ÎCCJ, Decizia nr. 302/2021

Ședința publică din data de 4 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea din 7 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins contestația privind tergiversarea procesului formulată de petentul A., ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că nu sunt incidente prevederile art. 522 - 526 din C. proc. civ., întrucât petentul nu a arătat care măsură stabilită de lege nu a fost luată de instanță sau care anume act de procedură impus de lege și necesar soluționării cauzei nu a fost îndeplinit din oficiu.

Împrejurarea că, prin încheierea din 23 septembrie 2020, Înalta Curte a dispus suspendarea cauzei pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina petentului, potrivit prevederilor art. 242 din C. proc. civ., a fost determinată de pasivitatea petentului A. și nu poate atrage culpa instanței.

În condițiile în care nu a fost decelată vreo împrejurare care să conducă la concluzia tergiversării procesului, cererea formulată de petent a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii menționate la punctul 1 de mai sus, au declarat recurs A., în nume propriu, și B., C., D., E., toti prin mandatar A.

În contextul prezentării numeroaselor sale dosare aflate pe rolul instanțelor judecătorești, recurentul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la modalitatea de soluționare a acestor dosare, precum și cu privire la conduita celorlalte părți și instituții implicate în procesele expuse, fără a aduce critici concrete cu privire la încheierea contestată.

Intimata Curtea de Apel Suceava a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției inadmisibilității recursului formulat în cauză și, în consecință, respingerea, ca inadmisibilă a căii de atac, în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ. și art. 129 din Constituția României.

Intimata Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a depus întâmpinare prin care, în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ., art. 129 din Constituția României și art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, a invocat excepția inadmisibilității recursului formulat în cauză, solicitând respingerea acestuia, ca inadmisibil.

Intimata Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare, prin care, în temeiul art. 245 - 248 C. proc. civ. raportat la art. 205 alin. (5) și art. 457 alin. (1) C. proc. civ., a invocat excepția inadmisibilității căii de atac exercitate de recurenți, cu consecința respingerii recursului, ca inadmisibil.

Intimata Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care, în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 524 alin. (5) C. proc. civ., a invocat excepția inadmisibilității recursului formulat în cauză, solicitând respingerea, ca inadmisibilă, a căii de atac exercitate.

Intimata Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, prin care a solicitat: (i) în principal, admiterea excepției inadmisibilității recursului, dat fiind principiul legalității căilor de atac (art. 129 Constituția României); admiterea excepției nulității recursului, invocată în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., (ii) în subsidiar, dacă recursul va fi calificat drept plângere, respingerea plângerii formulate împotriva soluției pronunțate de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin încheierea din 7 octombrie 2020, prin care a fost respinsă contestația privind tergiversarea procesului formulată de petentul A., ca neîntemeiată.

De asemenea, intimata Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, citați în cauză, în calitate de intimați, reprezintă organe de conducere ale instanței supreme, nefiind entități cu personalitate juridică distinctă și, prin urmare, nu pot sta în judecată ca subiecte de drept de sine-stătătoare, separat de entitatea pe care o conduc.

II. Considerentele Înaltei Curți

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina, cu prioritate, excepția inadmisibilității căii de atac a recursului, invocată de intimați, prin întâmpinare, excepție de procedură care face inutilă, în tot, cercetarea în fond a cauzei.

Analizând recursul în condițiile textelor legale menționate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.

Potrivit dispozițiilor art. 524 alin. (5) C. proc. civ., în situația în care s-a pronunțat o încheiere prin care s-a respins contestația privind tergiversarea procesului, aceasta poate fi atacată, în termen de 3 zile de la comunicare, cu plângere. Plângerea este de competența instanței ierarhic superioare, iar "/.../Când procesul se judecă la Înalta Curte de Casație și Justiție, plângerea se soluționează de un alt complet al aceleiași secții./.../", care, potrivit art. 525 alin. (1) C. proc. civ., o va soluționa, fără citarea părților, printr-o hotărâre care nu este supusă nici unei căi de atac.

În speță, contestația privind tergiversarea procesului formulată de petentul A. a fost respinsă prin încheierea din 7 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Împotriva încheierii din 7 octombrie 2020, contestatorul a formulat de două ori plângere, potrivit art. 524 alin. (5) C. proc. civ., fiind pronunțate următoarele hotărâri: (i) Decizia nr. 5686 din 3 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019.1, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, plângerea; (ii) Decizia nr. 2231 din 7 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019.2, prin care aceeași instanță menționată la punctul (i) a respins, ca inadmisibilă, plângerea.

Prin urmare, împotriva încheierii din 7 octombrie 2020 a fost exercitată deja calea de atac prevăzută de lege, contestatorul formulând de două ori plângerea prevăzută de art. 524 alin. (5) C. proc. civ.

În raport cu dispozițiile art. 129 din Constituție și ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii, instanța fiind obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.

În cauză, recursul a fost declarat împotriva încheierii pronunțate de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care, în temeiul art. 525 C. proc. civ., această din urmă istanță a respins contestația privind tergiversarea procesului formulată de petentul A., în temeiul dispozițiilor art. 522 - 526 C. proc. civ.

Conform art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Completurile de 5 judecători în alte materii decât cea penală sunt formațiuni de judecată cu o competență specifică, nefiind o instanță ierarhic superioară secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul art. 524 alin. (5) din C. proc. civ.

Un argument în acest sens, îl reprezintă și faptul că, atunci când a reglementat competența Completului de 5 Judecători în materie civilă în soluționarea anumitor căi de atac împotriva hotărârilor pronunțate de secțiile civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, legiuitorul a făcut-o în mod expres și limitativ (spre exemplu, prin art. 136 alin. (3), art. 410, art. 421 alin. (2), art. 513 alin. (6) C. proc. civ.), ipoteza dedusă judecății nefiind însă reglementată.

În speță, este însă reglementată în mod expres - dispozițiile art. 524 alin. (5) C. proc. civ. fiind clare în acest sens - calea de atac a plângerii împotriva încheierii prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația privind tergiversarea procesului, precum și competența cu privire la soluționarea acesteia, care revine, în cazul procesului ce se judecă la Înalta Curte, unui alt complet al acelaiași secții. Or, recurentul a uzat de acest drept procedural, formulând de două ori plângere împotriva încheierii din 7 octombrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În considerarea argumentelor expuse, potrivit cărora partea nu are deschisă calea de atac exercitată, este întemeiată excepția peremptorie a inadmisibilității recursului, ce primează, conform art. 248 alin. (1) și art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., în raport cu celelalte excepții invocate și apărări formulate, care nu se mai impun a fi analizate.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 alin. (1) și art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., raportat la art. 524 alin. (5) C. proc. civ. coroborat cu art. 457 alin. (1) C. proc. civ., art. 129 din Constituția României și art. 24 din Legea nr. 304/2004, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de B., C., D., E., toti prin mandatar A. și A. în nume propriu, împotriva încheierii din 7 octombrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2021.