ÎCCJ, Decizia nr. 15/2021

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2021

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 97 din 6 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 1754 din 15 octombrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, recurenta A. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători cu nr. x/2020.

În esență, în motivarea căii de atac formulate, contestatoarea a susținut că eroarea materială constă în aceea că în considerentele deciziei anterior menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat, în mod greșit, că în cauză hotărârile potrivnice au fost pronunțate în aceleași litigiu și nu în litigii diferite, pentru a se putea verifica respectarea principiului autorității de lucru judecat. Or, față de actele existente la dosar, aceasta este o concluzie eronată.

Apreciind ca fiind îndeplinită condiția existenței unor hotărâri potrivnice, pronunțate în dosare diferite, contestatoarea a solicitat soluționarea pe fond a cauzei și constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate nr. x și nr. 1879 din 8 februarie 2007.

Intimatul-intervenient B. a formulat întâmpinare, prin care a susținut că în cuprinsul deciziei atacate s-au strecurat erori materiale care au determinat pronunțarea de către instanța de control judiciar a unei soluții greșite față de actele dosarului, fiind întrunite cerințele art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei atacate și soluționarea pe fond a cauzei, respectiv constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate nr. x și nr. 1879 din 8 februarie 2007.

Pentru soluționarea pe fond a cauzei a înțeles să invoce excepția de nelegalitate a proceselor-verbale de punere în posesie nr. x și nr. 1879 din 25 ianuarie 2007 - acte administrative cu caracter individual, emise de o autoritate publică, în regim de putere publică.

Examinând contestația în anulare în raport cu motivele invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele arătate în continuare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres și limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) din C. proc. civ., invocate de contestatoare drept temei al cererii sale, "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".

Pentru a putea fi admisă o contestație în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunțate de o instanță de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să privească o problemă de procedură. O atare eroare trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspecte formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Această cale de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzută de lege.

Or, ceea ce invocă contestatoarea - faptul că, în mod greșit, instanța de recurs ar fi apreciat că hotărârile pretins contrare au fost pronunțate în același dosar - nu poate constitui o eroare materială, ci o eventuală greșeală de judecată, care nu poate deschide calea contestației în anulare.

A da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele și a interpretat legea, ar însemna a le da acestora dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac a recursului, ceea ce este inadmisibil.

În sensul celor reținute, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că această cale extraordinară de atac nu trebuie să constituie un "apel" deghizat, prin care să se obțină o rejudecare a cauzei, pentru că, în caz contrar, s-ar aduce atingere prezumției de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile judecătorești definitive și principiului securității raporturilor juridice (cauzele Mitrea împotriva României, hotărârea din 29 iulie 2008 și Lungoci împotriva României, hotărârea din 26 ianuarie 2006). Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii legale, care impune, inter alia, ca în cazurile în care instanțele au soluționat definitiv o problemă, hotărârea acestora să nu mai fie pusă sub semnul întrebării (cauza Brumărescu împotriva României). Certitudinea legală presupune respect pentru principiul res judicata, adică principiul caracterului definitiv al deciziilor, care statuează că nicio parte nu are dreptul să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și obligatorii doar în scopul de a obține o rejudecare și o nouă decizie în speță.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de A..

Cât privește excepția de nelegalitate invocată prin întâmpinare de intimatul-intervenient B., Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi analizată, în contextul respingerii contestației în anulare pentru considerentele anterior evocate. O asemenea analiză ar fi putut avea loc doar în condițiile admiterii contestației în anulare și anulării hotărârii atacate, potrivit dispozițiilor art. 508 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 97 din 6 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 25 ianuarie 2021.