ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 861/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 861/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin încheierea de

ședință de la data de 13 ianuarie 2011, din Dosarul nr. 1101/1/2009, Înalta

curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a

sesizat Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, în vederea soluționării excepției de nelegalitate a prevederilor art. 33

alin. (5) din Regulamentul de organizare și desfășurare concursului sau

examenului pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor și

procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 320 din 27 aprilie 2006 a Plenului

Superior al Magistraturii invocată de recurent și a suspendat judecarea

recursului până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate.

S-a reținut de către

Înalta Curte că în cadrul ședinței de judecată din 5 noiembrie 2009, recurentul

P.P. a invocat excepția de nelegalitate a prevederilor art. 33 alin. (5) din

Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului sau examenului pentru

numirea în funcții de conducere a judecătorilor și procurorilor aprobat prin

Hotărârea nr. 320 din 27 aprilie 2006 a Plenului Superior al Magistraturii.

În motivarea

excepției de nelegalitate, recurentul a arătat că prevederile art. 33 alin. (5)

din Regulament intră în vădită contradicție cu prevederile art. 34 din același

Regulament, art. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului cu jurisprudența

Curții Europene a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și

cu art. 16 din Constituția României.

A arătat că potrivit

art. 4 din Regulament numirea procurorilor în funcțiile de prim-procuror al

parchetului de pe lângă tribunal se face numai prin concurs sau examen, acestea

constând, potrivit art. 5 din Regulament, în susținerea următoarelor probe:

testarea psihologică, evaluarea capacității candidatului de a lua decizii și de

a-și asuma răspunderea, precum și verificarea rezistenței la stres; prezentarea

unui proiect referitor la exercitarea atribuțiilor specifice funcției pentru

care candidează;testarea scrisa privind managementul, comunicarea și resursele

umane. Cât privește prezentarea proiectului, această probă constă într-o susținere

orală și este apreciată în vederea notării prin prisma mai multor criterii,

dintre care, în principial, cele menționate în mod expres de prevederile art.

33 alin. (2) din Regulament, respectiv: „a) folosirea adecvată a resurselor

umane și materiale, evaluarea necesitaților, gestionarea situațiilor de criză,

raportul resurse învestite - rezultate obținute, gestionarea informațiilor,

organizarea pregătirii și perfecționării profesionale și repartizarea

sarcinilor în cadrul parchetelor; b) comportamentul și comunicarea cu

judecătorii, procurorii, personalul auxiliar, justițiabilii, persoanele

implicate în actul de justiție, alte instituții, mass-media, asigurarea

accesului la informațiile de interes public din cadrul parchetului și

transparența actului de conducere; c) îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de

lege și regulamente, cunoașterea și capacitatea de a pune n practică politicile

publice din domeniul justiției, strategiile naționale și secvențiale în

domeniul justiției și respectarea principiului repartizării pe criterii

obiective a cauzelor; d) capacitatea de organizare, capacitatea rapidă de

decizie, autoperfecționarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune,

strategie și planificare pe termen scurt, mediu și lung, inițiativa și

capacitatea de adaptare rapidă."

A mai susținut

recurentul că prin art. 33 alin. (5) din Regulament care instituie interdicția

de a contesta rezultatele obținute la susținerea proiectului se face imposibil

exercitarea unui control ulterior al corectitudinii notei obținute la proba

orală și acordată de comisia de examinare candidatului ce a participat la

concurs/examen.

Aceasta interdicție

lipsește de conținut prevederile art. 34 din același Regulament, conform

cărora: „Desfășurarea probei constând în susținerea proiectului se

înregistrează cel puțin cu mijloace audio. înregistrările se păstrează o

perioada de un an de la data desfășurării probei, după care se distrug.”

Altfel, norma

conținută de art. 34 din regulament ar fi lipsită de conținut și ar fi în

contradicție cu intenția legiuitorului, aspect de altfel recunoscut indirect și

în considerentele Hotărârii nr. 1467 din 17 decembrie 2008 ce face obiectul

recursului, în care se retine: „Plenul Consiliului Superior al Magistraturii

apreciază că posibilitatea analizării contestațiilor la proba orala a

rezultatului obținut în urma prezentării proiectului referitor la exercitarea

atribuțiilor specifice funcției de conducere poate fi introdusă prin

modificarea Regulamentului, fapt ce nu este posibil pe parcursul derulării concursului,

ci ulterior, în urma analizării necesității și oportunității modificării

Regulamentului în acest sens. "

Or, păstrarea

înregistrării reprezintă forma cerută ad probationem care, după cum se susține

și în doctrină, această cerință „constă în întocmirea unui înscris care să

probeze actul juridic civil."

Prin urmare, deși

proba orală înregistrată se păstrează timp de 1 an, conform art. 34 din

Regulament, această înregistrare nu poate fi ascultată niciodată, întrucât

candidatului nemulțumit îi este interzisă contestarea rezultatelor probei

orale, conform art. 33 alin. (5) din același Regulament, ceea ce în opinia

recurentului, reprezintă o vădită nelegalitate.

În consecință,

recurentul a apreciat că prin instituirea unei interdicții de a contesta rezultatele

unei probe, art. 33 alin. (5) din Regulament intră în conflict atât cu

dispozițiile art. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale și practica europeană în materie, cât și cu

dispozițiile art. 21 alin. (3) din legea fundamentală care obligă statul,

inclusiv prin mijloace legale, să asigure echitatea procesului civil.

Analizând actele

dosarului, cu privire la excepția de nelegalitate, Curtea de apel a constatat

că aceasta vizează art. 33 alin. (5) din Regulamentul de organizare și

desfășurare concursului sau examenului pentru numirea în funcții de conducere a

judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 320 din 27 aprilie

2006 a Plenului Superior al Magistraturii.

Curtea a observat că

se susține în primul rând că nelegalitatea dispozițiilor cuprinse în

Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 320 din 27 aprilie 2006 a Plenului

Superior al Magistraturii decurge din faptul că dispozițiile art. 33 alin. (5)

din Regulament intră în vădită contradicție cu prevederile art. 34 din același

act administrativ, precum și din faptul că acestea încalcă „prevederile art. 1

din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

dar și cu practica europeană în materie”.

Cu privire la aceste

susțineri, Curtea a observat că în cauză, raportat la obiectul acesteia,

întemeiat pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, este necesar ca

analiza legalității actului administrativ să vizeze, în mod obligatoriu,

anumite cerințe ce trebuie respectate cumulativ. Astfel, trebuie ca actul

administrativ să fie adoptat sau emis de către autoritățile competente din

punct de vedere material și teritorial și în limitele acestei competențe. În al

doilea rând, conținutul actului administrativ trebuie să fie conform cu cel al

legii în baza căreia este emis și cu actele normative cu forță juridică

superioară. De asemenea, actul trebuie să corespundă scopului urmărit de legea

pe care o pune în executare și să fie adoptate sau emise în forma specifică

actelor administrative și cu respectarea procedurii și a normelor de tehnică

legislativă.

În primul rând,

Curtea a constatat că excepția de nelegalitate vizează dispozițiile art. 33

alin. (5) din Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului sau

examenului pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor și

procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 320/2006 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii, text potrivit cu care „rezultatele susținerii

proiectului sunt definitive și nu pot fi contestate”. Hotărârea prin care a

fost adoptat Regulamentul a avut ca temei dispozițiile art. 48 alin. (6) din

Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor și

procurorilor.

În ceea ce privește

aspectul legat de lipsa concordanței între dispozițiile criticate și cele ale

art. 34 din același Regulament, ce instituie obligația înregistrării

desfășurării probei privind susținerea proiectului cel puțin cu mijloace audio

și a păstrării înregistrărilor pe o perioadă de un an de la data desfășurării

probei, Curtea a apreciat că susținerile reclamantului nu sunt de natură a

conduce la concluzia nelegalității textului invocat. Aceasta, întrucât

legalitatea actului administrativ nu se apreciază numai în raport cu restul

dispozițiilor din cuprinsul actului, ci și prin raportare la normele legale cu

forță juridică superioară în temeiul cărora actul a fost adoptat.

Ca atare, în cauză,

nelegalitatea dispoziției ce prevede caracterul definitiv al rezultatelor

probei orale nu poate fi în nici un caz să rezulte numai din faptul înregistrării

desfășurării (cel puțin în format audio) și păstrării acestei înregistrări cel

puțin un an de la data desfășurării probei.

Curtea nu a

considerat întemeiat argumentul adus de reclamant în sprijinul tezei sale și

care se referă la recunoașterea indirectă de către Consiliul Superior al

Magistraturii cu privire la contradicția dintre cele două texte și la intenția

autorului textului criticat, recunoaștere cuprinsă în Hotărârea nr. 1467 din 17

decembrie 2008 și care în opinia reclamantului rezultă din următoarea afirmație

„Plenul CSM apreciază posibilitatea analizării contestațiilor la proba orală a

rezultatului obținut în urma prezentării proiectului referitor la exercitarea

atribuțiilor specifice funcției de conducere poate fi introdusă prin modificarea

Regulamentului, fapt ce nu este posibil pe parcursul derulării concursului, ci

ulterior, în urma analizării necesității și oportunității modificărilor în

acest sens.” În mod evident, din poziția exprimată de emitentul actului,

Consiliul Superior al Magistraturii, nu rezultă în nici un caz recunoașterea la

care face referire reclamantul, ci se susține doar posibilitatea unei

modificări în sensul arătat de acesta, însă numai după finalizarea concursului

și numai dacă modificarea va fi considerată necesară și oportună. De menționat,

sub acest din urmă aspect, este faptul că de la data finalizării concursului

Regulamentul a suferit modificări, însă nici una dintre acestea nu a vizat

introducerea posibilității de contestare a probei privind susținerea proiectului.

Referitor la

nelegalitatea textului art. 33 alin. (5) din Regulament decurgând din

contradicția acestuia cu prevederile art. 1 și art. 6 din Convenția europeană a

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a reținut în primul

rând că art. 1 din Convenție nu are ca efect decât recunoașterea, cu caracter

de principiu, în favoarea oricărei persoane a drepturilor și libertăților pe

care Convenția le prevede, astfel că acesta nu poate fi invocat singur, ci

numai prin raportare la norma convențională care definește concret unul dintre

drepturile la care art. 1 face trimitere.

De asemenea, este de

observat că reclamantul, susținând încălcarea art. 1 din Convenție, a invocat

în cauză necesitatea respectării dreptului la un proces echitabil, prevăzut de

art. 6 din Convenție. Pornind de la premisa că prin invocarea acestui drept,

reclamantul a înțeles să susțină nelegalitatea art. 33 alin. (5) din Regulament

ca urmare a încălcării prin efectul acestuia a dreptului la un proces

echitabil, Curtea a observat că sintagma folosită în art. 6 și care se referă

la dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil (sau pe

scurt dreptul la un proces echitabil) include mai multe componente printre

care: dreptul de acces la o instanță judecătorească, egalitatea armelor,

dreptul la o procedură contradictorie, dreptul la o hotărâre motivată etc.

În condițiile în care

reclamantul nu a precizat în care dintre aceste componente dreptul său la un

proces echitabil este încălcat prin art. 33 alin. (5) din Regulamentul în

cauză, Curtea, analizând în primul rând respectarea dreptului consacrat de art.

6 din Convenție din perspectiva accesului la o instanță de judecată (celelalte

aspecte vizând desfășurarea procedurii în fața instanței de judecată și fiind

deci nerelevante în cauză, dat fiind obiectul excepției de nelegalitate), a

constatat că nu poate fi reținută o astfel de încălcare. Aceasta, întrucât

potrivit art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al

Magistraturii, hotărârile adoptate de plenul CSM care privesc cariera și

drepturile judecătorilor și procurorilor (cum este și cea în cauză prin care

s-a respins contestația reclamantului și s-au validat rezultatele concursului

pentru numirea în funcții de conducere a procurorilor desfășurat în perioada 24

septembrie - 16 decembrie 2008) pot fi atacate cu recurs la secția de

contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție de

către orice persoană interesată.

Ca atare, raportat la

cele expuse anterior, reținând în plus că celelalte cerințe necesar a fi

respectate, referitoare la forma în care a fost adoptat actul ori la scopul

urmărit prin emiterea acestuia, nu au fost contestate de către reclamant, însă

din analiza înscrisurilor de la dosar rezultă îndeplinirea acestora, Curtea a

apreciat că susținerile reclamantului vizând nelegalitatea dispozițiilor art.

33 alin. (5) din Regulamentul de organizare și desfășurare concursului sau

examenului pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor și procurorilor

aprobat prin Hotărârea nr. 320 din 27 aprilie 2006 a Plenului Superior al

Magistraturii nu sunt întemeiate, în cauză neputând fi reținute, în ce privește

acest act normativ aspecte de nelegalitate.

În consecință, ținând

seama de considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 4 din Legea

nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Curtea a respins excepția de

nelegalitate invocată de reclamantul P.P. în Dosarul nr. 1101/1/2009 al Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca

neîntemeiată.

Împotriva acestei

hotărâri P.P. a declarat recurs, arătând, în esență următoarele.

Se impune admiterea

recursului pentru motivele ce vor fi expuse, și modificarea în tot a hotărârii

primei instanțe urmând să se constate că dispozițiile art. 33 alin. (5) din

Regulament sunt nelegale, în raport de prevederile art. 34 din Regulamentul de

organizare și desfășurarea a concursului sau examenului pentru numirea în

funcții de conducere a judecătorilor și procurorilor; de prevederile art. 1 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și de

principiile consacrate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,

potrivit cărora principiul legalității presupune ca prevederile din dreptul intern

să fie accesibile și precise, în concordanță cu normele europene și să poată

asigura un control al legalității, precum și de dispozițiile art. 16 alin. (2)

din Constituția României, (republicată).

Hotărârea instanței

de fond a fost dată cu nelegala și incorecta interpretare a prevederilor art.

34 din același Regulament, dispoziții cu care intra în vădita contradicție.

Prin art. 33 alin.

(5) din Regulament ce instituie interdicția de a contesta rezultatele obținute

la susținerea proiectului se face imposibil exercitarea unui control ulterior

al corectitudinii notei obținute la proba orală și acordată de comisia de

examinare candidatului ce a participat la concurs/examen.

Această interdicție

lipsește de conținut prevederile art. 34 din același Regulament, conform

cărora: „Desfășurarea probei constând în susținerea proiectului se

înregistrează cel puțin cu mijloace audio. Înregistrările se păstrează o

perioadă de un an de la data desfășurării probei, după care se distrug.

Or, în măsura în care

legiuitorul a înțeles să confere probei orale, constând în susținerea

proiectului un regim special, în sensul că aceste susțineri pe de o parte, să

fie înregistrate, iar pe de altă parte, înregistrarea să se păstreze timp de 1

an este evident că la instituirea unui astfel de regim juridic s-a avut în

vedere tocmai ascultarea înregistrării cu ocazia unor eventuale contestații,

fiind evident că administrarea unei astfel de probe nu se poate realiza în

calea extraordinară de atac a recursului, singura modalitatea de contestare

existentă în prezent.

Din aceste motive, în

mod eronat a reținut instanța de fond că norma conținută de art. 35 din

Regulament nu lipsește de conținut și nu este în contradicție cu dispozițiile

art. 34 din același Regulament.

Aceasta cu atât mai

mult cu cât, persoana nemulțumită de rezultatele concursului/examenului la

fiecare dintre probele obținute nu le poate contesta decât prin exercitarea

căii de atac a recursului, ocazie cu care mijloacele de probă admisibile în

aceasta fază sunt limitate, nefiind permisă ascultarea înregistrărilor,

administrarea probei cu martori sau alte mijloace de proba în afara

înscrisurilor.

Pentru egalitate de

tratament, ca și în cazul probei orale ar trebui să se instituie posibilitatea

de contestare, fie în fața secțiilor sau Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii, fie în fața instanțelor de judecată, în caz contrar persoana

examinată și nemulțumită de nota obținută la aceasta probă fiind în

imposibilitate de a-și exercita un drept garantat de Constituția României și

legislația europeană.

Hotărârea instanței

de fond a fost dată cu nelegala și incorecta interpretare a prevederilor art. 1

din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale

precum și cu practica europeană în materie.

Este adevărat că

Hotărârea adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin care a

fost respinsă contestația și prin care au fost validate rezultatele concursului

pentru numirea în funcții de conducerea a procurorilor poate fi atacată cu

recurs la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, această cale extraordinară de atac fiind exercitată

efectiv, însă, după cum este bine știut, în faza procesuală a recursului nu se

pot administra alte probe în afara celei cu înscrisuri, aspect ce golește de

conținut prevederea ce impune obligativitatea înregistrării probei orale și

păstrării acestei timp de un an.

După cum constant a

statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului într-o interpretare

jurisprudențială a art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, prin

proces echitabil se înțelege nu judecarea pricinii conform regulilor echității,

ci obligația statului, prin lege și prin puterea judecătorească, de a nu

înlătura egalitatea în plan procesual al părților și de a nu le pune, prin

orice instrument într-o poziție de inferioritate una față de cealaltă.

Recursul este

nefondat pentru motivele expuse în continuare.

În ceea ce privește

critica de nelegalitate a hotărârii instanței de fond, bazată, potrivit

susținerilor recurentului, pe nelegala și incorecta interpretare a prevederilor

art. 34 din același regulament, dispoziții cu care textul contestat, art. 33

alin. (5), ar intra în vădită contradicție, Înalta Curte constată că aceasta nu

poate fi primită.

Recurentul a atacat

pe cale incidentală dispozițiile art. 33 alin. (5) din Regulamentul de

organizare și desfășurare a concursului sau examenului pentru numirea în

funcții de conducere a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea

nr. 320 din 27 aprilie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii,

invocând excepția de nelegalitate a textului regulamentar amintit, în baza art.

4 din Legea nr. 554/2004.

Acest text legal

reglementează controlul indirect al actelor administrative pe calea excepției

de nelegalitate instituind o procedură prin care o parte într-un proces, căreia

i se opune un act administrativ, pe care îl consideră nelegal, poate cere ca

instanța de contencios să verifice legalitatea actului. În ipoteza în care

actul infralegislativ contestat este declarat nelegal, acesta devine inopozabil

părții împotriva căreia a fost invocat și, în consecință, inoperant în cadrul

procesului respectiv.

În cadrul acestui tip

de control judecătoresc, instanța de contencios administrativ examinează

conformitatea actului infralegislativ, despre care se susține că este nelegal,

cu norme cuprinse în legi, în principal, și cu norme juridice cu forță juridică

superioară actului, în general.

Așadar, tehnica

juridică instituită prin art. 4 din Legea nr. 554/2004 exclude posibilitatea

exercitării controlului de legalitate a unor norme, cum este cazul de față,

aflate pe același palier normativ, în speță, art. 33 alin. (5) și art. 34 din

același regulament. Cu alte cuvinte, pe calea excepției de nelegalitate, așa

cum ea este reglementată în textul legal precitat, nu este posibilă compararea

a două dispoziții din același act infralegislativ, care se află la același

nivel al forței juridice, în vederea blocării efectelor uneia din cele două

dispoziții în cadrul litigiului respectiv.

Contradicția dintre

astfel de texte, dacă ea există, nu poate fi remediată în baza art. 4 din Legea

nr. 554/2004, prin compararea textelor despre care se susține că se află în

conflict.

Evident, aceasta nu

exclude constatarea nelegalității unuia dintre texte în ipoteza în care se

dovedește că acesta violează norme juridice superioare. Or, nu au fost invocate

astfel de norme juridice cu care prevederile art. 33 alin. (5) să fie în

conflict.

Pe de altă parte,

chiar în ipoteza în care prevederile art. 33 alin. (5) ar fi plasate pe un

palier normativ inferior față de art. 34 din același regulament, nu se poate

susține cu temei că cele două texte ar fi în conflict. Contrar poziției

exprimate de recurent, din norma cuprinsă în art. 34 nu se poate trage concluzia

că obligația înregistrării probei privind susținerea proiectului și a

conservării respectivei înregistrări ar deschide calea unei contestații. În

opinia Înaltei Curți este vorba, practic, de o simplă deducție, de fapt,

lipsită de temei.

Înalta Curte constată

că prevederile art. 33 alin. (5) din Regulament, potrivit cărora „rezultatele

susținerii proiectului sunt definitive și nu pot fi contestate” nu sunt în

conflict cu prevederile art. 1 și 6 din Convenția europeană a drepturilor

omului și a libertăților fundamentale și nici cu art. 21 din Constituția

României, în sensul că respectiva prevedere regulamentară nu încalcă dreptul la

un proces echitabil.

Așa cum corect a

sesizat instanța de judecată, primul articol din Convenția europeană consacră

principiul potrivit căruia orice persoană beneficiază de drepturile și

libertățile prevăzute în acest tratat internațional și nu articolul poate fi

invocat singur, ci numai prin raportare la unul din drepturile protejate de

respectiva Convenție.

De asemenea, cu

îndreptățire, instanța de judecată a observat că reclamantul nu a precizat cu

care dintre componentele dreptului la un proces echitabil ar fi în conflict

art. 33 alin. (5) din Regulament.

În ceea ce privește

criticile formulate în recurs, nu se poate primi afirmația că prin instituirea

unei interdicții de a contesta rezultatele unei probe dintr-un concurs sau

examen, respectiva regulă ar intra în conflict cu prevederile precitate din

Convenția europeană și din Legea fundamentală română.

Astfel, nu se poate

admite că, în ipoteza în care printr-o anumită normă nu se prevede

posibilitatea contestării unei anumite probe din cadrul unui concurs, nu ar fi

asigurat accesul la un judecător care să procedeze la o examinare efectivă a

susținerilor părților litigante, atâta vreme cât contestarea în justiție a

rezultatului final al concursului este expres reglementată prin lege.

Practic, dispozițiile

art. 33 alin. (5) din Regulament au fost adoptate pentru motivul că, neexistând

un barem de notare a proiectului, la această probă se acordă note pe baza unei

aprecieri de ansamblu a membrilor comisiei de examinare.

Notarea proiectului

susținut de un candidat, este atributul exclusiv al comisiei de concurs și ea

nu poate fi cenzurată de judecătorul de contencios, în considerarea faptului că

puterea de apreciere a respectivei comisii se situează în sfera oportunității

actelor administrative, exclusă controlului în baza Legii nr. 554/2004, care se

limitează doar la examinarea legalității actelor administrative. Desigur, puterea

de apreciere a administrației nu este absolută, ea poate fi cenzurată de

judecătorul de contencios administrativ în ipoteza în care, exercitarea

acesteia se face cu exces de putere, în condițiile descrise în art. 2 lit. n)

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Sub acest aspect, Înalta

Curte constată că recurentul nu a probat și nici nu a susținut că notarea

proiectului său s-ar fi făcut în mod discreționar.

În fine, recurentul

se referă în susținerea recursului său și la prevederile art. 16 din

Constituția României, invocând o inegalitate de tratament determinată de

imposibilitatea de contestare a probei orale din cadrul concursului.

Sub acest aspect,

constată Înalta Curte, principiul nondiscriminării presupune, în acord cu

jurisprudența constantă a Curții Europene, obligația de a nu trata în mod

diferențiat persoane aflate în situații similare și de a trata în mod diferit

persoane aflate în situații diferite.

Or, recurentul nu

reclamă un tratament diferit în sensul principiului enunțat, ci invocă doar o

reglementare diferită, conform acestuia, a unor probe ale unui anume concurs,

ceea ce în mod evident nu poate fi catalogat ca o încălcare a principiului în

discuție.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins

ca atare, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de P.P. împotriva Sentinței nr. 6180 din 26 octombrie 2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 21 februarie 2012.

Procesat de GGC - DG