ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1508/2021

Ședința publică din data de 16 iunie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 502/16.10.2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și Cabinet de Avocat A. împotriva deciziei civile nr. 1099/18.07.2018 a Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimații S.C. B. S.R.L. și C..

Pentru a decide astfel, instanța de revizuire a constatat că autorul căii de atac a susținut că decizia civilă nr. 1099/18.07.2018, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă este potrivnică deciziei civile nr. 897/06.06.2018 a aceleiași instanțe.

După ce a notat, cu privire la fiecare dosar în care s-a susținut că s-au pronunțat hotărâri potrivnice, evoluția litigiului, obiectul acestuia și părțile, curtea de apel a reținut că atât timp cât "revizuentul nu a manifestat preocupare în a invoca incidența în cauză a autorității de lucru judecat, astfel cum a fost dată de prima decizie, decizia civilă nr. 897/06.06.2018, nu se poate susține ulterior că o eventuală diferență de argumentare din decizia civilă nr. 1099/18.07.2018 o face pe aceasta din urmă contrară primeia, situație premisă pentru invocarea revizuirii."

Împotriva acestei decizii, Cabinetul de Avocat A. a declarat recurs, solicitând casarea ei.

În motivare, după ce a reiterat criticile formulate prin cererea de revizuire, subliniind că în speță era îndeplinită condiția existenței triplei identități de părți, obiect și cauză, a arătat că în mod corect a apreciat instanța de revizuire că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a căii de atac extraordinare de retractare întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă în mod nelegal a respins cererea de revizuire cu motivarea că nu a invocat excepția autorității de lucru judecat. În continuare, recurentul a prezentat argumentele pentru care nu a putut invoca excepția autorității de lucru judecat.

De asemenea, a susținut că decizia atacată este nelegală și din perspectiva încălcării dreptului la apărare, în condițiile în care i-a fost respinsă cererea de amânare a judecății, în motivarea căreia a arătat că trebuie să se prezinte la Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un alt dosar.

Potrivit recurentului, respingerea cererii de amânare a judecății a condus la imposibilitatea invocării unei alte excepții, respectiv a lipsei dovezii calității de reprezentant.

În concluzie, recurentul a apreciat că cele reținute de instanța de revizuire, în sensul că nu a manifestat vreo preocupare în a invoca incidența în cauză a autorității de lucru judecat, sunt rezultatul aplicării greșite a legii și al săvârșirii unui abuz.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Prin încheierea din 07.04.2021, Înalta Curte a admis în principiu recursul, stabilind termen în ședință publică la 09.06.2021, în vederea soluționării acestuia.

La termenul din 09.06.2021, după închiderea dezbaterilor și reținerea cauzei în pronunțare, recurentul a transmis prin e-mail o cerere de recuzare a membrilor completului de judecată învestit cu soluționarea recursului de față și a depus la dosar note de ședință.

Prin încheierea din 10.06.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția II-a civilă în dosarul nr. x/2018, cererea de recuzare a fost respinsă.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Prima chestiune de drept pusă în discuție de autorul căii de atac vizează încălcarea de către instanța de revizuire a dreptului la un proces echitabil. Astfel, a arătat recurentul că prin respingerea cererii de amânare a judecării cauzei, a fost pus în imposibilitate de a invoca excepții și, astfel, de a-și exercita dreptul la apărare.

Referitor la această critică, Înalta Curte reține că potrivit art. 222 alin. (1) și (2) C. proc. civ., "Amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei. Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise."

Din interpretarea dispozițiilor legale citate anterior, rezultă că amânarea judecării cauzei pentru lipsă de apărare poate fi dispusă în mod excepțional și numai pentru motive temeinice, neimputabile părții sau reprezentantului ei, întrucât normele legale evocate mai sus nu instituie în sarcina instanței vreo obligație de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare. Numai în cazul în care instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna pronunțarea asupra cauzei la cererea părții, în vederea depunerii, de către părți, a concluziilor scrise.

Așadar, în vederea garantării exercitării dreptului la apărare, obligația stabilită de legiuitor în sarcina instanței vizează doar amânarea pronunțării, în situația în care cererea de amânare nu a fost încuviințată, și aceasta numai în cazul în care partea o pretinde, iar nu amânarea cauzei.

Este de subliniat că dreptul la apărare nu este un drept absolut, ci cunoaște anumite limitări, pentru a nu determina tergiversarea nejustificată a unui proces, prin formularea unor cereri care nu au caracter excepțional; o astfel de abordare este cea care asigură realizarea dreptului la un proces echitabil, prevederea în cuprinsul legii a condițiilor în care se poate amâna judecarea cauzei pentru lipsă de apărare neechivalând cu o restrângere a accesului la justiție și nici cu o restrângere a dreptului la apărare, în sine.

În procesul civil părțile trebuie, potrivit art. 10 și 12 C. proc. civ., să-și exercite drepturile și să-și îndeplinească obligațiile cu bună-credință, urmărind finalizarea procesului într-un termen rezonabil.

Totodată, potrivit art. 247 alin. (3) C. proc. civ., ele sunt obligate să invoce toate mijloacele de apărare și toate excepțiile procesuale de îndată ce le sunt cunoscute.

Astfel, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că la 19.06.2019 recurentul a primit citația pentru termenul din 02.10.2019, stabilit în vederea soluționării cererii de revizuire, iar din cuprinsul cererii de amânare rezultă că acesta cunoștea persoana care avea calitatea de reprezentant convențional al societății intimate, față de care susține că ar fi intenționat să invoce lipsa calității de reprezentant. În atari condiții, recurentul a avut la dispoziție suficient timp pentru a-și pregăti apărarea și a invoca în fața instanței învestite cu soluționarea revizuirii toate excepțiile pe care le considera incidente.

În consecință, raportat la dispozițiile legale sus-invocate, la înscrisurile indicate mai sus și la caracterul extraordinar al revizuirii ce impune soluționarea cauzei cu celeritate, Înalta Curte constată legalitatea soluției date de instanța de revizuire cererii de amânare, recurentului nefiindu-i îngrădit dreptul la apărare.

În privința criticilor care aduc în dezbatere încălcarea prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, iar dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, coroborat cu art. 513 alin. (4) C. proc. civ., aplicabile în forma în vigoare la data declanșării procesului, în temeiul art. 24 și 27 C. proc. civ., anularea unei hotărâri poate fi cerută când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. derivă, așadar, din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de lucru judecat.

Astfel, premisa esențială a invocării motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o reprezintă aceea ca în cadrul celui de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost examinată.

Astfel, în situația în care prima hotărâre a fost invocată în cel de-al doilea proces și instanța a înlăturat apărarea formulată, partea nu mai poate reitera pe calea revizuirii excepția autorității de lucru judecat, întrucât, în atare situație, se opune puterea de lucru judecat rezultând din hotărârea prin care fusese analizată în cadrul celui de-al doilea proces.

În speță, prin cererea de revizuire formulată, revizuentul a susținut că decizia civilă nr. 1099/18.07.2018, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă este potrivnică deciziei civile nr. 897/06.06.2018, pronunțată de același tribunal.

Prin decizia civilă atacată, instanța de revizuire a reținut însă că autorul căii de atac nu a invocat în cadrul celui de-al doilea litigiu excepția autorității de lucru judecat și, în considerarea acestui aspect, a respins cererea de revizuire.

Or, așa cum s-a arătat mai sus, nu invocarea excepției, ci neinvocarea ei constituie una dintre premisele admisibilității căii de atac a revizuirii.

De aceea, Înalta Curte constată că instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea dispozițiilor legale sus-menționate.

Cât privește notele de ședință transmise de recurent la 09.06.2021, acestea cuprind critici suplimentare în susținerea recursului promovat, care, față de data depunerii lor, nu vor mai fi avute în vedere.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, recursul apare ca fiind fondat, motiv pentru care, în temeiul art. 496 și 497 C. proc. civ., Înalta Curte îl va admite, va casa decizia atacată și va trimite cauza, spre o nouă judecată, curții de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul Cabinet de Avocat A. împotriva deciziei civile nr. 502/16.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2021.