ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 579/2012

Prin Sentința nr. 3396 din 11 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul H.H., prin care solicita constatarea calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a apreciat că activitatea pe care pârâtul a desfășurat-o nu se circumscrie definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, reținând, în esență, următoarele: Din cuprinsul Notei de Constatare nr. DI/I/1939 din 12 august 2010, rezultă că pârâtul, având gradul de locotenent colonel și funcția de șef colectiv în cadrul Serviciului 5, Direcția III-a, a propus luarea în supraveghere informativă a unui fost informator, deoarece „a deconspirat legătura cu noi față de familia sa, împreună cu un frate al său bagatelizând și ironizând problemele și sarcinile primite din partea noastră”, iar „soția sa întreține relații extraconjugale cu un alt bărbat”.

În acest context, pârâtul a propus următoarele măsuri informativ-operative: „să se stea de vorbă cu numita P.G., medic, membră P.G.R., căreia T. i-a facilitat obținerea de valută cu ocazia vizitei în Grecia; să se obțină de la aceasta o declarație scrisă în care să fie consemnată contribuția lui T. la această faptă ilegală; să se organizeze o discuție cu T., în care să i se reproșeze că a deconspirat legătura cu noi în ciuda promisiunilor făcute și consecințele ce decurg din aceasta; să i se aducă la cunoștință declarația numitei P.C. cu aspectul care ar putea să-l compromită atât față de familie și cunoscuți, cât și față de superiorii săi profesionali; întrucât T., printre argumentele invocate în refuzarea colaborării cu noi, a lăsat să se înțeleagă că totuși ar mai ține legătura cu cineva (nu este cunoscut la U.M.

0920 indicativul numeric al Direcției de Informații Externe), s-a stabilit că ofițerul de obiectiv din cadrul IMB - Securitate uneori îl solicită în probleme de protocol; ofițerul relatează că în aceste probleme se lucrează cu sprijinul lui T.”. Prima instanță reține că, deși pârâtul a avut calitatea de ofițer al Securității, nu există dovezi că acesta ar fi desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit dreptul la viață privată al numitului C.E. (informatorul „T.”). Simpla propunere de luare a unor măsuri pentru supravegherea informativă a lui C.E. nu echivalează cu desfășurarea activităților mai sus menționate, din înscrisurile depuse la dosar nerezultând că măsurile de supraveghere ar fi fost puse efectiv în aplicare și nici că viața privată a numitului C.E.

ar fi fost în vreun fel afectată. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul arătând, în esență următoarele. Instanța de fond a respins acțiunea introdusă de C.N.S.A.S., prin care s-a cerut constatarea calității de lucrător al Securității, în ceea ce îl privește pe domnul H.H. Acțiunea s-a întemeiat pe conținutul art. 2 lit. a) și art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008 în forma modificată prin Legea nr. 293/2008, precum și pe împrejurarea că domnul H.H. a avut calitatea de ofițer al fostei Securități, iar în această calitate a luat măsuri care presupuneau încălcarea drepturilor fundamentale ale omului. Astfel, se îndeplineau cele două condiții puse de legiuitor, prin art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 pentru reținerea calității de lucrător al Securității. Cu toate acestea, prima instanță a respins acțiunea, dând o interpretare greșită prevederii art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în forma modificată prin Legea nr. 293/2008. Prima instanță nu a negat existența calității de ofițer de Securitate deținută de intimat (prima condiție necesară pentru reținerea calității de lucrător al Securității), însă a considerat că nu ar fi fost îndeplinită cea de a doua condiție, referitoare la încălcarea unor drepturi sau libertăți fundamentale. Concluzia hotărârii atacate contrazice situația de fapt consemnată în motivarea acțiunii. Astfel, domnul H.H.

a participat la acțiuni de urmărire informativă împotriva unei persoane (diacon și profesor la Institutul Teologic din București) care, la foarte scurt timp după semnarea unui angajament față de Securitate, a refuzat să furnizeze informații, „arătând că această colaborare îl deranjează". Consecința directă a acestui refuz a fost faptul că intimatul, în calitate de locotenent-colonel și șef de colectiv a aprobat un raport în care se arată că asupra celui care a refuzat colaborarea „au fost luate măsuri de verificare". În raportul aprobat de intimat se specifica faptul că verificările demonstraseră că cel urmărit deconspirase legătura pe care o avusese cu Securitatea, „bagatelizând și ironizând problemele și sarcinile primite din partea noastră". Mult mai grav, raportul aprobat de intimat făcea referiri de nepermis la viața familială a persoanei urmărite (relații extraconjugale ș.a.).

Evident că obținerea de informații de acest gen și mai ales raportarea unei astfel de situații (chiar dacă ar fi fost reală) constituia o încălcare brutală și nejustificată a dreptului la viață privată a celui urmărit și a familiei acestuia. Nu prezintă relevanță dacă informația a fost obținută prin presiuni sau prin mijloace mai puțin violente. Important este faptul că simpla obținere a unor informații cu caracter personal referitoare la cei urmăriți de Securitate fără cunoștința și fără acordul acestora și pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, constituia o violare a dreptului la viață privată. Importantă este, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților, reprezentate de intimat, în viață personală a celui urmărit.

Această împrejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viață privată (prevăzut de art. 17 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice și de art. 12 din Declarația universală a drepturilor omului). Cu toate acestea, prima instanță a respins acțiunea arătând, în esență, că „simpla propunere de luare a unor măsuri pentru supravegherea informativă a lui CE. nu echivalează cu desfășurarea activităților mai sus menționate, din înscrisurile depuse la dosar nerezultând că măsurile de supraveghere ar fi fost puse efectiv în aplicare și nici că viața privată a numitului CE. ar fi fost în vreun fel afectată". Față de aceasta, este de observat că informațiile referitoare la viața privată și de familie a celui urmărit au făcut obiectul unui raport aprobat de intimat.

Odată cu consemnarea într-un document oficial, aprobat de acesta, a unor aspecte legate strict de viața personală a celui urmărit, ingerința autorității (reprezentată de pârât) în viața privată a persoanei urmărite și a membrilor familiei acestuia s-a produs. Încălcarea dreptului la viață privată este, în consecință, fără dubiu. Art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 în forma modificată prin Legea nr. 293/2008 nu mai cere, pentru reținerea calității de lucrător al Securității, dovedirea faptului că ofițerul fostei Securități ar fi vizat menținerea puterii totalitar comuniste. În forma actuală a definiției legale este suficient un act de încălcare a unui drept sau libertăți fundamentale, indiferent dacă respectiva încălcare era motivată sau nu de menținerea puterii totalitar comuniste.

De asemenea, legiuitorul nu cere existența mai multor acte de încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale, de către foștii ofițeri de Securitate, fiind suficient și un singur astfel de caz, pentru reținerea calității de lucrător al Securității Astfel, observând îndeplinirea cele două condiții puse de legiuitor, prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 se impunea admiterea acțiunii, cu consecința reținerii calității de lucrător al Securității, pentru intimat. Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru motivele ce vor fi expuse în continuare. Verificarea pârâtului, în baza prevederilor O.U.G.

nr. 24/2008, s-a făcut în urma cererii formulată de către domnul N.H., adresată Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, cerere înregistrată sub nr. P 324/05 la 18 martie 2009, prin care a solicitat ca pârâtul să fie verificat sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, în dosarul fond informativ nr. I 203 561(cotă CNSAS), dosar în care domnul H.H. figurează în volumul 1 filele 1, 4 și 11 și în volumul 2 fila 16, printre ofițerii care au contribuit la instrumentarea respectivului dosar. Cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008.

În baza art. 1 alin. (1) din actul normativ precitat, orice cetățean român sau cetățean străin care după 1945 a avut cetățenie română, precum și orice cetățean al unei țări membre a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru al Uniunii Europene au dreptul de acces la propriul dosar întocmit de Securitate, precum și la alte documente și informații care privesc propria persoană, potrivit acestei ordonanțe și în conformitate cu prevederile legii privind protejarea informațiilor care privesc siguranța națională; acest drept se exercită la cerere și constă în studierea nemijlocită a dosarului și eliberarea de copii de pe actele dosarului și de pe alte înscrisuri care privesc propria persoană.

Art. 1 alin. (7) din ordonanță prevede că persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații la completarea dosarului, și poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Art. 1 alin. (9) din ordonanță precizează faptul că exercitarea drepturilor prevăzute la alin. (1)-(3), (6) și (7) se face personal sau prin reprezentant cu procură specială și autentică.

Din interpretarea textelor legale anterior citate, se poate desprinde ideea că nu orice persoană poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea unui dosar întocmit de această instituție, ci numai acele persoane care, având acces la propriul dosar, au constatat că au fost subiecți ai unui dosar din care rezultă că au fost urmărite de Securitate. Pe de altă parte, în ceea ce privește sfera verificării calității de lucrător al Securității, aceasta este limitată la ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului solicitantului, respectiv persoana subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, iar nu și a altor persoane.

Cu alte cuvinte, legea în materie a statuat că verificarea calității de lucrător al Securității se face numai cu privire la ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea propriului dosar al solicitantului, iar nu și la instrumentarea dosarelor altor persoane care nu au cerut verificarea. Mai mult decât atât, niciun text din O.U.G. nr. 24/2008 nu prevede extinderea verificărilor calității de lucrător al Securității cu privire la dosarele altor persoane decât cel al solicitantului, presupuse a fi fost subiecte ale unui dosar întocmit de Securitate dacă aceste persoane nu au formulat o cerere în acest sens.

Ca atare, exercitarea dreptului de a solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de Securitate al unei persoane aparține în exclusivitate numai acelei persoane, iar nu și altor persoane, cu excepția situației în care acestea din urmă au fost împuternicite cu procură specială și autentică în acest scop. Or, în cauza de față, atât acțiunea în constatare, cât și nota de constatare se bazează pe piese dintr-un dosar ce privește o altă persoană, CE, cu nume conspirativ T., și nu pe date din dosarul solicitantului, domnul N.H.. Prin urmare, cererea de verificare a calității de „lucrător de Securitate”, formulată de acesta, nu putea să stea la baza prezentei acțiuni în constatare introdusă de intimat, în condițiile în care întreg probatoriul provine dintr-un dosar al cărui titular nu a formulat o cerere întemeiată pe prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G.

nr. 24/2008. Având în vedere nelegala sesizare a instanței de contencios administrativ cu prezenta acțiune în constatare, Înalta Curte văzând că prima instanță a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată, nu va mai proceda la verificarea îndeplinirii condițiilor impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, astfel cum se solicită în recurs, pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității, recurs ce, din această perspectivă, apare ca nefondat. Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul formulat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva Sentinței nr. 3396 din 11 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 februarie 2012. Procesat de GGC - DG