ÎCCJ, Decizia nr. 19/2024

Ședința publică din data de 12 februarie 2024

Asupra cauzei de față, reține următoarele

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, înregistrată sub nr. x/19.10.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 (SSRML), instituție publică centrală, solicitând:

Prin sentința civilă nr. 8/CA/20.01.2021, Curtea de Apel Constanța a admis excepția de necompetență materială, a declinat cauza la Tribunalul Constanța – secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 568/05.04.2021, Tribunalul Constanța a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945- 1989, având ca obiect anulare proces – verbal nr. x/5651/26.06.2020 și repararea pagubei cauzate și reparații pentru daune morale și a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945- 1989, având ca obiect suspendare executare proces – verbal nr. x/26.06.2020, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin decizia civilă nr. 1561/CA din 16 decembrie 2021, dată în dosarul x/2020, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins recursul promovat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 568/05.04.2021 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul – pârât Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945- 1989, ca nefondat.

Cererea de revizuire

Împotriva acestei hotărâri, recurentul reclamant A. a formulat cerere de revizuire, invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 din C. proc. civ.

Decizia recurată

Prin Decizia nr. 1677 din 23 martie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a disjuns cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 1561/CA pronunțate la 16 decembrie 2021 de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul x/2020 și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

A respins, ca tardiv formulată, cererea de revizuire depusă de A. împotriva deciziei civile nr. 1561/CA pronunțate la 16 decembrie 2021 de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul x/2020, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, s-a reținut, în ceea ce privește excepția necompetenței materiale în soluționarea cererii de revizuire în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., că sunt incidente prevederile art. 510 din C. proc. civ.

S-a avut în vedere că cererea de revizuire formulată de revizuentul A., întemeiată pe cazul prevăzut de 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., este de competența Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca instanță care a pronunțat decizia civilă nr. 1561/CA pronunțată la data de 16 decembrie 2021, în dosarul x/2020 a cărei retractare se solicită, sens în care va fi declinată în favoarea acesteia.

Referitor la cererea de revizuire întemeiată pe cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța a examinat, cu prioritate excepția de tardivitate a cererii de revizuire, care a fost întemeiată pe dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

S-a avut în vedere că termenul în care cererea de revizuire putea fi formulată este cel prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Instanța de revizuire a constatat că hotărârile invocate de către revizuient ca potrivnice sunt Decizia nr. 1561/16.12.2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2021, sentința civilă nr. 656/05.02.2010, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2009, și sentința civilă nr. 568/05.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2020.

Data rămânerii definitive a ultimei hotărâri este 16.12.2021, respectiv data la care a fost pronunțată decizia civilă nr. 1561 în dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, iar termenul în care se putea solicita revizuirea, conform art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sub sancțiunea decăderii prevăzută de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., a început să curgă de la data pronunțării acesteia, în speță 16 decembrie 2021 și s-a încheiat la data de 19 ianuarie 2022.

Or, cererea de revizuire formulată de revizuientul A. a fost înaintată prin poștă la data de 8 aprilie 2022, conform ștampilei aplicate pe plicul de corespondență de la dosar, cu nerespectarea termenului prevăzut în mod imperativ de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sens în care instanța a respins cererea, ca tardivă.

Recursul

Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a formulat recurs.

În motivarea căii extraordinare de atac, a susținut că a solicitat instanțelor să se pronunțe asupra cererilor formulate în baza probelor depus la dosarul cauzei.

Astfel, primul motiv din cererea de revizuire, respectiv art. 509 alin. (1) din C. proc. civ. se referă la situația când instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut. Recurentul a arătat că nu are obiecțiuni privind declinarea competenței, însă nu este de acord cu disjungerea și trimiterea spre judecare la Curtea de Apel Constanța, pentru că această instanță îi este în mod vădit ostilă.

Prin recursul de față, solicită să se constate incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., pentru că apreciază că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Argumentând, arată că nu s-a cerut ca instanța să facă investigații pentru a găsi sau fabrica probe noi și nici nu s-a cerut ca instanța de recurs să legifereze cu fosta securitate.

Făcând referire la activități de poliție politică, așa cum au fost definite prin Legea nr. 187/1999, care în prezent este abrogată, a arătat că instanța de recurs din cadrul Curții de Apel Constanța nu a redactat hotărârea judecătorească decât după un termen de 120 întârziere și nici nu s-ar fi pronunțat asupra cererii de plată prin compensația sumei imputate, deși recurentul a depus la dosar un titlu de proprietate pentru 50 de hectare teren arabil trecut la capitolul despăgubiri la fondul proprietatea.

Cu privire la cel de-al doilea motiv din cele de revizuire, art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicită casarea deciziei atacate, asupra căreia primul complet al Înaltei Curți s-au pronunțat prin respingere.

A invocat motivul de recurs prevăzut de 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., arătând că respingerea ca tardivă a cererii sale de revizuire este nelegală, pentru că nu avea cum să motiveze revizuirea în termen de o lună de la data rămânerii definitive a hotărârii atacate, ci doar de la data comunicării aceasta, 29 martie 2022. Așadar, se întreabă recurentul, cum poate susține instanța că ar fi trebuit să declare calea de atac de la momentul la care această hotărâre ar fi rămas definitivă, 16 decembrie 2021, dacă nu îi fusese comunicată.

Mai mult, instanța de judecată nici nu a respectat dispozițiile art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea se redactează și semnează în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării, pentru că de la data pronunțării, 16 decembrie 2021 și până la data comunicării, 29 martie 2021 au trecut 102 zile. În această perioadă, recurentul nu a stat pasiv, ci a solicitat insistent instanței să se redacteze hotărârea și să i-o comunice.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că revizuentul a formulat calea de atac a recursului împotriva deciziei pronunțate de secția de contencios administrativ și fiscal, prin care cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a fost disjunsă și declinată spre competentă soluționare în favoarea Curții de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, iar cea întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost respinsă ca tardivă.

Se reține că nici disjungerea, măsura de administrare a justiției, nici soluția de declinare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu sunt supuse niciunei căi de atac, recursul declarat împotriva acestora fiind inadmisibil, recurentul având posibilitatea de a formula calea de atac doar împotriva soluției de respingere ca tardivă a cererii de revizuire.

Cu privire la critica privind incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., "când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești;", Înalta Curte reține că, așa cum s-a decis constant în jurisprudență, prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești" se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituție sau de legile organice, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor altor organe aparținând unei alte autorități constituite în stat.

În speța de față, nu se poate reține că instanța și-ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești, aceasta fiind învestită cu soluționarea unei cereri de revizuire al cărei temei de drept a fost art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 din C. proc. civ., cale extraordinară de atac a cărei soluționare revine instanțelor de judecată.

În realitate, se reține că aspectele învederate de recurent și circumscrise acestui motiv de casare se referă la modul în care ar fi fost soluționat litigiul în fond, la Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 568/05.04.2021, iar nu la modalitatea în care instanța de revizuire ar fi apreciat asupra cererii deduse judecății.

Cu privire la critica privind incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cauză este criticat modul de calcul al termenului de declarare al revizuirii pentru contrarietate de hotărâri.

În esență, recurentul invocă faptul că cererea sa de revizuire a fost apreciată în mod greșit ca fiind tardivă, susținând că termenul legal pentru formularea căii extraordinare de atac ar curge de la comunicarea hotărârii, pentru că este necesar să se cunoască considerentele acesteia.

Aceste susțineri sunt nefondate.

Astfel, conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurentul - revizuent, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, prin cererea de revizuire, s-a susținut că Decizia nr. 1561/16.12.2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2020, este contrară sentinței civile nr. 656/05.02.2010, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2009, și sentinței civile nr. 568/05.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2020.

Ultima hotărâre judecătorească, a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire, este Decizia nr. 1561/16.12.2021 a Curții de Apel Constanța, care, fiind pronunțată în recurs, are caracter definitiv de la pronunțare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

În consecință, data pronunțării Deciziei nr. 1561 din 16 decembrie 2021 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

În aplicarea art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la 16 decembrie 2021 și s-a împlinit la 19 ianuarie 2022, care a fost o zi lucrătoare.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 8 aprilie 2022, conform ștampilei aplicate pe plicul de corespondență de la dosar, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, motiv pentru care Înalta Curte constată că în mod legal instanța de revizuire a reținut incidența în cauză a sancțiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Recurentul - revizuent nu se poate prevala de faptul că nu și-a îndeplinit o obligație procesuală, și anume formularea în termenul legal a cererii de revizuire, pentru că ar fi avut nevoie să cunoască și considerentele hotărârii, în condițiile în care textul de lege anterior redat, care reglementează termenul de exercitare a revizuirii, este clar și nu face distincțiile de care se prevalează acesta.

Înalta Curte reține că, în jurisprudența Curții Constituționale (Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012 și nr. 655/2014), s-a constatat că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde și reglementarea regimului căilor de atac, esențial fiind ca accesul la un tribunal și dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanța lor.

Pentru toate considerentele arătate, constatând că prin criticile recurentului-revizuent nu se relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea soluției adoptate și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1677 din 23 martie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2024.