ÎCCJ, Decizia nr. 202/2022

Ședința publică din data de 10 octombrie 2022

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 2061 din 5 aprilie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 138/CA din 4 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, din dosarul nr. x/2019.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de revizuire a reținut că între hotărârile judecătorești despre care se pretinde că sunt contrare nu există autoritate de lucru judecat, în sensul dispozițiilor art. 430-432 din C. proc. civ., întrucât nu este îndeplinită în mod cumulativ tripla identitate de elemente (părți, obiect și cauză) în cazul cererilor de chemare în judecată în care ele s-au pronunțat, în condițiile în care calitatea de reclamant aparține unor persoane distincte care își apără, prin demersurile judiciare inițiate, drepturi distincte.

De asemenea, instanța a stabilit că, și în ipoteza existenței unor hotărâri potrivnice, nu ar fi putut fi anulată decizia criticată de revizuentul-recurent, deoarece așa cum a rezultat din cronologia pronunțării hotărârilor în cele două litigii invocate de revizuient, ultima hotărâre rămasă definitivă nu este cea solicitată a fi revizuită în cadrul acestui dosar, ci este sentința civilă nr. 1454 din 10 noiembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Constanța, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 227 pronunțată la data de 25 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva deciziei civile menționate la pct. 1, revizuentul A. a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, sub nr. x/2022.

Prin cererea de recurs, recurentul își exprimă nemulțumirea față de soluțiile pronunțate în cauză.

Arată că decizia a cărei revizuire s-a solicitat, respectiv decizia nr. 138/CA din 4 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, încalcă efectul pozitiv al deciziilor pronunțate în dosarul nr. x/2017.

Astfel, în opinia recurentului, în speță, sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.:

Recurentul afirmă că prin decizia civilă nr. 2061 din 5 aprilie 2022, instanța de recurs a depășit atribuțiile puterii judecătorești refuzând să judece cauza prin invocarea abuzivă a excepției tardivității introducerii cererii de chemare în judecată, în dosarul nr. x/2019. Arată, de asemenea, că instanța de revizuire a refuzat să judece cauza pentru că art. 513 din C. proc. civ. nu prevede situația acestei spețe, în care sentința civilă nr. 1454/2020 din dosarul nr. x/2019 a fost pronunțată după decizia civilă nr. J38/CA din 4 martie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Astfel, îi sunt încalcate drepturi fundamentale, respectiv accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. Așadar, instanța, prin exces de putere, a încălcat ordinea constituțională și interesul public.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

Recurentul reia susținerile anterioare, considerând că refuzul instanței de a judeca dosarul nr. x/2019 prin invocarea abuzivă, din oficiu, a excepției tardivității formulării cererii de chemare în judecată se încadrează și în acest motiv de casare.

De asemenea, recurentul susține că instanța de revizuire trebuia să aplice efectul pozitiv al autorității de lucru judecat. Arată că hotărârile supuse analizei instanței de revizuire aveau aceleași părți și același obiect.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.:

Recurentul susține că în cauză trebuia aplicat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat deoarece procesul a fost început după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018.

Pentru a motiva incidența acestui caz de casare, recurentul face referire la opinia separată formulată în decizia nr. 549 din 21 februarie 2018, pronunțată de secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recurentul citează din hotărârea anterior menționată arătând că atunci când se neagă posibilitatea revizuirii deși, coroborând dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. cu cele ale art. 430-431 C. proc. civ. ar rezulta că sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate, doar pentru că textul nu prevede care ar trebui să fie soluția de adoptat după anularea hotărârii care nesocotește autoritatea de lucru judecat, reprezintă încălcarea principiului conform căruia judecătorului nu-i este permis sa refuze să judece pe motiv că legea nu prevede sau este insuficient de clară. De asemenea, aceasta înseamnă încălcarea dreptului la un proces echitabil (cu componenta acestuia vizând stabilitatea raporturilor juridice) respectiv, a dreptului de acces efectiv la instanță, din perspectiva art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Referitor la motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.:

În considerarea acestor motive de casare, analizate împreună, recurentul prezintă istoricul cauzei și hotărârile pronunțate în dosar. Arată că sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură coroborate cu dispozițiile art. 430-431 C. proc. civ., solicitând valorificarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziilor pronunțate în dosarul x/2017 privind modul de calcul al termenului de contestare a actului administrativ.

Față de aceste aspecte, recurentul solicită admiterea cererii de revizuire și în raport cu dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., anularea hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2019.

Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate susținerile recurentului conform cărora "instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești" (art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.).

Din perspectiva acestui motiv de recurs recurentul susține că instanța a refuzat să judece cauza pentru că art. 513 din C. proc. civ. nu prevede situația acestei spețe, respectiv hotărârea a cărei revizuire se solicită este pronunțată anterior hotărârii despre care se afirmă că îi este încălcată autoritatea de lucru judecat.

Completul de 5 Judecători reține că acest motiv de recurs, astfel cum este reglementat de legea procesuală, se întemeiază pe conceptul de "exces de putere", care derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive. Prin exces de putere se încalcă ordinea constituțională și interesul public, instanța judecătorească exercitând funcțiile puterii judecătorești peste limitele statornicite prin Constituție.

În cauză, recurentul critică modul de interpretare de către instanța de revizuire a dispozițiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., această critică neputând fi însă asimilată, în sensul considerentelor anterioare, excesului de putere care să atragă incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Refuzul instanței de a judeca dosarul nr. x/2019 prin invocarea abuzivă, din oficiu, a excepției tardivității formulării cererii de chemare în judecată este criticat și din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., însă această critică este străină de cauză în condițiile în care, în conformitate cu prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ.: "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază".

Prin urmare, de vreme ce hotărârea atacată a constatat că revizuirea este inadmisibilă atât pentru neîndeplinirea condiției identității de părți, obiect și cauză, cât și pentru faptul că nu se solicită anularea ultimei hotărâri, obiectul recursului se limitează la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, neputânf fi analizate soluția și considerentele hotărării a cărei revizuire se solicită în privința modalității de soluționare a tardivității contestării actului administrativ.

Având în vedere aceste considerente, nu pot fi primite criticile recurentului cu privire la refuzul judecătorului de a judeca această speță deoarece legea nu ar prevede această situație.

Cu atât mai puțin poate fi pusă în discuție încălcarea de către instanță a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum afirmă recurentul.

Este nefondat și motivul de recurs potrivit căruia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau (…) cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).

Se constată că acest motiv de casare a fost invocat doar formal prin cererea de recurs, întrucât în memoriul de recurs nu au fost identificate critici care să poată fi analizate din perspectiva acestui text de lege, în condițiile în care recurentul nu face trimitere la considerentele hotărârii atacate care ar conține o motivare contradictorie, ci tot la contrarietatea de hotărâri ce constituie temeiul juridic al cererii de revizuire. De asemenea, nu se poate imputa instanței de revizuire neîndeplinirea obligației de motivare a soluției pronunțate întrucât teza contrarie rezultă cu evidență din cuprinsul hotărârii recurate, ale cărei considerente au fost redate, în rezumat, la cap. 1 din prezenta decizie.

Nu poate fi analizată, întrucât este străină de cauză, critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 7 C. proc. civ. ("s-a încălcat autoritatea de lucru judecat") întrucât instanța de revizuire nu se poate afla în situația de a încălca prin soluția pe care o pronunță autoritatea de lucru judecat a primei decizii, ea fiind cea care analizează, potrivit legii, încălcarea acestui principiu de către instanța ce a pronunțat ultima hotărâre.

Nici motivul întemeiat pe dispozițiile art. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material" nu poate fi analizat.

În sprijinul acestui motiv, recurentul arată că, prin decizia atacată, au fost încălcate normele consacrate de art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 513 alin. (3) și (4) C. proc. civ., instanța de revizuire impunând condiții nelegale de admisibilitate a cererii, în condițiile în care, în cauză, se impunea a fi analizat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Se constată că dispozițiile art. 513 alin. (3) și (4) C. proc. civ. nu pot fi asimilate unei norme de drept material întrucât respingerea ca inadmisibilă a cererii este rezultatul aplicării, în cauza analizată, a regulii de procedură prevăzute de art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căreia "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază". Dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., invocate de asemenea de către recurent, sunt subsecvente regulii prevăzute de art. 513 alin. (3) din același cod, fiind aplicabile numai "Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire…", ceea ce nu s-a întâmplat, în speță, instanța de revizuire constatând că revizuirea nu este admisibilă.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri definitive, care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Principala critică adusă hotărârii de revizuire este aceea conform căreia instanța de revizuire nu a avut în vedere efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al unei hotărâri care a rămas definitivă după pronunțarea celei ce se solicită a fi revizuită.

Distinct de împrejurarea că instanța de revizuire a reținut lipsa de identitate privind cauza și părțile, aceasta a constatat că, pe calea revizuirii, se solicită anularea primei hotărâri, din punctul de vedere al cronologiei pronunțării lor, contrar dispozițiilor art. 509 pct. 8 și 513 alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, analizând comparativ litigiile, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în mod corect instanța de revizuire a reținut că atât părțile, cât și cauza celor două acțiuni sunt diferite: în primul litigiu reclamant este A., în al doilea litigiu reclamantă este societatea B. S.R.L., iar aceștia își apără, prin demersurile judiciare inițiate, drepturi distincte.

Pe de altă parte, corect a constatat instanța de revizuire că ultima hotărâre rămasă definitivă nu este cea solicitată a fi revizuită, ci este sentința civilă nr. 1454 din 10 noiembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Constanța, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 227 pronunțată la data de 25 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. În acord cu instanța de revizuire, Înalta Curte reține că recurentul-revizuent nu poate invoca faptul că decizia civilă nr. 138 din 4 martie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1454 din 10 noiembrie 2020 a Tribunalului Constanța - secția de contencios administrativ și fiscal și care a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 227 din 25 februarie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, câtă vreme aceasta din urmă este ulterioară deciziei atacate cu revizuire.

Cum manifestarea de voință a recurentului-revizuent este aceea de desființare a primei hotărâri dintre cele pretins potrivnice, în raport cu dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., această solicitare este inadmisibilă.

Constatând că niciunul dintre motivele de casare invocate de recurent nu este întemeiat, hotărârea recurată fiind temeinică și legală, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 2061 din 5 aprilie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2022.