că asemenea situații sunt zilnice și nenumărate. De mai mult de 10 ani minorul este supus investigațiilor, intervențiilor chirurgicale, exercițiilor terapeutice, medicației. Aceste suferințe fizice și psihice ale minorului sunt evident percepute și resimțite de părinții acestuia, reclamanții A. și C., cauzându-le acestora o suferință psihică proprie în contextul afecțiunii ce o poartă copilului. În plus, daunele morale ce se vor acorda acestor reclamanți trebuie să compenseze și sentimentele de frustrare, anxietate, depresie, furie, tristețe ale părinților minorilor, ce conștientizează consecințele pentru viitorul minorului a traumei suferite de acesta, sentimente ce nu trebuie să îmbrace forme patologice pentru a fi acoperite. Recurenții reclamanți au arătat că o oră de înot (recomandată de medic pentru stimularea musculaturii spatelui) costă 100 lei, minorul nu se poate îmbrăca singur, nu-și poate deschide singur caietul, nu poate tăia o felie de măr. Tatăl minorului este militar și și-ar dori și minorul o carieră de militar. Niciodată nu va putea avea această meserie, așa cum nu va putea avea nici alte zeci de meserii. 4.2. Recursul formulat de pârâtul Spitalul D. Prin cererea formulată, pârâtul Spitalul D. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 3549/2023 pronunțate de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă, cât și împotriva sentinței civile nr. 2136/2022 pronunțate de Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă, inclusiv împotriva încheierii de ședință din data de 09.10.2018, pronunțată de aceeași instanță în cauza civilă amintită, prin care a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune pe care Spitalul D. a invocat-o prin întâmpinarea depusă la instanța de fond. În motivarea recursului, recurentul pârât a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., arătând că, între concluziile noului raport de expertiză medico-legală - supliment, nr. A5/2185/2013/2021, care a fost redactat de I.N.M.L. „Mina Minovici” București cu ocazia soluționării de către Tribunalul Vâlcea a prezentului litigiu și concluziile din avizul nr. E2/2185/2013/20.05.2022, există o contradicție evidentă, în sensul că prin raportul de nouă expertiză medico-legală – supliment, anterior menționat, s-a reiterat faptul că „medicul E. ar fi putut diagnostica clinic excesul de volum fetal, ceea ce ar fi impus o altă conduită la naștere, respectiv operația cezariană, care ar fi condus la evitarea distociei de umeri a numitului B. și a leziunilor de plex brahial pe care acest reclamant le-a suferit la naștere”, în timp ce în cuprinsul avizului nr. E2/2185/2013/20.05.2022, emis de Comisia de Avizare și Control din cadrul Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici” București, s-a inserat că nu s-au constatat deficiențe în ceea ce privește acordarea îngrijirilor medicale la momentul nașterii minorului B., respectiv în data de 02.01.2010, de către pârâtul E. În temeiul art. 22 alin. 2 C.proc.civ., atât judecătorul fondului, cât și judecătorii apelului aveau obligația să solicite opinia Comisiei superioare medico-legale care funcționează pe lângă Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” București cu privire la contradicția menționată. În acest sens, recurentul pârât a invocat art. 23 și art. 27 din Anexa la H.G. nr. 774/2000, cu modificările și completările ulterioare. Recurentul-pârât a susținut că hotărârea recurată nu este motivată, deoarece nu sunt prezentate motivele pentru care apelul său a fost respins, astfel că devin aplicabile prevederile art. 488 alin. 1 pct. 6 C.proc.civ. În susținerea acestui motiv de recurs, recurentul-pârât a învederat că la paginile 14 - 20 ale deciziei atacate sunt prezentate, în detaliu, motivele pentru care au fost admise apelurile pe care reclamanții și pârâtul E. le-au formulat. În cuprinsul minutei deciziei recurate nu s-a precizat, expres sau tacit, faptul că apelul pe care Spitalul D. l-a formulat împotriva sentinței civile nr. 2136/2022 pronunțate de Tribunalul Vâlcea a fost respins și, totodată, în considerente nu sunt prezentate motivele pentru care apelul acestuia a fost respins. Recurentul-pârât a mai invocat și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., susținând că încheierea de ședință din data de 09.10.2018 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, precum și decizia civilă nr. 3549/2023 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, prin care a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de Spitalul D., au fost date cu aplicarea greșită a legii, deoarece în prezentul litigiu sunt incidente prevederile art. 688 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aplicabile cu prioritate față de prevederile art. 8 din Decretul nr. 167/1958. În speța dedusă judecății, termenul de 3 ani prevăzut de art. 688 din Legea nr. 95/2006 a început să curgă la data de 02.01.2010, deoarece la această dată s-a produs prejudiciul pe care l-a suferit minorul B. De asemenea, în prezenta cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, așa cum a statuat instanța de apel, întrucât plângerea penală pe care reclamanții au formulat-o împotriva pârâților persoane fizice din acest dosar a fost respinsă pe motiv că a intervenit prescrierea răspunderii penale. Potrivit art. 16 alineatul 2 din Decretul nr. 167/1958, prescripția nu este întreruptă dacă s-a pronunțat încetarea procesului sau dacă cererea de chemare în judecată a fost respinsă, motiv pentru care nu se poate statua că termenul general de prescripție pentru recuperarea pe latură civilă a prejudiciului a fost întrerupt pe durata soluționării procesului penal sau că un nou termen de prescripție pentru recuperarea pe cale civilă a pagubei a început să curgă de la data soluționării definitive a litigiului penal. Nu se poate reține că existența unor plângeri sau dosare penale ar reprezenta un caz de întrerupere a prescripției, deoarece, prin decizia nr. 5362/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că existența unui proces penal nu constituie, în sensul art. 16 din Decretul nr. 167/1958, un caz de întrerupere a cursului prescripției. Dosarul de față a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 29.06.2017, iar prejudiciul pe care reclamantul B. l-a suferit s-a produs în ziua de 02.01.2010, dată la care reclamanții au cunoscut identitatea persoanei care a produs prejudiciul suferit de minorul în cauză. Recurentul-pârât a considerat că, în mod greșit, atât Tribunalul Vâlcea, cât și Curtea de Apel Pitești au statuat că Spitalul D. are calitate procesuală pasivă, deoarece, la momentul comiterii faptei, respectiv ianuarie 2010, pârâții E., F., G., I. și H. erau încadrați la Spitalul de Obstetrică Ginecologie Y. În temeiul H.G. nr. 641/2011, Spitalul de Obstetrică Ginecologie Y, instituție la care pârâții menționați au lucrat până la data de 31.07.2011, a fost desființat și reorganizat ca structură fără personalitate juridică, în cadrul Spitalului D. Faptul că, începând cu data de 1.08.2011, aceștia au fost încadrați la Spitalul D. rezultă din cuprinsul documentelor depuse la dosar la data de 21.06.2022. Intimata-pârâtă H. s-a pensionat la data de 1.08.2011, motiv pentru care această pârâtă nu a lucrat la Spitalul D. În cuprinsul protocolului de predare-preluare de către Spitalul D. a patrimoniului fostului Spital Y, nu s-a inserat, expres sau tacit, că Spitalul D. va prelua litigiile fostului Spital Y, care se vor naște după data de 1.08.2011 și nici nu va prelua o eventuală răspundere civilă individuală a medicilor care, în luna ianuarie 2010, le-au acordat asistență medicală reclamanților la Spitalul Y. Indică în acest sens dispozițiile art. 381 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Recurentul pârât a susținut că, deși încadrat pe baza unui contract de muncă, medicul asigură asistență medicală nu în baza îndrumărilor comitentului, respectiv în temeiul recomandărilor conducerii spitalului, ci în mod independent, potrivit pregătirii sale profesionale. Spitalul, în calitate de angajator, nu impune unui medic anumite reguli cu privire la exercitarea profesiei amintite și nici nu impune o anumită conduită profesională, care, în eventualitatea în care nu este respectată de medic, dă posibilitatea angajatorului să dispună aplicarea unei sancțiuni disciplinare împotriva medicului. În considerentele deciziei civile recurate s-a reținut că lipsa unui ecograf care trebuia să existe în dotarea Spitalului Y. constituie cauza vătămării minorului B., motiv pentru care, în opinia instanței de control judiciar, în prezentul litigiu sunt aplicabile prevederile art. 654 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a cadrului juridic care este aplicabil în dosar, deoarece, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale exclusive a Spitalului D. trebuia ca, la momentul nașterii minorului B., adică la data de 02.01.2010, precum și în perioada internării reclamantei A. în Spitalul Y, respectiv în intervalul de timp cuprins între 01.01.2010 și 13.01.2010, să fi existat cel puțin una dintre situațiile prevăzute la art. 655 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ceea ce nu rezultă din probatoriul administrat. Prevederile art. 654 alin. 2 lit. a) și b) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se referă la împrejurarea că spitalul este răspunzător, în mod exclusiv, pentru prejudiciile produse pacienților în activitatea de prevenție, diagnostic sau tratament, ci enumeră cazurile în care personalul medico-sanitar nu este răspunzător pentru daunele și prejudiciile produse în exercitarea profesiunii. Din probele administrate rezultă că, în perioada ianuarie 2009 - 31.07.2010, la fosta unitate sanitară, adică la Spitalul Y, au existat 4 ecografe, care au fost înregistrate în evidența contabilă a spitalului. Din declarația pârâtului G., managerul interimar al Spitalului Y, dată în procesul penal, reiese că în luna ianuarie 2010 la fostul Spital Y a existat un ecograf portabil folosit la camera de gardă și/sau la sala de nașteri, aspect care rezultă și din cuprinsul declarației martorei Z., asistent medical la fostul Spital Y. în luna ianuarie 2010. Spitalul Y. a fost la nivelul 2 de ierarhizare (punctul 185 al Anexei nr. 1 la Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1881/2006), ceea ce implică existența, ca dotare minimă obligatorie, a unui ecograf cu sondă vaginală (alineatul 2 de pe pagina 13 a Ordinului Ministrului Sănătății nr. 910/2002), în lipsa căruia nu putea primi autorizație de funcționare și nici nu ar fi fost acreditat. În luna ianuarie 2010, pârâtul E. știa că în dotarea unității sanitare amintite exista un ecograf performant, care se afla la etajul 5 al acestei instituții sanitare și care putea fi utilizat în scopul acordării asistenței medicale reclamantei A. La dosarul cauzei nu există nicio dovadă care să ateste că, în luna ianuarie 2010, numitul E. a făcut demersuri pentru a utiliza unul dintre ecografele aflate în dotarea Spitalului Y. în scopul determinării greutății fătului născut de reclamanta A., în sensul că pârâtul E. nu l-a înștiințat, prin orice mijloace de comunicare, pe medicul șef al secției în care intimatul își desfășura activitatea la acel moment și nici pe managerul interimar al respectivei unității sanitare despre faptul că, în noaptea de 01/02.01.2010, din diverse motive, nu poate folosi niciun ecograf care se afla în patrimoniul Spitalului Y., pentru a-i acorda asistență medicală doamnei A. La dosarul fond se află certificatul de competență eliberat de Ministerul Sănătății - Centrul Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar București, prin care se atestă că pârâtul E. a obținut competență în ecografie obstetricală și ginecologie. La pronunțarea deciziei atacate, instanța de apel nu a luat în considerare faptul că, la momentul internării numitei A. în Spitalul Y, respectiv în luna ianuarie 2010, nu a prezentat documente care să conțină rezultatul analizelor și investigațiilor medicale pe care le-a efectuat în perioada sarcinii, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor și răspunsul pârâtului E. la interogatoriu. În luna ianuarie 2010, când s-a născut minorul B., organizarea activității medicale a Spitalului Y. era de competența conducerii instituției sanitare amintite, pârâtul Stoica Gheorghe Marian fiind numit în funcția de manager interimar la Spitalul Y., pe o perioadă de 6 luni, începând cu data de 01.09.2010, motiv pentru care răspunderea pentru existența unor deficiențe care s-au produs în luna ianuarie 2010 la fostul Spital Y., în ceea ce privește organizarea activității medicale a fostei unități sanitare, aparține persoanei fizice care, la data de 02.01.2010, a ocupat funcția de manager interimar al fostului Spital Y. Din cuprinsul Raportului de Expertiză Medico-Legală nr. A1/1879/2021 din 15.06.2022, care a fost întocmit de Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” București, respectiv ultimul alineat de pe pagina 21 a acestui raport, reiese că „nu rezultă deficiențe în acordarea asistenței medicale la naștere pacientei A. și că s-a apreciat corect un eventual prognostic bun pentru nașterea pe cale vaginală”. De asemenea, din conținutul Raportului de Nouă Expertiză Medico-Legală - supliment nr. A5/2185/2013 din data de 12.10.2021, care a fost întocmit de Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” București în speța dedusă judecății, respectiv alineatul 3 de pe pagina 16 a acestui raport, reiese că „la spitalul din (...) nou-născutul B. a fost corect diagnosticat și tratat”. Față de măsura în care au fost lezate valorile morale, dar și de consecințele negative suferite de fiecare reclamant din dosar, obligarea Spitalului D. la plata sumei totale de 160.000 euro, cu titlu de daune morale, către numiții A., B. și C., este exagerată. În considerentele sentinței primei instanțe s-a reținut că vina pentru o monitorizare necorespunzătoare pe parcursul sarcinii aparține reclamantei A. Singurul argument pentru care instanța de apel a înlăturat culpa reclamantei A. în producerea prejudiciului mai sus menționat a fost determinat de faptul că vătămările suferite de reclamantul B. s-au produs din cauza lipsei unui ecograf care trebuia să existe în dotarea Spitalului Y., împrejurare care, față de înscrisurile anexate recursului, nu este reală. La stabilirea cuantumului daunelor morale care au fost acordate numitului C., nu s-a luat în considerare faptul că acesta a lucrat în toată perioada cuprinsă între 01.01.2010 și în continuare, realizând venituri suficiente pentru a întreține și pe ceilalți membrii ai familiei sale. De asemenea, la stabilirea cuantumului sumei pe care Spitalul D. a fost obligat să o plătească numitului B., s-a ținut cont de afirmația reclamanților A. și C., conform căreia minorul B. ar avea nevoie de o mână bionică care costă aproximativ 100.000 de dolari SUA, precum și de niște intervenții chirurgicale în scopul ameliorării stării de sănătate a acestui minor. Totodată, la stabilirea cuantumului daunelor morale pe care Spitalul D. a fost obligat să le achite numitei A., nu s-a luat în considerare faptul că această reclamantă nu a prezentat, la momentul internării, înscrisuri care să conțină rezultatul analizelor și investigațiilor medicale pe care le-a efectuat în perioada sarcinii și nici de împrejurarea că dispensarizarea gravidei în timpul sarcinii a fost deficitară. Faptul că instanța de control judiciar a constatat că în dosar sunt aplicabile dispozițiile art. 654 alin. 2 lit. a) și b) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu înseamnă că prejudiciul pe care l-au suferit numiții A. și B. trebuie suportat integral de Spitalul D., chiar și în cazul în care în speța dedusă judecății nu există niciuna dintre situațiile menționate la art. 655 alin. 1 din Legea nr. 95/2006. 4.3. Recursul incident formulat de pârâtul E.: Prin cererea formulată, recurentul-pârât E. a învederat că hotărârea recurată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., astfel că a solicitat admiterea recursului incident, modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului formulat și împotriva încheierii din data de 09.10.2018 prin care Tribunalul Vâlcea a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, desființarea încheierii menționate, cu consecința admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților și respingerii cererii de chemare în judecată formulate de reclamanți împotriva pârâtului E., ca fiind prescrisă. Recurentul pârât a precizat că înțelege să critice decizia doar sub aspectul soluționării excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților. Astfel, a susținut că instanța de apel în mod greșit a menținut soluția primei instanțe care, prin încheierea din 09.10.2018, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților. În ceea ce privește răspunderea pentru malpraxis, se aplică norma specială reprezentată de art. 688 din Legea nr. 95/2006, și numai în subsidiar se aplică norma generală reprezentată de prevederile Decretului nr. 167/1958. Instanța de apel a avut în vedere prescripția prevăzută de norma generală, dar această eroare este însă lipsită de efect practic, întrucât termenul de prescripție prevăzut de ambele norme este același, 3 ani. Instanța de apel a considerat, în mod greșit, că în speță este incident cazul de întrerupere a termenului de prescripție prevăzut de art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. De altfel, instanța de apel nici nu precizează dacă este vorba de suspendarea curgerii termenului de prescripție sau de întreruperea curgerii lui, dar în motivare se referă la art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958. Norma specială reprezentată de art. 688 din Legea nr. 95/2006 se completează cu norma generală, Decretul nr. 167/1958, în ceea ce privește întreruperea termenului de prescripție. Cazurile de întrerupere a termenului de prescripție sunt limitativ prevăzute de art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, însă în cauză nu se poate reține că existența dosarelor penale (dosar nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, dosar nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea, dosar nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea în care s-a dispus clasarea pe motiv că a intervenit prescripția răspunderii penale, dosar nr. x/P/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea disjuns din dosar nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea) ar fi caz de întrerupere a termenului de prescripție prevăzut de art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, întrucât dispozițiile art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 se referă la o acțiune civilă. Mai mult dispozițiile art. 16 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 prevăd că prescripția nu este întreruptă dacă s-a pronunțat încetarea procesului. Or, în speță, s-a dispus clasarea cauzei, ceea ce echivalează cu pronunțarea încetării procesului. Prin decizia nr. 5362/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că existența unui proces penal nu constituie, potrivit dispozițiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958, un caz de întrerupere a cursului prescripției. S-a mai reținut prin aceeași hotărâre că o astfel de interpretare este aplicabilă numai în situația în care acțiunea civilă ar fi fost pornită în cadrul procesului penal și ar fi rămas nesoluționată. Or, în speță, nu există o hotărâre a instanței care să lase nesoluționată acțiunea civilă. 4.4. Recursul incident formulat de chematul în garanție Fondul de Garantare a Asiguraților. Împreună cu întâmpinarea la cele două recursuri principale, chematul în garanție Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat și recurs incident criticând omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra excepțiilor inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Fondului și a lipsei calității sale procesuale pasive în prezenta cauză. Recurentul-chemat în garanție și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ. În susținerea recursului, recurentul chemat în garanție a arătat că inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată formulată pe calea unei acțiuni de drept comun împotriva Fondului de Garantare a Asiguraților a fost stabilită atât de Curtea Constituțională prin decizia nr. 80/28.02.2017, cât și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin jurisprudența unanimă de menținere a soluțiilor de respingere ca inadmisibile a acțiunilor. Inadmisibilitatea cererii formulate împotriva Fondului privește procedura obligatorie prevăzută de Legea nr. 213/2015, legea specială aplicându-se cu prioritate în raport cu legea generală, Legea nr. 213/2015 reglementând în mod expres alternativa la procedura instituită. În prezenta cauză, Fondul a fost chemat în judecată în calitate de chemat în garanție, de către pârâtul E. Temeiul de drept al cererii principale este răspunderea civilă delictuală, reclamanții solicitând, pe calea dreptului comun, obligarea la plata de despăgubiri ca urmare a prejudiciului suferit în urma producerii riscului asigurat prin polița de asigurare malpraxis. Deși Fondul este desemnat ca un garant al plății indemnizațiilor/ despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător (art. 2 alin. 3 din Legea nr. 213/2015, forma în vigoare la data deschiderii procedurii de faliment pentru J. S.A.), nicio dispoziție din acest act normativ nu prevede subrogarea de drept a Fondului în drepturile și obligațiile procesuale ale asigurătorului căruia i s-a retras autorizația de funcționare, fiind exclusă interpretarea potrivit căreia Fondul ar fi succesorul legal al asigurătorului în faliment sau debitor garant. Fondul nu poate fi obligat nici în locul și nici în solidar cu asigurătorul în faliment. Dimpotrivă, noțiunea de garant regăsită în titulatura sa se refera la faptul că Fondul, ca instituție, a fost înființat prin lege, ca schemă de garantare, ca mecanism de acordare de despăgubiri, în condițiile legii speciale, nicidecum la dispozițiile art. 38 C.proc.civ., respectiv art. 72 C.proc.civ. Întrucât față de asigurătorul Societatea de Asigurare Reasigurare J. S.A., s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, pentru creditorii de asigurări, alternativa prevăzută de lege de a obține despăgubiri o reprezintă, pe de o parte, formularea unei cereri de plată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 213/2015, iar pe de altă parte, formularea unei cereri de înscriere la masa credală, în temeiul Legii nr. 85/2014. Nerespectarea procedurii speciale constituie un fine de neprimire a acțiunii, conducând la inadmisibilitatea cererii prin care se pretind despăgubiri de la asigurătorul în faliment formulate direct împotriva Fondului, pe calea unei acțiuni de drept comun. În ceea ce privește contractul de asigurare pe care se întemeiază cererea de chemare în garanție, Fondul este simplu terț în raport cu acesta, iar extinderea efectelor în condițiile în care nu a participat la încheierea acestuia și nu există dispoziție legală care să îi atribuie calitatea de succesor în drepturi/reprezentant ori mandatar, este lipsit de orice temei legal. O eventuală calitate procesuală pasivă a Fondului se poate naște doar în cadrul unei acțiuni ce are ca obiect o contestație împotriva deciziei emise de Fond în soluționarea cererii de plată formulată de petent. Calitate procesuală pasivă poate avea asiguratorul, reprezentat, în condițiile insolvenței, de către lichidatorul judiciar desemnat de judecătorul sindic. Pe fondul cauzei, în ceea ce privește pretențiile reclamanților solicitate pe calea unei acțiuni de drept comun ce are ca obiect o acțiune în răspundere delictuală, recurentul-chemat în garanție solicită respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată, iar în subsidiar cenzurarea pretențiilor acestora, neexistând un temei legal pentru ca Fondul sa fie chemat în judecată pe calea dreptului comun, cauza litigiului fiind un contract de asigurare încheiat între o societate de asigurări în faliment și un asigurat. Față de cele de expuse, s-a solicitat admiterea recursului incident, astfel cum a fost formulat, respingerea cererii de chemare în garanție formulată împotriva Fondului de Garantare a Asiguraților pe cale de excepție ca inadmisibilă/ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond, ca neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză La data de 01.11.2023, a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimații-pârâți F., H. și I., la recursul declarat de recurentul-pârât Spitalul D., precum și la recursul declarat de recurenții-reclamanți. În ceea ce privește recursul declarat de recurentul-pârât Spitalul D., intimații-pârâți au solicitat admiterea acestuia, apreciind că este greșit raționamentul instanțelor de fond, în sensul că existența unui dosar penal ar fi caz de întrerupere a termenului de prescripție. În acest sens indică decizia nr. 5362/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că existența unui dosar penal nu constituie, potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958, un caz de întrerupere a cursului prescripției. De asemenea, au susținut că dreptul material la acțiune al reclamantei curge de la data la care recurenții-reclamanți s-au constituit părți civile în dosarul penal (fiind astfel probată împrejurarea că recurenții-reclamanți cunoșteau atât existența prejudiciului, cât și persoanele care au acordat asistența medicală), respectiv anul 2010 și s-a împlinit în anul 2014. Intimații-pârâți au apreciat că este fondată și critica referitoare la împrejurarea că instanța de apel nu a dat eficiență concluziilor raportului de expertiză medico-legală nr. A1/1879/2021, prin care s-a subliniat faptul că recurenta-reclamantă nu a efectuat controale medicale și ecografice așa cum prevede protocolul de dispensarizare a gravidei cu risc, aceasta efectuând ecografii numai o dată la trei luni, la momentul în care era internată în spital. În ceea ce privește recursul formulat de recurenții-reclamanți, intimații-pârâți au invocat excepția nulității acestuia în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. 2 C.proc.civ., susținerile din cererea de recurs vizând, în mare parte, situația de fapt, administrarea probatoriului și nemulțumirile legate de modul de soluționare a cererii în fața instanței de fond. Pe fond, recursul urmează a fi respins ca nefondat, având în vedere probatoriul administrat în cauză și concluziile inserate în rapoartele de expertiză medico-legală care au subliniat faptul că intimații-pârâți F., H. și I. au acordat asistență medicală corespunzătoare atât mamei, cât și minorului. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 03.01.2024, intimații-pârâți F., H. și I. au solicitat admiterea recursului incident formulat de recurentul-pârât E., în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților. Au susținut că dreptul material la acțiune al reclamanților a început să curgă de la data la care aceștia s-au constituit părți civile în dosarul penal, respectiv anul 2010 și s-a împlinit în anul 2014. Este greșit raționamentul instanțelor inferioare, în sensul că existența unui dosar penal ar fi caz de întrerupere a termenului de prescripție. În acest sens indică decizia nr. 5362/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. La data de 08.11.2023 s-a înregistrat în dosar întâmpinarea formulată de intimata-chemată în garanție Societatea Asigurare-Reasigurare J. SA (în faliment) prin lichidator judiciar X. SPRL la recursul declarat de recurenții-reclamanți, precum și la recursul declarat de recurentul-pârât Spitalul D. Prin întâmpinarea formulată, intimata-chemată în garanție a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității recursurilor și să se constate că acestea sunt nule, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. La data de 09.11.2023 a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată de recurentul-pârât Spitalul D. la recursul declarat de recurenții-reclamanți, prin care s-a invocat excepția nulității, solicitându-se a se constata că recursul reclamanților este nul, întrucât criticile acestora nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ. Recursul formulat de recurenții-reclamanți este identic cu memoriul de apel, singura diferență fiind aceea că în cuprinsul recursului recurenții-reclamanți au susținut că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1385 și art. 1532 C.civ. Pe de altă parte, deși reclamantul C. pretinde că a formulat recurs, în cuprinsul memoriului de recurs acesta nu prezintă nicio critică concretă/punctuală cu privire la hotărârea atacată, motiv pentru care se impune respingerea recursului acestui reclamant ca nemotivat. În ceea ce privește fondul recursului, recurentul-pârât a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. Prin întâmpinarea formulată de recurentul-pârât Spitalul D., s-a solicitat să se aprecieze dacă recursul incident formulat de E. este admisibil, precum și dacă acesta se încadrează sau nu în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ. În continuare reiterează susținerile din cererea de recurs referitoare la faptul că în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, încheierea de ședință din data de 09.10.2018 pronunțată de Tribunalul Vâlcea și decizia recurată fiind date cu aplicarea greșită a legii. A mai susținut că recurenții-reclamanți au formulat plângere penală doar împotriva medicilor și personalului medical care le-a acordat asistență medicală, iar nu împotriva Spitalului D., astfel că nu se poate statua că termenul general de prescripție a fost întrerupt față de Spitalul D. prin formularea de către petenți a unei plângeri penale. La data de 09.11.2023, a fost înregistrată în dosar întâmpinarea formulată de Fondul de Garantare a Asiguraților la recursul formulat de recurenții-reclamanți și la recursul formulat de recurentul-pârât Spitalul D.; împreună cu întâmpinarea, Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat și recurs incident, criticile fiind redate mai sus. Prin întâmpinare, recurentul-chemat în garanție a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, apreciind că instanța de apel a reținut în mod corect că prepușii chemați în judecată de către reclamanți nu răspund civil, chiar dacă în cauză se reține existența unui malpraxis. Astfel, având în vedere probatoriul administrat în cauză, în mod corect instanța de apel a stabilit că nu este îndeplinită condiția privind săvârșirea unei fapte ilicite în ceea ce-l privește pe pârâtul E. Totodată, având în vedere concluziile expertizelor medico-legale efectuate în cauză, în mod corect instanța de control a hotărât că această faptă este imputabilă spitalului. La data de 20.11.2023, a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată de recurentul-pârât E., prin care s-a solicitat respingerea recursurilor formulate de reclamanți și de Spitalul D. ca fiind nefondate. La data de 21.11.2023 a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată de intimatul-pârât G., prin care acesta a solicitat admiterea recursului formulat de către Spitalul D. În esență, a susținut că a avut calitatea de manager interimar al Spitalului Y la data de 02.01.2010, dată la care existau în respectiva unitate spitalicească 4 ecografe. Atât la nivelul sălii de nașteri, cât și al serviciului internări funcționa un ecograf portabil Fokuda care putea fi folosit de orice medic, în orice cabinet. A mai susținut că, în calitate de manager, a creat condițiile necesare prestării unor acte medicale de calitate. De asemenea, a susținut că nu a primit nicio sesizare de la personalul medical referitoare la lipsa de funcționalitate a ecografelor existente și nici nu au existat referiri la posibile deficiențe ale acestora. La data de 21.11.2023, a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată de recurenții-reclamanți la recursul declarat de Spitalul D., prin care s-a solicitat respingerea recursului declarat de acest pârât. Prin întâmpinarea formulată la recursul incident declarat de pârâtul E., recurenții-reclamanți au solicitat respingerea acestui recurs ca nefondat. Prin răspunsul la întâmpinarea depusă de Societatea J. SA, recurentul-pârât Spitalul D. a solicitat respingerea excepției nulității recursului său, susținând că a prezentat în detaliu motivele pentru care sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5, 6 și 8 C.proc.civ., în sprijinul acestei solicitări reluând, în esență, susținerile din memoriul de recurs. Prin răspunsul la întâmpinarea depusă de intimații-pârâți F., H. și I., recurentul-pârât Spitalul D. a solicitat să se ia act că aceștia au afirmat că sunt de acord cu admiterea recursului său, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților de a solicita daune morale și materiale pe latură civilă, cât și în ceea ce privește critica referitoare la concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. A1/1879/2021, prin care s-a reținut că reclamanta A. nu a efectuat controalele medicale și ecografice, așa cum prevede protocolul de dispensarizare a gravidei cu risc obstetrical. Prin răspunsul la întâmpinarea depusă de recurentul-chemat în garanție Fondul de Garantare a Asiguraților, recurentul-pârât Spitalul D. a învederat că în conținutul memoriului de recurs pe care l-a formulat sunt prezentate în detaliu motivele pentru care în prezentul litigiu sunt aplicabile dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5, 6 și 8 C.proc.civ. În continuare a reiterat aspecte prezentate în recursul formulat. În ceea ce privește recursul incident formulat de chematul în garanție Fondul de Garantare a Asiguraților, a susținut că instanța de recurs urmează a aprecia dacă cererea de chemare în garanție a Fondului trebuia respinsă, pe fond, ca rămasă fără obiect sau ca neîntemeiată ori trebuie admisă. Prin răspunsul la întâmpinarea depusă de recurenții-reclamanți, recurentul-pârât Spitalul D. a reluat o mare parte din susținerile expuse în memoriul de recurs. A mai susținut că, deși a făcut referire la Ordinele nr. 910/2022 și nr. 1881/2006 emise de Ministrul Sănătății, recurenții-reclamanți nu au făcut referire, în întâmpinarea formulată, la incidența acestor Ordine în speța dedusă judecății. Totodată, a învederat că instanța de apel a ignorat tot probatoriul administrat în cauză. Prin răspunsul la întâmpinarea depusă de recurentul-pârât E., recurentul-pârât Spitalul D. a solicitat respingerea excepției nulității recursului pentru nemotivare, întrucât în cuprinsul memoriului de recurs a detaliat motivele pentru care sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5, 6 și 8 C.proc.civ. În ceea ce privește fondul recursului, recurentul-pârât Spitalul D. a reluat susțineri expuse în memoriul de recurs, învederând, totodată, că deși a făcut referire la Ordinele nr. 910/2022 și nr. 1881/2006 emise de Ministrul Sănătății, recurentul-pârât E. nu a făcut referire, în întâmpinarea formulată, la incidența acestor Ordine în speța dedusă judecății. Prin răspunsul la întâmpinarea depusă de recurenții-reclamanți la recursul incident al recurentului-pârât E., recurentul-pârât Spitalul D. a reluat susținerile expuse în întâmpinarea formulată la recursul incident al recurentului-pârât E.. În plus a susținut că, prin rechizitoriul întocmit în dosarul penal nr. x/P/2011 la data de 29.04.2016, s-a reținut că, la data de 02.01.2010, în cadrul spitalului erau mai multe aparate de investigații ecografice. Or, instanța de apel a statuat contrariul. Intimații-pârâți F., H. și I. au formulat răspuns la întâmpinările depuse la dosar de G., E. și de recurenții-reclamanți. În ceea ce privește susținerile din întâmpinarea formulată de G., intimații-pârâți au învederat că și ei au solicitat admiterea recursului declarat de Spitalul D., întrucât instanța de apel a soluționat greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune. În consecință, nu au susțineri suplimentare. Cu privire la întâmpinarea formulată de recurenții-reclamanți, intimații-pârâți au solicitat să fie înlăturate susținerile acestora, urmând a se reține că prin avizul INML, necontestat de recurenți, s-a reținut și culpa mamei în incidentul din 02.01.2010, pentru neefectuarea investigațiilor și controalelor prevăzute de protocoalele de urmărire a gravidei, aceasta înțelegând să încerce să transfere în sarcina altor persoane rezultatul inacțiunilor sale. În acest sens, urmează a se avea în vedere declarația martorei aflată la dosarul de fond. Au mai susținut că nu este lipsită de relevanță nici ecografia efectuată de mamă în 29.11.2009 (singura efectuată în trimestrul III și IV de sarcină), care aproxima greutatea fătului la aproximativ 1500 g, pentru ca, la o lună de la efectuarea acesteia copilul să cântărească 5200 g. Dacă pe parcursul lunii decembrie 2009, mama efectua cel puțin una din cele 2 ecografii recomandate, informațiile comunicate medicului obstetrician ar fi fost de natură să ducă la alte decizii. Recurenții-reclamanți au formulat răspuns la întâmpinările depuse la dosar de recurentul-pârât Spitalul D., de recurentul-pârât E. și de intimații-pârâți F., H. și I., prin care au solicitat respingerea recursului incident. De asemenea, au învederat că, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul de recurs, în continuare apar afecțiuni noi și/sau se agravează afecțiunile mai vechi, toate fiind datorate manevrelor greșite la naștere. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Cu titlu prealabil, se impune clarificarea unei chestiuni de drept procesual în ceea ce privește soluția pe care o poate pronunța Înalta Curte de Casație și Justiție în caz de casare, dat fiind faptul că, prin cererea de recurs formulată de recurenții reclamanți, aceștia au precizat că solicită reținerea cauzei spre rejudecare, solicitare reiterată de avocatul recurenților cu ocazia formulării concluziilor asupra fondului, acesta precizând expres că recurenții reclamanți nu doresc trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. În acest context, se impune și observația că argumentele expuse în cererea de recurs sunt subsumate criticii vizând cuantumul despăgubirilor acordate de instanța de apel. Soluțiile pe care le poate pronunța Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse reglementării art. 497 C.proc.civ., care stabilește că în caz de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată. Se poate constata că, în planul soluțiilor puse la dispoziția instanței supreme, legiuitorul a optat, în situațiile în care recursul se admite, pentru casarea cu trimitere. (Decizia nr. 79/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, par. 120) Intenția legiuitorului de a limita judecata în recurs la verificarea aspectelor de nelegalitate a hotărârii atacate rezultă și din restrângerea sferei motivelor de recurs, comparativ cu fosta reglementare, precum și din specificitatea motivelor de recurs prevăzute de noul cod, acestea vizând, în mod exclusiv, nelegalitatea hotărârii, iar nu (și) netemeinicia acesteia. Prin urmare, față de acest conținut al motivelor de recurs, este în afara îndoielii că legiuitorul noului cod a exclus posibilitatea ca instanța de recurs (adică, de regulă, Înalta Curte de Casație și Justiție) să poată examina hotărârea atacată cu pr