ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 795/2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș-Secția I civilă în data de 16.11.2021, sub nr. x/30/2021, reclamanții A și B au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comuna Coșteiu, prin Primar, în temeiul art. 480 raportat la art. 492 C. civ. de la 1864, precum și în temeiul dispozițiilor art. 35 C. proc. civ., să constate dreptul de proprietate al reclamanților, constructori de bună-credință, asupra construcțiilor edificate în loc. (...), comuna Coșteiu, județul Timiș, respectiv a următoarelor construcții identificate conform Proiect DATC, relevee imobile anexat acțiunii: C1, reprezentând locuință servici și birouri, având o suprafață construită de 261 mp și o suprafață desfășurată de 338 mp; C2, reprezentând cameră preparate produse tradiționale, în suprafață construită și desfășurată de 47 mp; C3, reprezentând magazie, în suprafață construită și desfășurată de 44 mp; C4, reprezentând magazie, în suprafață construită și desfășurată de 62 mp; C5, reprezentând pătul porumb, în suprafață construită și desfășurată de 71 mp; C6, reprezentând adăpost păsări, în suprafață construită și desfășurată de 41 mp; C7, reprezentând magazie scule și atelier mecanic, în suprafață construită și desfășurată de 117 mp; C8, reprezentând grajd, în suprafață construită și desfășurată de 94 mp; C9, reprezentând grajd, în suprafață construită și desfășurată de 364 mp; C10, reprezentând cocini porci, în suprafață construită și desfășurată de 73 mp; C11, reprezentând grajd, în suprafață construită și desfășurată de 420 mp; C12, reprezentând punct control, în suprafață construită și desfășurată de 10 mp; C13, reprezentând afumătoare, în suprafață construită și desfășurată de 4 mp.; să se constate existența unui drept de superficie asupra terenului aferent construcțiilor identificate supra precum și asupra terenului aferent folosinței și exploatării acestor construcții; să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 480 și 492 C. civ. de la 1864, prevederile art. 35 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, pârâta Comuna Coșteiu, prin Primar, a solicitat respingerea acțiunii, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Prin precizarea formulată la data de 13.04.2022, reclamanții au arătat că înțeleg să precizeze primul petit al acțiunii introductive, în sensul completării numărului construcțiilor edificate de reclamanți cu încă două construcții.

La termenul de judecată din 14.09.2022, societatea C S.R.L. a depus la dosar o cerere de intervenție accesorie formulată în susținerea poziției procesuale a reclamanților A și B.

La termenul de judecată din 14.09.2022, societatea D S.R.L. a depus la dosar o cerere de intervenție accesorie similară.

La termenul de judecată din 16.12.2022, în temeiul dispozițiilor art. 68 și urm. C. proc. civ., reclamanții au solicitat introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor.

La data de 25.01.2023, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a depus la dosar întâmpinare față de cererea de intervenție forțată, solicitând respingerea acesteia, atât în principiu, cât și în subsidiar, pe calea constatării lipsei calității procesual-pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor.

Prin sentința nr. 933/PI/19.07.2023, Tribunalul Timiș-Secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea; a respins, ca neîntemeiate, cererile de intervenție accesorie formulate în cauză; a luat act că pârâta Comuna Coșteiu și-a rezervat dreptul de a solicita pe cale separată cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 74/20.03.2024, Curtea de Apel Tmișoara-Secția I civilă a respins apelurile declarate de reclamanți și de intervenienții accesorii împotriva sentinței.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanții, cât și intervenineții accesorii.

4.1. Recurenții-reclamanți A, B și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și au învederat următoarele:

- Prin încheierea pronunțată în data de 14.02.2024, Curtea de Apel Timișoara a respins toate cererile în probațiune formulate de reclamanți și de intervenienții accesorii (proba cu expertiza tehnică în construcții, interogatoriul pârâtei și proba testimonială), cu motivarea că „ar fi prematură o eventuală încuviințare a probelor în rejudecarea fondului, atâta vreme cât aceasta ar avea doar caracter subsidiar unei eventuale admiteri a apelului”.

Prin urmare, instanța de apel a refuzat să încuviințeze probele solicitate nu pentru motivul că ar fi fost inutile soluționării fondului cauzei, ci pentru că își formase deja părerea (preconcepută) că va menține sentința civilă nr.933/P1/19.07.2023 a Tribunalului Timiș, prin care s-a respins cererea de chemare în judecată ca urmare a reținerii greșite a incidenței puterii lucrului judecat a sentinței civile nr. 4138/20.12.2019, pronunțate de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. x/252/2017, conexat cu dosarul nr. x/252/2018, privind constatarea dreptului de proprietate al comunei Coșteiu asupra imobilelor în litigiu înscrise în CF nr. (...) Coșteiu (terenul situat în localitatea (...), comuna Coșteiu, județul Timiș și construcțiile edificate de noi pe acest teren).

Procedând astfel, instanța de apel a încălcat dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 C. proc. civ., în sensul că, pe de o parte, a considerat cererile de probatorii ca fiind premature (nu nefondate), dar, pe de altă parte, a soluționat cererea de apel dispunând respingerea acesteia, fără administrarea probelor solicitate de apelanți.

O astfel de soluție privind respingerea cererilor în probațiune, ca fiind premature, pe lângă faptul că nu are suport legal, a afectat în mod grav dreptul la un proces echitabil, atrăgând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

- Hotărârea recurată conține motive contradictorii, respectiv, deși recurenții au solicitat desființarea sentinței Tribunalului Timiș și trimiterea cauzei spre rejudecare, în motivarea respingerii acestei solicitări, Curtea de Apel Timișoara reține că „aparatul argumentativ elaborat de către prima instanță nu se întemeiază exclusiv pe excepții, ci argumentează că reclamanții nu au dovedit acordul expres și neechivoc al proprietarului terenului-intimata comuna Coșteiu pentru dobândirea dreptului de superflue”.

Prin urmare, instanța de apel se concentrează, ca, de altfel, și prima instanță, asupra efectului pozitiv al puterii lucrului judecat reprezentat de sentința civilă nr. 4138/20.12.2019 a Judecătoriei Lugoj, referindu-se doar „în mod cu totul subsidiar” la „absența dovedirii unui acord expres al proprietarului terenului în persoana intimatei-pârâte comuna Coșteiu.”

Așa fiind, în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea va fi casată când aceasta cuprinde motive contradictorii.

- Instanța de apel a soluționat cauza fără a intra în judecata fondului, respingând cererea de apel pe baza acelorași considerente greșite ale primei instanțe (Tribunalului Timiș), respectiv: prezumția puterii lucrului judecat a sentinței civile nr. 4138/20.12.2019 a Judecătoriei Lugoj privind constatarea dreptului de proprietate al comunei Coșteiu asupra imobilelor în litigiu și, în subsidiar, lipsa acordului acesteia la edificarea de către reclamanți a construcțiilor pe terenul situat în localitatea (...), comuna Coșteiu.

Cu alte cuvinte, instanța de apel, ca și prima instanță, nu a administrat probele solicitate de reclamanți pentru a face dovada, dincolo de orice îndoială, că respectivele construcții în litigiu, existente pe acest teren, au fost edificate de către A și B.

- Hotărârea instanței de apel a fost dată pe baza unei interpretări și aplicări greșite a dispozițiilor legale în materia calificării drepturilor asupra imobilelor în litigiu și apartenenței (titularilor) acestor drepturi, atrăgând incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, instanța de apel a considerat corectă soluția primei instanțe întemeiată pe efectul pozitiv al puterii lucrului judecat reprezentat de sentința civilă nr. 4138/20.12.2019 a Judecătoriei Lugoj privind constatarea dreptului de proprietate al comunei Coșteiu asupra imobilelor în litigiu (terenul situat în localitatea (...) și construcțiilor edificate pe acesta), neacordând relevanță schimbării împrejurărilor de fapt și de drept avute în vedere de instanță la data pronunțării acestei sentințe civile, în urma deciziei nr. 857/28.09.2022 a Curții de Apel Timișoara pronunțate în dosarul nr. x/30/2020, prin care s-a anulat definitiv HCL Coșteiu nr. 75/2019 privind trecerea terenului în litigiu din proprietatea statului în proprietatea comunei Coșteiu și revenirea la situația tabulară anterioară, respectiv reintabularea dreptului de proprietate al Statului Român asupra acestui teren, așa cum reiese din Extras CF nr. (...) Coșteiu.

Din conținutul sentinței menționate rezultă că Judecătoria Lugoj a acordat mai multe termene de judecată pentru ca pârâta să facă dovada că terenul și construcțiile în cauză se află în patrimoniul acesteia.

Prin încheierea din 10.12.2019 a Judecătoriei Lugoj, pronunțată în dosarul nr. x/252/2017, în care s-a pronunțat și sentința nr. 4138/20.12.2019, această instanță a motivat că prezumția de adevăr de care se bucură cartea funciară nu a fost răsturnată în niciun fel, iar HCL a comunei Coșteiu, prin care a fost transferat imobilul în patrimoniul acesteia, a trecut și de controlul de legalitate al Instituției Prefectului județului Timiș.

Această situație s-a modificat prin decizia civilă nr. 857/28.09.2022 a Curții de Apel Timișoara, precum și prin înscrierile efectuate ulterior în cartea funciară în baza acestei decizii cu privire la teren, dar și cu privire la construcții, care au fost notate în cartea funciară cu mențiunea edificării acestora în anul 2005, nefiind construcții proprietate cooperatistă, cum s-a reținut prin această sentință civilă a Judecătoriei Lugoj.

Recurenții mai arată că decizia atacată este rezultatul interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor legale în materia proprietății asupra imobilelor în litigiu, întrucât instanța de apel nu face distincție între cele două forme de proprietate reglementate în România în perioada 1945 - 1989: proprietatea (socialistă) de stat și proprietatea coopertistă.

Astfel, instanța de apel susține că „tocmai pentru că terenul a fost anterior anului 1989 proprietate de stat cooperatistă a fost posibilă dobândirea proprietății în condițiile legii fondului funciar”, încercând să justifice astfel că anularea pe cale judecătorească a HCL Costeiu nr. 75/28.11.2019 nu are impact asupra puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 4138/20.12.2019 a Judecătoriei Lugoj, prin care s-a constatat dreptul de proprietate al comunei Coșteiu asupra imobilelor în litigiu (teren și construcții), în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată.

Or, în actualele împrejurări de fapt și de drept, potrivit deciziei civile nr. 857/28.09.2022 a Curții de Apel Timișoara referitoare la proprietatea tabulară a statului asupra terenului și înscrierilor în cartea funciară privitoare la construcțiile situate pe acesta ca fiind edificate în anul 2005, în care sentința civilă nr. 4138/20.12.2019 a Judecătoriei Lugoj nu mai poate produce efecte juridice, aceasta nu mai poate avea nici putere de lucru judecat cu privire la drepturile constatate în favoarea comunei Coșteiu asupra acestor imobile. Așadar, aceste înscrisuri atestă faptul că proprietarul terenului în litigiu a fost și este Statul Român, comuna Coșteiu având doar un drept de administrare asupra acestuia.

În concret, instanța de apel a făcut o interpretare și aplicare greșite a art. 6 din Constituția României din anul 1952, deși acesta face distincție clară între proprietatea de stat și proprietatea cooperatistă, dar și a art. 16 și 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 referitoare la dobândirea bunurilor aparținând celor două forme de proprietate (a statului și cooperatistă).

Instanța de apel trebuia să se pronunțe nu asupra legalității sentinței civile nr. 4138/2019, ci asupra temeiniciei apărării pârâtei comuna Coșteiu, constând în invocarea puterii de lucru judecat a acestei sentințe care, în opinia recurenților, nu mai subszistă după pronunțarea deciziei civile nr. 857/28.09.2022 a Curții de Apel Timișoara și noile înscrieri în cartea funciară privitoare la imobilele în litigiu.

Astfel, prin sentința civilă nr. 1662/29.03.2024 pronunțată în dosarul nr. x/252/2023, Judecătoria Lugoj a respins cererea comunei Coșteiu privind înscrierea în cartea funciară a dreptului său de proprietate asupra acestor imobile în baza sentinței civile nr. 4138/2019 (de care se prevalează pârâta în prezenta cauză), nefiind posibilă legal înscrierea dreptului său contra dreptului tabular al Statului Român, care nu a fost parte în dosarul în care a fost pronunțată această sentință civilă.

De asemenea, în mod neîntemeiat, instanța de apel susține că recurenții au recunoscut dreptul de proprietate al comunei Coșteiu asupra terenului în litigiu, întrucât au chemat în judecată această comună pentru constatarea dreptului lor de superficie ca urmare a edificării construcțiilor pe acest teren, pierzând însă din vedere faptul că decizia civilă nr. 857/28.09.2022 a Curții de Apel Timișoara a fost pronunțată ulterior promovării cererii de chemare în judecată de către aceștia.

În plus, odată cu reînscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român asupra terenului, recurenții au solicitat introducerea în cauză și a proprietarului de drept, adică a Statului Român alături de comuna Coșteiu, care a exercitat un drept de administrare asupra terenului, percepând impozitele și taxele aferente de la recurenți, care au avut posesia și folosința efectivă a terenului și construcțiilor edificate de ei pe aceste teren.

Nu este întemeiată nici susținerea instanței de apel potrivit căreia recurenții s-ar contrazice, susținând, pe de o parte, că terenul nu a fost cooperativizat, dar, pe de altă parte, că persoana cu care au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare a acestui teren, E, a fost pusă

în posesie de către Comisia locală de fond funciar Coșteiu, ceea ce – susține instanța de apel - nu ar fi fost posibil dacă terenul nu ar fi fost cooperativizat, întrucât acesta nu ar fi făcut obiectul legii fondului funciar și, deci, persoana respectivă nu ar fi redobândit dreptul de proprietate supra lui în temeiul acestei legi.

Or, instanța de apel nu a ținut cont de dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 care prevăd că „terenurile proprietatea statului aflate în exploatarea cooperativelor agricole de producție sunt la dispoziția comisiilor prevăzute la art. 12, în vederea atribuirii lor în proprietatea celor îndreptățiți, conform legii”.

În acest sens, din înscrisul intitulat Evidența funciară a comunei Costeiu pentru localitățile (...), (...), (...), (...), (...), ce aparține arhivei CAP, cu membrii cooperatori și care cuprinde centralizator, fișa suprafețelor pe numere de casă, posesori și categorii de folosință, pag. 4 a localității (...), poziția număr casa (...) (imobilul în litigiu), se menționează la rubrica „forma de proprietate”: posesor CAP (...), forma de proprietate - lot în folosința (nu în proprietatea CAP).

Deci, CAP (...) nu a deținut in proprietate terenul în litigiu situat în localitatea (...), ci ca „lot în folosință”.

Instanța de apel contestă efectele deciziei civile nr. 857/28.09.2022 a Curții de Apel Timișoara prin care a fost anulată HCL Costeiu nr. 75/2019 privind trecerea nelegală a terenului în litigiu din proprietatea statului în proprietatea comunei Costeiu, susținând fie că prin această decizie s-a lăsat loc de interpretare, fie că nu a fost pronunțată în contradictoriu cu comuna Costeiu.

Or, aceste susțineri ale instanței de apel nu pot fi primite, întrucât este bine știut că dacă un act administrativ a fost anulat nu mai există dubii în legătură cu legalitatea lui, iar în ce privește participarea comunei Costeiu la judecata în care a fost pronunțată decizia în cauză, aceasta a fost asigurată de Consiliul local al comunei Costeiu a cărui hotărâre a format obiectul procesului.

Nu sunt întemeiate nici susținerile instanței de apel în sensul că

efectul pozitiv al puterii lucrului judecat cu referire la sentința civilă nr. 4138/2019 a Judecătoriei Lugoj (exprimând sau nu adevărul-cum însăși instanța de apel susține) trebuie reținut cu orice preț pentru a nu se pronunța hotărâri contradictorii, întrucât în realitate un asemenea risc nu există în cauză, pentru următoarele considerente:i. deja există decizia civilă nr.857/28.09.2022 a Curții de Apel Timișoara, prin care s-a restabilit situația anterioară privind dreptul de proprietate al statului asupra terenului în litigiu; ii. în această cauză, recurenții nu au solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra terenului, ci doar asupra construcțiilor edificate de ei peacest teren, însăși instanța de apel reținând că au edificat o parte din aceste construcții, refuzând însă să încuviințeze probele solicitate pentru a dovedi, dincolo de orice îndoială, edificarea tuturor construcțiilor în cauză de către recurenți; iii. în dosarul nr. x/252/2017 în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 4138/2019 a Judecătoriei Lugoj nu s-au administrat probe privind edificarea acestor construcții, ci această sentință a fost pronunțată pe baza unei prezumții legale relative reglementate de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 18/1991.

Precizează că instanța de apel repudiază efectele deciziei civile nr.857/28.09.2022 a Curții de Apel Timișoara, de anulare a HCL Coșteiu nr.75/2019 privind trecerea nelegală a terenului în litigiu din proprietatea statului în proprietatea comunei Coșteiu, dar invocă, în schimb, o altă decizie a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ, nr.1277/29.12.2022 pronunțată în recurs în dosarul nr. y/30/2021, prin care a fost menținută o hotărâre a Consiliului local al comunei Coșteiu privind inventarierea acestor imobile în patrimoniul comunei Coșteiu, susținând că prin această din urmă decizie a fost valorificat efectul pozitiv al lucrului judecat derivat din sentința civilă nr. 4138/2019 a Judecătoriei Lugoj.

În acest sens, afirmă că instanța de apel preia selectiv anumite paragrafe din decizia civilă menționată, în care se face referire la sentința nr. 4138/2019 a Judecătoriei Lugoj, fără ca, la pronunțarea acestei decizii, instanța de recurs să aibă în vedere decizia civilă nr. 857/28.09.2022 a Curții de Apel Timișoara și noile înscrieri în cartea funciară cu privire la imobilele în litigiu.

De asemenea, în dosarul nr. y/30/2021 al Curții de Apel Timișoara nu s-a pus în discuție puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 4138/2019 a Judecătoriei Lugoj, astfel încât decizia nr. 1277/29.12.2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara nu poate constitui un argument în favoarea soluției pronunțate în apel în dosarul pendinte.

În plus, așa cum s-a statuat în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, înscrierea unui bun în inventarul domeniului public sau privat nu are efect constitutiv de drepturi, astfel că nici decizia nr. 1277/29.12.2022 a Curții de Apel Timișoara, invocată de instanța de apel, nu poate avea un asemenea efect și nu are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză.

Contrar susținerilor primei instanțe, în prezentul dosar recurenții nu au solicitat constatarea dreptului lor de proprietate asupra terenului în litigiu, care, oricum, după pronunțarea sentinței civile nr. 4138/2019 a Judecătoriei Lugoj, a fost reînscris în cartea funciară în proprietatea Statului Român, ci au solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate de recurenți pe acest teren, fără a intra în coliziune cu această sentință civilă prin care s-a constatat dreptul de proprietate al comunei Coșteiu dobândit ope legis (potrivit art. 29 alin. (7) din Legea nr. 18/1991) asupra construcțiilor fostei CAP (...).

Or, construcțiile revendicate de recurenți au fost edificate în întregime de către aceștia sau au fost refăcute de la nivelul fundației rămase în urma demolării vechilor construcții ale fostei CAP (...) de către cei care le-au dobândit prin vânzare la licitație organizată în anul 1991 de către comisia de lichidare a acestei unități agricole cooperatiste.

Acest lucru este dovedit de notarea în cartea funciară a anului 2005 a edificării acestor construcții, înscriere căreia instanța de apel nu i-a acordat nicio relevanță, susținând că „nu poate conduce la concluzia că acestea au fost dobândite în proprietate de către apelanții-reclamanți prin edificare în anul 2005, în condițiile în care, așa cum s-a demonstrat mai sus, dobândirea proprietății de stat cooperatiste asupra imobilelor (teren și construcții) nu era condiționată de înscrierea în cartea funciară”.

Or, așa cum se poate observa, pe lângă confuzia creată între proprietatea de stat și proprietatea cooperatistă, această susținere a instanței de apel nu ține seama de faptul că fosta CAP (...) nu putea avea în proprietate decât construcțiile edificate de aceasta anterior anului 1991, când a fost lichidată, fiind indiferent că erau sau nu înscrise în cartea funciară, dar nicidecum construcțiile edificate de recurenți în anul 2005.

Este irelevantă, în cauză, referirea instanței de apel la motivarea deciziei civile nr. 957/A/19.07.2021 a Tribunalului Timiș, prin care a fost menținută sentința civilă nr. 4138/2019 a Judecătoriei Lugoj, în sensul că, potrivit art. 29 alin. (8) din Legea nr. 18/1991, pentru desființarea vechilor construcții ale fostei CAP (...), era necesară autorizație de construire, care nu ar fi fost emisă, atât timp cât în perioada 1990 - 1991 au fost desființate numeroase construcții agrozootehnice fără nicio aprobare din partea autorităților administrației publice locale.

Tot astfel, nu se poate invoca lipsa unui titlu valabil asupra acestor construcții, atât timp cât recurenții au depus în dosarul instanței înscrisurile în baza cărora au intrat în posesia terenului și cu care au dovedit edificarea construcțiilor pe acest teren (antecontractul de vânzare-cumparare încheiat cu E, adeverința de proprietate și procesul-verbal de punere a acestuia în posesie asupra terenului, procese-verbale de recepție a lucrărilor de construcții efectuate de către recurenți și societățile interveniente în această cauză, etc), iar pentru obținerea unui titlu asupra acestor imobile au depus prezenta acțiune civilă.

Reținând, în mod greșit, puterea de lucru judecat a sentinței civile nr.4138/2019 a Judecătoriei Lugoj, inclusiv în ce privește dreptul de proprietate al comunei Coșteiu asupra construcțiilor în litigiu, instanța de apel s-a referit doar „în mod cu totul subsidiar” la condiția acordului acestei pârâte-intimate privind edificarea de către recurenți a acestor construcții, susținând că înscrisurile depuse de aceștia privind plata impozitelor și taxelor aferente respectivelor imobile, eliberarea de adeverințe de către Primăria Comunei Coșteiu pentru obținerea drepturilor rezultate din folosirea acestor imobile și alte înscrisuri similare nu constituie acordul expres al acestei pârâte.

Mai mult, instanța de apel a acuzat recurenții de rea-intenție, imputându-le transformarea construcțiilor fostului CAP (...) (în realitate, edificarea de construcții noi) cu concursul autorităților locale, ceea ce reprezintă de fapt acordul comunei Coșteiu la edificarea acestor construcții.

4.2. Recurenții intervenienți accesorii C S.R.L. și D S.R.L. și-au întemeiat recursul pe dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Au arătat recurenții că demersul judiciar al reclamanților răstoarnă, prin probele administrate în cauză, prezumția relativă conform căreia proprietarul terenului, actualmente Statul Român conform înscrierii din cartea funciară nr. (...) (depus la dosar), este și proprietarul construcțiilor edificate de reclamanți și de recurenți.

La data demarării litigiului, obiect al dosarului nr. x/252/2017, terenul ce forma obiectul litigiului ((...)) avea drept proprietar tabular Statul Român, terenul fiind însă la dispoziția Comisiei Locale de fond funciar Costeiu, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate persoanei cu vocație în acest sens.

Persoana cu vocație la reconstituirea dreptului de proprietate a fost numitul E, aspect de notorietate la nivelul întregii comunități dar și al autorității publice locale, fiind demarată procedura de punere în posesie a acestuia pe respectivul teren.

Tocmai pentru că această procedură nu s-a finalizat, numitul E a inițiat litigiul ce a format obiect al dosarului nr. x/252/2017, privind finalizarea procedurii de punere în posesie și eliberarea titlului său de proprietate, deci fond funciar.

Încă din anul 1991, numitul E a deținut posesia efectivă asupra acestui teren, fiindu-i creată și menținută în permanență, de către autoritățile locale, convingerea că pe acest teren va fi reconstituit dreptul său de proprietate, prin perceperea de taxe și impozite locale în mod continuu pentru acest teren și prin eliberarea de diverse înscrisuri care atestau drepturile sale cu privire la acest imobil.

În virtutea acestei calități, de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului adus în cooperativa de producție de antecesorul său, numitul E a transmis reclamantului B folosința asupra terenului obiect al litigiului și, în anul 2003, a încheiat cu reclamantul B un antecontract de vânzare-cumpărare, urmând ca după eliberarea titlului de proprietate să fie perfectat și contractul de vânzare-cumpărare al terenului.

În același context, se regăsește și acordul persoanei cu vocație la reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren la edificarea construcțiilor de către cel ce urma să dobândească proprietatea asupra acestui teren, respectiv recurentul-reclamant B.

Pe parcursul soluționării dosarului nr. x/252/2017, anterior pronunțării unei hotărâri în cauză, același teren a fost intabulat la cererea UAT Coșteiu în proprietatea sa, în temeiul HCL nr. 75/2019 a Consiliului Local Coșteiu, hotărâre nelegală, anulată definitiv de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/30/2020, adoptată pro causa, după cum s-a dovedit ulterior.

La momentul pronunțării sentinței civile nr. 4138/2019, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. x/252/2017, hotărâre invocată de către intimată ca având efectul pozitiv al lucrului judecat, reținut ca atare și de Curtea de Apel Timișoara, terenul în suprafață de 2,76 ha era în proprietatea tabulară a UAT Coșteiu.

Astfel, la momentul pronunțării sentinței menționate, Judecătoria Lugoj a pornit de la premisa că UAT Coșteiu este proprietar tabular al acestui teren, întrucât cu mai puțin de o lună anterior pronunțării acestei hotărâri judecătorești, UAT Coșteiu și-a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului, în temeiul acestei hotărâri de consiliu local, depunând în probațiune anterior ultimului termen de judecată extrasul CF care la acel moment trebuia să dovedească legitimitatea pretențiilor pârâtei.

Or, ulterior pronunțării acestei sentințe civile de care se prevalează pârâta comuna Coșteiu, HCL nr. 75/2019 a fost anulată de Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 857/28.09.2022 pronunțată în dosarul nr. x/30/2020, soluționat definitiv, iar urmare acestei decizii, terenul din (...) a revenit la situația tabulară anterioară adoptării acestui HCL nr. 75/2019, respectiv în proprietatea tabulară a Statului Român, aspect care reiese din extrasul CF nr. (...) Coșteiu.

Altfel spus, terenul antemenționat a fost în proprietatea tabulară continuă a Statului Român, cum se află și în prezent.

Contrar celor reținute în decizia atacată, terenul obiect al litigiului nu a fost în proprietatea organizației cooperatiste, ci în folosința acesteia, aspect ce reiese din înscrisurile noi (cum este înscrisul intitulat „Evidența funciară a comunei Coșteiu” în care terenul în litigiu figurează ca lot în folosință a fostei CAP (...), înscris ce face obiectul uneia din cererile de revizuire aflată în curs de soluționare).

Astfel, terenul obiect al litigiului a trecut într-o proprietate cooperatist-colectivistă, însă sub forma proprietății gospodăriilor agricole colective, care, ulterior desființării cooperativei agricole de producție, a rămas la dispoziția comisiei locale de fond funciar în vederea reconstituirii dreptului de proprietate.

Mai mult, instanțele ce au analizat situația juridică a acestui imobil în dosarul nr. x/252/2017 nu au putut realiza o corectă apreciere a situației juridice a acestuia, întrucât unitatea administrativ-teritorială a refuzat în mod constant să pună la dispoziția instanțelor de judecată înscrisurile care ar fi clarificat aceste aspecte, pretinzând că nu mai dețin arhiva fostului CAP (...).

Atât în prezent, cât și la momentul pronunțării hotărârii atacate prin prezenta cale de atac, efectele sentinței civile nr. 4138/2019 au fost suspendate în trei dosare de revizuire distincte, până la soluționarea definitivă a cererilor de revizuire, chestiune care, în opinia recurenților, face ca și efectul pozitiv al lucrului judecat să rămână sub semnul întrebării și din această perspectivă, nefiind apt a produce efectele juridice invocate de către intimată și reținute ca de instanța de apel, fiind încă posibil a răsturna ceea ce s-a reținut în considerentele sentinței civile nr. 4138/2019 din lipsa unor probe sau din greșita interpretare a acestora și greșita aplicare a normelor de drept material aplicabile.

În mod nelegal se reține de către Curtea de Apel Timișoara și faptul că înscrierea Statului Român în cartea funciară în anul 1940 și, ulterior, prin reînscrierea acestuia în cartea funciară după anularea HCL Coșteiu nr. 75/2019, nu echivalează cu repudierea dreptului de proprietate al unității administrativ-teritoriale, instanța de apel apreciind că aceasta a constituit în realitate o premisă de aplicare a dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 18/1991, a fondului funciar.

Or, dobândirea dreptului de proprietate ope legis, în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 18/1991, de către Comuna Coșteiu, ar fi fost posibilă doar dacă ar exista vreo dovadă că terenul a intrat în vreun mod în proprietatea organizației cooperatist-colectiviste, ceea ce nu e cazul, terenul fiind doar în folosința acesteia și, totodată, dacă nu ar fost vândute construcțiile edificate pe teren de către CAP (...) în condițiile Legii nr. 18/1991, la desființarea CAP, ceea ce din nou nu este cazul, construcțiile actualmente existente pe teren nefiind construcțiile agrozootehnice ale CAP (...), ci fiind edificate de recurenții-reclamanți și intervenienți.

Recurenții au împrocesat Comuna Costeiu nu pentru că îi recunosc dreptul de proprietate asupra terenului din (...), ci pentru că, la data introducerii acțiunii ce forma obiectul prezentului dosar, proprietar tabular asupra terenului era Comuna Costeiu.

Dreptul de proprietate al acesteia a fost ulterior radiat urmare a anularii HCL nr. 75/2019 și a fost reînscris dreptul de proprietate al Statului Român, acesta dobândind pe parcursul litigiului, tocmai din această perspectivă, de proprietar tabular al terenului, calitatea de intervenient forțat în cauză.

Deși a avut la dispoziție acest înscris, instanța de apel nu a reținut poziția fermă a Statului Român exprimată prin întâmpinarea la acțiunea ce formează obiectul dosarului nr. y/252/2023, întâmpinare anexată prezentei, unde poziția acestuia este în evidentă opoziție față de cererea unității administrativ-teritoriale de rectificare a cărții funciare, prin reînscrierea dreptului său de proprietate asupra imobilului din (...).

Așadar, apare nefondată susținerea conform căreia nu ar exista o manifestare neechivocă a Statului Român cu privire la înscrierea sa în cartea funciară.

Este adevărat că nu este una manifestată jurisdicțional în dosarul nr. x/252/2017 sau în dosarul nr. x/252/2020, însă o asemenea manifestare de voință în oricare din aceste litigii era imposibilă cât timp Statul Român nu a fost parte în aceste cauze.

Din această perspectivă, sentința nr. 4138/2019 a Judecătoriei Lugoj, confirmată ulterior prin decizia nr. 957/2021 a Tribunalului Timiș, nici nu îi este opozabilă Statului Român.

În mod eronat atât prima instanță cât și instanța de apel au ignorat, în mod nelegal, că prin decizia nr. 857/28.09.2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, a fost deja lipsită de putere de lucru judecat sentința civilă nr. 4138/2019, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. x/252/2017, o instanță de judecată anulând definitiv titlul de proprietate cu care s-a înscris în cartea funciară pârâta-intimată, titlu de care aceasta s-a folosit în probațiune în dosarul nr. x/252/2017 (anularea înscrierii dispunându-se, deci, printr-o hotărâre judecătorească definitivă ulterioară celei invocate de către pârâta-intimată) și care a adus la cunoștința Statului Român situația litigioasă, acesta apărându-și dreptul de proprietate prin solicitarea respingerii acțiunii în rectificare de carte funciară.

Așadar, contrar celor reținute prin decizia atacată, sentința civilă nr. 4138/2019 nu mai produce efecte juridice, cât timp drepturile reale se vor pierde sau stinge (în speță dreptul de proprietate al Statului Român) numai prin radierea lor din cartea funciară, cu consimțământul titularului.

Acest consimțământ al titularului dreptului de proprietate nu a existat niciodată și Comuna Costeiu nu deține nicio o hotărâre judecătorească pronunțată în contradictoriu cu titularul acestui drept pentru a putea să o opună acestuia, astfel că, în realitate, urmare a radierii dreptului de proprietate al Comunei Costeiu ca efect al anulării HCL nr. 75/2019 a Comunei Costeiu, prin decizia civilă nr. 857/2022 a Curții de Apel Timișoara, sentința civilă nr. 4138/2019 nu mai produce niciun efect juridic din perspectiva constatării dreptului de proprietate asupra imobilului din (...) în favoarea Comunei Costeiu.

În mod nelegal a fost luată în considerare decizia civilă nr. 1277/29.12.2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara într-un dosar având ca obiect anularea HCL Coșteiu nr. 60/2020 privind inventarierea bunurilor din domeniul privat al Comunei Coșteiu în anul 2020, hotărâre care a cuprins, printre altele, și terenul și construcțiile din (...) ca făcând parte din domeniul privat al unității administrativ teritoriale.

Deși cererea ce a format obiectul acestei acțiuni de contencios administrativ introdusă de recurenți a fost respinsă, instanța de apel ignoră că alte două hotărâri ale Consiliului Local Coșteiu, având ca obiect tot inventarierea bunurilor din domeniul privat al Comunei Coșteiu, respectiv HCL nr. 25/2019, privind inventarierea bunurilor din domeniul privat în anul 2019, precum și HCL nr. 26/30.06.2021 și HCL nr. 29/30.06.2021, privind inventarierea bunurilor din domeniul privat în anul 2021, sunt atacate cu acțiuni în contencios administrativ, neexistând încă o soluție pronunțată în aceste dosare.

Astfel, realitatea semnalată și instanței de apel, vizând includerea în mod nelegal a terenului și construcțiilor ce formează obiectul prezentului litigiu în domeniul privat al Comunei Coșteiu, este confirmată de cele trei dosare suspendate pentru cercetarea unor infracțiuni săvârșite cu ocazia adoptării hotărârilor de inventariere, cercetări ce influențează în mod decisiv pronunțarea unor hotărâri în cauză.

Prin urmare, chiar dacă în considerentele deciziei nr. 1277/2023, menționată de instanța de apel în decizia atacată prin prezentul recurs, s-ar reține legalitatea inventarierii imobilului teren și construcții în temeiul sentinței civile nr. 4138/2019, eventuala constatare a unor falsuri în actele de inventariere din anul precedent și din anii ulteriori ar deschide în mod evident calea unei revizuiri și a acestei hotărâri, în contextul în care doar o hotărâre de inventariere din cele emise de Consiliul Local Coșteiu subzistă, toate celelalte fiind încă puse sub semnul întrebării din perspectiva legalității, ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni cu ocazia adoptării lor.

Nici recurenții-reclamanți și nici intervenienții nu au dorit să eludeze efectul pozitiv al lucrului judecat, ci au arătat că hotărârea de care se prevalează intimata Comuna Coșteiu nu se mai poate bucura de acest efect nici față de titularul dreptului de proprietate asupra terenului - care nici nu a fost parte în litigiile anterioare și nici nu recunoaște calitatea de proprietar al acesteia - și, deci, nici față de recurenții-reclamanți sau intervenienți, care înțeleg să solicite recunoașterea drepturilor revendicate prin acțiunea introductivă în contradictoriu cu proprietarul terenului.

Contrar celor reținute în cuprinsul deciziei atacate, susținerile recurenților nu sunt contradictorii, fiind aceleași încă de la învestirea instanței de judecată ce a soluționat dosarul nr. x/252/2017.

Astfel, în dosarul nr. x/252/2017, reclamantul E a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren la care era îndreptățit în temeiul Legii nr. 18/1991, pe vechiul său amplasament, iar recurenții s-au opus la acțiunea introdusă de Comuna Coșteiu prin care a revendicat atât terenul cât și construcțiile edificate.

Soluția pronunțată în acest dosar reprezintă o eroare de judecată și, în temeiul înscrisurilor noi dobândite de recurenți, este supusă revizuirii în trei dosare distincte, urmând ca, în situația în care se admit aceste cereri, persoana cu vocație la reconstituirea dreptului de proprietate să facă dovada faptului că terenul obiect al litigiului reprezintă vechiul său amplasament și, deci, să solicite reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren, proprietate tabulară a Statului Român și aflat la dispoziția Comisiei Locale de Fond Funciar în acest scop.

În ce privește construcțiile, prin probatoriul ce se tinde a fi administrat în același dosar, urmează a se dovedi că cele 15 construcții nu au existat la data desființării CAP (...) și au fost edificate de recurenții din prezentul dosar în anul 2005, cum confirmă lucrările de cadastru general, în baza documentelor pe care OCPI Timiș le-a avut la dispoziție, neputând astfel trece în proprietatea Comunei Coșteiu în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 18/1991. Pe de altă parte, prin prezenta acțiune, recurenții, care nu au învestit anterior vreo instanță de judecată cu o cerere privind constatarea dreptului lor de proprietate asupra celor 15 construcții edificate de aceștia și de intervenienți, solicită instanței acest lucru - cele 15 construcții fiind edificate mult mai târziu față de epoca desființării CAP (...), recurenții deținând documente care atestă edificarea lor și neputând fi în mod vădit construcțiile agrozootehnice la care face referire sentința civilă nr. 4138/2019 - în contradictoriu cu proprietarul tabular al terenului, actualmente Statul Român.

Înscrierea în cartea funciară a celor 15, iar nu 13, construcții în urma lucrărilor de cadastru general cu an de edificare 2005 nu s-a realizat fără a avea la bază o documentație tehnică, contrar celor reținute de Curtea de Apel Timișoara în considerentele deciziei atacate.

Mai mult, chiar fiind o procedură necontencioasă, înscrierea în cartea funciară a acestor imobile vine încă o dată să sublinieze eroarea în care s-a aflat instanța de judecată la pronunțarea sentinței civile nr. 4138/2019, fiind unul din înscrisurile pe care recurenții își întemeiază una din cererile în revizuire menționate anterior.

Nu se poate ignora, totuși, că niște construcții pretins edificate anterior anului 1989, cu privire la care Comuna Coșteiu nu deține niciun document cu privire la numărul sau destinația lor dar cu privire la care i s-a constatat în mod generos un drept de proprietate, sunt constatate de lucrătorii OCPI Timiș ca fiind edificate în anul 2005, fără acte.

Curtea de Apel Timișoara reține că are valoare probatorie absolută raportul de expertiză topografică și nu în construcții realizat în dosarul nr. x/252/2017, neexistând niciun alt înscris care să ateste vreo legătură între Comuna Coșteiu și cele 15 construcții edificate în fapt în anul 2005.

Pe de altă parte, tot Curtea de Apel Timișoara reține că „dobândirea proprietății de stat cooperatiste asupra imobilelor (teren și construcții) nu era condiționată de înscrierea în cartea funciară. În sprijinul acestei teze se impune a se aminti și că art. 16 din Decretul-lege nr. 115/1938 preciza că imobilele care aparțin domeniului public se vor înscrie numai în registrele speciale ale comunei sau ale statului, consacrând astfel un mod de dobândire ex lege a bunurilor aparținând domeniului public, fără înscriere în cartea funciară.

Or, ulterior Constituției din 1952, a dispărut distincția dintre domenialitatea publică și privată a statului (până în anul 1991), fiind consacrată proprietatea unică, socialistă, de stat sau cooperatistă.

Din această argumentație rezultă că, pentru a deveni proprietatea comunei, cele 15 construcții ar fi trebuit să se regăsească în registrele speciale ale comunei sau ale statului și, cu toate acestea, cele 15 construcții nu sunt cuprinse în niciun fel de registre speciale ale comunei sau ale statului, nefiind depus în probațiune în niciunul din litigiile dintre părți vreun înscris de acest gen, ori de altă natură, care să facă dovada în orice fel că cele 15 construcții edificate de recurenți și de intervenienți sunt construcții agozootehnice, edificate anterior anului 1989.

Din istoricul extraselor CF depuse la dosarul cauzei rezultă că până în anul 2022, deci inclusiv la data pronunțării sentinței civile nr. 4139/2019, terenul situat în (...) este teren extravilan - proprietar Statul Român, fără construcții.

Argumentația fundamentată pe un fragment din decizia nr. 957/A/2021 a Curții de Apel Timișoara nu are legătură cu starea de fapt susținută de recurenți, întrucât nu aceștia sunt cei care au demolat fostele construcții agrozootehnice, mult mai puține ca număr oricum, ci terții dobânditori ai acestor construcții urmare a cumpărării lor la licitația publică organizată la desființarea CAP (...). Astfel, nu aceștia sunt răpunzători pentru obținerea autorizației prefecturii, prevăzută de dispozițiile arț. 29 alin. (8) din Legea nr. 18/1991.

Recurenții au dobândit o parte dintr-una din construcții de la unul din cumpărătorii de atunci, înscris pe care îl dețin doar în copie, nu și în original, iar celelalte construcții, rămase la faza de fundații după demolarea lor de către cumpărătorii acestora (fiind binecunoscut că mulți dintre cumpărătorii unor asemenea edificate la licitațiile organizate de la cooperativele agricole au folosit materialele de construcție ce au putut fi recuperate în propriile gospodării) au fost ulterior păstrate și folosite la edificarea integrală a unora din construcțiile existente pe teren.

Curtea de Apel Timișoara a reținut că recurenții nu mai pot face dovada contrară celor dispuse prin sentința civilă nr. 4138/2019 a Judecătoriei Lugoj care a constatat dreptul de proprietate al Comunei Coșteiu asupra terenului și construcțiilor într-un litigiu în care proprietarul terenului nu a fost parte în proces, proprietar care nu recunoaște dreptul de proprietate dobândit astfel în acel litigiu și care actualmente este și proprietar tabular al terenului.

Or, o asemenea opinie încalcă dispozițiile art. 885 și urm. C. civ., în vigoare la momentul pronunțării inclusiv a sentinței civile lnr. 4138/2019, dispoziții care, de altfel, au determinat Comuna Coșteiu să adopte în mod nelegal HCL nr. 75/2019, prin care și-a înscris inițial dreptul de proprietate asupra terenului, încercând să eludeze astfel dreptul de proprietate al Statului Român, dispoziții conform cărora drepturile reale asupra imobilelor pot fi dobândite numai prin înscriere în cartea funciară și se pot pierde sau stinge numai prin radierea lor din cartea funciară, cu consimțământul proprietarului tabular.

În mod vădit, cât timp Statul Român nu numai că nu și-a dat consimțământul radierii dreptului său de proprietate asupra terenului în litigiu, dar chiar s-a opus, prin poziția exprimată în cadrul acțiunii în rectificare de carte funciară inițiată de către Comuna Coșteiu, întreg eșafodajul argumentativ construit de către aceasta și consolidat prin motivarea deciziei atacate nu poate să reziste, impunându-se constatarea lipsirii sentinței civile nr. 4138/2019 de efectul pozitiv al lucrului judecat, pentru toate motivele arătate.

Din perspectiva constatării dreptului de proprietate asupra construcțiilor identificate în acțiunea introductivă precizată, cu privire la construcțiile edificate pe acest teren de reclamanți, în anii 1999 - 2010, în mod nelegal instanța de apel a dat eficiență efectului puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 4138/2019, fără a intra în judecata fondului, fără a analiza probele propuse de recurenți și fără a examina dacă aceștia au făcut dovada contrară la care face referire art. 492 C. civ., cu atât mai mult cu cât, la data edificării construcțiilor, nici intervenientul forțat și nici pârâta nu se comportau ca proprietari ai acestui teren, care nu a fost niciodată nici în posesia unității administrativ-teritoriale și nici a altei instituții din momentul desființării CAP (...).

Dimpotrivă, pârâta a creat reclamanților aparența legitimității deținerii terenului în calitate de mandatari ai persoanei cu vocație la reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren și, ulterior, în calitate de promitenți-cumpărători, și în această calitate și de posesori, cu titlu, ai terenului, comportându-se față de aceștia ca și față de adevărații proprietari atât ai terenului, cât și ai construcțiilor pe care, de altfel, le-au edificat pe o durată îndelungată de timp, chestiune ce constituie, în realitate, un acord tacit, neechivoc, manifestat de aceasta și confirmat de întreg ansamblu probator administrat în cauză.

- Prin întâmpinare, intimatul intervenient forțat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a solicitat respingerea recursurilor și menținerea soluției instanțelor de fond în ceea ce privește cererea de intervenție forțată.

În condițiile art. 68 alin. (1) C. proc. civ., specific acestei forme de intervenție forțată este faptul că terțul ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul.

Legea stabilește astfel o condiție restrictivă absolută și imperativă, în sensul ca terțul să pretindă (să poată pretinde) aceleași drepturi ca și reclamantul.

Totodată, terțul dobândește poziția procesuală a reclamantului, iar hotărârea care se va pronunța își va produce efectele și față de el.

Poziția acestuia este independentă, procesul continuând chiar dacă partea ce l-a chemat în judecată renunță la proces.

Însă, așa cum rezultă neechivoc din petitul al doilea al cererii introductive, intimatul putea fi introdus în cauză doar pentru stabilirea existenței, de către instanță, a unui drept de superficie asupra terenului în litigiu.

Or, întrucât intimatul este proprietarul terenului, rezultă că are toate atributele dreptului de proprietate, nefiind necesar a solicita instanței să stabilească existența vreunui drept de superficie.

Prin urmare, intimatul nu poate avea interes de a solicita stabilirea aceluiași drept ca și reclamanții-recurenți asupra terenului (condiție sine qua non a admiterii cererii în principiu), astfel încât cererea formulată în condițiile art. 68 alin. (1) C. proc. civ. nu îndeplinește condițiile legii.

Mai arată intimatul că cererea de intervenție forțată este una contradictorie, întrucât, pe de-o parte, aceasta este formulată pe considerentul că pretențiile reclamanților privind dreptul de superficie se va îndrepta împotriva proprietarului terenului (considerat Statul Român prin Ministerul Finanțelor și care ar deveni, astfel, pârât), deși norma de reglementare din Codul de procedură civilă impune ca cel față de care se formulează această cerere să poată pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul și devine la rândul său reclamant.

Pe de altă parte, deși, teoretic, intimatul ar putea pretinde aceleași drepturi ca reclamanții, practic față de acesta se formulează pretenții pe considerentul că ar fi proprietarul terenului față de care se solicită constatarea existenței unui drept de superficie, fiind, așadar, pârât.

- Prin întâmpinare, recurenții A și B au arătat că achiesează la apărările recurenților-intervenienți și că solicită admiterea recursului acestora.

- Prin întâmpinare, recurenți-intervenienți au arătat că solicită admiterea recursului recurenților-reclamanți.

- Prin întâmpinare, intimata Comuna Coșteiu, prin Primar, a solicitat respingerea recursurilor, ca inadmisibile, dat fiind caracterul de proces funciar al dosarului pendinte, ce are legătură strânsă cu aspecte tranșate definitiv anterior și anume că atât terenul cât și construcțiile vizează imobilul situat în Sat (...), care sunt obiect de reglementare al Legii nr. 18/1991. Pe de altă parte, cererile de recurs vizează modalitatea de administrare sau de apreciere a probelor, aspecte ce nu se regăsesc printre motivele de nelegalitate din configurația actuală a recursului.

Pe fondul recursurilor, intimata-pârâtă arată că acestea sunt neîntemeiate, probele repudiate de instanța de apel nu pot îndeplini condițiile legii (utilitate, pertinență și concludență), motivele de recurs sunt neîntemeiate.

Prin întâmpinarea depusă la fond, Statul Român a recunoscut dreptul intimatei asupra terenului și construcției.

Statul Român nu a atacat cu apel nici cu recurs această soluție, care este opozabil