ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1522/2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, la data de 07.12.2020, sub nr. x/2/2020, reclamanta Comuna Spinuș în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, a solicitat anularea Notificării nr. 45179/19.03.2020 emise de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației prin intermediul căreia s-a dispus restituirea sumei de 3.104.479,46 lei în sarcina reclamantei și anularea Adresei nr. 530735/473593/27.05.2020 emise de Ministerul Finanțelor Publice și a Adresei nr. BHG STZ 5527 din data de 29.05.2020 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor prin intermediul cărora s-a dispus sistarea alimentării cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din TVA, a bugetului reclamantei.

2.Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 2077 din 30 decembrie 2021, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.J.F.P. Bihor față de capetele de cerere privind anularea notificării nr. 45179/19.03.2020 emise de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și anularea adresei nr. 530735/473593/27.05.2020 emise de Ministerul Finanțelor și a respins această excepție, ca neîntemeiată, față de capătul de cerere privind anularea adresei nr. BHG STZ 5261/29.05.2020 emise de A.J.F.P. Bihor; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației față de capetele de cerere privind anularea adresei nr. 530735/473593/27.05.2020 emise de Ministerul Finanțelor și anularea adresei nr. BHG STZ 5261/29.05.2020 emise de A.J.F.P. Bihor; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor față de capătul de cerere vizând anularea notificării nr. 45179/19.03.2020 emise de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației; a respins ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității invocată de către pârâta A.J.F.P. Bihor în legătură cu adresa nr. BHG STZ 5261/29.05.2020 emisă de către aceasta; a respins ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității invocată de către pârâtul Ministerul Finanțelor în legătură cu adresa nr. 530735/473593/27.05.2020 emisă de către acesta; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Comuna Spinuș în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, Ministerul Finanțelor și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației; a anulat notificarea nr. 45179/19.03.2020 emisă de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, precum și adresele subsecvente nr. 530735/473593/27.05.2020 emisă de Ministerul Finanțelor și nr. BHG STZ 5261/29.05.2020 emisă de A.J.F.P. Bihor; a respins capetele de cerere privind anularea notificării nr. 45179/19.03.2020 emise de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și anularea adresei nr.530735/473593/27.05.2020 emise de Ministerul Finanțelor, formulate împotriva pârâtei A.J.F.P. Bihor, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins capetele de cerere privind anularea adresei nr. 530735/473593/27.05.2020 emise de Ministerul Finanțelor și anularea adresei nr. BHG STZ 5261/29.05.2020 emise de A.J.F.P. Bihor, formulate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins capătul de cerere privind anularea notificării nr. 45179/19.03.2020 emise de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, formulat împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a obligat pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației la plata către reclamant a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul apărătorului ales redus.

Prin decizia civilă nr. 402A din data de 16.03.2023 Curtea de Apel București Secția a III – a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins apelurile formulate de apelanții-pârâți Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerul Finanțelor și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, în nume propriu și în reprezentarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și de apelanta-reclamantă Comuna Spinuș, împotriva sentinței civile nr.2077/30.12.2021 pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr. x/2/2020, ca nefondate.

4.Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 402A din data de 16.03.2023 a Curții de Apel București Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie au declarat recurs recurenții-pârâți Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, în nume propriu și în reprezentarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Finanțelor.

4.1 Recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

Prin recursul formulat, recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și rejudecând, să se respingă cererea de chemare în judecată formulată de Comuna Spinuș prin care se tinde la anularea notificării nr. 45179/19.03.2020 ca neîntemeiată.

După prezentarea situației de fapt și a soluțiilor instanțelor inferioare, recurentul-pârât a susținut că soluția instanței de apel este nelegală, fiind rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a prevederilor art. VIII alin. (4) din contractul de finanțare, precum și ale art. 9 alin. (3) din OUG nr. 28/2013. De asemenea, a susținut că este contrară sensului și scopului normei legale în discuție și fără a se avea în vedere textul integral al acesteia.

Astfel, în ceea ce privește prevederile art. VIII alin. (4) din contractul de finanțare, acestea nu sunt aplicabile în cauză deoarece reglementează ipoteza rezilierii contractului ca urmare a nerespectării prevederilor legale sau contractuale de către beneficiar, ceea ce ar fi atras restituirea tuturor sumelor primite de UAT Comuna Spinuș.

Or, în speță MDLPA a decis doar recuperarea sumelor decontate necuvenit de la bugetul de stat și continuarea finanțării obiectivului de investiții ce face obiectul notificării nr. 45179/19.03.2020, ca urmare a aplicării art. VIII alin. (5) din contractul de finanțare și art. 101 alin. (1) din OUG nr. 28/2013, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceleași considerente nu sunt aplicabile nici prevederile art. 1552 C. civ. privind rezoluțiunea și rezilierea contractului.

Dacă obiectul dosarului nr. x/2/2020 ar fi vizat rezilierea/rezoluțiunea contractului de finanțare, Secția a V-a civilă a Tribunalului București nu ar fi fost competentă să soluționeze cauza în fond, ci în cauză ar fi fost incidente prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În speță, litigiul decurge din executarea defectuoasă de către intimată a contractului de finanțare și nu din rezilierea acestuia.

Mai mult, finanțarea obiectivului de investiții continuă, operațiune care nu ar mai fi fost posibilă în situația în care contractul ar fi fost reziliat/rezoluționat.

În ceea ce privește reținerile instanței de apel cu privire la dispozițiile art. 9 alin. (3) din OUG nr. 28/2013, potrivit cărora nu este necesară obținerea autorizației de construire pentru finanțarea obiectivelor de investiții noi, ci doar pentru finanțarea obiectivelor de investiții în continuare, recurentul-pârât a susținut că acestea sunt nerelevante în cauză, deoarece privesc strict momentul încheierii contractelor de finanțare prin Program și nu derularea obiectivelor de investiții prin PNDL (executarea lucrărilor).

Este adevărat că pentru obiectivele de investiții noi nu se solicită autorizația de construire în vederea încheierii contractelor de finanțare prin PNDL, întrucât prezentarea acestui document nu ar fi posibilă, pentru simplul motiv că la momentul încheierii contractelor de finanțare aceste obiective sunt doar în faza de studiu de fezabilitate (SF)/documentație de avizare a lucrărilor de intervenții la construcții existente (DALI), după caz, conform prevederilor art. 2 lit. a) din OUG nr. 28/2013. Aceste faze sunt prealabile fazei de autorizare a executării lucrărilor, potrivit HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât legiuitorul nu putea solicita beneficiarilor PNDL prezentarea autorizației de construire la momentul încheierii contractelor de finanțare pentru obiectivele noi.

Aceste prevederi nu exonerează însă beneficiarii de obligația legală de a obține autorizație de construire, autorizație pe care au obligația să o transmită la MDLPA după emitere, conform art. 12 alin. (5) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 1851/2013 și pct. VII alin. (2) lit. c) din contractul de finanțare, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1, obligație legală omisă de instanța de judecată, care reține în mod eronat că pct. VII alin. (2) din contractul de finanțare „(...) nu prevede obligația reclamantei de a transmite către pârâta MDLPA o autorizație de construire, ci de a transmite documente justificative”.

MDLPA avea dreptul de a solicita beneficiarilor autorizația de construire anterior decontării sumelor de la bugetul de stat chiar în lipsa unei prevederi exprese în acest sens, pentru a se asigura că sunt solicitate la decontare doar lucrări executate conform legislației în vigoare și a evita utilizarea fondurilor publice pentru lucrări executate nelegal.

Astfel, solicitarea autorizației de construire reprezintă o modalitate de monitorizare a implementării obiectivului de investiții, iar conform art. VII alin. (2) lit. f) (anterior modificării contractului de finanțare prin actul adițional nr. 1) și lit. g) (ulterior modificării prin actul adițional nr. 1), beneficiarul are obligația de a transmite la MDLPA „toate documentele necesare monitorizării și finanțării prin Program a obiectivelor de investiții și sunt responsabili pentru realitatea, exactitatea și legalitatea acestora”.

Intimata-reclamantă UAT Comuna Spinuș a depus la MDLPA înscrisul numit „AC nr. 7/21.02.2019”, cu toate că susține că acest document ar fi fost lipsit de interes pentru MDLPA în cazul obiectivului de investiții finanțat prin Program.

MDLPA nu ar fi transferat sumele solicitate de UAT Comuna Spinuș în lipsa autorizației de construire existente la dosarul investiției, aspect pe care reprezentanții UAT Spinuș îl cunoșteau.

Practic, prin prezentarea unui înscris ca fiind „autorizație de construire”, UAT Comuna Spinuș a beneficiat de fonduri de la bugetul de stat, cu 6 luni înainte de a îndeplini condițiile legale.

Acest aspect se poate constata simplu, din documentele ce compun cartea tehnică a construcției, respectiv procesele-verbale de verificare a cotei de fundare, procesele-verbale de recepție calitativă pe faze de execuție, procesele-verbale de transmisivitate a materialelor puse în operă și avizele de însoțire a mărfii.

Anumite procese-verbale au fost cel mai probabil încheiate după emiterea AC nr. 178/19.08.2019, „ca și cum atunci ar fi fost executate lucrările”, ceea ce este neconform cu realitatea și reprezintă un factor care a împiedicat ISC să constate că lucrările erau executate cu 6 luni înainte de emiterea AC nr. 178/19.08.2019.

Mai mult, în prezent UAT Spinuș deține 3 autorizații de construire, respectiv: înscrisul „AC nr. 7/21.02.2019” (depus la MDLPA), AC nr. 178/19.08.2019 (emisă „ca și cum nu ar fi fost executate lucrări pe amplasamentul vizat”) și AC nr. 2/15.12.2020 („completare AC nr. 178/19.08.2019”), toate pentru același obiectiv de investiții.

Potrivit art. 13 din Normele metodologice aprobate prin OMDRAP nr. 1851/2013, „(1) după încheierea contractelor de finanțare multianuale, beneficiarii transmit Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației solicitarea privind transferul sumelor necesare pentru decontarea bunurilor achiziționate, serviciilor prestate, corelat cu graficele de execuție ale livrării de bunuri, prestării lucrărilor, în funcție de necesități, în limita contractelor de finanțare multianuale încheiate. Solicitarea de transfer care se întocmește conform modelului prevăzut în anexa nr. 4 are în vedere numai bunurile achiziționate, serviciile prestate, lucrările executate, după aprobarea listei prevăzute la art. 10 alin. (3)”. Raportat la aceste prevederi legale, beneficiarul avea obligația de a solicita sume de la bugetul de stat numai după ce lucrările erau executate cu respectarea prevederilor legale, nu la momentul la care beneficiarul era în ilegalitate, neexistând autorizație emisă pentru lucrările executate.

Tocmai pentru a sancționa beneficiarii care încalcă prevederile legale în implementarea obiectivului de investiții s-a instituit, prin art. 10 ind. 1 din OUG nr. 28/2013, posibilitatea finanțatorului de a solicita restituirea sumelor utilizate de aceștia cu încălcarea legii. Sintagma „nerespectarea prevederilor legale” din cuprinsul art. 10 ind. 1 din OUG nr. 28/2013 face referire la întreaga legislație aplicabilă unui obiectiv de investiții, nu doar la prevederile OUG nr. 28/2013 și Ordinul Ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 1851/2013.

În speță, este evident că prezentarea unui înscris care nu a fost emis de autoritatea menționată ca emitentă în scopul obținerii de fonduri publice, solicitarea unei sume de bani de la bugetul de stat pentru lucrări realizate fără autorizație de construire, plata acestor lucrări din fonduri publice și omisiunea de a comunica MDLPA autorizația nr. 178/19.08.2019 constituie acte de „nerespectare a prevederilor legale și contractuale” (Legea nr. 50/1991, Legea nr. 10/1995, art. 13 din Normele metodologice privind transferurile de la bugetul de stat, art. 12 alin. (5) din Normele metodologice, pct. VII alin. (2) lit. a), c), e) și g) din contractul de finanțare).

Mai mult, intimata-reclamantă nu a înțeles să remedieze neconformitățile rezultate din executarea lucrărilor fără autorizație de construire.

Astfel, intrarea în legalitate nu s-a făcut prin emiterea AC nr. 178/19.08.2019 și a „completării” prin AC nr. 2/15.12.2020, deoarece aceste autorizații au fost emise prin consemnarea în certificatele de urbanism ce au stat la baza emiterii lor, a unor aspecte neconforme cu realitatea (deoarece la acea dată pe teren existau deja lucrări executate fără autorizație, decontate de MDLPA fără a cunoaște realitatea).

În cauză, era necesar să se emită o nouă autorizație de construire, pentru intrarea în legalitate, în baza căreia să se poată modifica procesele-verbale ce compun cartea tehnică a construcției, pentru a reflecta data reală la care au fost executate lucrările.

În ceea ce privește expertiza depusă de intimată, aceasta confirmă doar calitatea lucrărilor, nu executarea legală a acestora. În acest sens, a arătat că ISC nu a putut constata executarea unor lucrări fără autorizație de construire, tocmai pentru că UAT Comuna Spinuș a întocmit documentele prezentate ISC „ca și cum lucrările ar fi fost executate în baza AC nr. 178/19.08.2019”.

Prin raportare la cele sus-menționate, recurentul-pârât a învederat că în mod greșit au apreciat ambele instanțe (de fond și de apel) ca fiind legal mecanismul conceput de intimată pentru eludarea legii, raportându-se, în mod eronat, la prevederile art. 9 alin. (3) din OUG nr. 28/2013, articol care nu reglementează documentele solicitate pe parcursul execuției lucrărilor.

Mai mult, chiar dacă lucrările nu prezintă deficiențe de calitate, prin reducere la absurd, este clar că un obiectiv autorizat prin trei documente distincte, ce produc simultan efecte juridice, nu poate fi considerat un obiectiv autorizat conform prevederilor Legii nr. 50/1991.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, a apreciat că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea și greșita aplicare a normelor de drept material, sens în care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4.2. Recursul formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, în nume propriu și în reprezentarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca

În susținerea recursului formulat, recurenta-pârâtă a învederat că decizia pronunțată este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), respectiv art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 36 C. proc. civ., art. 179 alin. (3) C. proc. civ., art. 10 ind. 1 din OUG nr. 28/2013, art. 10 alin. (3) din OUG nr. 28/2013, HG nr. 28/2008 ș.a.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției recurentei-pârâte, instanța de apel a respins această excepție raportat la adresa nr. BHG STZ 5261/29.05.2020, cu motivarea că aceasta a fost emisă de AJFP Bihor.

Astfel, raportat la aceasta reținere, instanța de fond a reținut în mod eronat și cu încălcarea art. 179 alin. (3) C. proc. civ. o legătură de dependență juridică care ar exista între notificarea nr. 45179/19.03.2020 emisă de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Amenajării Teritoriului și adresa nr. 530735/473593/27.05.2020 emisă de MF și adresa nr. BHG STZ 5527/29.05.2020 emisă de AJFP Bihor, respectiv adresa nr. BHG STZ 5261/29.05.2020. Cu alte cuvinte, instanța de fond reține, cu încălcarea normelor legale în vigoare, că „nelegalitatea” adresei emise de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Amenajării Teritoriului se răsfrânge în mod direct și asupra adreselor emise de AJFP Bihor și Ministerul Finanțelor.

Acest aspect încălcă prevederile legale în materie, având în vedere că între MLPDAT și pârâtă nu a existat nici un raport, fiind instituții diferite. Astfel, prin stabilirea unei „legături de dependentă juridică” între adresa emisă de MLPDAT și adresa emisă de pârâtă, instanța de fond încalcă prevederile art. 101 din OUG nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 17 alin. (8) din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 28/2013, aprobate prin Ordinul nr. 1851/2013 al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Pe de altă parte, în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a AJFP Bihor, instanța face o aplicare eronată a prevederilor art. 36 C. proc. civ. Or, această interpretare a art. 36 C. proc. civ. excede sferei dreptului civil intrând tocmai în domeniul contenciosului administrativ, respectiv al art. 46 C. proc. fisc. care prevede că în litigiile de contencios administrativ, calitatea procesuală pasivă revine autorității publice care a emis actul administrativ-fiscal care produce efecte juridice în sfera raporturilor de drept fiscal. Acest lucru este inadmisibil întrucât, conform sentinței civile nr. 1360/05.10.2021 pronunțate de Curtea de Apel București, se statuează că „raportul juridic dedus judecății nu este unul de contencios administrativ, căci nu vizează cenzurarea vreunui act administrativ tipic sau atipic emis de pârâtul MLPDA, notificarea dedusă judecății nefiind emisă în regim de putere publică, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci constituie un act în legătură cu executarea contractului”. Cu alte cuvinte, atât timp cât s-a reținut caracterul civil al acestui litigiu, faptul ca instituția pârâtă a emis o adresă în condițiile descrise mai sus, aceasta nefiind parte a contractului încheiat între reclamantă și MLPDA, în mod evident nu este nu motiv care să justifice calitatea procesuală pasivă a instituției sale. Nici faptul că instanța anulează notificarea nr. 45179/19.03.2020 emisă de MLPDA, nu este un motiv să anuleze și adresa emisă de pârâta AJFP Bihor ca fiind „un act subsecvent” întrucât, intră din nou pe tărâmul contenciosului administrativ. Raportul juridic dedus judecații este, în mod evident, între reclamantă și MLPDA. AJFP Bihor-DGRFP Cluj- Napoca și Ministerul Finanțelor nu sunt și nici nu au fost părți ale acestui raport.

Instanța de fond și cea de apel trebuiau să aibă în vedere și obiectul dedus judecății. Astfel, sistarea alimentarii cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din TVA, a bugetului Comunei Spinuș, s-a dispus ca urmare a solicitării emise potrivit adresei nr. 69150/2020 emise de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, privind aplicarea prevederilor art. 10 ind. 1 din OUG nr. 28/2013 cu modificările și completările ulterioare, în calitate de ordonator principal de credite derulate prin Trezoreria operativă a statului până la concurența sumei de 3.104.479,46 lei în conformitate cu art. 10 ind. 1 din OUG nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 17 alin. (8) din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 28/2013 aprobate prin Ordinul nr. 1851/2013 al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Așadar, se impunea o analiză amănunțită a prevederilor art. 10 ind. 1 din OUG nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 17 alin. (8) din Normele metodologice de aplicare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 10 ind. 1 din OUG nr. 28/2013, în cazul în care beneficiarii utilizează sumele transferate cu nerespectarea prevederilor legale sau contractuale, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației notifică beneficiarii cu privire la prevederile încălcate și solicită restituirea în termen de 30 de zile a sumelor decontate necuvenit.

În situația în care beneficiarii nu restituie sumele decontate necuvenit în termenul stabilit, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației solicită în scris Ministerului Finanțelor sistarea alimentării atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare, cu excepția plăților pentru achitarea drepturilor salariale și a contribuțiilor aferente atunci când nu pot fi asigurate din venituri proprii. Ministerul Finanțelor transmite către Direcția Regionala a Finanțelor Publice, adresa Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în vederea luării măsurilor ce se impun.

În cazul de față, prin adresa nr. 530735/473593/2020, Ministerul Finanțelor a transmis către DGRFP Cluj-Napoca adresa nr. 69150/2020 a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin care se solicită aplicarea prevederilor art. 10 ind. 1 din OUG nr. 28/2013.

La data de 29.05.2020, DGRFP Cluj-Napoca - AJFP Bihor - Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publica Bihor comunică Comunei Spinuș prin adresa nr. 5261/29.05.2020 (anexa nr. 3), instituirea măsurii solicitate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației prin adresa 69150/2020. Această măsură a fost comunicată Serviciului Trezorerie și Contabilitate Publică Marghita unde U.A.T Comuna Spinuș are conturi deschise.

De asemenea, AJFP Bihor-Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică Bihor, prin adresa nr. 5317/02.06.2020, comunică Ministerului Finanțelor Publice instituirea măsurilor solicitate.

Ulterior, reclamanta Comuna Spinuș depune sub nr. 39400/04.06.2020 o plângere prealabilă la AJFP Bihor, invocând nelegalitatea constatărilor efectuate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației București, fiind informat în acest sens și Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Sinteză Politici Bugetare prin adresa nr. 5527/ 10.06.2020 (anexa nr. 6).

AJFP Bihor - Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică Bihor, prin adresa nr. 5527/10.06.2020 (anexa nr. 7), răspunde Comunei Spinuș subliniind faptul că măsura sistării alimentării cu cote și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat a fost instituită la solicitarea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, iar pentru clarificarea situației să se adreseze Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

Prin urmare, recurnta-pârâtă AJFP Bihor nu are calitate procesuală pasivă în mecanismul de sistare/desistare a alimentării atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare, cu excepția plăților pentru achitarea drepturilor salariate și a contribuțiilor aferente atunci când nu pot fi asigurate din venituri proprii, rolul Ministerului Finanțelor și al instituțiilor subordonate, respectiv AJFP Bihor-DGRFP Cluj-Napoca este de a pune în aplicare solicitările transmise de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Pe de altă parte, instanța de fond încalcă prevederile art. 13 alin. (3) din H.G. nr. 520/2013, conform cărora A.J.F.P. Bihor este o structură fără personalitate juridică care funcționează în cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice (D.G.R.F.P. Cluj-Napoca).

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de fond reține în mod eronat și cu încălcarea normelor legale că aceasta nu este admisibilă raportat la faptul că prin sentința civilă nr. 1360/05.10.2021 pronunțată de Curtea de Apel București se statuează că „raportul juridic dedus judecații nu este unul de contencios administrativ, căci nu vizează cenzurarea vreunui act administrativ tipic sau atipic emis de pârâtul MLPDA, notificarea dedusă judecății nefiind emisă în regim de putere publică, conform art. 2 alin 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci constituie un act în legătură cu executarea contractului”. Reține, raportat la aceeași sentință faptul că prezentul litigiu este de competența instanțelor civile, fiind în legătură cu executarea unui contract, iar adresele atacate, deși nu reprezintă acte administrative, ar putea fi însă analizate pe calea dreptului comun.

Cu toate acestea, deși, pârâta a reluat acest aspect și în apel, instanța de apel nu l-a analizat și a anulat adresele emise de AJFP Bihor și Ministerul Finanțelor cu simpla motivare că aceasta este „un act subsecvent” notificării nr. 45179/19.03.2020 emise de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației.

Adresa nr. BHG_STZ 5527/29.05.2020, respectiv nr. BHG-STZ 5261/29.05.2020 - emise de AJFP Bihor nu reprezintă acte administrative în înțelesul prevederilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ci reprezintă o simplă adresă de informare prin care i se aduce la cunoștință reclamantei despre măsurile luate la solicitarea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației Publice potrivit adresei nr. 61950/2020. Acest aspect este de maximă importanță, întrucât, faptul că actul emis de pârâtă nu reprezintă un act administrativ, respectiv nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ, conduce la inaplicabilitatea art. 179 alin. (3) C. proc. civ. și art. 28 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ (desființarea unui act de procedură atrage și desființarea actelor de procedură următoare, dacă acestea nu pot avea o existență de sine stătătoare).

Reclamanta solicită anularea actului emis de AJFP Bihor. Această adresă nu reprezintă un act administrativ conform Legii nr. 554/2004, adică acel act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Acest act are doar un caracter informativ. Or, adresa atacată, privită izolat, nu poate forma obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, dar nici al unei acțiuni civile.

Așadar, în mod cu totul eronat și nelegal, instanța de apel nu admite excepția inadmisibilității actului emis de AJFP Bihor.

Nu se poate omite nici faptul că reclamanta a solicitat și suspendarea efectelor notificării nr. 45179/19.03.2020 emise de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, a adresei nr. BHG_STZ 5527/29.05.2020 emise de AJFP Bihor și a adresei nr. 530735/473593/27.05.2020 emise de Ministerul Finanțelor în temeiul art. 14 Legea nr. 554/2004, acțiunea fiind admisă definitiv de instanța de judecată (dosar nr. x/2/2020* al Curții de Apel București). Astfel, ceea se trebuie să lămurească instanța de recurs este situația prezentă, respectiv cum este posibil ca efectele actelor care constituie obiectul unui litigiu, calificat prin sentința civilă nr. 1360/05.10.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, ca fiind un litigiu civil, să fie suspendate în temeiul art. 14 din legea contenciosului administrativ (conform sentinței nr. 537/13.04.2021 emise de Curtea de Apel București, definitivă prin Decizia nr. 5151/2021 pronunțată de ICCJ). Astfel, adresa nr. BHG_STZ 5527/29.05.2020, prin care se răspunde Comunei Spinuș, subliniind faptul că măsura sistării alimentării cu cote și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat a fost instituită la solicitarea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, iar pentru clarificarea situației să se adreseze Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, nu a fost anulată. Astfel, criticile aduse prezentei hotărâri se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar și pct. 7.

Având în vedere că instanța de apel nu ține cont de admiterea cererii de suspendare în temeiul art. 14 Legea nr. 554/2004 în dosarul care a avut ca obiect cererea de suspendare a acelorași acte formulată de reclamantă, instanța intră în sfera autorității de lucru judecat, respectiv articolele 430 - 435 C. proc. civ. Astfel motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. este incident cu privire la hotărârea judecătorească atacată.

În speță, instanța de fond avea obligația de a judeca în fond, însă soluția trebuia să țină cont de dezlegarea deja dată asupra problemei de drept deduse judecății, dând eficiență prezumției de lucru judecat, întrucât a mai fost odată dezlegată chestiunea litigioasă privind excepția inadmisibilității acțiunii.

Astfel, recurenta-pârâtă a solicitat casarea hotărârii recurate și prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. pentru încălcarea autorității de lucru judecat.

Totodată este încălcată și competența instanței, dosarul fiind judecat de un complet civil și nu de unul din materia contenciosului administrativ, după cum se impunea, conform motivării instanței. În acest sens, se impune casarea și din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, instanța de fond și cea de apel rețin în mod eronat, și cu încălcarea dispozițiilor legale, că notificarea nr. 45179/19.03.2020 ar fi nelegală, fiind emisă cu încălcarea art. 10 indice 1 alin. (1) din OUG nr. 28/2013, având în vedere că, potrivit celor menționate în motivare, reclamanta Comuna Spinuș, beneficiar al contractului de finanțare nr. 3996/13.12.2017, a utilizat sumele transferate de la bugetul de stat potrivit destinației stabilite prin contractul menționat. Totodată, instanța de fond reține că pentru obiectivul de investiție care face obiectul contractului de finanțare care constituie obiectul prezentului dosar ar fi fost emisă autorizația de construire și chiar dacă executarea lucrărilor a fost începută înainte de emiterea acesteia, instanța de fond apreciază că această problemă a fost remediată.

Acest aspect este în contradicție cu cele reținute în cuprinsul notificării emise de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, prin care se reține ca „urmare a misiunii de control desfășurate de echipa Serviciului Corp Control din cadrul MLPDA în perioada 18.12.2019-21.12.2019, au fost identificate încălcări ale prevederilor legale prevăzute de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constatându-se faptul că s-a solicitat decontarea facturilor emise de S.C. A S.R.L. nr. MP19/000007/17.04.2019 în sumă de 1.547.894,15 lei, precum și a facturii nr. MP19/000012/13.06.2019 în sumă de 1.556.585,31 lei, deși nu fuseseră respectate prevederile legale, și anume art. 22 lit. b) și d) din Legea 10/1995: obținerea acordurilor și a avizelor prevăzute de lege, precum și a autorizației de construire; asigurarea verificării execuției corecte a lucrărilor de construcții prin diriginți de specialitate sau agenți economici de consultanță specializați, pe tot parcursul lucrărilorn ...”.

Se constată astfel că la solicitarea Inspectoratului de Stat în Construcții Bihor de a transmite copii ale documentelor care au stat la baza emiterii autorizației de construire nr. 7/21.02.2019 pentru obiectivul ce face obiectul investiției prin PNDL, prin adresa nr. 25923/19.12.2019, Consiliul Județean Bihor a comunicat faptul că respectiva autorizație nu a fost eliberată de CJ Bihor, prin Direcția Arhitect Șef, fiind un document care nu aparține instituției. CJ Bihor a emis o autorizație de construire nr.7 în data de 09.01.2019 pentru o altă lucrare și pentru alt solicitant. Totodată, Consiliul Județean Bihor a informat asupra faptului că pentru obiectivul „îmbunătățirea infrastructurii rutiere în comuna Spinuș, județul Bihor” a fost emis un alt document, respectiv Autorizația de construire nr. 178/19.08.2019. Mai mult decât atât au fost identificate încălcări ale Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Astfel, în mod evident prezintă relevanță faptul că în cuprinsul notificării în discuție s-a reținut că reclamanta a prezentat pentru decontarea a două facturi emise în lunile aprilie și iunie 2019, o autorizație care ar fi fost emisă în luna februarie 2019, în condițiile în care singura autorizație de construire cu privire la care autoritatea emitentă (Consiliul Județean Bihor) a recunoscut că a eliberat-o pentru proiectul în discuție poartă data de 19.08.2019. Or, instanța de fond se raportează la situația ulterioară celei în care au fost efectuate cele două decontări, ceea ce este netemeinic și nelegal. Este inadmisibil a se reține ca „situația a fost remediată” având în vedere situația descrisă mai sus.

Totodată, instanța de fond încalcă prevederile art. 10 indice 1 din OUG 28/2013 prin anularea notificărilor.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecința admiterii apelului, anularea/schimbarea sentinței nr. 2077 din 30.12.2021 pronunțate de Tribunalul București, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și admiterea excepțiilor invocate.

4.3. Recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor

Prin recursul formulat, recurentul-pârât Ministerul Finanțelor a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, invocând drept motive de casare dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât a susținut că deși instanța a reținut în motivarea soluției sale faptul că „măsura anulării adreselor în cauză nu a fost determinată de nerespectarea dispozițiilor legale la momentul acestora”, cu toate acestea a concluzionat că „Sentința civilă apelată a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii”, sentință prin care s-a dispus anularea actului emis de Ministerul Finanțelor, în conformitate cu prevederile art. 10 ind. 1 alin. (2) din OUG nr. 28/2020.

În atare situație, în opinia recurentului-pârât argumentele instanței de apel sunt contradictorii, întrucât pe de o parte apreciază că anularea adresei nr. 530735/473593/27.05.2020 emise de Ministerul Finanțelor nu este contrară dispozițiilor legale și pe de altă parte, deși instanța de fond a dispus anularea adresei anterior menționate, instanța de apel menține soluția acesteia, apreciind-o ca fiind în acord cu aplicarea și interpretarea corectă a legii.

A mai susținut recurentul-pârât că instanța de apel nu a avut în vedere o analiză independentă a legalității adresei nr. 530735/473593/27.05.2020, limitându-se exclusiv la constatarea caracterului subsecvent al acesteia în raport de notificarea nr. 45179/19.03./2020 emisă de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

De asemenea, a învederat faptul că este implicat exclusiv în transmiterea către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice a adreselor primite de la MDLPA, atât în ceea ce privește adresele prin care se dispune luarea măsurilor ce se impun referitor la sistarea alimentării atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare, precum și a adreselor prin care se solicită încetarea restricțiilor impuse. În acest sens a arătat dispozițiile art. 10 ind. 1 alin. (2) din OUG nr. 28/2010 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală, cu modificările și completările ulterioare, susținând că aceste prevederi legale se regăsesc și în cuprinsul art. 17 alin. (7) din Ordinul Ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 1851/2013, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia „în cazul în care beneficiarii utilizează sumele transferate cu nerespectarea prevederilor legale sau contractuale, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației notifică beneficiarii cu privire la prevederile încălcate și solicită restituirea în termen de 30 de zile calendaristice a sumelor decontate necuvenit”. În același sens sunt și dispozițiile alin. (8) și (9) ale aceluiași text de lege.

Prin urmare, din perspectiva legalității adresei emise de către Ministerul Finanțelor, recurentul-pârât a apreciat că judecătorul în mod eronat a apreciat că adresa MF nr. 530735/473593/27.05.2020 are caracter nelegal, ignorând faptul că această adresă a respectat întrutotul dispozițiile art. 10 ind. 1 alin. (2) din OUG nr. 28/2010, precum și art. 17 alin. (7), (8) și (9) din Ordinul Ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 1851/2013, cu modificările și completările ulterioare, neexistând motive de nelegalitate care să justifice soluția anulării acesteia.

Intimata-reclamantă Comuna Spinuș a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, susținând în esență, că instanța de apel a respins în mod corect apelurile formulate împotriva soluției de respingere a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a Administrației Județene a Finanțelor Publice, respectiv a Ministerului Finanțelor, astfel că nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 3, 7 sau 8 C. proc. civ.

Astfel, în mod corect s-a reținut că aceste părți au calitate procesuală pasivă în raport cu pretențiile legate de anularea adreselor pe care le-au emis în aplicarea notificării MDLPA nr. 530735. În raport cu dispozițiile art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală pasivă a acestora se justifică față de cererea reclamantei de anulare a adreselor subsecvente prin intermediul cărora s-a pus în aplicare măsura sistării alimentării conturilor reclamantei.

De asemenea, în mod corect a fost respins apelul cu privire la excepția inadmisibilității, făcându-se astfel, în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 179 C. proc. civ. coroborat cu art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 1254 alin. (2) C. civ. Astfel, deși s-a reținut că adresele respective nu sunt acte administrative, acestea produc efecte juridice reprezentând în esență, acte de executare ale contractului de finanțare (contract administrativ). Or, în aceste condiții, o cerere de anulare a unor asemenea acte de executare este admisibilă.

În plus, soluția de suspendare a efectelor acestor acte de executare nu contrazice admisibilitatea unei acțiuni în anulare a acelorași acte de executare, soluție dispusă de o instanță civilă declarată ca fiind competentă, tot cu titlu definitiv.

Totodată, în mod corect au fost respinse criticile formulate în apel cu privire la soluția instanței de fond.

Astfel, încheierea contractului nu a fost condiționată de obținerea prealabilă a unei autorizații de construire, întrucât potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 28/2013, obiectivul finanțat este un obiectiv nou, iar pentru asemenea obiective dosarul de finanțare nu trebuie să cuprinsă și autorizația de construire, aceasta putând fi obținută ulterior. Prin urmare, contractul de finanțare a fost încheiat în mod legal.

În plus, și executarea contractului a fost în conformitate cu clauzele contractuale, iar această conformitate a fost confirmată prin raportul de expertiză care în esență a analizat lucrările efectuate.

În mod neîntemeiat s-a susținut că nu s-ar fi putut intra în legalitate cu privire la lucrările executate. Intrarea în legalitate prin autorizarea ulterioară a lucrărilor executate este un drept recunoscut de Legea nr. 50/1991. Așadar, contractul de finanțare a fost respectat, notificarea MDLPA fiind nejustificată și deci nelegală.

Prin urmare, în mod corect instanța de apel a interpretat și aplicat dispozițiile art. 101 din OUG nr. 28/2013, constatând că notificarea MDLPA privind măsura de restituire a sumelor decontate în baza contractului de finanțare este nelegală, atât timp cât reclamanta a utilizat sumele transferate de la bugetul de stat potrivit destinației stabilite prin contractul de finanțare nr. 3996/13.12.2017. De asemenea, în mod corect s-a reținut și că emiterea abia ulterior realizării lucrărilor a autorizației de construire ar putea eventual conduce la aplicarea altor sancțiuni (contravenționale sau penale) în sarcina celor care s-ar face vinovați. Aceste eventuale sancțiuni nu au vreun efect asupra modalității de executare a contractului de finanțare, cât timp lucrările ce fac obiectul contractului au fost executate, iar pretinsele neconformități au fost remediate, fiind emise autorizații de construire prin care lucrările au intrat în legalitate.

În ceea ce privește nelegalitatea adreselor, în mod corect instanța de apel a constatat că nulitatea notificării MDLPA va atrage și nulitatea actelor subsecvente emise pentru punerea sa în aplicare.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 10, art. 10 ind. 1, art. 11 din OUG nr. 28/20132, Legea nr. 50/1991.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În privința recursului declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (în continuare, MDLPA), Înalta Curte constată că după ce a expus în detaliu situația de fapt și istoricul litigiului, această parte procesuală a menționat dezvoltat, ca și prim ansamblu de critici circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., aspecte precum faptul că soluția instanței de apel ar fi nelegală, întrucât ar fi rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a prevederilor art. VIII alin. (4) din contractul de finanțare, și a art. 9 alin. (3) din OUG nr. 28/2013, fiind contrară sensului și scopului normei legale menționate și eludând textul integral al acesteia.

Răspunzând acestor critici, Înalta Curte remarcă sub un prim element, faptul că recurentul MDLPA precizează că restituirea sumelor achitate intimatei reclamante ar fi fost solicitată de recurent nu în temeiul art. VIII alin. (4) - referitor la reziliere - din contractul de finanțare, ci în baza alineatului 5 al aceluiași articol al convenției juridice, în acest caz restituirea nefiind grefată pe sancțiunea rezilierii contractului juridic.

Înalta Curte constată că prin aceste susțineri, acest recurent solicită practic, instanței de recurs să reevalueze clauzele contractului de finanțare încheiat cu intimata reclamantă, pentru a se decela asupra voinței concrete statuate de părțile contractuale în privința celor două alineate 4 și 5 ale articolului VIII din contract.

Or, Înalta Curte notează însă, sub acest aspect, că stabilirea existenței sau nu a unei legături de subordonare sau de interdependență între clauzele actului încheiat de părțile procesuale la sfârșitul anului 2017 reprezintă un element subsumat temeiniciei unei cauze, care scapă astfel, controlului jurisdicțional exclusiv de legalitate al instanței de recurs.

Concluzia se impune deoarece potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ. 1865, „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: (...) 8. când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”.

Noul Cod de Procedură Civilă nu mai reglementează însă, în cadrul art. 488 C. proc. civ., acest motiv de casare, ceea ce determină din punct de vedere al metodelor de interpretare logică, sistematică, gramaticală și teleologică (în referire la reglementarea anterioară enunțată din vechiul Cod de procedură civilă) concluzia că eventuala greșită calificare a unui act juridic, a naturii sale, deci inclusiv a clauzelor sale, nu mai este reglementată de legiuitor ca reprezentând o critică vizând legalitatea hotărârii judecătorești recurate, ci ca o critică vizând temeinicia sa. Concluzia este firească deoarece calificarea juridică a conținutului concret al unui act civil, nu reprezintă o problemă de legalitate, ci una de temeinicie, respectiv de decelare a voinței concordante a părților contractuale la momentul încheierii actului juridic, pe baza analizei probelor administrate cauzei (incluzând înscrisul constatator al actului juridic), apanaj al instanțelor devolutive ale fondului cauzei.

Or, atât timp cât instanța de apel în cadrul situației de fapt a cauzei, stabilite astfel în mod definitiv, a statuat că restituirea integrală a sumelor primite, solicitată de recurentul pârât, este circumscrisă rezilierii, stabilind astfel o legătură de interdependență între cele două alineate ale art. VIII din contract, Înalta Curte nu poate proceda la modificarea acestei situații de fapt, la a interpreta altfel voința contractuală a părților de la momentul încheierii actului juridic, fără a încălca limitele controlului său jurisdicțional exclusiv de legalitate pe care îl exercită, limite configurate prin dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. și art. 488 C. proc. civ.

Din unghiul de vedere al acestor argumente conjugate expuse, nu se poate invoca așadar, în mod fondat în prezenta fază de recurs, încălcarea în cauză de către curtea de apel a prevederilor art. VIII din contractul de finanțare.

De asemenea, contrar aserțiunilor recurentului pârât MDLPA, statuarea respectivă factuală a instanței de apel, statuare contestată de către recurentul pârât potrivit celor anterior expuse, nu este de natură a determina necompetența instanței de drept civil în soluționarea prezentei cauze.

Această apreciere se fundamentează în primul rând, pe aspectul că necompetența materială de ordine publică putea fi invocată potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., doar în fața primei instanțe, la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și au putut pune concluzii, acest moment procesual fiind însă, de mult depășit.

În al doilea rând, un litigiu privind rezilierea pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale reprezintă în mod clar din punct de vedere juridic, un litigiu care decurge din executarea contractului, întrucât el vizează însuși modul de executare a actului juridic. Drept urmare, o astfel de cauză juridică nu ar putea fi arondată sferei părții de început a art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ („Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ”) ci tot părții finale („Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun”), metodele de interpretare rațională, gramaticală, sistematică și teleologică a normei juridice ilustrând înțelesul termenului „încheierea” din cadrul acestui text legal, ca fiind „întocmirea” și nu „terminarea”, „încetarea” contractului, cum eronat apreciază implicit acest recurent pârât.

Înalta Curte constată de altfel, că atât timp cât prin sentința civilă pronunțată de instanța de fond în această cauză, sentință menținută de instanța de apel, nu s-a dispus rezilierea contractului de finanțare, fiind doar anulate notificările contestate, atunci criticile recurentului pârât MDLPA (ce însuși a precizat în cererea de recurs că finanțarea obiectivului de investiții continuă) în această direcție apar ca fiind și lipsite de interes sub acest aspect, constatări valabile inclusiv în privința susținerii din recurs relative neincidenței în cauză a prevederilor art. 1552